Pianista - interviu cu Yuja WANG
Are doar 26 de ani, însă este una dintre cele mai efervescente şi talentate pianiste pe plan internaţional. În 2012, The New York Times spunea despre muziciana de origine chineză Yuja Wang că „împleteşte o tehnică impecabilă cu o măiestrie artistică pătrunzătoare“. Acestora li se adaugă o personalitate puternică, spontaneitate, imaginaţie, precum şi un simţ dezvoltat pentru modă – ea îşi alege rochiile de scenă în funcţie de muzica pe care o interpretează. La începutul toamnei, va fi prezentă la Festivalul Internaţional „George Enescu“, care se va desfăşura între 1 şi 28 septembrie. (P. M.)
A intra în lumea muzicii clasice şi a fi pe scenă de la o vîrstă fragedă necesită multă disciplină, nenumărate ore de repetiţii şi dedicare. Simţiţi că aţi pierdut anumite lucruri în copilărie, investind atît de mult timp şi energie în orele de pian?
Este o concepţie greşită – des întîlnită – că un pianist – cum sînt eu – a petrecut 12 ore pe zi exersînd şi, prin urmare, nu a avut o copilărie „normală“. De fapt, este exact opusul. Cel mai mult (însă de obicei era mai puţin) am repetat trei ore pe zi. În restul timpului, mă jucam cu prietenii mei, mergeam la şcoală, învăţam la diferite materii – am avut o viaţă foarte normală.
Sînteţi apreciată pentru tehnica dvs. impecabilă. Însă cum stabiliţi echilibrul dintre tehnică şi lirismul muzicii, între matematica performance-ului şi pasiune?
A face muzică e un lucru care mă pasionează şi sînt norocoasă că am o tehnică bună. Nu prea îmi fac griji în ceea ce priveşte păstrarea echilibrului între cele două – el se stabileşte natural.
Fiecare artist are un mod diferit de a aborda relaţia cu publicul şi cu muzica. Care este modul dvs.? Şi cît de mult vă puteţi „pierde“ într-o reprezentaţie?
Publicul este foarte important pentru un artist. Noi facem muzică pentru plăcerea noastră, pentru bucuria de a comunica cu publicul şi cu alţi muzicieni – atît în cadrul muzicii de cameră, cît şi la concertele cu orchestră. De multe ori sînt atît de cuprinsă de muzică, încît, într-adevăr, nu-mi mai dau seama de prezenţa publicului, dar acest lucru nu este niciodată calculat. Întotdeauna se întîmplă în mod spontan.
Cum priviţi diferenţele între a cînta alături de o orchestră, într-un concert mare, a face muzică de cameră sau a avea recitaluri solo? Care vă este mai aproape de suflet?
Toate acestea funcţionează după acelaşi principiu: exprimarea a ce înseamnă muzica pentru tine, indiferent că e vorba despre un recital solo sau o colaborare cu muzicieni sau cu o întreagă orchestră. Îmi plac toate.
Lumea muzicii clasice este adeseori percepută, de către cei care nu o cunosc prea bine, ca fiind plictisitoare şi prea tradiţionalistă. Privind din interiorul acestei lumi, cum este ea, de fapt?
Este minunată şi reprezintă un mediu foarte sănătos. Provocarea pentru oamenii care nu prea sînt familiarizaţi cu ea este că – la fel ca în cazul lecturii unui roman valoros – necesită timp şi investirea de energie şi răbdare. Cineva poate să pună mîna pe o revistă şi să citească o proză scurtă în cinci minute. Lectura unui roman precum Război şi pace poate lua 20 de ore. Dar răsplata este cu mult mai bogată, dacă fac acest lucru.
Sînteţi o prezenţă proaspătă, elegantă şi uneori provocatoare. La un moment dat, aţi postat pe Twitter un citat din Coco Chanel: „O femeie trebuie să aibă clasă şi să-ţi taie respiraţia.“ Cît de importante sînt stilul şi clasa pentru dvs., şi care e legătura lor cu muzica?
Sînt foarte importante în sensul în care îmi place moda şi nu mă tem să exprim acest lucru.
Ce aţi face dacă nu aţi fi muzician profesionist?
Poate aş încerca să scriu. Iubesc cărţile bune.
Trăim într-o lume marcată continuu de zgomot. Prin contrast, muzicienii profesionişti par a trăi într-o lume a sunetelor frumoase şi a armoniilor. Ce le-aţi spune celor care nu au ascultat niciodată muzică clasică?
Există bucăţi de muzică clasică la fel de stridente şi de hîrîite ca multe dintre sunetele prezente în această lume zgomotoasă. Nu vă temeţi: cereţi-le sfatul prietenilor voştri şi simţiţi-vă bine explorînd!
a consemnat Patricia MIHAIL
Yuja Wang va concerta marţi, 3 septembrie, de la ora 19,30, la Sala Mare a Palatului, alături de Pittsburgh Symphony Orchestra, sub bagheta dirijorului Manfred Honeck. În program: Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră în si bemol op. 23 de P.I. Ceaikovski şi Simfonia nr. 5 în re minor op. 47 de D. Şostakovici.
Foto: J. Cheadle, NCPA, S. Diesner