Populaţia, artiştii şi dezvoltatorii

De la Bursa Mărfurilor treci strada şi, în faţă, se înalţă o clădire verzulie. Mare, seacă, aranjată. Cu mobilă şi decoraţiuni, coloane romane din tapet, decor de lux, art de la table, în sfîrşit, un sample, "să vadă lumea ce se poate face" " cum ne spune o domnişoară angajată. "Acum se lucrează la etaj, după care urmează restul." Ce înseamnă restul? Ni se arată cu un gest larg în jur. "Or să fie multe aici în zonă, dar o luăm step by step." Un complex cu spa-uri, cumpărături, relaxare.... Deocamdată, aroma de lux de-acolo mă cam năuceşte şi simt nevoia să ies. Să văd realitatea. Printre clădirile mari şi renovate, mai stăruie frînturi de viaţă. Cîţiva cîini vagabonzi, cîţiva muncitori care sapă o stradă recent pavată, cîţiva copii care aleargă. Cîteva case vechi, mici, lipite una de alta, scorojite, dar puternice, însufleţite. Una din ele e "La Bomba". În faţa casei, pe trepte, cîteva femei. Intrăm în vorbă. La un moment dat se apropie şi un nene. Îl cheamă Dorel, are cincizeci şi cinci de ani, e constructor-zugrav şi foarte inteligent. Oamenii încep să povestească. Cît e de greu, cum vor fi evacuaţi, n-au unde să se ducă, au copii, în jur totul se transformă, ei deja nu mai contează, unii stau pe străzi de vreo doi ani, sînt ocoliţi, zona se dezvoltă, are potenţial, ei nu mai au nimic. "Sîntem în ţara lu’ Papură Vodă" Stăm pe trepte la "La Bomba", ne uităm în faţă la "mall-ul american" şi vorbim de viaţa din zonă. Muncitorii, plictisiţi, sfredelesc strada. Unele lucruri se fac repede. Cînd există strategii, interese, finanţe. Magazinul de lux e în zonă doar de cîteva luni. Dorel se miră, ne mirăm şi noi: "Ăştia au terminat în două săptămîni... ori au chemat-o pe-aia, pe Samantha, ori nu ştiu...". "Ca dezvoltare, e un fel de zonă periferică, ne-am obişnuit aici, ne e greu să mergem în altă parte. Parcă sîntem toţi rude, ne înţelegem bine, ne-ajutăm... Ne ştie circa că sîntem o zonă liniştită: nu există droguri, certuri, prostituţie... Românii de-aci nu fac discriminări, ne întîlnim: bună ziua, noroc... În virtutea vecinătăţii sărim să ajutăm c-o reparaţie, la un gard, ceva..." De lucru în zonă, e greu de găsit. "Io lucrez cu şase milioane de lei, la mătură, pe stradă" " spune o femeie. La Economat e scump şi mărfurile sînt expirate. Locuri de joacă pentru copii nu au. Doar construcţii şi "ditamai cîmpu’ care stă degeaba, neamenajat...". Pietre, pămînt, zgomot de lucrări. "Noi am văzut proiectul: aici va fi o parcare, o zonă verde...". Dorel ne arată clădirea lipită de "La Bomba": "E din 1826, de interes strategic". Femeile din jur au alte probleme: "Ne-a venit direct cu evacuarea, nu ne oferă nimic, ne oferă strada... unde să ne ducem? Ne ducem la Jilava...". Femeile glumesc amar. Dorel intervine: "De ce la Jilava? Acolo să se ducă ăia cu dosare... ne ducem pe cîmpuri, da’ nu putem, că şi ăla e tot al lor, te dă afară şi de-acolo... Asta e ţara în care trăim, asta e politica... pentru două salamuri şi-un pui, ăia votează... A fost pe-aci şi Vanghelie, a promis... de crede şi el ce zice..." Sînt numai vorbe şi iluzii deşarte... asta e! Dorel are idei, vorbeşte bine şi e rezonabil. E conştient de multe lucruri, vede totul lucid, nu se mai împiedică de vorbe şi iluzii deşarte. E născut, crescut pe Ferentari, dar în viaţă a întîlnit oameni importanţi şi aşa a început "să se exprime civilizat". Nu stă cu mîna întinsă la colţ de stradă. Ştie cum ar trebui să fie, dar nu crede că lumea se va schimba curînd. Şi spune şi de ce. Că "pe unde trece românul se-alege prafu’… am stat atîţia ani sub presiune, sub dictatură, concepţii comuniste, şi-acum am ieşit şi noi ca un dinozaur din ou şi-am început să radem totul în jur". Vorbeşte şi de responsabilităţi, vede că ţiganii sînt oameni marginalizaţi, deşi mulţi sînt educaţi, realizaţi, importanţi. Dar nimeni nu sare să mai ajute. "În ziua de azi nu te mai poţi ajuta nici pe tine însuţi... Să ne ducem la Primărie pentru noi n-are nici o relevanţă... Te duci la Primărie, te vede ţigan, te dă afară. Sînt unii care dorm pe stradă, în cartoane... nenorociri..." Politica îi sfidează, străinii îi ocolesc că le e teamă, ziariştii fac poze şi pleacă, investitorii exploatează potenţialul zonei. Pe ei nu-i bagă nimeni în seamă. Îl întreb de artişti. "Au venit aici şi au rămas. De cîţiva ani lucrează cu copiii. Ne bucură asta, fetele (Maria Drăghici, Irina Gâdiuţă " artiste, responsabile cu proiectul comunitar) chiar şi-au dat interesul... Sînt foarte buni psihologi, ştiu să se-adapteze, să-i coordoneze... Copiii, sigur, au progresat, au alt comportament, altă expresie. S-au întîmplat multe aici, acum de curînd a venit şi Ambasada Olandei şi ministrul Culturii... Ştiu că ele se zbat să facă ceva, dar, ştiţi cum e: cu o floare nu se face primăvară..." Peste cîteva zile, revin în zonă. E duminică după-amiază. "La Bomba" se animează. Clădirea cu tot ce e în ea nu pare mare lucru (mai ales cînd vezi clădirile din jur). Dar e foarte primitoare. E spaţiul perfect unde oamenii din zonă se întîlnesc. Unde artiştii lucrează. De data asta, comunitatea Rahova-Uranus se întîlneşte cu alte comunităţi. Povestesc despre conceptul de artă comunitară/artă activă dezvoltat de Iniţiativa Ofensiva Generozităţii, între 2006-2009. Se dezbat probleme, se ascultă experienţe. Se primesc asigurări că arta comunitară va fi sprijinită la nivel oficial. La nivel micro local, lumea oricum se mişcă. Artiştii nu renunţă. Deşi zona se schimbă. Unii vin, alţii pleacă. Artiştii rămîn. "La Bomba" încă există. La fel şi cele cîteva familii. Dorel, copiii... În loc de încheiere... Oraşul ne priveşte direct. Fiecare vrem ceva de la el. Unii vor parcări, birouri... mall-uri şi supermaketuri, în care să meargă în week-end ca la muzeu. Alţii vor un spaţiu modest ca "La Bomba", unde să poată lucra cu lumea din zonă. E greu să-i împaci pe toţi. Şi, oricum, lumea evoluează, există planuri de urbanizare, strategii de dezvoltare... Se zice că totul e calculat, planificat... Simplul locuitor/artist/jurnalist îşi dă şi el cu părerea. E dreptul lui. ONG-urile se exprimă şi ele. E voie. Nu dăunează grav administraţiei. Strategic, oficial, profitabil sau arbitrar, totul merge pe rapid înainte. Puţini se mai uită şi în urmă. Spre ieşirea din zona Rahova-Uranus am întîlnit un domn în vîrstă: "Io am stat aici, era frumos, era piaţa... acu’ a tăiat liniile de tramvai, i-a izolat de tot... Cine e de vină??? Noi sîntem de vină, populaţia... că nu ieşim în stradă... io singur de nebun, nu pot....".