Handmade-ul, cel mai bun prieten al fetelor?

3 martie 2011   LA SINGULAR ȘI LA PLURAL

„Babaciluuu! Babaciluuu!“ – aşa striga băieţelul agăţat de gard, după bobocii de raţă.

„Babacilu!“ – la fel o striga pe Ioana (Malancu) mama ei, prin casă, de cînd era mică, şi aşa i-a rămas numele. În liceu, a devenit Domnişoara Babacilu, şi a prins viaţă între filele caietelor de română, de matematică sau de biologie. Călătorea dintr-un caiet în altul, primele pagini fiind mereu pline cu desene în creion. „Fetiţa ei“, cum îi spune cu căldură, este o „făptură de ceai“. A locuit mai întîi într-o ceaşcă de ceai, apoi într-un ceainic înflorat. Are un motan pe nume Marţipan, un castel de poveste, pe care îl vizitează uneori, şi e întotdeauna înconjurată de cărţi. Îi plac fluturii, trandafirii şi lavanda, şi nu se desparte niciodată de Alice în Ţara Minunilor. 

Rendez-vous 

Mi-am dat întîlnire cu Ioana înainte de Crăciun, la o ciocolată caldă, într-o zi în care a nins frumos, şi am dat – inevitabil – peste Domnişoara Babacilu. Am pălăvrăgit mai bine de o oră şi jumătate, timp în care mi-a umplut o foaie cu desene – astfel am cunoscut-o îndeaproape pe „fetiţa ei“ şi am aflat toate cele înşirate mai sus. „Fetiţa e de obicei zîmbitoare, visătoare, uneori misterioasă, arareori tristă“ – îmi spune Ioana. Micuţa trăieşte într-o lume minunată, departe de televizor, hotărîri guvernamentale, certuri, trafic intens, agitaţie. Şi se bucură cînd Ioana face handmade. Adică, mai mereu, deşi acum trebuie să-şi împartă timpul, mai mult ca oricînd, între pasiunea pentru mărgelit şi ultimul an de studii la SNSPA (Ştiinţe Politice), licenţă, examene etc. Ca majoritatea artiştilor handmade, Ioana/Domnişoara Babacilu este o persoană luminoasă, veselă, vorbăreaţă, deschisă. Aşa că i-am dat ghes la vorbă – am rugat-o să mă facă părtaşă la lumea ei. Şi am început cu începutul.

Pasiunea pentru bijuterii e moştenire de familie – bunica lucra la război, bunicul făcea haine pe comandă. „Mi-am petrecut copilăria la ţară şi pentru mine e foarte puternică legătura cu pămîntul. Nu sînt un Ion în miniatură, dar mi se pare că e ceva extraordinar.“ Poate tocmai de aceea ţine foarte mult la stilul tradiţional, curat, românesc. Deocamdată însă, a trecut de la fetiţa desenată pe pastă de modelat la asamblaj. „Atelierul de creaţie“ – în fapt, camera ei – e plin de mărgele, figurine, funde şi panglici, lipici, creioane colorate şi... cărţi. De acolo, din mormanul de materiale, au ieşit „Miorlau Rozaceu“ – broşa în formă de motan cu joben, sau „Cleo trapezista“ – sportivă de performanţă, agăţată de un lănţic argintat. De acolo ies zilnic bijuterioare care poartă numele generalizat de „accesorii handmade“. Accesorii, şi nu bijuterii, pentru că – adaugă Ioana – „prin definiţie, o bijuterie este realizată dintr-un metal nobil, cu pietre preţioase“. „Oamenii nu au o idee foarte clară despre ce înseamnă handmade, tocmai pentru că handmade-ul este ceva foarte general. E orice – orice făcut de mînă.“ 

Într-adevăr, o căutare pe Internet sau o plimbare pe la tîrgurile de handmade ilustrează bine acest lucru. Precum şi faptul că există – după cum preciza şi Ioana – trei categorii mari de creatori: artiştii-autori, cum este David Sandu, ale cărui bijuterii nu au o simplă „funcţie decorativă“, ci şi una estetică; artiştii handmade – cei care fie participă la procesul de producere de la cap la coadă, fie asamblează (avînd un număr de materiale şi mici obiecte la îndemînă, le pun cap la cap în funcţie de viziunea lor creativă), precum şi categoria celor care „pun trei mărgele pe o aţă şi spun că au făcut handmade“. 

Puţin marketing 

Pînă la urmă, cine face handmade? În principiu, oricine. În general însă, e vorba de studente, de tinere care au legătură cu „marketingul, creativitatea, cultura, arta“, pasionate de aşa ceva şi puternic ancorate în comunitatea artizanilor handmade. „Cînd faci handmade pe bune şi aderi la stilul acela de viaţă, lucrurile arată altfel; acei oameni investesc foarte mult în chestiile făcute de mînă.“ Deocamdată, este loc sub soare pentru toată lumea, dar pentru a fi cu adevărat parte a acestei lumi şi pentru a avea şi rezultate vizibile (clienţi fideli, cîştiguri relativ constante etc.), ai nevoie de timp, energie, dedicare, inventivitate, şi... bani. Ca în orice afacere, trebuie investit iniţial, pentru a culege roadele mai tîrziu. De aceea, unii artişti sînt nemulţumiţi că nu toţi cei care aderă, într-un fel sau altul, la comunitate acordă timpul şi atenţia necesare întregului proces care se desfăşoară din momentul în care ai o idee de bijuterie, pînă cînd aceasta ajunge în mîinile unui cumpărător. Pentru că, astfel, impresia oamenilor despre handmade se formează greşit, iar educarea publicului-ţintă este mai dificilă. „Dacă te apuci de bijuterii, trebuie să ştii cum te delimitezi“ – adaugă Ioana. Nu te poţi apuca de handmade la modul serios fără să ştii ce urmăreşti, fără să ai o idee despre cum vrei să fie accesoriile realizate şi, la fel de important, cum le vei promova. Reclama, într-o formă sau alta, rămâne „sufletul comerţului“. Iar Internetul se dovedeşte a fi un mijloc ideal de promovare şi comercializare, atîta timp cît este folosit inteligent. Ioana îmi povesteşte cît de multă grijă acordă nu doar asamblării bijuteriilor, ci şi fotografiilor pe care le pune pe Facebook, pe blogul ei, pe Breslo sau pe Etsy. Sînt multe persoane, de care vorbeam şi mai sus, care „bagă nişte mărgele pe un ac, le fac o poză cu telefonul şi sînt convinse că e suficient ca să se vîndă“. Şi cînd nu se vînd, nu înţeleg unde au greşit. 

Cînd vrei să vinzi, trebuie să ai în vedere cît de mult contează prezentarea, ambalarea – la accesorii şi bijuterioare poate chiar mai mult decît la alte tipuri de produse. „Îmi place foarte mult să ambalez. Unul dintre momentele mele preferate e cînd mă apuc să fac colete“ – spune Ioana. O întreb apoi cam cine cumpără handmade şi aflu că, şi în cazul cumpărătorilor, există cel puţin două categorii: „doamne şi domnişoare cu vîrste între 15 şi 40 de ani, majoritatea cu o situaţie financiară bună şi/sau fermecate că pot găsi la tîrguri accesorii ieftine“. Acelaşi lucru se întîmplă şi în mediul virtual – unii plătesc mai mult atunci cînd găsesc un obiect care le place cu adevărat, alţii – „dacă văd că o pereche de cercei e 5 lei, şi livrarea 8 lei, pe aia o cumpără“. Fără să se gîndească, în mod real, dacă îşi doresc respectivul obiect, pentru că s-au văzut purtîndu-l şi asortîndu-l cu diverse haine, sau, pur şi simplu, pentru că e ieftin. 

În plus, de multe ori nu iau în seamă nici informaţiile legate de produs, care apar pe site. „E o diferenţă între argintiu şi placat cu argint; una pe care eu o plătesc, şi ar trebui să o plătească şi cumpărătorii“ – completează Ioana. 

Totuşi, e suficient să punem eticheta „handmade“ ca să se vîndă? insist eu. „Pe oameni nu îi interesează că e făcut de mînă, ci dacă e drăguţ – îmi răspunde. Dacă e drăguţ, îl cumpără.“ Din nou, aceste lucruri ţin de o cultură a handmade-ului, care nu pare a exista la noi, cel puţin deocamdată. Dat fiind că trendul „eco-bio-reciclat-vintage-handmade-homemade“ a luat avînt serios abia în ultimii cîţiva ani, el este încă în proces de formare şi modelare. Pe de o parte, mai ales în afara graniţelor, unde este bine delimitat, atît cei care fac cît şi cei care cumpără produse handmade au un anumit nivel de viaţă – lucru reflectat inclusiv în politică: „Partidele ecologiste merg de la premisa că deja ai ajuns la un standard anume, şi acum nu trebuie să te preocupe decît cum să salvezi planeta“ – completează ea. Pe de altă parte, la noi publicul nu apreciază întotdeauna calitatea şi munca din spatele unui produs, fiind vînate cele cu preţuri mici, chilipirurile. Totuşi, unde se află problema de fond? Chiar la artiştii handmade, crede Ioana: „Nu cred că oamenii din România vor avea cultura handmade-ului prea curînd, pentru că nici cei care îl fac nu o au“.

Cîtă autenticitate? 

Unicat şi ieftin. Pe undeva, există o contradicţie – prin natura lor, produsele de masă sînt ieftine, dar şi multiplicate/multiplicabile la nesfîrşit. Aşadar, am presupune că ceea ce este handmade e unicat şi, prin urmare, mai scump. Lucru încă neînţeles în totalitate nici de creatori, nici de cumpărătorii lor. 50-60 de lei un colier handmade poate părea mult, dar dacă te gîndeşti la ce se află în spatele lui – orele petrecute „mărgelind“, pictîndu-l, asamblîndu-l, costul materialelor, precum şi al ambalării (cutiuţe, punguţe personalizate, plicuri cu bule, eventual cîte un mic dar alăturat comenzii propriu-zise – de exemplu, un săculeţ din organza cu lavandă). „Acesta e avantajul la handmade – reprezintă un pachet întreg de lucruri care vin, e făcut cu drag, multe sînt comenzi speciale.“ Bine, bine, revin eu, atunci sînt toate unicat, nu? „Atît cît creatorii lor le dau posibilitatea să fie“ – îmi răspunde Ioana zîmbind. Apoi îmi explică – atunci cînd ne referim la accesoriile pictate, desenate, croşetate etc. putem vorbi de unicat. Îşi aminteşte apoi de momentele de la început, cînd „fetiţa ei“ apărea peste tot – indiferent de cîte ori ar desena-o, nu ar exista două fetiţe identice. Dacă vorbim de cele realizate prin asamblaj – da, pot fi chiar şi două creaţii identice, dar tot rămîn în „ediţie limitată“. În plus, de multe ori primeşte propuneri şi rugăminţi de genul „am văzut lanţul cu cheiţă, aş vrea şi eu unul, dar cu perluţe în loc de mărgele, şi să fie mai lung/mai scurt“. „Cînd ştii că cineva l-a făcut pentru tine, te simţi superbine.“ Pînă la urmă, un asemenea lucru este de nepreţuit. De altfel, Ioana îmi povesteşte cum a rugat-o pe una dintre clientele ei fidele – librar la Cluj – să îi trimită drept plată, în loc de bani, o carte care îi place ei foarte mult. Primind (şi citind) apoi Sexul cireşilor de Jeanette Winterson, Ioana exclamă cît de mult i-a plăcut şi cum s-a gîndit automat: „Cum să fac eu un colier care să fie atît de genial pe cît mi s-a părut mie cartea!“. Pentru că, de fapt, toată treaba asta cu handmade-ul porneşte dintr-o plăcere personală, din pasiunea de a crea. Am plecat veselă de la întîlnirea cu Domnişoara Babacilu, lăsînd-o să se gîndească la noi colecţii de primăvară, poate chiar mărţişoare, iar cuvintele sale continuau să-mi răsune în urechi: „Să faci handmade e o adevărată fericire“.

Mai multe