Reducerea fondurilor<i> " interviu cu Roxana BOJARIU -</i>

Nicăieri în lumea civilizată nu se repară problemele crizei cu banii tăiaţi de la cercetare-dezvoltare. Dimpotrivă, investiţiile în acest sector cresc, în speranţa intensificării transferului de creativitate dinspre comunitatea ştiinţifică spre restul societăţii, transfer care generează oportunităţi economice salvatoare. La prima vedere reducerea fondurilor în cercetare pare a fi un lucru surprinzător, deşi se înscrie în logica vieţuirii de pe-o zi pe alta, fără proiecţii în sensul interesului general. În contextul nostru e cît se poate de normal ca reducerile bugetare să se facă acolo unde, de bine, de rău, proiectele sînt cîştigate prin competiţii publice, derulate într-o transparenţă neîntîlnită în alte sectoare. Nu spun că procesul de evaluare funcţionează perfect în selecţia pentru finanţare a proiectelor ştiinţifice, dar procedurile prin care trec cercetătorii nici nu se compară cu cele dedicate clientelelor politice care se înfruptă din banul public. În acest an, reducerile cele mai drastice (de pînă la 70%) s-au făcut tocmai la contractele de cercetare cîştigate prin competiţie, că doar nu erau să taie de la încredinţările directe şi licitaţiile cu aşa-numiţii investitori strategici. Unde poate duce lipsa de perspectivă? Pe termen scurt, cei mai loviţi sînt tinerii cercetători. Lipsa de predictibilitate a unei cariere ştiinţifice în mediul academic e agravată de subfinanţare. Tinerii părăsesc domeniile de activitate ştiinţifică sau pleacă din România. Pe termen mediu şi lung, credibilitatea statului român va fi puternic afectată, astfel încît revenirea la o finanţare decentă nu va însemna şi atragerea specialiştilor în ţară, oricît de generoase ar putea fi programele dedicate cercetării. Care sînt domeniile cele mai vitregite şi ce va declanşa o asemenea criză în toate domeniile? Cele mai lovite sînt centrele de excelenţă, unde încă se face cercetare de performanţă, ca, de exemplu, institutele aflate pe Platforma Măgurele, lîngă Bucureşti. Există insule de excelenţă ştiinţifică şi în cele cîteva centre universitare cu tradiţie. Subfinanţare înseamnă cercetători daţi afară sau care părăsesc sistemul din cauza salariilor micşorate sau neplătite la timp. Resursa umană în cercetare se reface foarte greu. Cît de importantă e pentru dezvoltarea socio-economică investiţia în cercetare? Efectul reducerii bugetului cercetării asupra economiei va fi cu siguranţă unul negativ, atît din cauza reducerii calificării forţei de muncă, cît şi a lipsei oportunităţilor de dezvoltare tehnologică create de cercetare. În timp, toate acestea vor face din România o colonie ştiinţifică şi tehnologică incapabilă să-şi controleze eficient răspunsurile la efectele globalizării. Impresia mea e că politicienii şi chiar unii lideri de opinie întocmesc agenda publică neglijînd interesul general, de aceea nici cercetarea sau dezvoltarea tehnologică nu reprezintă teme aduse în faţa opiniei publice acum, cînd în Europa se vorbeşte despre economia cunoaşterii. Cît sînt de încurajate iniţiativele private în cercetare şi care ar fi motivele pentru care cineva ar mai intra în acest domeniu? E firesc pentru cercetarea fundamentală să fie finanţată preponderent de la bugetul statului. Un nucleu funcţional de cercetare fundamentală creează însă atît cerere în domeniul dezvoltării tehnologice, cît şi oferta de forţă de muncă calificată în segmentele de cercetare aplicativă, controlate de firmele cu capital privat. O dezvoltare sănătoasă a sistemului academic şi de cercetare, proiectată printr-o strategie naţională coerentă, aplicată consecvent, atrage iniţiativele private. Din păcate, într-o colonie ştiinţifică şi tehnologică, cum este pe cale să devină România, nu există motivaţie economică serioasă pentru iniţiativele private în domeniul cercetării. a consemnat Stela Giurgeanu