Magia tarabelor

23 decembrie 2014   LA SINGULAR ȘI LA PLURAL

Mă plimb, agale, prin oraş, căutînd, cu orice preţ, atmosferă de Crăciun. În faţa magazinului Corelli, din zona Amzei, cu decoraţiuni de Crăciun, un domn bătrîn vinde morcovi şi ţelină. Vitrina e feerică, ca-n filme, iar masa lui e minusculă şi cenuşie.

În magazinul aprovizionat din plin, puhoi de oameni. În special doamne. Cumpără pentru alţii, dar le-ar plăcea să le ofere şi lor, cineva, cîte ceva din minunăţiile magazinului, aud de prin conversaţii. Buticul abundă în chestii de ceramică, mici şi mari, unele simpatice, chiar frumoase, altele inevitabil kitsch. Doi urşi îmbrăcaţi de iarnă ţin în labe nişte platouri transparente, de pildă. Se găsesc, însă, cutii muzicale miniaturale fermecătoare, căni şi farfurii fix în „spiritul Crăciunului“, inimi mari şi mici de pus în pom, îngeri albi de ceramică adăstînd pe globuri, Moşi Crăciun şi Crăciuniţe în stilul păpuşilor clasice şi, nu în ultimul rînd, brazi artificiali meşteşugit împodobiţi.

La tîrgul de Crăciun din Cişmigiu, tarabele stau reglementar aliniate, pe fundalul cîntecului „So this is Christmas“ şi pe miros de castane, amestecate cu cîrnaţi, hamsii, plăcinte şi vin fiert. La una dintre primele dughene de la intrare, o domnişoară cu alură intelectuală vinde genţi şi animale de stofă. Genţile sînt neaşteptate, iar animalele sînt chiar ce mi-aş dori să primesc de Ajun. Domnişoara, aflăm chiar de le ea, face parte din asociaţia „Făuritorii de frumos“: „Încerc să adun mai mulţi creatori laolaltă şi să ne exprimăm. Genţile mele sînt universale şi universal-valabile. Sînt pictate, acestea de aici, pe materiale mai groase – inuri – de sezon. Îmi place Africa, mă interesează temele etnice. Nu am fost acolo, dar îmi place căldura lucrurilor de acolo. Roşul suav al unui apus de soare merge şi de Crăciun. Genţile costă între 40 şi 80 de lei.

Păpuşile le face un coleg, care e şi croitor. Păstrează aceleaşi teme – elefanţii, de pildă, care sînt nelipsiţi. De Crăciun le-a făcut urechi de mătase... A mai creat nişte reni special pentru Crăciun, care au şi o eşarfă... Preţurile noastre sînt un pic mai mari, 40 de lei animalul. Nu ne permitem să punem preţul corect, real...

Avem şi produse făcute cu tehnica şerveţelului, care are succes, deşi e mai puţin imaginativă. Produsele mai ieftine şi cu mai puţină imaginaţie se pare că au mai mult succes...

Eu am terminat facultatea de psihologie şi m-am reprofilat. Mulţi vor să-şi schimbe meseria şi să facă ceva mai liber. E o muncă interesantă, cunosc o grămadă de oameni, îmi place schimbul acesta de zîmbete cu ei...“

Tot jucării, tricotate de astă dată, vinde – pe lîngă icoane pe sticlă şi cutii din lemn – şi Daniela Moldoveanu din Moreni, Dîmboviţa: „Am început jucăriile pentru că întotdeauna erau numai din cele chinezeşti, cu care copiii se loveau. Şi am zis să fac păpuşile noastre tradiţionale, din cîrpă sau tricotate. Am început să tricotez pe principiul mănuşei – şi au ieşit marionete. Eu le asamblez de la A la Z. Modelele le iau din imaginaţie. În general m-am axat pe fetiţe, băieţi şi pe animale: iepuraşi, pinguini, pisici... Le fac din lînă, şi-n cap le pun vatelină. Ştiu de mult să tricotez, făceam înainte fuste, ciorapi, pulovere. Îl facem şi pe Moş Crăciun, avem şi Crăciuniţe. Au căutare, e 25 de lei una. Restul produselor sînt făcute de soţul meu, în principal, icoanele şi cutiuţele din lemn. Sîntem artişti populari. În Moreni, viaţa e mai liniştită, am mai rămas noi, pensionarii, tineretul a cam plecat. Dacă eşti pensionar şi stai numai în casă, te plafonezi. Aşa e altceva, mai ales dacă vezi că le place copiilor. La început, le făceam şi pur şi simplu ca să le dăruiesc...“

Mai încolo, o doamnă cu broboadă vinde obiecte din lemn. Sînt simple, albe, rotunde, utilitare, fără pretenţii: „Avem produse tradiţionale din lemn de esenţă moale – tei: scăunele, măsuţe, tăviţe de servit, platouri de mămăliguţă, linguriţe. Linguri cu chip – de luat grăsimea cînd faceţi o prăjeală de carne, ceva. Cel mai bine s-au vîndut scăunelele pentru copii, la 20 de lei, şi tăviţele de servit, la 25 pînă la 30 lei. Sîntem de pe lîngă Rîmnicu Vîlcea. Venim special pentru Crăciun. Cum se fac? Lemnul se lucrează verde şi se usucă natural. Lucrarea brută o face soţul...“

Şirul „principal“ e cu tarabe pline de mîncare. Firma „Din cămările naturii“ e prima care-ţi iese în cale, cu murăturile şi afumăturile ei: „Sîntem din Slobozia, judeţul Argeş. Am vrut să ieşim cu produse naturale sută la sută. Sîntem o asociaţie de familie, noi facem tot. Totul e făcut în curte. De pildă, legumele: lucrate de noi, de la plantat pînă la ambalat. Gogoşari, conopidă, gogonele, castraveţi, ardei capia... Megem pe reţete tradiţionale, şi în saramură, şi în oţet. Scriem ce conţin, nu dăm gramajul, ăla-i secretul nostru. De la 10 lei pînă la 30 de lei cele de 5 kg. Mai avem produse din carne de porc: şorici, cîrnaţi, costiţă, din porcii crescuţi pe lîngă gospodărie. Am avut în jur de 28 de porci şi i-am prelucrat. Avem şi vaci. Afacerea familiei e pornită de doi ani, dar anul ăsta abia a mers. Lumea vrea ca afumăturile să fie altfel, ale noastre sînt doar uscate şi afumate cu fum de fag, fără condimente şi fără baiţuri.“

Domnul, jovial, cu hamsii, dă o notă, suprarealistă, de plajă teleportată, întregii poveşti: „Da, hamsii, de ce vă miraţi? În fiecare week-end e dezlegare la peşte, şi acum e joi. Aşa că am venit cu hamsie, de la mare din Constanţa. Au mers bine, sîmbăta şi duminica. Ca şi plăcinta dobrogeană. Este un aluat de ţară, fără conservanţi, pe vatră. Avem şi cu ciocolată... de casă. Exact ce se vinde vara pe litoral. Mai avem şi hot dog-ul ţărănesc. Punem în baghetă cîrnaţi de casă. 4 lei suta de grame, un hot dog 5 lei, hamsia 5 lei..“.

Ieşind din „magia“ tarabelor şi din parc, trec printr-o staţie de autobuz: o bătrînică vinde chestii tricoate, printre care mulţi botoşei. „Cum i-aţi făcut pe ăştia?“ o întreabă cineva. „Nu ştiu, mamă, a luat modelul de pe Internet nepoata mea...“

Foto: I. Popovici

Mai multe