„Mai mult decît o palmă“
- interviu cu Camelia PROCA, director executiv al ALEG, Eniko GALL, psiholog, şi Irina COSTACHE, membră a Consiliului Director -
„Nici n-a bătut-o, i-a dat doar o palmă!“ – am întîlnit îndeajuns de multe ori această sintagmă ca să ajung să mă întreb ce înseamnă, pentru unii oameni, violenţa domestică. Căutînd un răspuns la Asociaţia pentru Libertate şi Egalitate de Gen, din Sibiu, o asociaţie ale cărei programe sînt dedicate acestei probleme, am aflat, printre multe altele, de la Camelia Proca, directorul executiv al ALEG, că violenţa de gen înseamnă „mai mult decît o palmă“ şi că în România mai sînt încă destule de făcut pînă cînd lucrurile să se schimbe. Eniko Gall şi Irina Costache, din cadrul aceleiaşi asociaţii, au fost anul trecut în Islanda, prin Programul de finanţare „Fondul ONG“, gestionat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile, dorind să înveţe de la specialişti în domeniu cum poţi schimba mentalităţi. Amîndouă mi-au povestit, într-un interviu, cum egalitatea de gen porneşte, de fapt, de la nivel politic şi că, uneori, victimele violenţei de gen îşi fac curaj, după ani de zile, să vorbească despre experienţele lor.
Care este situaţia violenţei de gen în România? Mai sînt cazuri în care femeile sînt bătute de către soţii lor, aproape zilnic?
Camelia Proca: Violenţa de gen afectează o femeie din trei, cel puţin o dată în viaţă. Este media incidentelor din ţara noastră, dar şi din alte ţări europene, potrivit studiului „Estimări globale şi regionale privind violenţa împotriva femeii: Prevalenţa şi efectele asupra sănătăţii legate de violenţa din partea unui partener intim şi violenţa sexuală din partea unui nonpartener“, realizat în iunie 2013 de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Cazurile de violenţă în familie sînt, în continuare, numeroase, iar o dovadă a acestui fapt o reprezintă solicitările de emitere a unui ordin de protecţie prin judecătorii, ordin care este principalul instrument legal de protecţie aflat la îndemîna victimelor. Un studiu realizat la nivel naţional, în perioada mai 2012 – septembrie 2013, arată că au fost înregistrate 2453 de cereri de emitere a ordinului de protecţie. În 87% dintre judecătoriile din ţară au fost depuse astfel de cereri, ceea ce înseamnă că fenomenul este răspîndit în România. În 26% dintre ordinele de protecţie emise, judecătorii au considerat că violenţa era prea gravă, pentru ca agresorul să rămînă în locuinţă, şi stabileau evacuarea.
Cînd vorbim de violenţa de gen, la ce grupuri ne referim? Sînt şi bărbaţii incluşi în categoria celor abuzaţi?
Violenţa de gen afectează preponderent fetele şi femeile, ele găsindu-se cel mai adesea într-o postură vulnerabilă. Asta nu înseamnă că bărbaţii nu pot fi victime şi că nu pot beneficia de protecţia legii. Bărbaţii reprezintă aproximativ 10% dintre victimele violenţei domestice, în acest moment. Marea majoritate a ordinelor de protecţie din România sînt însă depuse de femei. Există grupuri cu o vulnerabilitate peste medie, cum sînt fetele din centrele de plasament, fetele şi femeile migrante, cu dizabilităţi, din zone de conflict armat sau aparţinînd unor grupuri minoritare. Şi în rîndul bărbaţilor există grupuri mai vulnerabile la abuz: tinerii, bărbaţi aparţinînd unor minorităţi sexuale sau rasiale, în general cei care nu corespund definiţiilor stereotipale existente în rîndul majorităţii, definiţii despre ce înseamnă a fi un bărbat „adevărat“.
Care credeţi că ar fi factorii care generează violenţa de gen în România?
Irina Costache: Principala cauză a violenţei de gen, atît în România, cît şi în lume, are legătură cu inegalitatea dintre femei şi bărbaţi. Prin diferite mecanisme – culturale, economice, politice –, femeile sînt constant definite şi modelate ca fiinţe/persoane/obiecte/instrumente subordonate bărbaţilor. Bărbaţii învaţă de tineri că agresivitatea şi dominarea sînt reţete care asigură succesul, în timp ce pentru femei, să aibă un trup frumos, să fie plăcute şi să îngrijească de alţii sînt elemente definitorii ale feminităţii. Inegalitatea de gen (construcţiile învăţate de timpuriu despre ce înseamnă să fii femeie şi ce înseamnă masculinitatea care aduce succes) este cauza de bază a violenţei aupra femeilor, însă o cauză care, deşi e adînc înrădăcinată în societate, poate fi schimbată. În plus, violenţa se perpetuează cînd este tolerată şi cînd nu este pedepsită eficient prin lege. Ne-am obişnuit să ne prefacem că nu vedem ce se întîmplă lîngă noi! Nu reacţionăm în autobuz cînd o fată e pipăită de un necunoscut, sau cînd auzim un conflict domestic între vecini. O problemă şi mai delicată priveşte atitudinea autorităţilor (inclusiv a poliţiei) privind victimele unor forme de violenţă de gen. Cazurile lor sînt de multe ori considerate minore, amînate, ca şi cum acolo unde e vorba de bătaie, viol, hărţuire, se speră că părţile se vor împăca sau cel puţin îşi vor continua conflictul tot în privat şi departe de autorităţi. Ceea ce nu se înţelege este că violenţa de gen implică de multe ori acte de agresiune între persoane apropiate – acte care destructurează legături de familie, iar victimele au un grad de vulnerabilitate ridicat – sînt dependente de agresor, sînt cunoscute agresorului (cel care te agresează îţi ştie rutina zilnică, ştie unde să te găsească oricînd).
Spuneţi-ne cîteva cuvinte despre Stigamot. Care a fost motivul pentru care aţi ales parteneriatul cu ei?
Stigamot e o organizaţie feministă care se ocupă de problema violenţei sexuale. La casa cu acoperiş roşu din Reykjavik, lucrează 9 femei psiholog, specializate în consilierea supravieţuitoarelor abuzului sexual. Anual, consiliază aproximativ 600 de persoane, prin şedinţe individuale şi prin grupuri de sprijin (self-help groups). Dintre cei care se adresează asociaţiei, mai mult de trei sferturi au fost persoane agresate sexual pînă la vîrsta de 18 ani, însă, din diferite motive, la momentul abuzului nu au anunţat poliţia. Practic, la Stigamot se adresează în principal supravieţuitoare adulte, care caută să depăşească traumele psihologice produse de abuz. Stigamot reprezintă, în acelaşi timp, vocea victimelor violenţei, în relaţia cu autorităţile. Am fost impresionate de expertiza profesională privind consilierea victimelor abuzului sexual, cît şi de modalităţile îndrăzneţe şi inovative de comunicare şi advocacy pe tema violenţei de gen. Aveam de ales dintre Norvegia, Islanda şi Liechtestein, cele trei ţări donatoare ale Programului „Fondul ONG“ în România. Islanda a fost alegerea perfectă. Pare, în ochii multora, un paradis al drepturilor femeilor, care, pînă de curînd, a fost condus de Jóhanna Siguroardóttir, în calitate de premier, declarat feministă şi votată pentru că şi-a asumat public egalitatea de gen ca prioritate politică. Ne-am dus, deci, să învăţăm despre prevenirea şi combaterea violenţei de gen, de la una dintre cele mai apreciate surse.
Vorbind despre prevenirea şi combaterea violenţei de gen, ce v-a impresionat cel mai mult cînd aţi fost în Islanda?
De la Stigamot am aflat cît este de important să lucrezi împreună cu legiuitori responsabili, care au deschiderea de a coopta profesionişti în echipele lor de lucru. Gúdrun Jónsdóttir, preşedinta organizaţiei, ne-a prezentat cum a reuşit să argumenteze diferite proiecte legislative şi să obţină includerea unei membre Stigamot în echipa Ministerului de Interne, care se ocupă, printre altele, cu traficul de persoane. Gúdrun a ţinut să ne arate şi fisurile paradisului feminist islandez, precum diferenţa semnificativă dintre veniturile femeilor şi cele ale bărbaţilor, rata mare a violenţei sexuale, lipsa de interes a autorităţilor pentru implementarea unor legi ce incriminează cererea în prostituţie. Un alt lucru care ne-a atras atenţia sînt temele legate de drepturile femeilor în media. În ziarul pentru turiştii străini era un articol amplu, documentat – şi chiar de pe poziţii feministe –, despre adăposturi pentru victimele violenţei de gen, în contextul viitoarelor predicţii bugetare. Ne-a frapat faptul că drepturile femeilor nu sînt considerate o curiozitate, o trivia retrogradă, ca în România, ci fac parte dintr-un limbaj comun, un subiect de discuţie firesc.
Din ce aţi văzut în Islanda, care credeţi că ar putea fi metodele aplicabile şi în România?
Eniko Gall: Cu ajutorul granturilor SEE, celor norvegiene şi a „Fondului ONG“, care încurajează parteneriatele cu organizaţiile din Norvegia, Islanda şi Liechtenstein, sperăm să colaborăm cu Stigamot şi să aducem din Islanda expertiza lor în domeniul violenţei sexuale. Am vrea să beneficiem de expertiza lor atît în ceea ce priveşte oferirea de servicii specializate (inclusiv replicarea metodei grupurilor de sprijin şi a unor campanii de informare şi prevenire adresate adolescenţilor), cît şi să întărim capacitatea de advocacy a organizaţiilor din România, pe acest subiect.
Ce urmează să faceţi mai departe prin asociaţie, în acest sens?
Camelia Proca: ALEG continuă să aibă ca prioritate prevenirea violenţei de gen, prin programe de informare şi educaţie adresate în special tinerilor, printre care şi Festivalul Egalităţii de Gen, o campanie anuală de conştientizare şi educare a tinerilor despre violenţa de gen, prin metode de educaţie nonformală, precum biblioteca vie, ateliere teatru-forum şi activităţi stradale. O altă arie prioritară pentru noi o reprezintă violenţa sexuală, abordată încă deficitar în politicile publice implementate în România, sub influenţa prejudecăţilor legate de blamarea victimei. În parteneriat cu asociaţia Stigamot, ALEG şi-a propus să implementeze atît proiecte de dezvoltare de servicii sociale, cît şi de întărire a sectorului ONG. În urma vizitei în Islanda, am scris un proiect pentru „Fondul ONG“, prin care, împreună cu încă 9 organizaţii nonguvernamentale, vom dezvolta strategii comune de abordare a violenţei sexuale şi de mobilizare publică, pentru a asigura protecţia împotriva acestui fenomen.
a consemnat Vera ULARU
Foto: ALEG