Libertatea e ca mersul pe bicicletă

17 iulie 2013   LA SINGULAR ȘI LA PLURAL

Confortabil. Comod. Cînd nu trăim între cei patru pereţi ai apartamentului nostru sau ai clădirii unde lucrăm, ne izolăm în maşină. Cînd plecăm în vacanţă, ne transplantăm în camera de hotel. Practic, ne mutăm dintr-o „cutie“ în alta, integraţi perfect în beton, metal şi sticlă.

Turul Dunării pe biciclete

Într-un asemenea peisaj urban, o iniţiativă precum cea a Cycling Romania, de investigare a traseelor de cicloturism de pe malul Dunării, ne forţează să ieşim din respectiva cutie şi să explorăm, liberi şi în tihnă, locurile, să cunoaştem oameni, să ne reintegrăm în natură.

Iniţiat de Mircea Crisbăşanu (coordonatorul proiectului de antreprenoriat social Cycling Romania) şi organizat împreună cu Asociaţia ROI, „Turul Dunării 2013“ a însemnat: 32 de tineri voluntari români şi bulgari, împărţiţi în opt echipe, care au parcurs 800 de km de-a lungul Dunării, pe opt trasee diferite, însumînd, astfel, peste 5000 de km pe bicicletă. Începînd cu 24 iunie, vreme de două săptămîni, voluntarii – selectaţi în urma completării unui chestionar online – au mers între 80 şi 140 de km pe zi, descoperind poveştile locurilor şi ale oamenilor întîlniţi.

Despre echipele alese, Mircea îmi spune: „Am urmărit ce experienţă au în domeniul cicloturismului. Aveam nevoie de oameni pasionaţi de aşa ceva, de oameni care înţeleg conceptul de cicloturism, nu racing, curse, nu să faci cît mai mulţi kilometri... Şi a contat mult şi motivaţia lor de a face parte dintr-un astfel de proiect.“ Cît priveşte faptul că echipele au fost mixte, româno-bulgare, el adaugă: „Micul grant european obţinut de noi prin programul «Tineret în acţiune» viza şi să avem un partener dintr-o ţară europeană. Aşa că am început colaborarea cu cei de la Velo-Ruse, am vorbit cu Delyan Todorov, iar el a făcut recrutarea pe partea lor.“

Odată închegate echipele, au fost distribuite cele opt trasee în funcţie de gradul de dificultate şi... s-a pornit la drum, simultan, din Călăraşi şi din Oraviţa. În weekendul 5-7 iulie, s-au reîntîlnit cu toţii la Portul Cultural Cetate, pentru a participa la conferinţa „Turul Dunării 2013“ şi a prezenta rezultatele investigărilor. Acestea au cuprins nu doar numărul de kilometri parcurşi, ci şi problemele întîmpinate sau cele mai frumoase trasee descoperite. Mai presus de toate, însă, voluntarii ne-au vorbit despre oamenii minunaţi care i-au primit cu generozitate în casele şi în curţile lor – cojocarul Liceanu Dumitru din Vădastra, doamna Elena – care recondiţionează ii, din Belobreşca –, proprietarul unei ferme de capre din satul Dăiţa, Plopşoru, sau juniorii echipei de fotbal din satul Mănăstirea. Indiferent cine şi despre ce zonă vorbea, prezentările voluntarilor ajungeau mereu la componenta umană a locurilor şi la faptul că numai astfel, printr-un tip de slow tourism – nu din goana unei maşini – poţi descoperi cu adevărat lumea care te înconjoară. Iar în acel moment nu mai eşti un simplu spectator, ci devii parte din natură.

Ce înseamnă să fii cicloturist?

Iulian Ghionoiu (antreprenor software) a făcut parte din echipa „3 Vest“, care a parcurs 490 de km prin zona Banatului şi Mehedinţi: „Traseul nostru a variat şi nici o zi nu a semănat cu cealaltă. Dacă azi urcam, mîine eram pe faleza Dunării. Azi ploua, mîine era soare. Noi am pornit din Lipova, în căutarea unei poveşti. Auziserăm de satul Ineleţ, aflat în munţi, şi voiam să-l găsim. Am pedalat pînă în Herculane, pe lîngă maşini, urcînd apoi pe Valea Cernei, unde peisajul s-a schimbat. Aveam în dreapta munţi, iar în stînga – apă. «Găsiţi a treia punte de lemn care trece peste Cerna» – ne-a îndrumat un bătrîn. Am reuşit să o găsim cu greu şi am luat-o pe o potecă de munte. Dar în faţă ne-au apărut nişte scări din lemn, care duceau sus, în sat. Am ajuns, în final, şi am rămas impresionaţi de mica aşezare. Dar nu am putut zăbovi mult, urma partea cea mai grea a zilei – trecerea peste vîrful Godeanu...“ Şi astfel au continuat toate poveştile voluntarilor, care ne-au purtat, în acest mod, printre munţi şi văi, pe asfalt sau pe poteci nebătătorite.

„Nu se mai întîmplă lucrurile liniar, ca înainte. Iar comunitatea bicicliştilor este una specială, pentru că e formată din tineri activi, care nu aşteaptă să le facă cineva ceva. Ei se apucă şi fac. Ei sînt cei care vor aduna oameni în jurul lor“ – îmi spune Simona David-Crisbăşanu (coordonator al Asociaţiei ROI).

„Pentru judeţul Călăraşi, iniţiativa voastră reprezintă un model. Astfel de iniţiative ne învaţă să fim independenţi, să fim liberi, să trăim aşa cum vrem“ – a declarat şi Bogdan Georgescu (vicepreşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi) la dezbaterea ce a urmat prezentărilor. „Voi sînteţi, în primul rînd, nişte exploratori, nişte deschizători de drumuri, precum şi nişte membri de încredere ai comunităţii, putînd deveni ambasadori credibili. Noi sîntem familiarizaţi cu multe dintre obiectivele din judeţ, dar pentru nişte oameni veniţi din afara comunităţii noastre, ele pot însemna mai mult“ – a continuat el.

Nevoile cicloturiştilor

Dincolo de plăcerea mersului cu bicicleta, s-au discutat, de altfel, obiective importante ale proiectului, printre care dezvoltarea economică, sustenabilă a comunităţilor şi promovarea unui alt fel de a face turism. „E important ca fiecare comunitate şi fiecare administraţie publică locală să înţeleagă că acest tip de turism este inclus în ceea ce se numeşte dezvoltare durabilă“ – a punctat Diana Culescu (membru al Asociaţiei Peisagiştilor din România). În plus, a adăugat Mircea Crisbăşanu: „Turismul de masă care vizează ca grup-ţintă cicloturiştii se dezvoltă în alt fel decît turismul de masă în sens larg. Ei nu urmăresc aceleaşi lucruri pe care le urmăresc turiştii clasici. Prin urmare, nu sînt necesare investiţii majore pentru a asigura strictul necesar pentru categoria aceasta de turişti.“

De altfel, în timpul dezbaterii cu reprezentanţii autorităţilor locale şi ai Ministerului Tineretului şi Sportului, tinerii voluntari şi-au susţinut ferm punctele de vedere legate de nevoile celor care practică cicloturismul. „Înainte de marcaje şi infrastructură, pentru a atrage turişti, în primul rînd, e nevoie de o informare online a ceea ce există deja. Apoi, cicloturistul îşi doreşte să aibă un drum pe care să poată călători în siguranţă. Nu trebuie să fie asfalt, ci să fie de o calitate bună, chiar dacă e un drum de pămînt sau un drum pietruit. Pe asfalt, e important să nu fie peticit“ – a spus Mircea Crisbăşanu. Problema „asfaltului“ a revenit des în discuţie, Diana Culescu subliniind că această categorie de turişti caută cu totul alte experienţe şi că este esenţial să nu se plictisească pe un traseu: „Din prezentările noastre se va constata că au fost, de fapt, două tipuri de trasee: cele safe, pe care poţi merge cu familia cu cinci copii – cum era familia de francezi pe care i-am întîlnit pe drum – şi cele mai dificile. Iar a merge cu bicicleta nu înseamnă neapărat a merge pe drumuri asfaltate. Noi nu vrem să ne asfalteze cineva malul Dunării. Nu vrem să vedem mereu acelaşi peisaj.“ Şi Daniel Hegheş (consultant management) este de aceeaşi părere: „Poate că ideea asfaltării ar aduce turişti noi, de masă, ca în alte ţări europene. Pe de altă parte, România este cunoscută şi pentru altceva. Specificul zonei nu se vede prin asfalt.“

Următorul punct important dezbătut intens a fost cel al cazării. Şi aici, părerile celor care voiau să-i ajute pe cicloturişti nu corespundeau întotdeauna cu ce căutau, de fapt, cei din urmă. Diana Culescu povesteşte cum a observat că, de multe ori, cînd se vorbeşte de locuri de cazare se ajunge la geamuri termopan şi televizor în cameră. Nimic mai departe de ideea de slow tourism, de natură şi de interacţionat cu oamenii. Nevoile de bază, legate de cazare, le enumeră scurt Mircea Crisbăşanu: „Indiferent că e pensiune, casă de oaspeţi sau camping – foarte mulţi vin cu corturile –, îţi trebuie siguranţă la punctul de cazare. În rest, mai e nevoie de o chiuvetă, un duş, o toaletă şi o priză unde să-şi poată încărca telefonul, GPS-ul, aparatul foto...“ Şi revine, apoi, la poate cel mai important şi necesar lucru: informarea corectă şi hărţile updatate. Tocmai cu acest gînd în minte, pentru a promova România drept destinaţie cicloturistică – atît printre români, cît şi printre străini –, toate informaţiile colectate de către tineri vor fi cuprinse într-un portal naţional de turism, care va fi disponibil începînd cu luna septembrie, atît în română, cît şi în engleză. „Ce vrem noi să includem, pe lîngă trasee şi destinaţii, grade de dificultate, tipuri de suprafeţe etc., faţă de ce au portalurile tradiţionale de turism, de la noi şi din afară, este secţiunea «oameni»“ – îmi spune Mircea Crisbăşanu zîmbind.

Că e vorba despre turiştii europeni de 50-60 de ani – care au mai mult timp şi pensii care le permit să călătorească mai mult –, sau despre tinerii activi, România este o destinaţie potrivită pentru cicloturism, unde – după cum spunea un voluntar – „peisajul se schimbă chiar şi la fiecare 5 km parcurşi“, din Banatul montan în Dobrogea, şi din Maramureş în zona subcarpatică.

Fie şi numai feţele luminoase ale tinerilor, povestind despre călătoriile lor, şi erau de-ajuns să convingă chiar şi o persoană care nu ştie să meargă pe bicicletă că e cazul să înceapă. „Aş putea povesti ore în şir despre asta, dar nu ai cum să înţelegi dacă nu încerci“, încheie Mircea. E mai mult decît o călătorie pe bicicletă, e şi o descoperire a sinelui, o cunoaştere a propriei persoane. Şi asta o simţi doar atunci cînd mergi.“

Mai multe detalii pe www.turuldunarii.cyclingromania.ro

Foto: cyclingromania.ro

Mai multe