Orbán antiglobalistul
- şi vitezomanul la volanul unei Lada rablagite -
Şi în 2011, ca de fiecare dată din 1990 încoace, „picnicul politic“ maghiar din campingul Univers de la Băile Tuşnad – aşa-numita Universitate de Vară „Tusványos“ – l-a avut ca orator principal pe Viktor Orbán. De data aceasta, însă, spre relativa surprindere a celor care participă vară de vară la tabăra grupării radicale a tineretului maghiar din România, premierul Ungariei a ţinut un discurs axat mai puţin pe pan-maghiarismul tradiţional al FIDESZ şi al adepţilor săi din Transilvania, avînd mai degrabă puternice accente antiglobalizare.
Premierul ungar a prezentat la Tuşnad, în faţa a aproximativ două mii de simpatizanţi, nu mai puţin de o viziune proprie asupra iminenţei sosirii unei noi ere în istoria omenirii – în care state considerate pînă atunci puternice vor deveni slabe, iar cele slabe vor prinde puteri. „Sosirea acestei noi ere va coincide cu prăbuşirea vechii ordini mondiale. În statele vestice datoria de stat va căpăta dimensiuni atît de mari încît aceste datorii nu vor mai putea fi plătite. În lumea care apune acum, mulţi au crezut că se poate mări la nesfîrşit consumul şi creşterea economică, iar ca o consecinţă, competiţia economică s-a transformat într-o competiţie a consumului, fără însă ca resursele şi capitalurile să crească în mod corespunzător“ – a explicat Viktor Orbán. Premierul ungar vede un rol nou al statului în noua orînduire mondială care va veni: acela de organizator al economiei şi al „noii societăţi bazate pe muncă“, ce va înlocui actuala „societate risipitoare a bunăstării, a consumului fără acoperire“. El şi-a repetat de mai multe ori teza potrivit căreia „fără o naţiune puternică nu se poate construi un stat puternic“, afirmînd că „Europa priveşte cu invidie şi cu admiraţie spre Ungaria“, care a pornit deja pe acest drum, înregistrînd şi primele succese.
„Ungaria a dat prima răspunsurile corecte la provocările care apar odată cu schimbarea de regim mondial“, iar statele europene „încep să recunoască, rînd pe rînd, că deciziile guvernului de la Budapesta au fost cele corecte“, încercînd chiar să le imite. Exemplele date de Orbán în susţinerea tezei sale: impozitarea băncilor, taxa de criză impusă multinaţionalelor, naţionalizarea pilonului doi de pensii, precum şi legea media – aceasta din urmă folosind – crede premierul ungar – ca model pentru Londra în elaborarea legii britanice a presei după scandalul din trustul Murdoch. Iar şirul succeselor guvernului FIDESZ nu se opreşte aici: ar mai fi acordarea cetăţeniei ungare etnicilor maghiari din afara graniţelor Ungariei, scăderea datoriilor publice, noua constituţie ungară, eforturile vizînd oprirea tendinţelor demografice negative.
Moarte internaţionaliştilor!
Premierul ungar nu s-a mulţumit cu atît, arătînd ferm către „duşmanul de clasă“, către „forţele reacţionare“ care se opun progresului, către „internaţionaliştii“ care se agaţă cu disperare de privilegiile pe care le-au avut în vechea orînduire, fiind primit cu aplauze şi aclamări frenetice de publicul animat pînă la entuziasm de cuvintele sale. „Jos trădătorii! Jos internaţionaliştii! Huo! Huo!“ – scandau şi huiduiau tinerii radicali sosiţi la Tuşnad din diverse colţuri ale Transilvaniei şi ale Ungariei, „înarmaţi“ cu binecunoscutele simboluri ale hungarismului. Printre sutele de steaguri ale Ungariei şi ale Ţinutului Secuiesc fluturau steaguri ale arpadienilor, folosite şi de partidul fascist maghiar al Crucilor cu Săgeţi în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. „Cine sînt, de fapt, aceşti internaţionalişti blamaţi?“ – l-am întrebat la un moment dat pe un tînăr ras în cap, purtînd un tricou imprimat cu harta Ungariei Mari. „Păi... evreii!“ – mi-a răspuns tînărul, după o scurtă ezitare.
E clar: „internaţionaliştii“ sînt toţi aceia care trebuie, într-un fel sau altul, înlăturaţi, pentru ca noua ordine mondială să se poată instala. Cel puţin în capul domnului Orbán...
La volanul unei Lada rablagite
Cunoscutul scriitor britanic de origine maghiară Tibor Fischer îşi aminteşte, în paginile publicaţiei The Telegraph, o întîmplare din zbuciumatul an 1989, legată de persoana actualului premier ungar Viktor Orbán. Pe atunci tînăr activist al recent înfiinţatului partid FIDESZ (Alianţa Tinerilor Democraţi), Orbán se întorcea la Budapesta, seara tîrziu, de la o întîlnire politică organizată undeva în provincie, la volanul unei Lada – cea mai populară maşină din Ungaria la vremea aceea. Fischer se afla pe scaunul din dreapta şoferului, cu inima cît un purice din cauza vitezei cu care gonea maşina prin întuneric, pe o şosea îngustă, şoferul apăsînd pînă la podea pedala de acceleraţie. Deodată, în mijlocul drumului, a apărut un militar rus, agitînd o lanternă – Ungaria se afla pe atunci încă sub ocupaţia trupelor sovietice. Orbán însă, în loc să încetinească, a accelerat parcă şi mai mult, iar pasagerul din dreapta a mai văzut doar cum soldatul dispare după un tufiş. „Ce-a fost asta?“ – l-a întrebat Fischer pe Orbán. „Voia doar nişte bani de vodcă“ – a ridicat acesta din umeri.
Scriitorul britanic îşi aminteşte de acest episod acum, cînd toată lumea occidentală este consternată de felul în care premierul ungar înţelege să conducă această mică ţară din Europa de Est, trăind cu nostalgia Ungariei Mari de dinainte de Tratatul de la Trianon. Atitudinea sa faţă de acel soldat rus din perioada destrămării imperiului sovietic, cînd prin toată Ungaria se puteau vedea soldaţi ai Armatei Roşii cerşind sau vînzînd echipamente militare pentru a face rost de bani de băutură, descrie perfect caracterul lui Viktor Orbán – crede Tibor Fischer. „Orbán nu numai că nu a încetinit maşina. Nici măcar nu i-a trecut prin cap să încetinească! Felul său de-a fi nu s-a schimbat de atunci“ – constată scriitorul britanic în The Telegraph.
Politician cu vechi state de serviciu, Orbán s-a născut în Székesfehérvár, copilărind în două sate de pe lîngă oraşul aflat la 65 km sud-vest de Budapesta: Alcsútdoboz şi Felcsút. În 1977 s-a mutat cu familia la Székesfehérvár, unde a urmat un liceu cu profil de limbă engleză. Între 1981-1982 a efectuat serviciul militar, formîndu-şi convingerile politice în timpul stagiului, după cum a afirmat el însuşi în mai multe interviuri. A urmat studii de drept la Universitatea Eötvös Loránd din Budapesta, pe care a absolvit-o în 1987, iar în 1989 a studiat un an la Oxford, întrerupîndu-şi însă aceste studii pentru cariera politică. Este şi în prezent fotbalist legitimat la echipa localităţii în care a copilărit, FC Felcsút, echipă cu care a jucat chiar şi în divizia a doua ungară ca atacant, nu mai departe de campionatul 2005-2006, purtînd numărul 2 pe tricou.
În politică însă a fost întotdeauna numărul 1. Fondator al partidului FIDESZ, la 30 martie 1988, în 1990 a devenit membru al parlamentului ungar şi liderul partidului. Preşedinte aproape fără întrerupere timp de două decenii al formaţiunii politice care a virat, sub conducerea sa, cu 180º – de la liberalism radical către creştin-democraţie –, Orbán se află la al doilea mandat de prim-ministru, după ce FIDESZ a cîştigat fără drept de apel, în aprilie 2010, alegerile parlamentare din Ungaria, obţinînd o majoritate covîrşitoare de două treimi. Majoritate care îi asigură actualului guvern de la Budapesta posibilitatea de a modifica sistemul politic şi social-instituţional din Ungaria după bunul său plac. Iar bunul plac al FIDESZ nu prea are limite: Orbán goneşte şi acum, prin întuneric, pe un drum de ţară îngust, cu pedala de acceleraţie apăsată pînă la podea, la volanul unei Lada rablagite: Ungaria.
Márton László Salamon este redactor-şef al ziarului Új Magyar Szó („Noul cuvînt maghiar“), care apare în România.