Închisori şi avioane

8 decembrie 2005   LA SINGULAR ȘI LA PLURAL

"Le-am auzit eu, dom'le, le-am auzit eu noaptea, ştiţi, eu adorm mai tîrziu, mult după miezul nopţii, şi le-am auzit eu într-o noapte!" Mie însă mi se pare că n-aud bine, aşa că fac ochii mari în faţa microfonului şi întreb: "Mă tem că nu înţeleg... Ce-aţi auzit?!". "Avioanele, dom'le, le-am auzit motoarele, mata eşti tînăr, n-ai de unde să ştii, da' eu le-am recunoscut imediat, erau motoare de avioane grele, ca alea din timpul războiului!" "Staţi, staţi, faceţi-mă să înţeleg, adică dumneavoastră sînteţi convins că au existat închisori secrete ale CIA pe teritoriul României şi asta pentru că, într-o noapte, aţi auzit zgomot de motoare grele?! Nu numai într-o noapte, dom'le, în mai multe nopţi!" N-am replică. Nici nu ştiu dacă să rîd sau să tac dracului din gură. Într-o fracţiune de secundă mă străbate gîndul să-mi trag doi pumni în cap pentru ideea avută: am vrut să aud ce cred românii despre scandalul închisorilor secrete ale CIA, despre care se spune că au existat şi în România? Am vrut! Ei, acum e momentul să aflu. Aşa că, dacă nea Ion îşi dă cu părerea spunînd că americanii au schingiuit prizonieri în închisori secrete amplasate în România, fiind convins de acest lucru pentru că a auzit el noaptea cum zburau avioane grele pe deasupra ţărişoarei, e semn că ţara e liberă şi că, prin ricoşeu, există libertate de opinie. De fapt, nu-i nimic de rîs. Măcar nea Ion invocă zgomote de motoare grele, cu alte cuvinte se bazează pe o presupusă experienţă personală. Iar nea Ion este un personaj din România reală, dar, din fericire, fără autoritate publică, şi e greu de crezut că experienţa zgomotelor auzite de el prin norii patriei va putea fi luată ca argument serios în sprijinul teoriei cu închisorile secrete CIA din România. Ce ne facem însă cu alde Corneliu Vadim Tudor, care a declarat, senin, în faţa unor oficiali europeni, cum că "ştie el sigur, de la ofiţeri din serviciile de informaţii româneşti, că în ţara noastră au existat asemenea lagăre de tortură"?! Pe Vadim Tudor, din nefericire, se găsesc vreo 12% din români gata oricînd să-l creadă. Şi, uite-aşa, se naşte dilema: dacă totuşi au existat închisorile? Nu zic că n-ar fi bună opinia publică. Este necesară şi, adeseori, a avut un rol benefic. În acelaşi timp însă, părerea lui nea Ion şi cea a altora ca el, care merg în siajul unor declaraţii zbanghii făcute de cîte un politician sau comentator care invocă surse misterioase sau servicii secrete, ar trebui să ne pună mari semne de întrebare despre cît de utilă este consultarea populară pe teme sensibile din categoria "închisorilor CIA". O emisiune precum România în direct n-are, e adevărat, greutatea unui referendum şi nici nu poate sta pe acelaşi palier cu o cercetare sociologică. Dar, chiar şi aşa, e un exemplu de luat în seamă, atunci cînd ne punem întrebări în legătură cu opinia publică şi felul în care este aceasta măsurată. Mă trec fiorii gîndindu-mă că, printr-o pură întîmplare, să zicem, la un referendum sau sondaj de opinie avînd o temă legată de închisorile CIA, s-ar putea întîmpla să participe foarte mulţi dintre cei care şi-au format o opinie despre acest scandal luînd de bune motoarele lui nea Ion sau declaraţiile lui Vadim Tudor. Dintr-o astfel de perspectivă, referendumurile şi alte asemenea consultări populare invocate pînă şi de Traian Băsescu atunci cînd vrea să arate nuieluşa adversarilor politici sau cînd pozează în democrat absolut, merită să fie privite cu serioase rezerve. Nu orice trăitor în democraţie îmbrăţişează valorile democratice, după cum nu orice conducător auto e pregătit să răspundă la întrebări legate de modul în care funcţionează un motor sau o cutie de viteze. Există domenii, şi nu puţine, ale vieţii sociale în care ar trebui să manifestăm măcar prudenţă, dacă nu chiar o doză mai mare de bun-simţ, atunci cînd ni se cere să ne spunem părerea. Din păcate, după cum o arată şi rubricile nu ştiu/ nu răspund din graficele sondajelor de opinie, pînă la a afla diferenţa dintre a avea o opinie şi a-ţi da cu părerea, e distanţă mare de parcurs. Cam pînă la norii în care zboară noaptea avioanele grele din mintea lui nea Ion.

Mai multe