De fapte multe şi vorbe puţine
Nu închipuiţi şosele, canalizări, magazine de suvenire. Chiar dacă majoritatea caselor sînt arătoase şi primenite (mai toate au termopane, antene de satelit), infrastructura e încă departe de Europa. Dacă plouă, noroaiele ajung să ascundă patalamaua europeană şi, pentru a o (re)descoperi, e musai să intri în vorbă cu localnicii. Chiar dacă deschişi cu străinii (în sat, după cum aveam să aflăm, s-au pripăşit şi doi nemţi), şincăienii nu primesc presa cu braţele deschise. Nu sînt reticenţi, însă nici ahtiaţi după imagine. Sînt ocupaţi, concentraţi pe muncă, nişte workaholici (cum li s-ar spune în State) mioritici şi, în ciuda faptului că brand-ul local oficial, cu patalama europeană, este "ecologia", în scurta mea şedere acolo, am auzit de-atîtea ori sintagma "cultul muncii" încît stau să mă gîndesc serios dacă şincăienii n-ar putea concura într-o bună zi la vreun proiect european pentru a impune şi această marcă de prestigiu în România de azi. Întreprinzătorul În Şinca Nouă există două pensiuni. Una aparţine unui cuplu de nemţi, alta - lui Gheorghe Flucuş, localnic. Cînd s-a născut - începe povestea lui - în Şinca încă exista Casa de naşteri, cum i se spunea Maternităţii pe atunci. Mai apoi, cînd s-au supărat şincăienii cu comuniştii, de le-au luat pînă şi dispensarul, a urmat o perioadă grea, de represiuni de tot felul. Dar a trecut, iar ei ţin şi acum fruntea sus: s-au opus comuniştilor. Şincăienii sînt neam dîrz şi nu fac rabat la credinţă. După Revoluţie - spune - a lucrat la un bufet de stat. Dînd peste aceeaşi mentalitate învechită, a plecat destul de repede de acolo, "eu mă zbăteam, făceam rost de tot ce trebuia, aduceam marfă, vindeam şi depuneam banii la casierie... cînd ceream bani de marfă îmi spuneau mereu că n-au". Şi-a deschis un bar al lui. Peste drum. Din â93 pînă în â97. Treaba ar fi mers, numai că nici aici nu s-a prea avut cu birocraţia. Acum a deschis o pensiune, funcţională neoficial pentru amici, oficial pe de-a-ntregul, de anul viitor. A ridicat casa într-un an, a tencuit, a pus gresie, a montat duşuri... "Am vorbit cu domnuâ primar. Nu mai e timp. Gata. Vin europenii şi n-avem unde-i caza. Anul trecut trebuia să gat partea de sus într-o lună, pentru un grup de americani. Am dormit patru ore pe noapte, dar am terminat!" Oficial, dl Flucuş este angajat la stat, şofer pe maşină de intervenţie la pompieri. Serviciu în ture. Îmi spune, parafrazînd o zicală: "În armată ardeleanul căuta permisii, moldoveanul, bucătăria şi olteanul, funcţiile. În Şinca oamenii caută servicii în ture să poată lucra la gospodărie. La noi s-a păstrat obiceiul ăsta: să ai mai mult timp liber să munceşti". Întreb: daâ timp liber de muncă n-au? Mi se răspunde: ba, cum nu? De Sărbători. Dascălul Şcoala satului, construită în 1962, este acum în extindere. Corpului vechi, renovat prin fonduri europene, i se mai adaugă o aripă pentru că, deh, familiile nu se prea îndură să plece de aici, iar copii sînt cu duiumul. Peste 250. Elena Nănău este din Brăila, stabilită în Şinca Nouă prin căsătorie. Acum este directoarea şcolii. Pe pereţi, la intrare, ne întîmpină brand-ul oficial: ecologia, desene făcute de copii. "Sărbătorim Ziua Mediului în fiecare an. Anul trecut am avut invitaţi nişte americani din Pennsylvania cu care am făcut trasee ecologice şi am adunat gunoaie." În Şinca nu există cazuri de abandon şcolar. Majoritatea absolvenţilor intră la licee, la Braşov şi Făgăraş. "Sînt şi dintre cei care intră la facultate, dar pe aceştia nu i-am monitorizat." Observ: clasa în care discutăm pare decupată dintr-un film american. Luminoasă, bănci moderne, pereţi acoperiţi cu planşe, dulapuri pline ochi cu cărţi. "Mai e de lucru. Dar continuăm să ne zbatem, să ne înscriem în diferite proiecte şi programe. De majoritatea cărţilor am făcut rost prin Programul pentru învăţămînt rural al Ministerului. De la inspectorat am primit bani pentru cărţi, planşe, material didactic... cînd am primit şi saltele, ladă pentru sport, chiar dacă nu aveam încă o sală, am zis că e musai s-o avem. Aşa că încercăm să o amenajăm." Preotul Aud despre preot: e un dur! Dacă fumezi în post, cică nu te mai împărtăşeşte. Cînd ne-am întîlnit însă pe uliţa satului, preotul cu faimă de zbir taman cumpăra medicamente pentru o bătrînică din sat, singură şi bolnavă. "Zbirul" e tînăr, e din Sibiu şi a fost numit în Şinca în 1999. Îl cheamă Sorin Suciu. "Oamenii din Şinca? Sînt credincioşi, de altfel tot satul s-a clădit pe credinţă. Însă nu toţi sînt la fel de practicanţi. Sînt foarte harnici şi foarte muncitori." Cît despre generozitatea lor, nu vrea să-i laude "sînt cum sînt mai peste tot", însă aici, de fiecare dată cînd se aude de vreo inundaţie sau altă catastrofă, imediat se adună fonduri. "Spiritul comunitar este bine înfipt, oamenii răspund pozitiv de fiecare dată cînd le spui de problemele altora." Vorbind de europenizare, îl întreb pe preot dacă, într-un nou sat european, în care, deşi tradiţiile încă există, nu se teme totuşi de secularizare? Emanciparea locuitorilor va duce în timp la o depărtare de Biserică? Şi plecăm din Şinca cu răspunsul şi blîndeţea preotului în minte, ca o esenţă tare a tot ce i-a mînat pe locuitori să-şi readucă bunăstarea şi renumele de odinioară. "Omul trebuie să vrea - ne-a spus - Dumnezeu îl întîmpină şi-l conduce mai departe, dar dacă omul nu vrea, Dumnezeu nu-i anulează libertatea şi nu-l va aduce niciodată forţat pe drumul cel bun."