Românica pitorească

- D'apăi eu le-am zis că vine apa mare, că m-or sunat în miez de noapte de la judeţ să-mi dea avertijment, da' ei nici de-ai dracu' n-a vrut să iasă din case să curăţăm şanţurili... - Hai bre, nea Mitică, că nu-i adevărat, a ieşit oamenii, ce, mata pui că n-a fost alde Ilie şi Porumbeştii?! A ieşit juma' dă sat, da' a fost apa mare, n-aveai ce-i face. - A ieşit pă dracu', am ieşit eu, mata şi cu încă zece bezmetici. Şi e kilometri întregi de şanţ, abia dacă am reuşit să tăiem bureanul, d'apăi să mai adîncim vadul! - Restul a fost ocupaţi cu sacii şi cu nisipul... - Aha, trei saci umpluţi şi gata, li s-a făcut sete de-au zăcut la cîrciumă toată ziua. Las' că i-a potolit Dumnezeu, le-a dat udătură de-or pomeni-o şi pe lumea ailaltă! În uliţa satului năpădit de ape s-a adunat mai toată lumea. Ai lui Ilie, Porumbeştii şi alţi cîţiva care n-au vrut să iasă la adîncit de şanţuri stau mai departe bombănind amintiri de la puhoaiele de-acum cinci ani: că primar era tot Mitică şi că a dosit bună parte din sacii cu ciment şi din fierul-beton venite de la Bucureşti. A dat ajutoare la vreo cîţiva aleşi numai el ştie cum şi-apoi le-a cumpărat şi cimentul, şi fierul, la preţuri de nimic. "D'aia are acu' ditamai căsoiul, că ăştia din neamu' lu' Mitică n-a fost niciodată gospodari, doar cu gură mare, aşa a şi nimerit Mitică primar, că n-a avut nimeni în sat gură mai mare decît el!" - aruncă printre dinţi unul înalt şi slab, sprijinit într-o coadă de lopată. - Ce zici, Costele? Mai ai curaj să zici ceva după ce m-ai înjurat de mamă cînd ţi-am zis să ieşi la lopată? - Nu te-am înjurat, bre, primare... - Cum nu m-ai înjurat, mă? Nu mi-ai zis să mă duc în mama cu liberalii mei cu tot şi să desfund şanţurili cu Tăriceanu şi cu Băsescu? - Ai, bre, nea Mitică, că era glumă... - Glumă îi zici tu acuma, Costele, da' de ieşit, n-ai ieşit la şanţuri. Măcar p-ăla din faţa cîrciumii dacă îl curăţai, să ai unde să cazi cînd îţi bei minţile! - Lasă, bre, n-ai mata grija mea... - ...'re-aţi ai dracului! - mai apucă să zică primarul, apoi se aude telefonul. Nea Mitică scoate un mobil lung şi verde din buzunarul hainei, apoi începe să vorbească cu glas tare în mijlocul uliţei. Îl aude tot satul. - Da, să trăiţi, dom' prefect, situaţia e sub control, n-a murit nimenea, doar animale, opt porci, vreo douăzeci de găini şi un cîine... nu, nu sînt case distruse, doar gardurile. Da, şi mai e de făcut reparaţii pe la drumuri, pe la pompa de apă... asta e marea problemă, cu apa, că nu mai putem bea din puţuri, da' am vorbit la judeţ şi a zis că trimite camioanele cu apă în seara asta. Trimiteţi, dom' prefect, trimiteţi şi ciment, şi fiare, că a mai rămas oameni care n-a apucat încă de dată trecută, că ştiţi, noi am mai trecut şi-acu' cinci ani prin asta... - Şi-ai luat tu şi cu neamul tău, lovi-te-ar buba! - şuieră într-un glas Porumbeştii. Încet-încet, apa se scurge pe cîmpul de la marginea satului, lăsînd să se arate bucăţi din drum acoperite de un nămol clisos amestecat cu bucăţi de lemn, pietre şi bălării scoase din rădăcină. - Hai, la lopată, să facem loc în curtea primăriei, că vine camioanele cu ajutoare! - strigă Mitică primarul, şi întreaga adunare se urneşte greoi din uliţă, mocirlînd apa şi pămîntul sub tălpile cizmelor de cauciuc. În curtea primăriei e apa de-un metru, la fel şi-n curtea de lîngă, unde stă nea Mitică. În cele din urmă, cînd începe de se vede pămîntul, se vede şi la primar în curte: apa de la Mitică s-a scurs toată în curtea primăriei. Ai lui Ilie şi Porumbeştii au văzut din prima, dar n-au avut ce face. S-au mulţumit să înjure în barbă. Într-un tîrziu, după ce n-a mai fost udătură în curtea primăriei, toată lumea a aprins ţigările, cu ochii în capul satului, după camioane. - Ce zice, bre, nea Mitică? Mai vine astăzi? Nea Mitică oftează, stinge ţigara şi, cînd i se pare că nu-l vede nimeni, duce telefonul la ureche aruncînd cuvintele cu glas tare, să-l audă tot satul. - Da, să trăiţi, dom' prefect, sînt Dumitru, mă întreabă lumea dacă mai vine azi camioanele. Aha, deci nu mai vine, că e drumurile inundate, o să le spun... - Al dracului Mitică! - oftează într-un glas Porumbeştii, apoi trag resemnaţi din ţigară şi se pierd în urma şirului de căldări şi lopeţi care înoată spre case.