O treime
Primul: "Ce miros are prima femeie?" Al Doilea: "N-are... n-ai timp s-o miroşi!" Al Treilea, dînd aprobator din cap: "Are dreptate, eşti prea flămînd ca să ai timp s-o şi miroşi!" De unde ştim asta, cine a avut pînă acum o femeie? În camera luminată de un soare roşu aproape apus - ca o monedă de aramă scufundată doar pe jumătate în puşculiţă - s-a lăsat tăcerea. Primul trage cu putere din ţigară şi o pasează mai departe, cu un gest reflex, fără să-i pese cine va fi următorul. Ţine ochii aproape închişi, iar cînd dă drumul ţigării, eliberează şi fumul din plămîni. Şuierat, tare, perpendicular pe tavan. Apoi, din poziţia asta, aproape nefirească, de om cu gîtul frînt, rosteşte întrebarea următoare: "Dar a doua? A doua ce miros are?!" Îi bufneşte rîsul. Un rîs zgomotos, fără griji, cel mai bun răspuns pentru toate întrebările dintr-o viaţă netrăită încă. "Brucan e un prost. Un prost definitiv. La fel şi Iliescu. De ăştia trebuie scăpat rapid, n-ar trebui luaţi în seamă." Două secunde de pauză, timp în care se aud clopotele bisericii de peste drum. Al Doilea se ridică şi priveşte, curios, dincolo de fereastră. "Probabil că azi e sărbătoare mare, uite, se adună lumea la biserică şi noi stăm în casă vorbind tîmpenii!" Are un ton grav şi ceilalţi doi îl privesc atent, cu un amestec omogen de uimire şi vină întins pe toată faţa. Nu rezistă mult. Al Doilea rîde iar, rîde şi Primul, în timp ce Al Treilea aprinde încă o ţigară. "Ce glume tîmpite, foarte tîmpite, cele mai tîmpite..." Se rîde însă. Despre femeile neiubite, mai ales. E subiectul preferat, aşa că Al Treilea începe să socotească. "E vara lui '90. Avem cincisprezece ani acum. Să presupunem că trăim pînă la şaptezeci şi că ne căsătorim la douăzeci şi cinci cu o femeie căreia îi vom rămîne fideli toată viaţa. Mai avem, prin urmare, zece ani de burlăcie. Înmulţit cu două sau cu trei iubite pe an, rezultă că vom şti cum miroase dragostea a cel puţin treizeci de femei în viaţa asta! Dar eu zic să începem odată!" Alt rîs. Sunetul e însă altfel, mai grav, vocile se schimbă după fiecare ţigară. "Băi, ce-am uitat!" strigă Primul. "Aveam meditaţie la engleză de la patru jumate, s-a dus dracului..." Al Doilea şi Al Treilea rîd din nou. "Lasă, bă, pînă se întorc ai tăi de la turci, ai timp şi de meditaţii!" I-a trecut repede. Primul trage din ţigară şi adaugă şoptit: "Poate am timp şi de prima femeie..." Discuţia se încinge între cine şi cînd. Vecina de jos, evident mult mai mare şi, desigur, prietenă de familie. Nu-l înşală simţurile, i-a dat de înţeles că s-ar putea, şi săptămîna asta, în care a rămas singur acasă, i se pare ocazia ideală... Soarele a dispărut şi în cameră intră o rafală de vînt care împrăştie mucurile de ţigară adunate în scrumieră. Brusc, în secunda dintre ieri şi azi, intră pe uşa de la balcon aproape douăzeci de ani. Primul, Al Doilea şi Al Treilea au uitat deja cum miros prima, a doua sau a treia femeie. Anii care vin nu aduc niciodată răspunsuri, dar sînt întotdeauna plini de întrebări.