Europa moţilor din Gârda

Gârda e departe, aşezată în inima Apusenilor, la poalele Bihariei, culmea cea mai înaltă şi mai masivă din Carpaţii Occidentali. Îşi trage numele dintr-o expresie locală, bătrînii numind "gîrde" cascadele naturale formate din trunchiurile copacilor căzuţi în timp de vînt puternic şi furtună şi bolovanii adunaţi în jurul lor pe cursul apelor curgătoare. E un loc atît de îndepărtat încît, dacă n-ar fi un tărîm plin de poveşti şi de natură încremenită într-un timp de demult, nealterat de tehnologie, puţine ar fi şansele să-i treci plăcuţa europeană de la intrare. Pentru că din 2005 Gârda se numără printre cele 20 de sate europene ale României, fiind de altfel şi cap de listă. "Deşi Gârda se află în vecinătatea unui gheţar, oamenii sînt plini de căldură şi iniţiativă" - a declarat Jonathan Scheele locuitorilor din Gârda cînd le-a conferit titulatura de sat european. Cum sînt locuitorii? Foarte uniţi, după spusele primarului, Marin Vîrciu, fostul învăţător al satului, aflat la conducerea Primăriei de mai bine de 10 ani. "Am fost selectaţi pe lista satelor europene pentru programele de dezvoltare a turismului, datorită asociaţiilor înfiinţate aici, dezvoltării locale şi speologice, iniţiativelor economice şi proiectelor de infrastructură." Iar toate acestea nu puteau fi realizate decît de o comunitate legată şi sătulă să tot aştepte ajutorul statului. În primul rînd s-au axat pe turism. Aflată în mijlocul unui adevărat muzeu natural, Parcul Natural Apuseni, fiind şi drum de acces spre peştera Scărişoara, locuitorii au învăţat să valorifice bogăţiile naturale. S-au deschis aşadar pensiuni, în prezent în număr de 29, cazarea fiind primul pas în a atrage turiştii. Care n-au întîrziat să apară. După venirea lor s-a trecut şi la "exploatarea" buzunarelor, lîngă peştera Sighişoara deschizîndu-se un muzeu, dar şi un centru comercial, axat exclusiv pe obiecte de artizanat. "Nici nu vrem să auzim aici de obiecte made in China!" - declară prompt primarul. Cum aici lemnul a fost din totdeauna principalul mijloc de existenţă al oamenilor, obiceiul nu numai că s-a menţinut, dar a fost şi reactualizat, locuitorii marşînd în continuare pe prelucrarea tradiţională. Nu se confecţionează obiecte pe bandă rulantă şi nici nu veţi găsi kitsch-uri sau lucruri fără valoare. "Prelucrăm lemnul în mod tradiţional, vara vin meşteri care confecţionează ciubere, tulnice, doniţe..." Deşi meşteşuguri pe cale de dispariţie în altă parte, aici au fost revitalizate. "Am încurajat meşterii bătrîni să transmită tinerilor, generaţiilor următoare, meşteşugul, iar aceştia au prins gustul să continue tradiţia. De ce? Pentru că odată cu dezvoltarea turismului, tradiţia locală devine un capital enorm, de care ar fi păcat să nu profităm." Redescoperind potenţialul turistic al zonei, primarul, laolaltă cu sătenii, a conservat şi casele vechi, care în majoritatea zonelor rurale sînt pe cale de dispariţie. Pensiunile şi construcţiile noi păstrează specificul local. "Am încercat prin Planul urbanistic să păstrăm culoarea locală. Acoperişul trebuie să fie din şindrilă, care, deşi e mai scumpă, e o investiţie care merită." Tîrgul de fete şi balmoşul uriaş. Dacă întrebi de sărbătorile locale, o să ţi se răspundă de "Tîrgul de la Călineasa". Un tîrg tradiţional, corespondentul Tîrgului de Fete de pe muntele Găina, care are loc cu 13 zile înainte (în Gârda toate sărbătorile se menţin pe calendarul vechi). Primarul şi localnicii jură că aici a început de fapt tradiţia tîrgului de fete, iar cel de pe Muntele Găina e oricum "perimat din cauza comercializării agresive", aici conservîndu-se mai bine tradiţia. Vorbind de tradiţie, vorbim şi de balmoş, mîncarea locală, o mămăligă făcută din smîntînă, mălai şi făină, intrată la începutul anului trecut în Cartea recordurilor. "Ne-am gîndit că, dacă tot avem ceva autentic, să-l promovăm. Am confecţionat aşadar cel mai mare balmoş din lume, cîntărind 510 kilograme. Cazanul în care a fost gătit l-am luat pe lîngă Tîrgu Jiu, la Cărbuneşti, de la o comunitate de ţigani fierari, făcut la comandă specială." Tot satul a participat, atît la pregătirea, cît şi la mîncatul balmoşului. Anual, prin Gârda trec peste 30.000 de turişti. "Străinii vin aici atraşi de natura nealterată. Vrem să dezvoltăm în continuare turismul, dar vrem să o facem controlat. Pentru că prea mulţi vizitatori ar strica frumuseţea peisajului, ar strica peşterile şi misterul acestor locuri." Ofurile unui primar european. În anii ’60, în Gârda erau peste 4000 de locuitori. Azi sînt mai puţin de 2000. "Mulţi au plecat la oraş, după închiderea fabricii de prelucrare a lemnului şi, deşi ideea de sat european a motivat oamenii să rămînă, mulţi conştientizînd potenţialul turistic al zonei, tinerii sînt tot mai ademeniţi să plece la oraş." Şi deşi în sat reţeaua de telefonie, atît cea fixă, cît şi cea mobilă, acoperă întreaga zonă, deşi "avem acces la Internet, reţea de viteză", deşi condiţiile de trai au crescut, problemele "existenţiale" încă persistă. "Oamenii trăiesc pînă la urmă din exploatarea lemnului, pădurile dispar, iar legile sînt mai restrictive, fiind vorba de Parcul Natural. Turismul nu e deocamdată o alternativă atît de sigură şi, neavînd încă o infrastructură pusă la punct, mi-e teamă să nu plece din ce în ce mai mulţi oameni."