Poveşti cu cosmeticiene – interviu cu Adriana POPOVICI şi Neli PFEIFFER
coup de foudre,
Cînd şi cum v-aţi cunoscut?
La Şcoala de cosmetică, atunci cînd am început anul I.
Ne priveam, ne suspectam. Dar nu în sensul rău al cuvîntului. Ne întrebam de ce face fiecare meseria asta. Era prin 1972, se studia doi ani. Cu vacanţele incluse. Ca materii, era foarte greu. Se studia teorie tot timpul. Anatomie, patologie, dermatologie, chimie cosmetică… Profesorul Aurel Voinea a pus temeliile Şcolii de cosmetică: un medic dermatolog. Apoi a colaborat cu nişte medici belgieni, francezi.
Ce aţi învăţat acolo?
Era o materie de bază care se chema Tehnică cosmetică. Învăţai aparatura dintr-un cabinet, tipurile de ten, problemele în cadrul fiecăruia, procesele şi operaţiile cosmetice. Noi dăm mare importanţă acestei baze. Dacă o ai, de aici pleci.
Cum aţi ajuns la Iris?
Acolo am făcut practică, la „doamnele cosmeticii“, cum le spuneam noi. Irisul era etalon, avea şi institut. Acolo se făceau omologări de produse, reciclări, era numai cosmetică, nu şi coafor. Olga Tuduri, şcolită în Franţa şi pasionată de cosmetică, ea concepuse totul. În ’68 a fost înfiinţat.
Acolo am ajuns întîmplător, cu un an înainte să intru la şcoală, cu o ceară sub braţ, pe care nu o mai puteam scoate. Nu ştiam nimic despre asta. (La noi în sat cele care se rujau şi umblau cu breton erau considerate curve.) Şi prima cosmeticiană de acolo cu care am dat ochii mi-a zis: „Ce, crezi că toate tîmpeniile pe care le faceţi voi trebuie să le rezolvăm noi?“ A ieşit, însă, o alta, care mi-a zis: „Vino cu mine, scumpete!“ Atunci am dat cu nasul de cosmetică şi mi-am spus: „Asta e!“ Petronela se numea doamna care m-a primit. Atunci mi-a explicat tot, am stat două ore.
După ce am intrat la şcoală, cînd ni s-au dat repartiţiile pentru practică, am dat buzna în salon, a cărui şefă ştiam că e dna Tuduri. Cerberul de la intrare a zis că e ocupată. În momentul în care am intrat la ea, făcea masaj cuiva. Era o femeie frumoasă, plinuţă, cu nişte ochi mari, albaştri. I-am zis: „Bună seara, doamnă Tuduri, nu mă cunoaşteţi, numele meu e Adriana Popovici; nu mă cunoaşteţi, dar o să auziţi de mine. Am venit cu o mare rugăminte: dacă se poate să vorbiţi să fac practică în Iris“. Mi-a spus să merg pe hol şi să iau loc. I-a zis cerberului: „Sună-l pe Sandu“. Era preşedintele cooperativei Igiena. I-a spus că sînt nepoata soţului ei şi că vreau să fac practică la Iris. Cînd m-a întrebat încă o dată cum mă cheamă, eu am spus: „Adriana Popovici şi Pfeiffer Constanţa“ (pe Neli o cheamă şi Constanţa). Aşa am făcut amîndouă practică la Iris.
Acolo m-am îndrăgostit de meserie. Mi-am dat seama după ce am plecat, după ce am luat contact cu Igiena.
Ce s-a întîmplat după ce aţi absolvit Şcoala cosmetică?
Am avut şansa ca, după doi ani de lucrat în Igiena, să aflu de postul de la Apimondia (unde este acum Apiestetic) şi să fiu acceptată. Cineva acolo sus m-a iubit. Din ’78 sînt aici. Profesorul Harnaj înfiinţase aceste cabinete cu specialităţi alopate, unde veneau medici de renume şi care aveau ca hobby produsele apicole. El a spus că vrea un cabinet de cosmetică unde toată lumea să vină să se îngrijească cu produse apicole. Şi aşa am ajuns eu aici, împreună cu o altă colegă de generaţie, Mariana Dumitrescu.
Aici am învăţat să şi fac produsele, lucram cu oameni autorizaţi. În primul rînd, m-am băgat în teorie: trebuia să ştiu despre fiecare produs apicol în parte – mierea, polenul, lăptişorul de matcă. După aceea, efectele lor în cosmetică. Încet-încet, am învăţat: am început să lucrez cu mierea pe pielea clientului, apoi să amestec produsele între ele. Mă bazam pe ce-nvăţam de la medici, pe ce mai citeam, dar şi pe ce idei îmi mai veneau, pentru că, în meseria noastră, imaginaţia, creativitatea sînt importante. Lucram şi cu Apidermin – reţeta pusă la punct de o ingineră chimistă de la Combinatul Apicol, de care azi nu se mai pomeneşte nimic. Este în continuare o formulă bună.
Am vrut un cabinet nou, aproape de casă. Am înfiinţat un cabinet nou de cosmetică în cadrul unui salon de coafură de pe strada Vasile Lascăr. Şi treceam în fiecare zi prin faţa Irisului în drumul spre casă. Avînd un statut politic special (nici pionieră nu am fost, decît pentru foarte scurt timp), şansa a fost de partea mea. Într-o seară de toamnă a venit la noi acasă Olga Tuduri, cu soţul ei şi cîinele. A zis că ştie că vreau Irisul, dar că n-am nici o şansă, decît dacă fac ce-mi spune ea. „Mîine dimineaţă te prezinţi la Igiena, la tovarăşul preşedinte, treci de cerber şi spui că vrei să ai o discuţie cu dînsul. Îi spui aşa: «Am fost informată că Olga Tuduri a primit aprobare de plecare în Franţa. E dreptul meu să intru în Iris. Vreau repartiţie în Iris». Şi insişti că ai fost informată. N-o să te întrebe niciodată cine te-a informat. Şi spui că nu ieşi fără repartiţie.“
Am repetat toată noaptea, a doua zi m-am prezentat la tovarăşul preşedinte şi am făcut cum mi-a spus Olga. Am întrebat dacă e nevoie să mai fac o cerere. A zis nu, e-n regulă. Mi-au dat Irisul, am fost acolo pînă după ’90. Olga a plecat din ţară. Am mai avut păţanii, mi s-a mai schimbat o dată repartiţia. Noroc cu Revoluţia şi cu schimbarea macazului. Într-o zi, însă, m-am întîlnit cu dl preşedinte pe stradă. Şi el m-a întrebat: „Măi, Adriano, cine te-a informat pe tine?“. „Olga“, i-am răspuns. Cînd i-am spus, a rîs cu lacrimi. Şi din acel moment am avut o relaţie bună cu el.
Cum au continuat carierele dvs., ce aţi făcut după ’90?
Am fost împreună cu colega mea la Apimondia pînă în ’90. Nici mie, nici ei nu ne-a fost uşor, a trebuit să ne formăm clientela. În mai puţin de doi ani mi-am format-o. Parte din ea încă mai vine la noi. Aveam şi din lumea artistică, dar niciodată nu m-am dat în vînt să fac vedete şi nici să intru în lumea politică, deşi veneau destule neveste de politicieni. Întotdeauna mi-a plăcut să mă ocup de omul normal, care trăieşte în armonie cu mine, cu lumea lui. Toate clientele mele sînt ca mine. De fapt, asta se întîmplă cam cu toate cosmeticienele: îşi aleg clientele după chipul lor.
După ’90, eu am binevoit să plec doi ani, crezînd că prin alte părţi umblă cîinii cu covrigi în coadă. Am fost în Suedia. Toate actele de identitate mi-au fost luate şi aveam doar amprenta în loc de act. A fost o experienţă dură, după care Suedia a decis că nu mă poate accepta, pentru că la mine acasă e totul roz şi frumos. Am lucrat acolo, dar nu am învăţat mai nimic nou de la ei. Nu erau mai avansaţi, doar că la ei totul curgea ceas.
M-am reîntors la Apimondia ca salariat. Pentru că te puteai privatiza, neînţelegînd foarte bine acest proces, m-am privatizat şi eu şi am făcut Apiesteticul. M-am trezit cu o pleaşcă pe cap, la ideea clientelor, care au zis că vor şi coafor, şi manichiură. Existau puterea de muncă, dragul de meserie. Şi o mare dorinţă de a face ceva la mine acasă. Asta era învăţată din Suedia. Cred că, dacă n-aş fi plecat, m-aş fi dus şi aş fi lucrat la vreo
şi probabil că acum aş fi fost varză murată expirată şi fără chef de viaţă. Acest al doilea copil al meu, Apiesteticul, cum îmi place să-l numesc, e valabil din ’95.
Am completat produsele vechi, am făcut o cooperare cu un neamţ care are un lanţ de produse dermato-cosmetice apicole şi 100 de ani înaintea noastră.
Am învăţat foarte mult la Iris. Am lucrat cu Nataliţa, cea care a deschis salonul. Şi ea şi Olga trăiesc, sînt în străinătate. Olga scrie o carte, ea oricum a scris mereu, cărţi de sfaturi cosmetice, estetice. Olga organiza concursuri, populariza cosmetica, înfiinţase un curs de cosmetică la Dalles, la Universitatea Populară. Am preluat eu cursul, vreo trei ani, şi am mai făcut unul paralel de Estetică feminină, pînă prin ’85.
Am participat la mai multe concursuri de machiaj în ţară. Am participat la un concurs naţional, unde nu am putut lua premiul 1, pentru că presupunea să mergi la Praga. Iar eu, cu statutul meu politic special, nu aş fi putut… Din acel moment am refuzat să mai particip la vreun concurs. Părinţii mei au fost deţinuţi politici. Tata fost acuzat de colaborare cu partizanii. Pe mama au arestat-o la un moment dat ca să-l convingă pe tata să se predea. Au arestat-o cînd eu aveam patru luni, deci am intrat cu ea în puşcărie.
Greul a venit după ’90, cînd am preluat eu Irisul. Cu toată învălmăşeala. Nu am ştiut suficient la ce să mă aştept cu noua ordine. Nu ştiam ce e aia să fii patron. M-am izbit de alte înţelegeri ale termenului de democraţie, dar am continuat. Am modernizat Irisul, am introdus masaj corporal manual, sală de fitness, coafor. Pînă la un punct, în care am avut şi altă perspectivă. Mi s-a oferit un spaţiu în Hilton, dacă eram dispusă să organizez un salon. Sigur că m-a încîntat, vanitatea mea era perfect satisfăcută. Am renunţat la Iris şi la Igiena ca să pot să mă ocup de Hilton. Am făcut o mare investiţie în mine, am făcut tot ce am putut suporta material ca să pot învăţa mai mult, să-mi dau nişte examene de specialitate în străinătate. Mi s-a părut că occidentalii sînt foarte departe de noi. Dar nu era chiar aşa. Mi-am dat seama cînd am fost la un congres în SUA. Atunci am înţeles că am un nivel de cunoştinţe la care puţină lume are acces. După aceea am fost sigură pe mine, nu am mai avut senzaţia aceea de cap plecat şi genunchi îndoit.
Şi ajungem, în sfîrşit, şi la ideea şcolii…
Mi-am cesionat firma. Totul a culminat cu gîndul comun, cu Neli, de a face o şcoală, avînd atîtea cunoştinţe în spate. Cine învaţă de la noi învaţă să lucreze cu orice produs din lume, cu orice aparat. Şcoala se numeşte Apiestetic. Şcoală de cosmetologie.
Termenul e mai larg. Tratamentele cosmetologice privesc omul de sus pînă jos, şi pe dinăuntru. Putem corela nişte lucruri în baza cunoştinţelor acumulate, în baza experienţelor avute. O prietenă mi-a spus că avem cea mai grozavă meserie din lume şi o responsabilitate extrem de mare.
Şcoala e acreditată de Ministerul Educaţiei şi de Ministerul Muncii, fetele au voie să profeseze oriunde în spaţiul UE. Durează şase luni. Sîntem la a doua serie, prima serie a fost extraordinară. A început în 2014. E greu, pentru că acum nu se primesc repartiţii. Încerc să le deschid elevelor noastre mintea şi le spun că pot deveni propriile lor stăpîne.
a consemnat Iaromira POPOVICI
Foto: Apiestetic