Haruri şi leacuri
Rodica Gheorghe nu este o vrăjitoare de rînd: ea este, aşa cum singură se prezintă, "regina incontestabilă a vrăjitoarelor din România, unica fiică a mamei Omida şi unică moştenitoare a harului ei, care a fost şi va rămîne legendă vie". De fapt, ceva asemănător poţi afla şi de pe site-ul ei, unul dintre primele care îţi apare atunci cînd dai search pe "vrăjitoare". Pentru a i se recunoaşte această titulatură, de altfel îndreptăţită, Rodica a dus, iarăşi după propria-i expresie, "un război mediatic" acerb cu multele impostoare ce au răsărit "ca ciupercile după ploaie" la moartea mamei ei. Toate se dădeau drept Rodica Gheorghe, deşi apăreau "fără poză". Cam acum doi ani s-au calmat spiritele, moştenitoarea s-a aşezat, liniştită, în drepturile ei, dar fără a fi rămas în relaţii prea bune cu celelalte reprezentante neaoşe ale breslei, care - spune ea - o invidiază. Tough job - aş spune - ba chiar mai dură decît altele, poate pentru că statutul pe care-l asigură este superior celui al unei femei rome în general. Probabil aşa se explică şi inflaţia de doamne care pretind a avea diverse tipuri de puteri. Rodica Gheorghe ne lămureşte însă că lucrurile nu sînt atît de simple; ca să fii vrăjitoare adevărată, nu poţi învăţa meseria în vreo şcoală, nici lua vreo diplomă, aşa cum se laudă unele dintre aspirantele la acest titlu - nu e vorba de o simplă măiestrie, ci de har, care "se transmite genetic", de la mamă la fiică. Cu acest lucru este total de acord şi vrăjitoarea Lenuţa, cea de-a doua interlocutoare a noastră: dacă cea dintîi locuieşte în Otopeni, aceasta din urmă îşi are sălaşul în ceva mai rurala Chitila; dar casele amîndurora sînt portocalii... Încă din copilărie, mamele ştiu care dintre fiice le moşteneşte harul: Omida şi-a dat seama de calităţile Rodicăi cînd aceasta avea 7 ani, iar mama Lenuţei, cînd fata ei avea 12. Pentru Rodica, atunci a început iniţierea, care a durat pînă la 13 ani. Rodica a avut şansa unei mame speciale, dar şi celebre: "Oamenii veneau la ea cu ultima speranţă, după ce consultau preoţi, doctori...". Celebri, pentru epoca apusă, erau şi cei care ajungeau la ea: "Pe Elena Ceauşescu a adus-o Doina Badea. Era în perioada cînd Nicu era cu Jeanina Matei şi ea nu era de acord. A fost vrăjitoarea lor de taină, alături de Zvetlana din Rusia şi de un călugăr tibetan. Zvetlana practica magia neagră, ea a zăpăcit-o pe Elena. Mama, văzînd acest lucru, s-a retras, le-a luat talismanul pe care li-l dăduse. Ultima oară a venit cu cîteva luni înainte de sfîrşit şi mama chiar le-a prezis că într-o zi sfîntă o să se întîmple ce s-a întîmplat cu ei. Amîndoi trecuseră de partea răului, erau subjugaţi de forţele acestuia". Răul este duşmanul tuturor vrăjitoarelor de magie albă, ele luptă, din toate puterile, împotriva acestuia. De fapt, nu doar Rodica şi Lenuţa sînt vrăjitoare de magie albă, adică - dacă ar fi să traducem în termenii poveştilor de cînd eram mici - bune, ci toate cele care îşi fac reclamă sau de care am auzit vreodată, oficial. Cele de magie neagră sau rele stau pitite prin cotloane şi li se duce vestea din gură-n gură. "Noi, cele de magie albă, le mai spunem să nu mai facă rău la oameni. E greu şi pentru noi, ne dau mult de muncă: uneori stau pînă la 4 dimineaţa cu descîntece. Mai ales cînd e dată pe foc: îi pune cuţitul la cap şi-i dă pe foc. Ce e ars, nu se mai întoarce. Omul poate să moară în 24 de ore, de la aceste farmece", ne explică Varşovia - fata Lenuţei, şi ea vrăjitoare - cum stă treaba cu cele două feluri de reprezentante ale tagmei şi cu relaţiile dintre ele. Vrăjitoarele cu care am vorbit recunosc că nu pot rezolva chiar orice: "Cînd deschidem cărţile, ne dăm seama dacă e trimis de la altcineva. Dacă e aşa, începem şi descîntăm; dacă e de la Dumnezeu, nu ne putem băga înaintea lui" - ne explică Lenuţa. "Altcineva" înseamnă o altă vrăjitoare, de obicei dintre cele rele. Rodica sintetizează procedeul: "Tot acest har este în trei etape: în primul rînd, vine persoana acasă, îi deschizi cărţile de tarot, vezi dacă are ceva sau nu, dacă depinde de tine sau nu; îi faci un leac să vezi ce fel de farmece are: care se dezleagă sau care nu se pot dezlega. A doua etapă e şi cea mai grea: te duci noaptea la baltă şi vezi ce poţi face, singură. Acolo încep dezlegarea, ritualurile, incantaţiile, pînă cînd se termină descîntecul acelei persoane. Urmează cea de-a treia - îi faci un talisman apărător, ca să nu se mai lipească niciodată farmecele de respectiva persoană". Deja, în descrierea de mai sus, apar cîteva dintre elementele poetice şi pitoreşti specifice vrăjitoarelor din literatură: ritualul, descîntecul, noaptea, balta. Aflăm, în plus, că fiecare tămăduitoare are peştera ei secretă, în care îşi ţine ustensilele magice, printre care "pămînt de la Ierusalim" (Varşovia). Alte unelte importante ale vrăjitoarelor, fie că sînt ţinute în peşteră sau în casă, pot fi: "nuieluşa de alun, cuţitul, cupa de arderi; iar dintre plante, năvalnicul, mîna Maicii Domnului, iarba fiarelor, rădăcina pămîntului" (Rodica Gheorghe). Toate au mai mare valoare dacă sînt culese în noaptea de Sînziene, specială pentru vrăjitoare: "În noaptea de Sînziene, facem cele mai mari descîntece, la stele, şi vedem fiecare persoană pe care o avem şi cît leac are" (Lenuţa). Există rele cu leac şi rele fără leac, în care vrăjitoarele nu se amestecă: de pildă, cancerul, SIDA. "Din 5 oameni, 2 nu putem rezolva" - afirmă Lenuţa şi Varşovia. Dar sînt altele care pot fi vindecate, unele chiar uşor, precum: epilepsia (de farmec), impotenţa, alcoolismul, despărţirile, cununiile legate, pierderea sporului, depresia, psoriazisul: "Pentru dragoste e uşor: 9 m de pînză albă, 9 m de panglică albă şi bleu. Le ardem, le facem scrum, le descîntăm şi le dăm drumul pe o apă curgătoare. Ne aduce cineva un porumbel alb, pe care-l descîntăm, îl spălăm pe picioare, îl facem noi cu puterile noastre, îi dăm drumul şi putem să-l aducem pe cel plecat şi de peste hotare, din SUA. De multe ori am adus oameni cu un picior încălţat şi unul descălţat, că aşa am vrut. Dacă-şi pierde serviciul, îi dăm un pic de năvalnic, care creşte numa-n piatră, cum năvăleşte vaca la viţel, aşa să năvălească binele şi sporul la persoana respectivă". Mai nou, cei mai mulţi dintre clienţi sînt bărbaţii - ne spun interlocutoarele noastre: "Vin patroni care dau faliment, vin mai mult noaptea oameni de afaceri renumiţi" (Lenuţa). Sînt cliente, în continuare, şi femei, măcar pentru un ghicit în cărţi: 10 lei la Lenuţa, 30 la Rodica... Mai departe, preţurile sînt confidenţiale. La fel şi anumite secrete ale meseriei sau harului, care nu pot fi împărtăşite neaveniţilor. Precum şi statutul profesional al practicantelor sale, care însă, cel puţin în ochii mei, nu au încetat să-şi păstreze un anumit farmec.