O imagine greşită despre Maroc

6 noiembrie 2013   LA SINGULAR ȘI LA PLURAL

– interviu cu Aboubakr JAMAÏ, director şi cofondator al site-ului marocan Lakome –

Este fantastic ce imagine de prosperitate şi modernitate, de democraţie şi stabilitate are Marocul în Occident... Jurnalistul şi profesorul de ştiinţe politice Aboubakr Jamaï este literalmente uimit. El descrie o altă realitate: un regat în care 30% din populaţie este analfabetă, în care clivajul dintre cei foarte săraci şi oropsiţi, şi cei foarte bogaţi este vizibil, de îndată ce ieşi din Casablanca, în care manifestaţiile care au loc sporadic, dar ferm, din februarie 2011 – sub numele de Mişcarea 20 (M20) – şi apoi în 2012, împotriva regimului şi pentru mai multă libertate, pentru o monarhie parlamentară, sînt însoţite, în paralel, de arestări şi reprimări violente. Cîntăreţul El-Haqed a fost arestat în 2011, eliberat în 2012 şi apoi din nou arestat şi condamnat la un an de închisoare. Jurnalistul Rachid Niny a fost condamnat la un an de închisoare, în aprilie 2011, acuzat că ar fi difuzat informaţii false. În iulie 2012, şase militanţi ai M20, arestaţi pentru că au manifestat împotriva vieţii foarte scumpe, au oferit mărturii cutremurătoare despre torturile şi agresiunile sexuale la care au fost supuşi în comisariate.Unii jurnalişti sînt adeseori bătuţi de poliţie, altora li se interzice să scrie. Cotidianul marocan al lui Aboubakr este sumbru: Banca Mondială dezvăluise deja, în 2012, un procent al şomajului de 10%, un procent de 49% dintre tinerii marocani nu au nici locuri de muncă şi nu sînt înscrişi nici la studii, un preţ al carburanţilor care a crescut cu 20% în 2012 şi a dus la creşterea generalizată a preţurilor, un turism în scădere, după cum scria şi site-ul american Jadaliya de la Washington. În sfîrşit, o falsă stabilitate, de faţadă, în care faptul divers din mai 2012 nu face decît să umple paharul: tînăra Amina Filali, 16 ani, decide să se sinucidă după ce a fost obligată, conform legii marocane, să se mărite cu cel care a violat-o. Acest Maroc are din 10 octombrie un nou guvern, Benkirane II, după numele prim-ministrului, Abdelilah Benkirane. Un guvern de austeritate, se spune, dar care numără printre miniştri doar „tehnocraţi şi oameni de afaceri apropiaţi Palatului Regal“, după cum scrie site-ul generalist Lakome.

Aboubakr Jamaï, director şi cofondator al site-ului marocan generalist Lakome (http://fr.lakome.com), multiplică întîlnirile cu reprezentanţi ai presei franceze, cu diverşi oameni politici, într-o încercare disperată de a deschide ochii, nu numai ai Franţei, ci şi ai lumii, asupra a ceea ce se întîmplă, de fapt, în Maroc. Franţa a fost escala sa pentru aproape o lună. Cunoscut ca fiind un critic acerb al monarhiei marocane, al armatei, al corupţiei şi al violării drepturilor omului în Maroc, el fondase, în 1997, săptămînalul Le Journal, interzis în 2000 şi reapărut în 2001 sub titlul Le Journal hebdomadaire (ambele cu versiuni arabe). La începutul anului 2011, se alătură echipei Lakome, după o lungă perioadă în care a fost ţinta unor procese ideologice. Astăzi, versiunea franceză a site-ului rezistă doar datorită finanţării primite din partea unor fundaţii europene. Înainte de o întîlnire cu colegii jurnalişti ai site-ului Mediapart, răsuflă uşurat o oră, timp de un interviu pentru Dilema veche. (I. B.-G.

De ce sînteţi, de fapt, în Franţa, ce doriţi să obţineţi, Aboubakr Jamaï?

Colegul meu, Ali Anouzia, cofondator al site-ului Lakome, director al versiunii în limba arabă (eu conduc versiunea franceză), a fost arestat în 17 septembrie 2013 şi inculpat în 24 septembrie pentru diverse activităţi în legătură directă cu terorismul. Aceasta pentru că Lakome a publicat un articol care conţine un link spre o înregistrare video cu ramura marocană a Al-Qaida, AQMI, de pe blogul jurnalistului spaniol Ignacio Cembrero, de la cotidianul El País. O înregistrare video intitulată „Maroc, regatul corupţiei şi al despotismului“, în care această grupare lansează un apel la Jihad şi denunţă corupţia regimului, dar şi corupţia regelui Mohamed al VI-lea. Lui Ali Anouzia i se reproşează aceste intenţii teroriste doar pentru că a publicat un link pe Internet, noi, în schimb, am pus pe site înregistrarea în întregime. El a fost arestat, noi – nu. Şi continuă să rămînă în închisoarea din Salé, la periferia capitalei Rabat, deşi noi ne-am arătat totala disponibilitate de a colabora cu autorităţile. Ali riscă 20 de ani de închisoare.

Sînt în Franţa, după ce am fost în Statele Unite ale Americii, pentru că experienţa ne-a demonstrat, de-a lungul istoriei noastre, că regimul marocan nu funcţionează decît la presiunea aliaţilor puternici, ca să mă exprim delicat. Aceşti aliaţi sînt, de fapt, doar doi, Statele Unite şi Franţa, prin Hexagon înţelegîndu-se, de fapt, Uniunea Europeană (notă: Marocul este legat de UE printr-un Acord de Asociere semnat în 1996; din iulie 2005 există chiar un plan de acţiune Maroc – UE, în cadrul Politicii Europene de Vecinătate). Îmi doresc ca opinia publică franceză să afle ce se întîmplă în Maroc, cu colegul meu, să ia poziţie şi să determine astfel sfera politică să reacţioneze la rîndul său, să pună presiune pe regimul din Rabat. Este foarte important pentru noi ca toţi colegii din presă să vorbească, să scrie, să fie lîngă noi.

Şi aveţi impresia că Franţa a înţeles mesajul dumneavoastră?

Din păcate, în Franţa am dat peste un teritoriu ca şi ocupat. În Franţa, marja noastră de mişcare este foarte limitată, aceasta din cauza faptului că regimul marocan a reuşit să implementeze o reţea de corupţie, inclusiv materială, care a generat la final o imagine greşită despre Maroc, regimul fiind creditat cu bună-voinţă. Inclusiv anumiţi lideri marocani ai opiniei publice, aşa-zişi apărători ai drepturilor omului, pe care eu îi numesc blanchisseurs de l’autoritarisme, propagă o imagine falsă de stabilitate, care anesteziază la propriu opinia publică. Ei perpetuează, de fapt, autoritarismul.  

Un al treilea motiv pentru care sînt aici este acela de a atrage atenţia asupra faptului că există pericolul, în acest moment, de a se crea o falsă realitate. Au apărut opinii care afirmă că povestea democraţiei în lumea arabă este foarte problematică. Că regimul marocan, în această regiune, nu este chiar atît de rău şi că o schimbare ar provoca o instabilitate în regiune, în Egipt etc. Este o imagine falsă, în opinia mea.

În aceste condiţii, mai putem spune că presa din Maroc este independentă?

Presa tradiţională – şi nu mă refer la jurnalişti, ci la instituţii – a fost total „domesticită“. Colegii mei au ajuns să fie obligaţi să recurgă la tot felul de artificii jurnalistice ca să poată scrie, şi e păcat. A existat, ce e drept, un moment în care Marocul a înregistrat o efervescenţă economică şi socială, care a permis jurnaliştilor să poată munci corect şi chiar să trăiască din munca lor. Au urmat însă rapid interdicţiile administrative şi chiar alte forme de cenzură a presei. Cel mai flagrant exemplu este cel al boicotului publicitar, mortal pentru media. Să ne aducem aminte că regele este primul om de afaceri din Maroc, este, deci, el însuşi un mare publicitar. Dacă el decide, împreună cu acoliţii săi, să nu mai cumpere publicitate în ziarul tău, ceilalţi publicitari vor înţelege rapid mesajul. Iar dacă vreunul ar încerca totuşi să o facă, ar fi considerat ca un „gest ostil împotriva regelui“. Aşa funcţionează, de fapt, mediul de afaceri din Maroc.  

Astfel că astăzi, singura presă independentă din Maroc este cea online. Aceasta pentru că, de regulă, toate regimurile autoritare au nevoie să prezinte o imagine de deschidere şi de modernitate. Iar Internetul este, pentru rege, o marcă de modernitate. Nu îşi poate permite să se opună informaţiei care circulă pe Internet pentru că ar fi vorba de cenzură directă. Ca să nu mai spun că presa electronică marocană este foarte dificil de controlat, căci ea nu are existenţă juridică în Maroc, ci în state terţe. Eu cred că modernitatea este exact opusul: nu tehnologia, ci valorile.

a consemnat Iulia BADEA-GUÉRITÉE 

Iulia Badea-Guéritée este jurnalistă franceză de origine română. Este responsabilă de versiunea românească a site-ului Presseurop.eu

Foto: H. Ankal

Mai multe