În amorţire

Publicat în Dilema Veche nr. 164 din 30 Mar 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Am amorţit. Cîndva, acum nu foarte multă vreme, un joc cu Olanda al echipei naţionale de fotbal ne scotea, dacă nu în stradă, măcar la bere. Nu-i mai puţin adevărat că, în vremea aceea, altfel arătau tricourile şi pasele. Dintr-un singur motiv: sub ele sau în spatele lor se răsuceau trupuri de jucători frumoşi şi buni ca prinţii rătăcitori din poveştile bunicului Costache. Sau asta se întîmpla cînd eram mic?! Adică, pe vremea lui Balaci, Costică Ştefănescu, Lung şi Cămătaru? Nu mai ştiu, dar mi-a rămas în minte emoţia de dinaintea oricărei partide în care juca echipa naţională; nu mişcam, nu respiram, iar la finalul celor nouăzeci de minute, luam mingea şi o mîngîiam, în pase scurte, prin holul mare al apartamentului de bloc. De cîteva ori, cred că mi s-a întîmplat chiar să adorm cu mingea în braţe. Azi e altfel. Fotbalul mi se pare un joc trist, fără miză, în ciuda premiilor fantastice pe care le încasează cluburile sau echipele naţionale. Poate am amorţit eu, sau, poate, au amorţit ei, n-aş putea spune cu precizie, dar un lucru mi-e clar: jocul s-a sfîrşit demult, e acum doar o luptă. Iar de cîteva săptămîni, cînd mă gîndesc la mingea de fotbal, mi se arată simultan şi nasul spart al lui Chivu. Am amorţit şi în lupta politică. Mi-e dor - sau n-ar trebui să scriu aşa? - de încleştările electorale din anii ’90. Sigur, n-au fost dintre cele mai corecte, dar nu despre ei vorbeam. Ci despre noi, acei alegători foarte dezgheţaţi şi plini de dorinţă. Ne păsa şi asta ne transformase în cetăţeni cu poftă de schimbare. Se înfiinţau partide, se lăsa cu mitinguri de susţinere sau de protest şi, în general, părea că ne curge sîngele în vine. Azi e altfel, cu totul şi cu totul altfel. N-am să insist, se vede, se ştie. Eu am să-i spun amorţeală. Intelectualii au amorţit, muncitorii au amorţit şi ei sau au plecat să se dezmorţească prin alte zări. Am văzut acum cîteva zile o compunere a unui puşti de clasa a doua care începea cam aşa: "Tata lucrează în Spania, mama lucrează cu tata". Am dedus că era un puşti crescut de doi bunici amorţiţi. Mi l-am închipuit peste ani şi mi-a ieşit o imagine strîmbă. Starea asta de amorţeală e peste tot: prin vitrine, în magazine, pe străzi, în şcoli sau facultăţi şi, desigur, în societatea civilă şi politică. Unii au botezat-o lehamite, alţii îi spun lene sau sictir. Aşa o fi, dar eu mă tot întreb unde dracului a dispărut emoţia sau nerăbdarea de a comite fapte, întîmplări ori schimbări de destin? S-o fi dus în Spania la căpşuni sau în Italia, odată cu exportul de menajere? Am amorţit, din păcate, exact la jumătatea partidei. Nu ne mai încearcă emoţia începutului şi nici măcar frisonul unui final de meci catastrofal. Măcar de-am avea curajul să ieşim în iarbă şi să îmbrăcăm tricourile, dar, după cum se arată, ne-am retras la vestiare şi stăm la pomană ca Piţurcă în alte vremuri.

Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.
e11cab09fc205ea2eea18828db7a4d97e9 jpg
8 modele de sandale cu toc care alungesc vizual silueta
Vrei să pari mai înaltă fără să îți schimbi garderoba complet? Începe cu pantofii. Sandalele cu toc bine alese pot modifica proporțiile ținutei și pot crea o linie vizuală mai lungă a picioarelor.
dilemaveche png
Anvelope all season în oraș: soluție practică sau compromis?
În oraș, mașina este folosită diferit față de drumurile lungi sau traseele montane. Distanțele sunt mai scurte, opririle sunt mai dese, vitezele sunt mai mici, iar asfaltul poate trece rapid de la uscat la umed, mai ales în perioadele cu vreme schimbătoare.
cpap7 jpg
Sforăitul, somnul fragmentat și oboseala care nu trece: când zgomotul nopții e un semnal medical
Există o scenă familiară multor cupluri: unul doarme, celălalt se holbează la tavan. Nu din insomnii propriu-zise, ci pentru că ritmul haotic al sforăitului din camera alăturată sau din același pat transformă noaptea într-un exercițiu de răbdare.
clasicii literaturii n ediii de colecie jpg
Clasicii literaturii în ediții de colecție
Portretul lui Dorian Gray rămâne același roman, fie că îl citești într-o ediție simplă sau într-una legată elegant. Totuși, dacă ai ținut vreodată în mână o carte bine făcută, știi că experiența nu este chiar aceeași.
Cum s a transformat industria fashion de a lungul marilor epoci istorice Magnific jpg
Cum s-a transformat industria fashion de-a lungul marilor epoci istorice
Modul de a se îmbrăca oamenii de-a lungul timpului a reflectat valorile, resursele și transformările societății din care făceau parte.
autobronzant jpg
Autobronzant gradual: Ce este și cum funcționează
Autobronzantul gradual este o loțiune sau cremă care îți oferă un bronz treptat, prin aplicări repetate, fără expunere la soare. Îl folosești zilnic, ca pe o cremă de corp, iar culoarea se intensifică de la o zi la alta. Rezultatul? Un ton cald, uniform, pe care îl controlezi ușor.
BRAT jpg
BRAT își prezintă poziția față de textul curent al Digital Omnibus VII și atrage atenția asupra importanței acestuia pentru sustenabilitatea și libertatea presei
Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT) își exprimă poziția față de textul actual al Digital Omnibus VII, propus de Președinția Cipriotă a Consiliului Uniunii Europene în data de 21 mai 2026, si susține propunerea de excludere din acest proiect de lege a prevederii privind gestionarea ...
pexels artbovich 6301180 (1) jpg
Produse esențiale pentru confortul casei tale
Confortul unei locuințe nu este dat doar de dimensiunea spațiului sau de aspectul mobilierului, ci de modul în care toate elementele funcționează împreună pentru a crea o atmosferă echilibrată.
e128e6605e07942ba1046d597fed6e22cf jpg
Cum să îți alegi sandalele pentru ținutele din această vară? 7 recomandări
Vara îți schimbă ritmul și garderoba. Rochiile devin mai lejere, pantalonii mai subțiri, iar încălțămintea trebuie să țină pasul cu temperaturile ridicate și cu planurile tale spontane. O pereche bine aleasă de sandale îți susține ținuta, dar și confortul zilnic – fie că mergi la birou...
e1bc93b4bddb4412281d9fc37921f51f77 jpg
Utilizări mai puțin cunoscute ale ipsosului în amenajări interioare
Ipsosul (pulbere obținută prin arderea și măcinarea gipsului, care face priză rapid în contact cu apa) apare frecvent în reparații. Îl folosești pentru a umple găuri sau pentru a fixa doze electrice și, de multe ori, te oprești aici.
Vinuri premium selectii exclusiviste pentru cunoscatori jpg
Vinuri premium - selecții exclusiviste pentru cunoscători
În lumea vinului, diferența dintre un produs obișnuit și o experiență memorabilă este dată de origine, rafinament și atenția la detalii. Pentru cunoscători, alegerea nu se rezumă la o simplă băutură, ci la o expresie a terroir-ului, a tradiției și a măiestriei vinificatorului.
DilemaVeche jpg
Cât din ce cumpărăm este necesar și cât este doar influența trendurilor
Trăim în era consumului. Nu doar de produse, ci și de informații, de social media, consumăm aproape orice. Oare care este linia dintre nevoile noastre și influența exterioară care ne împinge (sau ne atrage?) spre această tendință generalizată de a absorbi totul?
featured image jpg
Fenomenul gamblingului social: cum devine uneori comunicarea mai importantă decât rezultatele în sine
Jocurile de noroc online au fost proiectate în mare parte ca resurse pentru distracție pe cont propriu, de la distanță, oferind intimitate - utilizatorul interacționează asumat doar cu operatorul platformei iGaming.
e18e438df050be644c7c891ab6c3aa68e6 jpg
„Insula” care unește. Cum aduni într-un spațiu mic o comunitate de cititori?
O comunitate de cititori nu are nevoie de o sală mare sau de bugete generoase. Are nevoie de intenție clară, organizare și cărți potrivite.
e1fa43dd4e6a9e6a00f697cba5dfa0391c jpg
Tipuri de skateboard-uri: Ce model să alegi?
Vrei să te plimbi prin oraș mai rapid, să înveți primele trick-uri sau să ai o alternativă cool la mersul pe jos? Alegerea plăcii potrivite face diferența între o experiență frustrantă și una care te motivează să ieși zilnic la skate.
masina jpg
De ce fraudarea kilometrajului rămâne o problemă majoră pe piața mașinilor second-hand?
O mașină este un mare ajutor în repetate rânduri. În mediul urban este o necesitate. De asemenea, și în cazul celor care stau în mediul rural și fac naveta este un mijloc de transport obligatoriu. Însă, oscilațiile economiei afectează puterea de cumpărare.
1775202799 jYvq jpg
7 factori care pot influența valorile trigliceridelor
Trigliceridele sunt un tip de grăsime prezent în sânge, pe care organismul îl folosește ca sursă de energie. După masă, excesul caloric se transformă în trigliceride și se depozitează în țesutul adipos. Problema apare atunci când valorile rămân crescute în mod constant.
imagine principala jpg
Psihologia la cazino online: evitarea deciziilor impulsive și alte abordări pentru distracție mereu responsabilă
Noroc sau strategie, ce contează mai mult în cadrul divertismentului digital făcut posibil de către platformele cu jocuri de cazinou disponibile în spațiul virtual?
Motive pentru care un media convertor prin fibra optica este folosit pentru transmiterea semnalelor pe distante lungi jpg
Motive pentru care un media convertor prin fibră optică este folosit pentru transmiterea semnalelor pe distanțe lungi
Dezvoltarea accelerată a infrastructurilor IT și creșterea constantă a volumului de date transferate între sedii, clădiri sau puncte de lucru aflate la distanțe considerabile au determinat companiile să caute soluții tehnice capabile să ...
Aparat dentar Spark cum arata de fapt tratamentul zi de zi jpg
Aparat dentar Spark: cum arată, de fapt, tratamentul zi de zi
Pentru mulți pacienți, ideea de aparat dentar vine la pachet cu o serie de întrebări legate de confort, estetică și adaptare. În cazul tratamentului cu aparat dentar Spark, lucrurile sunt însă diferite față de variantele clasice, mai ales în ceea ce privește modul în care acesta este purtat zi de zi
petrecerea burlacilor sau escapade de weekend jpg
Top 5 idei de vacanțe pentru petrecerea burlacilor sau escapade de weekend cu gașca de prieteni
Petrecerea burlacilor este un eveniment important din viața unui tânăr, înainte ca acesta să facă pasul cel mare și să se căsătorească. În general, prietenii sunt cei care pun la cale distracția și vin cu idei inedite.
featured image jpg
Bet Builder vs. bilet multiplu clasic: Care sunt diferențele?
Bet Builder și biletul multiplu clasic sunt două concepte care au același scop la pariuri sportive, dar între ele sunt câteva diferențe mari.

Parteneri

arme militari FOTO Shutterstock
Austria vrea să prelungească serviciul militar obligatoriu la nouă luni
Guvernul Austriei a anunțat intenția de a extinde durata serviciului militar obligatoriu de la șase la nouă luni, în contextul schimbărilor de securitate produse în Europa după invazia rusă din Ucraina.
inspectori ISC FOTO ISC png
Ilie Bolojan a numit-o pe Valeria Enache la șefia Inspectoratului de Stat în Construcții. Are rang de secretar de stat
Valeria Enache a fost numită în funcția de inspector general al Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC), cu rang de secretar de stat, potrivit unei decizii semnate de premierul interimar Ilie Bolojan și publicate luni seara în Monitorul Oficial.
Soldati pe front in Primul Razboi MOndial FOTO Arhivele Naţionale Bistriţa-Năsăud
28 iulie: 112 ani de la declanșarea Primului Război Mondial, soldat cu milioane de victime și căderea a patru imperii
În 1914, Austro-Ungaria a declarat război Serbiei, la o lună după asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand.
mancare plaja jpg
Ce trebuie să mănânci înainte de o zi în care te vei expune la soare
O zi petrecută la plajă, în drumeție sau în orice activitate în aer liber poate fi relaxantă, însă temperaturile ridicate și expunerea îndelungată la soare pun presiune asupra organismului. Pe lângă hidratare și aplicarea unei creme cu factor de protecție, alimentația joacă un rol esențial.
image png
Adela Popescu, adevărul despre lupta cu depresia. Ce a adus-o în acest punct: „Psihicul meu plângea”
Adela Popescu se bucură de o carieră de succes și de o notorietate dobândită de-a lungul anilor, remarcându-se atât în actorie, muzică și televiziune, cât și în rolul de mamă. În paralel cu proiectele profesionale, vedeta se dedică familiei pe care și-a construit-o alături de Radu Vâlcan și de cei t
image png
image png
Delia, mărturisire cu umor. Ce dorință i-a adresat lui Dumnezeu
Delia și-a amuzat urmăritorii după ce a publicat un videoclip în care, în stilul caracteristic, i-a adresat lui Dumnezeu o rugăminte inedită. Artista spune că și-ar dori să alerge mai repede, fără antrenamente dificile, dar și să fie mai ușoară atunci când face sport.
Kelemen Hunor FOTO gov.ro
Kelemen Hunor spune că legea salarizării are „zero” șanse să fie adoptată în această săptămână. „4 miliarde sunt enorm de mulți bani când nu-i ai”
Kelemen Hunor, președintele UDMR, afirmă că adoptarea noii legi a salarizării este puțin probabilă în perioada imediat următoare, în condițiile în care negocierile sunt încă departe de o concluzie, iar sursele de finanțare pentru majorările propuse nu sunt clarificate.
image png
Coșmarul trăit de Oana Radu de ani de zile. Cu ce se confruntă artista: „Mă dărâmă!”
Oana Radu le-a povestit fanilor de pe rețelele de socializare despre o problemă cu care se confruntă de mai mulți ani. Cântăreața a mărturisit că ipohondria reprezintă una dintre cele mai mari temeri ale sale și a explicat cum această frică îi influențează viața de zi cu zi.