Numai un miracol le poate salva

16 martie 2010   LA SINGULAR ȘI LA PLURAL

Praful e inamicul principal în oraşul Sevilla şi, în ciuda frunzărişului ceros din grădini şi parcuri, fiecare clădire luptă să-l ţină în afară. Însă praful pătrunde prin crăpăturile dintre garaj şi restul casei, cu fiecare deschidere, cît de mică, a feresterelor, printre zăbrele, printre ochii mijiţi din dispozitivele air-con. Chiar într-o cameră unde n-ai lăsat nici o fereastră deschisă, praful a intrat şi s-a depus, în secret, pe toate mobilele.

În spatele fiecărei uşi din Sevilla lupta împotriva prafului continuă. Continuă în pragul uşii, pe scările interioare, pe treptele din faţa casei, pe holurile glazurate, în patio-ul răcoros unde, într-un colţ, stă rezemată descoperirea numărul 1 a spaniolilor, şomoiogul pe băţ: arma principală de combatere a prafului, anihilatorul nisipului andaluz de afară, sceptrul fiecărei gospodine – la fregona –, mopul de spălat podele. Descoperire spaniolă a anilor ’50 care a permis femeilor spaniole, şi apoi celor din lumea întreagă, să se ridice în picioare, după ce au spălat în genunchi veacuri şi veacuri. Spălatul în picioare a permis şi bărbaţilor (care nu pot sta în genunchi) să interacţioneze cu corpul zvelt al mopului şi... din anii ’60 a început, timid, o egalitate a sexelor în faţa unei podele curate.

Însă în Sevilla femeia e cea care interacţionează. Chiar şi în anul 2010. Tot acest praf ancestral trebuie spălat, mutat, înlăturat, şi în fiecare casă există o gospodină sau două care îl îmbibă, îl culeg, îl spală. Pentru ca podelele să fie lună. Fiecare podea de mînăstire şi biserică – clădirile religioase sînt foarte numeroase în acest oraş – trebuie spălată şi lăsată imaculată.

Ceea ce ghidurile turistice nu menţionează, deşi sînt ubicue – femei cu mopuri, unele chiar cu şorţuri cu buline, la lucru, în portal-ul unui bloc ori în pragul unei case, sub cupolele vaste ale bisericilor, în faţa restaurantelor şi barurilor, pe marmura falsă de la intrarea în local.

Ridică capul să-şi şteargă sudoarea, şi în zidul clădirii, împlîntat, se vede chipul Sfintei Fecioare – doar fiecare stradă îi proclamă numele: Inmaculada Concepción (concepţie imaculată), Virgen de Lujan (Fecioara de Lujan), Virgen del Rocio, La Inmaculada, Virgen de la Consolación, Virgen de la Estrella... mai că le vezi spălînd şi ele, aplecate, în genunchi.

Se pare însă că Sfintele Fecioare cu Copil sînt plătite cu aproape 25% mai puţin decît bărbaţii care sînt taţi, în aceeaşi meserie, în aceeaşi poziţie de autoritate – se arată într-un studiu făcut de IE Business School, citat de Carmen Sánchez-Silva în El País, ianuarie 2010. Acelaşi studiu arată că oricum femeia spaniolă e plătită în medie cu 20% mai puţin decît bărbatul spaniol, ambii înainte să întemeieze o familie. Odată ce femeia are copii, diferenţa se adînceşte.

De ce o pedepseşte societatea spaniolă pe femeia care are copii, îngreunîndu-i viaţa? Mai ales cînd maternitatea e starea de graţie par excellence, ridicată în slăvi, la fiecare slujbă de la biserică, a cărei poveste o cîntă fiecare stradă cu nume de Virgen sau de-a dreptul cu Inmaculada Concepción.

Din păcate, procentul de 20% reflectă o stare de lucruri similară altor ţări occidentale, cum ar fi Marea Britanie unde, în ciuda eforturilor liberale, cariera femeilor începe cu un dezavantaj: prin simplul fapt că eşti femeie, statistic, salariul va fi mai mic ca al bărbatului.

Acest decalaj e maxim (37% în 2005) în Londra, unde bărbaţii îşi împart între ei slujbele cele mai bănoase, cum colegii de breaslă sînt şi vechi colegi de şcoală, de obicei o şcoală selectă şi unisex.

Însă în Marea Britanie, ca şi în alte ţări occidentale, cum ar fi Italia şi Irlanda (catolice de asemenea), sau Olanda şi Belgia, flexibilitatea numărului de ore de lucru a îmbunătăţit rata natalităţii, pe cînd în Spania, în marea lor parte, au copii numai femeile care stau acasă, definitiv, fără să încerce să negocieze o slujbă cu mai puţine ore. Nici nu se gîndesc.

Asta pentru că plata asociată cu contractele de muncă temporare e foarte proastă în Spania – după cum menţionează Fernandez-Kranz, profesor la IE Business School. Contractul temporar – explică Fernandez-Kranz – e în special dezvantajos pentru mame, ele pierzînd cam 20% din cît ar cîştiga dacă ar avea un contract fix, lucru ruşinos pentru societatea spaniolă.

Idealizarea femeii-mame în Spania pare că atîrnă greu şi nu aduce nici un avantaj economic real femeii de zi cu zi, femeii în şorţ cu buline. La discriminarea „laică“, cum ar fi cea întîlnită în Marea Britanie, se adaugă, în Spania, una mitizatoare care, poate, e şi mai greu de înlăturat. Numai un miracol le mai poate salva pe femeile spaniole de acest fapt, un milagro care să spele melasa îngreunătoare a inmaculada-ei dintr-o concepción inculcată de veacuri, un milagro care să întoarcă lucrurile într-o situaţie mai justă pe pămînt, aici, între toate femeile cu şorţ cu buline.

Mai multe