Festivalul implicării – un tîrg al asociaţiilor şi fundaţiilor

Sîmbătă şi duminică, pe 10 şi, respectiv 11 mai, în Parcul Herăstrău are loc ONGFest – Tîrgul Naţional al Asociaţiilor şi Fundaţiilor, organizat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile. Acest festival se desfăşoară pentru a cincea oară sub acest nume şi aduce la Bucureşti organizaţii din toată ţara. În cele două zile, la intrarea dinspre Piaţa „Charles de Gaulle“ a parcului, mai bine de o sută treizeci de organizaţii nonguvernamentale îşi susţin cauzele, prezintă proiectele şi îi cheamă pe oameni să fie alături de ele. ONGFest este un festival al implicării.  

Implicarea este un cuvînt care poate fi „greu de dus“ pentru unii. Pentru că poate să însemne mai multe responsabilităţi, într-o lume prea solicitantă. Înseamnă timp şi energie investite într-o direcţie în plus faţă de lucrurile pe care vrem sau le avem deja de făcut. Familie, casă, prieteni, serviciu, cumpărături, curăţenie, călătorii, hobby-uri, ieşiri în oraş, liste şi priorităţi. În acelaşi timp, însă, există cel puţin un lucru pe care îl doreşti altfel. Ceva care te deranjează, în faţa căruia te enervezi, care te împiedică să faci ceva sau care, pur şi simplu, te întristează.  

Fie că este vorba despre copaci tăiaţi în neştire, păduri şi străzi pline de gunoaie, legi incoerente, lideri corupţi, oameni care dorm pe stradă, există o realitate a unor idei şi a unor comportamente în faţa cărora ajungi să renunţi la o parte din felul tău de a fi. Ideea este că lucrurile se schimbă uneori de la sine, însă este posibil să nu fie în modul şi direcţia în care îţi doreşti sau de care ai nevoie. Pentru că fiecare ştie cel mai bine ce vrea şi ce nevoi are.  

Cu toate acestea, nu vom spune că „schimbarea eşti tu“. În faţa străzilor cu gropi şi gunoaie, a legilor încălcate, a nedreptăţilor, nimeni nu are vreo şansă reală, dacă este de unul singur. Şansele cresc alături de alţii şi important pentru o schimbare este ca oamenii să aibă aceleaşi scopuri şi să lucreze împreună, să ştie ce şi cum trebuie făcut.  

La ONGFest se găsesc astfel de oameni. Oameni care cunosc problemele reale şi care vor şi pot face ca lucrurile să se schimbe. Găseşti, la acest festival, organizaţii care militează pentru democraţie, oameni care ştiu, de exemplu, că o petiţie susţinută de mai multe persoane poate fi un argument pentru schimbarea unei legi. Există organizaţii care luptă pentru protecţia mediului şi care sînt de părere că atunci cînd cumperi produse româneşti, susţii şi economia românească, şi consumi şi mai puţin combustibil pentru transportarea lor – deci mediul înconjurător e fericit. Se vor găsi, cu siguranţă, ONG-uri care protejează grupurile vulnerabile şi pe reprezentanţii lor, care ştiu cum să explice altora de ce o persoană cu dizabilităţi are mai mare nevoie de independenţă decît de protecţie.

Nelipsite sînt organizaţiile de tineret sau de educaţie, care susţin faptul că educaţia înseamnă mai mult decît învăţatul din cărţi şi manuale, e un proces ce durează toată viaţa. Ele organizează tot felul de activităţi nonformale prin care se dezvoltă abilităţi noi şi complementare celor dezvoltate la şcoală. În total, peste o sută treizeci de organizaţii vor fi prezente în cadrul ONGFest pentru a arăta publicului larg cum ştiu şi cum vor ele să ajute. Însă, indiferent de cît de multe ştie să facă fiecare în parte, un lucru este clar: au nevoie de cît mai mulţi oameni care să îi susţină.  

ONGFest este şi festivalul lui „împreună“. Momentul în care tu, cel care vrei să faci ceva, te întîlneşti cu alţii ca tine. Iar cînd există implicare, are loc şi schimbarea, evoluţia către mai bine.

Tu vrei (r)evoluţie, vino la ONGFest!

Anul acesta, ONGFest face apel la (r)evoluţie. O luptă pentru putere, puterea bunului-simţ, a corectitudinii, a înţelegerii, a curiozităţii şi a cunoaşterii. Indiferent de tipul de instituţie, culoarea pielii, etnie, apartenenţă religioasă, clasa socială, orientarea sexuală sau orice alt criteriu ce ne diferenţiază, toată lumea este binevenită, într-un periplu al posibilităţilor de a schimba şi de a face ca „lucrurile să se întîmple“. (Un prim pas este să cauţi, pe pagina noastră de Facebook, ONGFest, aplicaţia pentru (r)evoluţie. Şi să îţi alegi de acolo cel puţin un mesaj în care crezi şi să îl postezi pe wall-ul tău de Facebook.)  

Sub semnele urii  

De cinci ani încoace, ONGFest vorbeşte despre realităţi şi mobilizează resurse pentru a acţiona.

În 2009 şi 2010, festivalul a fost organizat tocmai pentru a întări sectorul nonguvernamental, a face ONG-urile vizibile unor noi categorii de oameni şi a creşte numărul celor care beneficiază de serviciile lor. Ediţiile din 2011 şi 2013 sînt dedicate economiei sociale. Plecînd de la nevoia de a apropia cît mai mult serviciile sociale de specificul comunităţilor, ONGFest a marcat rolul important pe care actorii nonguvernamentali îl pot juca în furnizarea de servicii sociale de calitate.

În 2014, realitatea asumată a fost cea a urii. Semnele urii sînt din ce în ce mai frecvente în spaţiul public. Discursul instigator la ură se naşte, se intensifică şi se multiplică. Vine atît din direcţia personalităţilor intens mediatizate, cît şi dinspre simplii cetăţeni care activează tot mai mult în mediile de socializare online. Există emisiuni în prime time în care s-au făcut ameninţări cu moartea. Pe un foarte mare site de ştiri, am citit o mulţime de comentarii în care cititorii umileau o mamă care povestea că a adoptat o fetiţă de etnie romă. Există deja analize care arată că principalele ţinte ale acestui tip de discurs sînt exact grupurile deja discriminate, şi din alte puncte de vedere: minorităţi etnice, religioase şi sexuale.

Unii ar zice că, pînă la urmă, sînt doar vorbe. Dincolo de lezarea demnităţii umane adusă de aceste vorbe, gravitatea este dată de faptul că vorbele duc la fapte. În Danemarca, în 2010, de pildă, autorităţile înregistrau 139 de fapte criminale cu posibile motivaţii extremiste. În România, în 2012, după o piesă de teatru despre homosexualitate, unul dintre spectatori a sfîrşit cu capul dat de trotuar de către persoane care i-au imputat participarea la un asemenea eveniment. Problema faptelor criminale motivate de ură este însă cu atît mai serioasă cu cît deocamdată nu le poate număra nimeni în ţara noastră, persoanelor responsabile din sistemul punitiv lipsindu-le pregătirea necesară. 

Alţii vor zice că, deşi consecinţele sînt grave, nu poţi acuza pe nimeni pentru că se exprimă liber. Într-adevăr, cînd le ceri autorităţilor să pedepsească din ce în ce mai multe forme de exprimare, se pot crea precedente periculoase şi se poate face loc unui alt tip de abuzuri. Pentru actori nonguvernamentali însă, căile de acţiune pentru reducerea urii din spaţiul public sînt clare şi nu implică nici un compromis. Educaţia antidiscriminare, campaniile de contracarare a discursului instigator la ură, asistenţa acordată victimelor, promovarea bunelor practici în integrarea diversităţii sînt doar cîteva dintre răspunsurile eficiente. Unele ONG-uri le dau deja, altele încep să le dea. Ele se întîlnesc la ONGFest.  

Dincolo de semnalul foarte clar de acţiune împotriva urii, sub care stă ONGFest 2014, vizitatorii din Parcul Herăstrău se vor putea implica în activităţi nonformale, dar educative, care îi ilustrează consecinţele. Cei mai răbdători vor putea participa şi la dezbaterile structurate, pregătite de expozanţi pe această temă.

Alături de corturile ONG-urilor, Google Romania invită tinerii la o dezbatere despre libertatea de postare pe Internet a materialelor agresive sau instigatoare la ură. Tot pentru tineri, dar nu numai, organizăm un traseu cu indicii din care vor afla ce se întîmplă în lume cînd dispare iubirea şi ce pot face ca să o aducă înapoi. Poţi să donezi sînge, să direcţionezi 2% din impozitul pe profit, să te înscrii voluntar, sau orice altceva ţi se pare potrivit pentru cauza în care crezi. O mulţime de evenimente culturale se vor derula la scenă deschisă: teatru de păpuşi, dansuri ale copiilor, demonstraţie de karate, cîntece şi alte momente simpatice pentru trecătorii din parc. Ansambluri ale minorităţilor etnice, precum sîrbi, croaţi, ucraineni, germani, sîrbi şi ruşi lipoveni susţin şi ei reprezentaţii. Sîmbătă seara, începînd cu ora 18,30, trupa de improvizaţie FREEZE va susţine o reprezentaţie cu mare haz. În continuarea lor cîntă trupele Les Elephants Bizarres şi Bere Gratis. 

Standurile sînt deschise sîmbătă între 10-19 şi duminică între 10-18. Iar mai multe detalii despre program şi organizaţiile care participă se găsesc pe www.ongfest.ro. Evenimentul este finanţat prin granturile Spaţiului Economic European 2009-2014, programul Fondul ONG în România, gestionat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile şi partenerii săi. 

Vera Ularu este coordonator comunicare FDSC.

Andrei Pop este editor publicaţii FDSC. 

Mai multe