De la ''femeie de serviciu'' la ''menajeră''
"Femeie de serviciu" obişnuia să fie o expresie peiorativă: desemna, simptomatic, munca de jos, cea pe care nu şi-o dorea nimeni, dacă avea de ales, şi care era plasată pe poziţia inferioară a treptelor sociale. Cel puţin aşa era pe vremea lui Ceauşescu, cînd te trezeai dimineaţa şi prima de care dădeai era femeia de serviciu a blocului, ce se chinuia cu nenorocitele de scări, slabă, zdrenţăroasă, fără dinţi, doldora de poveşti înfricoşător de reale despre bărbatul ei beţiv şi copiii care chiar plîngeau de foame acasă... Desigur, existau, şi atunci, la negru, precum multe alte lucruri, doamne care veneau în familiile respectabile, făceau curat şi erau plătite cu ziua sau ora: reuşeau astfel, oferindu-şi serviciile în mai multe părţi, să aibă un venit la fel de respectabil. Statutul lor era diferit de cel al prestatoarei de la bloc: făceau parte, zice-se, din familie. Ceea ce însemna că, pe lîngă munca în sine, vorbeau vrute şi nevrute, mîncau, fumau, beau cafele şi se uitau la televizor; ba, mai mult, îşi dădeau explicit cu părerea despre diverse complicate situaţii existenţiale în care erau implicaţi oamenii la care lucrau. Cum şi atunci o femeie bună şi de încredere era greu de găsit, le tolerai hachiţele. În familie După â90, lucrurile au tins să se profesionalizeze şi în domeniul acesta, dar încet. Anii â90 au stat, şi aici, sub semnul amestecului şi al regulilor făcute ca să fie încălcate: dacă aveai nevoie de un ajutor în casă, ori o făceai prin metoda moştenită din comunism, şi anume "pe burtă", din om în om, ori încercai anunţurile din ziare sau timidele agenţii. Ţin minte că, pe atunci, ideea de "agenţie" suna suspicios: pe lîngă conotaţia peiorativ SF a termenului (a cărui accepţiune la prima mînă era cea a unei organizaţii de spionaj internaţional care manipula soarta lumii...), ea avea şi una foarte terre