În spatele cortinei

25 martie 2006   LA SINGULAR ȘI LA PLURAL

Sînt şi ei, de multe ori, pe scenă, dar în plan secund. Nu prea îi observăm, deşi, fără ajutorul lor, spectacolul nu s-ar putea desfăşura. Jimmy, şeful recuziterilor de manej, îi numeşte "cortina vie". Noi le putem spune oricum, maşinişti, recuziteri sau personal tehnic. Recunosc că ideea să stau de vorbă cu ei mi-a venit abia după ce unul dintre ei, Seba, a luat Premiul pentru merite deosebite în întreaga activitate, la actuala ediţie a Galelor Circului. I-am întrebat de cînd, de ce şi cum au ales această meserie. Sebastian Grigorescu, recuziter: "Din 1984. Am avut o situaţie mai grea în familie: am rămas numai cu bunica şi a trebuit să lucrez. Am intrat în circ de la 15 ani. Aveam prietenii şi locul de joacă în Parcul Circului. Îmi plac foarte mult şi animalele. Am luat-o de la munca de jos: mătura, teul, roaba. După care, am început să montez aparate, să am grijă de siguranţa artiştilor care lucrează. Totul trece prin mînă. Întîi trebuie să te gîndeşti la ceilalţi, şi apoi la tine. Specializarea mea e deservire spectacol şi montare sus, la înălţime. Pe cupolă. Acolo mă urc pe deasupra circului. E o scară, dar cel mai bine e să ai încrdere în propriile mîini şi picioare. Sus, stăm pe ţevi înguste şi montăm aparatele. Plus siguranţele. Trebuie să fim acolo cu două-trei ore înainte. Tot noi le demontăm. La acrobaţii nu m-am băgat, deşi aveam şanse. Eu sînt omul mai direct: mie îmi place munca, îmi place să le văd, să meargă bine, dar atît. Pe timpul comunismului, artiştii îşi luau salariul, în funcţie de cum lucrau: şi nu-mi convenea să-l iau doar trei luni pe an. Aşa, cel puţin, la munca brută, aveam în fiecare lună salariul. Premiul? Eram sigur că o să mă întrebaţi. Doamna Brînduşa a fost şi rămîne o mare doamnă, care ne-a respectat. Şi pentru mine cea mai mare plăcere a fost că l-am primit din mîna ei. Premiul a fost pentru merite deosebite. Numai Jimmy şi cu mine l-am luat. În circ îmi place totul. Aici e viaţa. Vin de dimineaţă şi plec seara. Cred că am trei luni de cînd n-am mai ieşit în oraş." Stelian Mureşanu, zis Jimmy: "Din 1963, primăvara. De la început mi-a plăcut munca din circ pentru că e variată şi include tot soiul de meserii înrudite între ele şi care duc toate la împlinirea planului de realizat. În '63, terminasem o şcoală profesională de construcţii şi mă aflam cu circul în Cluj, la un unchi de-al meu: era un circ străin, enorm, o frumuseţe, multe animale, trei arene. M-a fascinat. M-am întîlnit cu cineva acolo, pe care întîmplător îl cunoşteam de la mare; şi a zis: Ťuite, eu lucrez aici, sînt electrician, dacă vrei îţi fac şi ţie lipitura». Zic - Ťmăi, deocamdată sînt aici repartizat, dar în primăvară se termină». Mi-am terminat treaba asta şi, în următorul an, am venit în Bucureşti, m-am întîlnit cu băiatul respectiv, care m-a invitat să vin la ei la o unitate de turneu. Am început la circ cu muncă brută: băteam ţăruşi, căram materiale. Mergeam cu spectacolele din oraş în oraş. Aveam, înaintea circului de pînză, unul din lemn: 36 m şi cam 1.000 de locuri. Era circ de stat. În continuare, din anii '60, am trecut la actuala locaţie a Circului Globus, dar continuam să facem şi turnee prin ţară, şi chiar în străinătate. Treaba mea era să montez circul, iar apoi să deservesc spectacolul. . Eram recuziter de manej. Toată acţiunea se întîmpla în arenă. Acolo, eram o echipă de 8-10 oameni. Montam recuzita pentru animalele sălbatice, gratiile acelea. Tot ce trebuia pentru zburători. Acestea erau şi cele mai grele. Am lucrat cu un circ maghiar, Paprika Cocktail, o revistă pe gheaţă. Am lucrat cu Troli Rodin, care avea gheaţă, apă şi manej, pur şi simplu, în mijloc. Era o feerie, n-am mai întîlnit aşa spectacole la chapiteau. După care a urmat Medrano, un circ italian, care, după ce a fost prin ţară, a venit la Bucureşti, întîi în Obor, apoi aici, la Circul mare, unde am dat 3 luni spectacole cu sala arhiplină. Era primul circ occidental venit la Bucureşti să lucreze. După care am lucrat 3 luni şi jumătate aicea, 6 luni în URSS, apoi în Coreea, Mongolia. Ca recuziter de manej, şef de echipă, montez şi supraveghez toate numerele aeriene, de la primul gong şi pînă la sfîrşitul spectacolului. Deservire de numere în arenă. Transportul animalelor sălbatice; transportul animalelor domestice. Facem montări special: odată, am avut un bazin, cu o navă spaţială. În afara de asta, trebuie să controlăm toate numerele aeriene, aparatura de sus, din cupolă." Tehnică şi eroism "Au fost şi probleme. Una s-a întîmplat în iarna lui '85: un dresor polonez, căsătorit cu o româncă, a intrat în arenă, la dresura de lei. S-a împiedicat în timpul numărului, a căzut în arenă şi au sărit leii pe el, să-l mănînce. L-au sfîşiat. Am intervenit, am intrat în arenă, am luat o furcă specială, m-am luptat cu leii, le-am spus pe nume căci îi cunoşteam, am încercat să-i înlătur de lîngă dresor. Am reuşit. Am început să-l trag pe dresor pînă spre ieşire. După care, am scos animalele pe ieşirea lor. Pe dresor l-a luat Salvarea, i-au acordat primul ajutor, a scăpat, trăieşte şi la ora actuală. În sală se crease panică, au leşinat spectatoarele. Eu am încărunţit pe toată partea dreaptă, inclusiv jumătate de mustaţă. După şase luni, cu dresorul refăcut, am plecat în Emiratele Arabe. Eu îl asistam. A avut curajul să intre din nou în arenă. Acolo animalele au avut o tentativă să-l atace din nou. De atunci a renunţat la dresura respectivă şi a făcut alta, de jaguari. A ieşit la pensie. Are o afacere prin România, la ora actuală. N-a fost sigurul pe care l-am salvat: l-am scos din arenă, intrînd cu nişte făclii, împreună cu încă un cetăţean, pe Stan Aurel, pe care unul dintre lei l-a prins de laba piciorului şi l-a tîrît pînă în centru, unde deja venise alt leu să-l sfîşie (îl considerau o pradă); pe un al treilea, l-am salvat de a fi călcat de cal. La un spectacol de apă, un artist intra într-o sferă de metal şi rula pe fundul bazinului: l-a prins un cîrcel şi n-a mai putut mişca sfera. Atunci am sărit în apă, am întors bila, l-am împins în planul înclinat unde trebuia să ajungă, şi l-am scos afară. Altădată, o fată a căzut de la trapez: i-am schimbat traiectoria, nu a căzut perpendicular pe sol, astfel încît nu şi-a rupt decît picioarele. Acum e bine, s-a refăcut de mult. Mai am vreo doi ani şi jumătate pînă la pensie. Dacă mă ţin balamalele, stau şi după. Am fost şi premiat pentru întreaga activitate, acum doi ani, la Galele Circului. Am fost premiat şi de dl Băsescu, cînd era primar, pentru activitatea din spatele cortinei."

Mai multe