Între rural şi urban

12 ianuarie 2008   LA SINGULAR ȘI LA PLURAL

"Mihai Viteazu este un loc deosebit, cu oameni deosebiţi" - îşi începe discursul preotul ortodox din comună, Traian Nica. "Credincioşii sînt românii din 62 de sate, dintre care 40 din Munţii Apuseni: moţii - care s-au opus trecerii de la Biserica romano-catolică la cea ortodoxă şi au fost deportaţi în Bărăgan - la întoarcere nu au mai mers acasă, că nu aveau la ce, ci au venit aici, cu copiii lor, şi majoritatea au trecut la credinţa ortodoxă." Dovada cea mai serioasă că e vorba de o comunitate ortodoxă închegată este biserica însăşi: aceasta a fost construită, din fondurile comunităţii, în 1996, fără listă de sponsori şi fără ca părintele să fi cerut bani explicit cuiva. Asta pentru că locuitorii comunei au un nivel de trai peste medie: bunăstarea lor se datorează, pe de-o parte, agriculturii, şi, pe de alta, locurilor de muncă pe care le-au avut la marile întreprinderi din Turda. Apropierea de oraş are însă, în viziunea părintelui, şi dezavantaje: credincioşii practicanţi nu sînt chiar la înălţimea dorită de el. Totuşi, biserica rămîne, pentru majoritatea acestora, unul dintre cei trei piloni centrali în mentalitatea lor: ceilalţi doi sînt familia şi şcoala. În Mihai Viteazu, procentul de divorţuri este foarte mic, de aproximativ două pe an. Iar şcoala se face serios, fără probleme legate de abandon. Preotul ortodox se implică activ în viaţa comunităţii, participînd, de cîte ori are ocazia, la manifestările culturale şi nu numai din comună: de pildă, el a ajutat echipa de dansuri să ajungă la un festival din Italia. Cu preotul unitarian şi cu pastorul reformat are relaţii de "toleranţă pozitivă". La bibliotecă: o "Dăscăliţă" a zilelor noastre. Şcoala din comună se dovedeşte chiar o ilustrare a preceptelor părintelui. Arată bine, pare să aibă tot ce trebuie, ba chiar mai mult decît o şcoală de la oraş. Directoarea Maria Corcheş ne vorbeşte profesionist, nuanţat, nicidecum rural, în lumina prejudecăţilor noastre urbane, care ne îndreptăţesc să presupunem că, la ţară, lucrurile nu stau prea roz... În şcoala "Mihai Vodă", căci aşa se numeşte, întîlnim proiecte peste care nu am dat în şcoli de prestigiu din Capitală: de pildă, există un opţional, "Prietenii lecturii", iniţiat de bibliotecara Olga Toader, care îşi propune, pur şi simplu, să-i înveţe pe copii să citească. Bibliotecara este conştientă că anumite deprinderi se formează cînd sînt mici, şi că, dacă-i încurajezi şi-i stimulezi pe elevi, aceştia nu au cum să nu îndrăgească lectura. Pentru a-i îndrepta pe calea literei scrise, există o serie de strategii sau "şmecherii" pozitive, pe care Olga le aplică cu plăcere şi talent: mai întîi, biblioteca nu mai e locul acela oficial şi sever, cu care ne-am obişnuit cu toţii şi care ne intimidează: au apărut, ca urmare a donaţiilor fundaţiei Emaus, o canapea şi perne, care fac locul confortabil şi prietenos. Evident că un astfel de decor încurajează cititul la faţa locului, în comunitate. Pentru a-i atrage pe copii în acest joc, contează şi conţinutul cărţilor alese: au fost achiziţionate o serie de volume de aventuri, frumos ilustrate, mai scumpe, dar atrăgătoare... De asemenea, pentru a-i motiva în plus pe micii lectori şi a le arăta că ceea ce au citit contează nu numai pentru ei, ci poate deveni subiect de discuţie şi posibilitate de socializare, bibliotecara le dă fişe, organizate ca nişte chestionare, care trebuie completate la sfîrşitul fiecărei cărţi. Printre preferatele copiilor se înscriu Recreaţia mare, Cişmigiu & Co., dar şi Minunata călătorie a lui Nils Holgersson prin Suedia, Marile poveşti ale Europei, Legendele Olimpului... Cişmigiu & Co. se află, de altfel, şi printre favoritele bibliotecarei, care aduce cu "dăscăliţa" lui Goga, dar lăsînd deoparte componenta tragică. După ce a terminat facultatea, a ales să rămînă acasă, "pentru că acasă e întotdeauna mai bine". Ceea ce nu înseamnă că "s-a plafonat" la ţară: pe lîngă programul de stimulare a lecturii, despre care deja am vorbit, a mai organizat, la bibliotecă, printre altele, Festivalul şanselor egale pentru toţi, care-i obişnuieşte pe copii cu noţiunea de discriminare şi urmările acesteia. Dovedindu-se o dăscăliţă bine ancorată în zilele noastre, aceeaşi bibliotecară îmbogăţeşte, sistematic, fondul deja bogat de carte al şcolii, de 10.000 de volume. Psihologul şcolar: o normalitate... Şcoala "Mihai Vodă" găzduieşte în jur de 400 de copii, din care aproximativ 90% au luat examenul de capacitate. Nu se confruntă cu diminuarea populaţiei şcolare (sînt, în general, cam 27 de copii într-o clasă) şi beneficiază de o dotare de invidiat: au un cabinet multimedia, în care copiii pot naviga zilnic pe Internet, completat de Centrul multimedia, la care aceştia pot apela în restul zilei. Copiii au nevoie de Internet, desigur, pentru a se informa, iar directoarea îi consideră mai documentaţi şi mai puţin inhibaţi decît generaţiile anterioare, fără să se sfiască să pună întrebări - dar şi pentru a vorbi cu părinţii lor plecaţi în străinătate. Măcar în Mihai Viteazu problema e conştientizată, directoarea ştie că elevii în această postură suferă. Şi de aceea (deşi nu numai...) există un psiholog în şcoală, capabil să-i ajute să facă faţă situaţiei. Felicia Tuşa, fostă învăţătoare, şi-a asumat acum acest rol: există aproape 60 de copii cu ambii părinţi la muncă afară. Cu aceştia a organizat întîlniri, ajutîndu-i să-şi identifice problemele. Cele mai multe le-a avut o fetiţă care locuieşte practic singură, pentru că bunica, cu care, teoretic, a rămas, e în altă comună. Modalitatea prin care psihologul şi şcoala s-au gîndit să-i ajute pe aceşti copii este angrenarea lor în diverse activităţi, de pildă în cele ale ONG-ului local, Pro Mihai Viteazu; sau, pur şi simplu - la cumpărături alături de psiholog şi dirigintă... Un poliţist sensibil şi o doamnă forte. Şeful postului local de poliţie, Vasile Capătă, e mulţumit de "clienţii" săi: nu se semnalează infracţiuni majore în zonă, nici măcar violenţe, probleme etnice nu sînt, alcoolismul a cam fost eradicat... Grijile dumnealui se leagă tot de copii, de astă dată în postura de pietoni: pentru că satul este străbătut de două drumuri naţionale, începînd cu ora 7,20 dimineaţa poliţiştii comunitari harnici asigură traversarea acestora, în condiţii de maximă siguranţă. De altfel, şeful de post este un om sensibil, care îndrăgeşte copiii: le oferă dulciuri, le-a pus brazi în şcoli şi grădiniţe. În jurul aceloraşi copii din localitate se ţese o întreagă mitologie: nu sînt doar încurajaţi să citească, vindecaţi de anxietăţi şi feriţi de maşini, ci şi sprijiniţi să fie sportivi şi competitivi. Echipa de rugby locală a cîştigat, în septembrie anul trecut, Cupa Wind 94 Bucureşti, echivalentul campionatelor naţionale. Dna Nicoleta Pintea, iniţial doar mama unuia dintre jucători, a devenit preşedinta clubului şi unul dintre sponsorii principali ai acestuia. Dacă antrenorul Sorin Rus este mîna de fier la antrenamente, dna Eta (aşa e alintată) este cea care le oferă micilor sportivi afecţiune. Cu atît mai mult cu cît majoritatea lor provin din familii dezorganizate, cu condiţii precare acasă. În această conjunctură, copiii au învăţat de toate, de la cum se salută şi se mănîncă, folosind furculiţa, pînă la socializarea în Anglia, cu ocazia unui schimb de experienţă. Iar anul acesta se pregătesc să participe la Campionatul Naţional de Juniori, ducînd, probabil, mai departe, gloria comunei Mihai Viteazu, deja destul de aproape de înălţimea unui atare nume.

Mai multe