O înţelegere dincolo de cuvinte

Un număr aerian se învaţă la mică distanţă de sol. Atenţie la mînă! De abia după ce reuşeşti să stăpîneşti lucrurile de bază, începi să urci. Centimetru cu centimetru. Strînge nodul! Se poate întîmpla să-ţi fie frică, dar asta e bine. Uită-te în faţă! Cînd eşti acolo, sus, e foarte important să ai frica în tine. Nu te relaxa! Asta înseamnă că nu-ţi vei permite să greşeşti. (Dacă greşesc în scenă, după număr artiştii repetă în culise mişcarea de cel puţin zece ori, pînă le iese; să n-o lase aşa... mai plîngi, mai ţipi... După un număr, cică, n-ai vrea să stai în cabină.) Mergi înainte!... Dacă în timp ce lucrezi, te opreşti, intri în panică. N-ai voie să-ţi laşi creierul hai-hui. Nici o fracţiune de secundă. Oamenii inconştienţi n-au ce căuta aici. "Pe sîrmă" eşti mereu cu garda ridicată. Trebuie mereu să reciţi poezia. E bine să ai o siguranţă de sine, dar nu trebuie să te bazezi prea mult pe ea; dacă uiţi, fie şi pentru o clipă, că există loc de eroare, poţi să cazi. Cel mai greu este să repeţi zilnic acelaşi, dar exact acelaşi lucru. Fără să schimbi nimic. Un automatism pe care mai apoi să-l conştientizezi pas cu pas. Dacă uiţi, te blochezi. Dacă te blochezi... respiri adînc şi încerci să preiei mişcarea de la celălalt. Partenerul îşi dă seama imediat dacă intri în panică. După mişcări... mişcările se rup, nu mai sînt fluide... dacă vezi că mîna tremură e clar că antebraţul e "mîncat"... dacă te concentrezi atunci cînd auzi "stai calmă, respiră"... e bine. Dacă nu, cazi. Viaţa la trapez e dură Din cauza asta, în culise, întrebările clasice şi plictisitoare nu ţin. Rişti să fii luat peste picior. Ai de-a face cu oameni maturi, care aşteaptă întrebări mature. Chiar dacă majoritatea sînt nişte copii. Pînă în 30. Trupa Almas. Vorbim de pasiune. "Mă numesc Cristina şi am 23 de ani." O întîmplare. Cristina n-a avut şansa să ajungă în lotul naţional de gimnastică, "n-a fost să fie" şi atunci antrenorii au început să plece... "O fostă colegă m-a întrebat dacă nu m-ar interesa şi pe mine. Prima mea reacţie a fost să întreb: ce înseamnă circul?" Întreb şi eu. Circul? Ochii chiar îi scînteiază. Prea multe - îmi spune -, prea multe ca să-mi poată spune. E... viaţă în esenţă tare... un ceva care te ţine tot timpul "sus", un ceva pe care nu-l poţi explica în cuvinte. Intri în scenă şi începi să trăieşti. Circul? Nici după 10 ani nu-l poţi îndesa într-o simplă definiţie. Trebuie să-l simţi. Cînd am venit, aveam un număr de basculă (un fel de balansoar), după care am trecut la cobalans (trapez pe care stai în cap). E periculos? ...Da (şi surîde de naivitatea întrebării, în complicitate cu celelalte colege), doar pentru asta repetăm zilnic. Să n-avem probleme, să nu cădem, să nu se întîmple accidente... în circ trebuie să treci prin mai multe numere, să ţi le prefecţionezi, pe fiecare în parte. Numerele la circ nu se termină niciodată, de fiecare dată mai găseşti ceva de făcut la el. Dana are 30 de ani. Ea a fost în lotul naţional de gimnastică, dar pe urmă "m-am lăsat pentru că nu prea mai făceam faţă cerinţelor. Făceam gimnastică ritmică. Diferă foarte mult, nu pot compara ce făceam acolo cu ce fac aici. Sînt aici de la 14 ani." O repetiţie durează maximum trei ore Cît ţine însă o viaţă în scenă? Asta nu trebuie să întrebi. Nu există o limită exactă. Sau cel puţin nu se doreşte o asemenea luare de seamă. Dacă totuşi întrebi, un artist va fi evaziv. Pensionarea din cupolă este un subiect tabu. Toţi răspund grăbit, vrînd să scape: asta nimeni nu poate şti, apoi primeşti exemple cu artişti care intră în scenă şi la 60. Pînă la urmă, în circ, totul depinde de tine. Lucrezi pînă te primeşte scena. După care, predai ştafeta. Cristina are 17 ani, Flori, 15. Amîndouă foarte tinere, dar deja foarte mature. Cristina a ajuns aici printr-un anunţ la ziar. "Am dat o probă şi am fost aleasă. Proba de mobilitate, elemente de gimnastică. Sînt aici de un an şi cinci luni. Cel mai greu a fost să mă obişnuiesc cu înălţimea. La 1 metru, 2, toate merg, dar cînd te trezeşti la 15 metri... parcă nu-ţi mai vine să fii aşa de dezinvolt." Cînd faci un element şi nu auzi aplauzele, atunci îţi dai seama că ceva nu e în regulă. Efortul fizic trebuie mascat cu zîmbetul pe buze. Trebuie să pari atît de uşor şi de degajat, încît spectatorul să creadă că, dacă s-ar ridica din scaun, ar putea face şi el acelaşi lucru. Nu pot însă să-ţi spun cum e cînd o sală întreagă te aplaudă. E ceva magnific. Cînd greşeşti, cînd eşti conştient că greşeşti, iar publicul totuşi te aplaudă... e un sentiment cumplit de ruşine. Nu ştii cum să ieşi mai repede din scenă. În circ invidia se manifestă pe cantitatea de aplauze. Uneori ţi-ai dori să primeşti aplauzele pe care le primeşte altcineva. Iar asta te ambiţionează să te autodepăşeşti. Trupa Almas şi numărul aerian Nu există lanţuri, nu există plasă. Au căderi libere de 3 metri, urcă şi coboară de patru, cinci ori în decursul aceluiaşi număr, de fiecare dată susţinîndu-se numai de palme. Ca să poată face nodurile cu picioarele. Numărul este foarte greu. Plutire. Un fluture care se metamorfozează. Reflexele pe care trebuie să le ai în momentele-cheie, la fracţiunea de secundă a căderii. Şi din nou, plutire. Cascada, un element acrobatic în care artistul îşi dă drumul în gol, de la o înălţime foarte mare, oprindu-se cu doar cîţiva centimetri înainte să atingă solul. Impresia căderii totale. Asta e foarte greu pentru că trebuie să apreciezi într-un timp foarte scurt oprirea şi distanţa. Toate elementele acrobatice din aer se creează prin înnodarea eşarfei pe picior, aceasta făcîndu-se tot cu piciorul. La jumătatea numărului urcă pînă sus de tot, trecînd prin trei etape de montare, adică se înnoadă întîi pe picioare, după care se mai ridică, fac iarăşi un nod etc. (Uneori, pentru că sînt din material elastic, eşarfele se electrizează şi se încolăcesc pe corp, în aşa fel încît rămîi blocat, atîrnat ca o găluşcă, fără să mai poţi face nimic.) Ajuns sus, omorît, frînt cum eşti, îţi dai drumul în gol. Şi de-abia atunci începe numărul. (La cea mai grea cascadă, numită Zbuciu, eşarfa se înfăşoară de două ori printre picioare, urcă pe talie pînă la umăr; foarte multe, la premieră, aveau întindere pe muşchiul din partea stîngă şi hematomuri pe picioare Dar treci peste. Marginea culturii sau Artă marginalizată?) Trupa Almas a cîştigat, la Galele Circului, premiul II. La circ venim numai dacă avem copii mici. Sau primim invitaţii gratuite. Ziariştii, numai în cazul în care un leu a muşcat un om; sau un artist a căzut de la trapez. Aleea Circului, numărul 15. O meserie despre care vorbeşti cu greu. Pentru că o pasiune trebuie simţită dincolo de cuvinte.