Medicamente, spitale, bolnavi
Eram acum cîţiva ani la Londra. Toamnă. Ploaie. Frig. Credeţi că mai era nevoie de ceva ca să răcesc? Ei bine, nu. Aşa că m-am dus la cea mai apropiată farmacie să cumpăr o aspirină... ceva! Farmacistul, un indian simpatic. Poate unul dintre cei mai calmi şi politicoşi oameni pe care i-am întîlnit vreodată. Mi-a explicat de trei ori că fără reţetă nu poate să-mi dea nici un medicament. Eram intrigată. Eu îi spuneam că sigur o să răcesc, că-mi curge nasul şi mă doare capul şi că aş vrea "s-o iau din pripă". El îmi spunea să vin a doua zi, cînd boala va evolua. Şi, neapărat, cu reţetă. Am plecat de acolo cu o cutie de ceai de echinaceea. Acum, cînd mă gîndesc, cred că indianul era calm pentru că, pentru el, lucrurile erau simple: avea de respectat o regulă clară şi nu-i păsa de insistenţele mele. Pe de altă parte, cred că nu eram prima care intram în farmacia lui, cu pretenţia să cumpăr medicamente fără reţetă. De fapt, eu nu mi-am pus nici o clipă problema că pentru o aspirină sau un nurofen am nevoie de aşa ceva. Eram învăţată ca acasă: cum te doare ceva, iei repede un medicament, ştii tu ce! Zilele trecute aşteptam într-un cabinet, să iau un interviu unui medic. Scria o reţetă. Şi a scris, a scris, a umplut spaţiul de pe prima pagină şi a continuat şi pe spate. Pacienta - o bătrînă de vreo 65 de ani - a împăturit reţeta cu grijă şi a băgat-o într-un portofel tocit. Se opreşte în prag: "Doamna doctor! Era să uit! Staţi să vă mai întreb ceva: mă doare o măsea, fir-ar a naibii! Mai bine o scot! Aşa!... Şi am fost la dentist şi cînd a auzit cîte medicamente iau, n-a vrut să mai îmi dea ceva pentru măsea. Dumneavoastră ce ziceţi, doamna doctor? Ce să iau?". Doctoriţa i-a cerut reţeta înapoi şi a scris înghesuit acolo denumirea unui antibiotic despre care a precizat că "e puternic şi că o să-şi facă efectul". Bătălie pentru pastile De ce vă vorbesc despre toate astea? Pentru că recent s-a reluat un scenariu la care asistăm de cîteva ori pe an: distribuitorii de medicamente cer scumpiri, invocînd cursul valutar. Ministerul Sănătăţii încearcă să ţină preţurile în frîu. Farmaciştii vorbesc şi ei frecvent de lipsa unor medicamente şi de medici care fac exces de zel, prescriind prea multe medicamente. Ministerul îi contrazice. Distribuitorii ameninţă că vor întrerupe furnizarea medicamentelor. Şi uneori chiar o fac. Pe de altă parte, Colegiul Farmaciştilor a cerut frecvent ca pentru medicamentele compensate şi gratuite să se dea bani mai mulţi. Pentru că, în fiecare lună, fondurile se terminau repede, în cîteva zile, în care se stătea la coadă la medicamente. Cine apuca - bine. Cine nu - avea o şansă luna următoare! Recent, Ministerul Sănătăţii a anunţat eliminarea plafoanelor la medicamente, începînd cu 1 octombrie. Asta înseamnă că farmaciile pot să onoreze toate reţetele compensate şi gratuite, fără să mai spună la un moment dat: "Gata! S-au terminat banii!". Casa de Asigurări de Sănătate ar urma să deconteze apoi farmaciilor toate reţetele. Măsura anunţată de minister mai înseamnă şi că populaţia ar putea să-şi procure medicamente gratuite sau compensate în orice moment al lunii, fără să stea la cozi şi fără să mai alerge de la o farmacie la alta, în căutarea celei care nu a terminat fondurile. Ministrul Eugen Nicolăescu a dat asigurări că nu e o idee populistă, ci că "acum este pregătit sistemul să suporte o astfel de măsură". Pînă aici, toate bune! Numai că farmaciştii spun că eliminarea necontrolată a plafoanelor, deşi este o măsură bună, nu face altceva decît să acutizeze criza de medicamente şi să crescă datoriile pe care Casa Naţională de Asigurări de Sănătate le are către farmacii. Pe de altă parte, eliminarea plafoanelor ar putea crea - susţin farmaciştii şi distribuitorii - o criză fără precedent, deoarece cererile de medicamente se vor dubla sau chiar tripla. Oricum, potrivit datelor furnizate de farmacii, tendinţa din ultimii ani este de creştere a consumului de medicamente. Acesta s-a dublat în ultimii patru ani. Şi aici iar se contrazic farmaciştii şi ministerul: primii spun că plafonul stabilit de minister, dar şi numărul de bolnavi au crescut, în timp ce ministrul Sănătăţii vorbeşte despre funcţionarea fără nici un control şi fără transparenţă a sistemului farmaceutic. Campioni la eliberarea fără reţetă România este pe locul 4 în lume în ceea ce priveşte piaţa medicamentelor eliberate fără reţetă. Înaintea noastră mai sînt Venezuela, Turcia şi Argentina. Cele mai cumpărate medicamente la "liber" în farmaciile româneşti sînt - aşa cum eram şi eu obişnuită la Londra! - cele pentru răceală şi gripă, contra durerii, vitaminele, remediile pentru ficat şi circulaţie sangvină. Însă statisticile arată că, deşi cumpărăm multe medicamente, acestea sînt ieftine. Şi iată din nou nişte cifre: un român cheltuieşte cam 70 de euro pe an, pentru medicamente; un englez - 326 de euro; un francez - 500 de euro pe an; un spaniol - 186 de euro. În România însă, este o diferenţă foarte mare între banii pe care îi dă pe medicamente un orăşean şi cei pe care îi cheltuieşte un sătean. Vorbind de preţuri, ministrul Sănătăţii a dat frecvent exemplul insulinei, care în România se vindea pînă nu de mult cu cel mai mare preţ din lume. Consiliul Concurenţei chiar a amendat, la începutul anului, firmele care distribuie insulină, pentru că încheiaseră înţelegeri anticoncurenţiale, menite tocmai să menţină preţul ridicat al medicamentului necesar în tratarea diabetului. Aş mai aminti un studiu la nivel european care arată că din cinci medicamente prescrise, două nu sînt neapărat necesare. Sistemul din Statele Unite, de exemplu, este unul dintre cele mai restrictive în ce priveşte prescrierea medicamentelor şi se fac tot felul de evaluări, înainte de a da o reţetă. În felul acesta se evită excesul. Avantajul pentru sistem e că se fac economii, iar pacientul e mai ferit de excese şi de posibile efecte secundare. Decontări Într-o dimineaţă însorită de toamnă, un bărbat trecut de 65 de ani stătea pe bancă, într-un parc, împreună cu soţia. Aflu că a suferit o operaţie anul trecut şi a stat destul prin spitale. Îl întreb dacă i s-a cerut vreodată să-şi cumpere singur medicamente, pentru că spitalul nu le avea. Şi aşa aflu cum soţia făcea zilnic drumuri la spital, să-i ducă şi medicamente, şi mîncare, cum asistentele îi furau din medicamente, cum a dat bani şi la medici, şi la infirmiere! Nu s-a gîndit niciodată că ar putea să recupereze banii cheltuiţi în spital. Vrea doar să nu mai treacă pe acolo! Aşa ajungem la o a doua măsură a Ministerului Sănătăţii, care a intrat în vigoare pe 15 septembrie. Decizia spune că atunci cînd sîntem internaţi în spital, iar spitalul nu are medicamentele sau materialele necesare şi sîntem nevoiţi să ni le cumpărăm, spitalul este obligat să ne deconteze toate aceste cheltuieli. Veşnicele necazuri cu aplicarea L-am întrebat pe Mircea Olteanu, preşedintele Asociaţiei Spitalelor din România, cum şi de unde decontează spitalele medicamentele pe care pacienţii au fost nevoiţi să şi le cumpere. Mi-a răspuns că, în mod teoretic, se poate aplica această decizie a Ministerului Sănătăţii, dar problema o reprezintă formalităţile birocratice care îngreunează procesul şi îi vor determina pe mulţi să renunţe la recuperarea acelor bani. Pentru decontare, explică dl Olteanu, e nevoie ca înainte de cumpărare să existe un aviz semnat de şeful de secţie şi de managerului spitalului. Apoi, pacientul le cumpără, se întoarce cu reţeta la manager şi depune o cerere pentru decontare. Un traseu dificil de parcurs în mod practic. Mircea Olteanu crede că soluţia ar fi de fapt îmbunătăţirea aprovizionării spitalelor, aşa încît nimeni să nu mai fie nevoit să-şi cumpere medicamente cu bani din propriul buzunar, ceea ce nu se poate face în condiţiile bugetului limitat actual şi în condiţiile în care managementul este evaluat pozitiv dacă nu depăşeşte aceste resurse alocate. Preşedintele Asociaţiei Spitalelor crede că asta e o greşeală şi dă drept exemplu Franţa, unde în urmă cu cîţiva ani plafonul a fost depăşit cu miliarde de euro, iar bugetul de stat a acoperit depăşirile în ideea că oricum, banii au fost cheltuiţi pentru pacienţi... În România - spune el - planificarea resurselor se face în prezent prin nişte bugete strict birocratice, care nu au la bază o evaluare reală a nevoilor. Dl Olteanu consideră că decontarea banilor pacienţilor internaţi care-şi cumpără medicamentele ar trebui făcută, potrivit actualei legi, de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, medicul Vasile Chiurchea, mi-a vorbit însă de o altă variantă: "Din veniturile exclusive ale spitalului. Este treaba managerului de spital de unde îi dă banii pacientului. La Casă nu poate să apeleze, pentru că acesta i-a decontat cazul respectiv, şi apoi el a avut nevoie suplimentar. De ce a avut nevoie de mai mult... asta e treaba lui! Dacă n-are bani să deconteze cheltuielile pacientului, nu-i nimic! Poate are luna viitoare! Cert e că trebuie să-i dea pacientului banii, pentru că există o lege în acest sens". Ghipsul bun şi ghipsul prost Pe dna Anca am cunoscut-o pe holurile Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, după ce avusesem o scurtă discuţie cu managerul Gheorghe Iană. Acesta mă asigurase că la spitalul pe care-l conduce a interzis şefilor de secţie să ceară pacienţilor să-şi cumpere medicamente. Dna Anca avea piciorul drept în ghips. Ajunsese la spital în urma unui accident de circulaţie. Îmi arată pansamentul, faşa elastică - tot ce e pe plaga ei - şi-mi spune că şi le-a cumpărat. Nu că spitalul n-ar fi avut! Dar i s-a spus că la spital sînt lucruri ieftine şi proaste, că bandajul i s-ar fi lipit de rană şi s-ar fi vindecat mai greu. "Eu am avut bani. Şi mi-am cumpărat ce am avut nevoie. Însă lîngă patul meu e o femeie de la ţară, care are pensie un million şi jumătate. Ea s-a descurcat cu medicamentele şi materialele pe care le-a avut spitalul!"