„Dans de viaţă lungă“
– interviu cu Răzvan DAMIAN, master trainer Tai Chi Chuan, membru fondator Artasia (Academia de Arte Asiatice) –
Ce este Tai Chi Chuan-ul?
Este o artă a mişcării, care a apărut ca o îmbinare a mai multor domenii, dintre care menţionez medicina tradiţională chineză, artele marţiale şi filozofia daoistă. Este o formă de mişcare lentă, armonioasă, în care se exersează cu blîndeţe corpul, punînd accentul pe redobîndirea şi păstrarea armoniei dintre minte şi trup. Poate fi practicată de oricine, la orice vîrstă, avînd efecte benefice asupra sănătăţii, recunoscute chiar de Orga-nizaţia Mondială a Sănătăţii. Numit deseori „dans de viaţă lungă“ sau „dansul perfecţiunii“, exprimă în mişcare armonia dintre Yin şi Yang, dintre cele două aspecte contrarii şi complementare ale vieţii.
Termenul Tai Chi Chuan este format din trei cuvinte, trei caractere chinezeşti; în funcţie de transliteraţia folosită, mai poate fi scris şi Tai Ji Quan sau T’ai Chi Ch’uan. Recent, tot mai răspîndită este scrierea Taijiquan, pe care o promovează chinezii conform transliteraţiei adoptate de ei (numită pinyin). Tai înseamnă suprem, măreţ, ultim. Ji înseamnă limită, absolut. Quan se referă la pumn, box, artă marţială.
TaiJi este principiul armoniei, echilibrul, unitatea, starea de înţelegere a misterului vieţii. Este armonia contrariilor (Yin – Yang), starea în care dualitatea devine unitate, este perfecţiunea.
Cum a ajuns în România?
Există mai multe stiluri de Tai Chi Chuan. Stilul Wudang, precum şi stilul Chen din şcoala maestrului Yang Song Quan au fost aduse în România de către membrii Academiei Artasia. Cine a fost prima persoană care a adus Tai Chi Chuan-ul în România, nu vă pot spune cu exactitate.
Cum v-aţi apucat dumneavoastră de Tai Chi Chuan? Care este povestea clubului pe care-l conduceţi?
În anul 1996, am întîlnit şi am practicat pentru prima dată Tai Chi Chuan-ul. Practicam de peste doi ani o altă artă marţială şi, la un moment dat, am auzit despre TaiChi – boxul umbrei, care m-a fascinat. Clubul Sportiv Taijidao, care reprezintă partea sportivă din cadrul Academiei Artasia, a fost fondat în anul 2001, în Bucureşti. Dar există sub altă formă de organizare încă din 1997 şi a fost iniţiat de primul meu profesor, Alin Zhong. Împreună cu acesta şi cu Carmen Alona Shuilian, am fondat, în 2005, Academia Artasia, al cărei preşedinte sînt.
Poate fi considerat o ideologie „salvatoare“? De ce? Care sînt principiile care îl guvernează?
Nu l-aş numi chiar o „ideologie salvatoare“, dar consider că, în societatea actuală, învăţarea şi exersarea Tai Chi Chuan-ului sînt binevenite, chiar necesare.
Argumentez cele de mai sus prin faptul că acesta se adresează tuturor categoriilor de vîrstă, indiferent de pregătirea fizică anterioară, şi are efecte asupra întăririi sănătăţii pe toate planurile: sistemele respirator, circular, osos, muscular, nervos, digestiv – toate îşi ameliorează activitatea prin exersarea Tai Chi Chuan-ului. Efectele benefice asupra sedentarismului şi stresului (ce caracterizează modul de viaţă actual!) sînt evidente şi apar după un timp relativ scurt. Un alt aspect important este aşa-numita „refacere a legăturii dintre minte şi corp“ sau regăsirea armoniei/echilibrului trup – minte. Pentru că în Tai Chi Chuan nu exersăm doar corpul, ci şi mintea. Mişcările sînt lente, relaxate şi, pe lîngă faptul că necesită un anumit tip de coordonare (un adevărat antrenament pentru creier, de altfel), atenţia trebuie să urmărească permanent detaliile mişcărilor. Însă într-un mod relaxat, care duce la eliminarea treptată a stresului.
Această atitudine interioară de orientare a atenţiei asupra gesturilor pe care le facem duce la restabilirea comunicării cu propriul corp, focalizarea asupra momentului prezent. Astfel, învăţăm, într-un mod natural, să ne bucurăm de ceea ce sîntem şi avem acum. Grijile şi problemele cotidiene vor părea mai îndepărtate şi vor lăsa loc apariţiei stării de calm şi linişte.
Funcţionează în acelaşi fel şi pentru europeni, ca pentru asiatici? Există diferenţe de execuţie, de percepţie? Pot europenii să ajungă la performanţe reale?
Se spune adesea că Tai Chi Chuan-ul a apărut în China, dar el aparţine întregii lumi!
Cu siguranţă, el funcţionează la fel pentru oricine şi nu există diferenţe majore între europeni şi asiatici. Singurele diferenţe provin, poate, din modul diferit de percepţie, de abordare a lucrurilor. În general, europenii au un spirit critic mai pronunţat şi au tendinţa de a crede că trebuie să înveţe bine (chiar foarte bine) fiecare mişcare/detaliu, de la început. Asiaticii percep mai bine ideea de proces de învăţare şi înţeleg că, oricum, la început nu ai cum să înveţi perfect. Perfecţiunea apare doar prin exersare, aşa că nu are rost să îţi baţi capul cu foarte multe detalii, de prima dată.
Călătorind mult în China şi intrînd în contact cu multe persoane, înclin să afirm că mintea europenilor şi modul lor de gîndire sînt diferite de cele ale asiaticilor, şi asta probabil datorită structurii limbii şi a educaţiei. Dar cînd ajungi să îi cunoşti mai bine, realizezi că, în fond, la un nivel mai profund, sîntem la fel.
Şi europenii pot atinge aceleaşi performanţe foarte înalte, la fel ca şi asiaticii. Dar drumurile şi modul de învăţare pot fi uşor diferite în anumite etape.
Dvs. personal aveţi un maestru? Cine este şi ce fel de relaţie aţi stabilit cu el?
Am cunoscut şi am învăţat de la mai mulţi maeştri chinezi. Fiecare cu propria învăţătură, propriul mod de a o preda, conform viziunii şi înţelegerii personale asupra vieţii. De la fiecare am învăţat cîte ceva, îi respect şi continui să învăţ de la toţi. Dar unul singur m-a impresionat în mod deosebit şi îl consider cel mai mare maestru pe care l-am întîlnit pînă acum. Este vorba de Yang Song Quan, maestru de Tai Chi Chuan stilul Chen. Mă bucur să afirm că sînt unul dintre elevii apropiaţi ai acestuia.
Înţeleg că Tai Chi-ul este, de fapt, o artă marţială. Scopul celui pe care îl practicaţi mai este lupta? Care este motivul pentru care oamenii, cei care vin la dvs., fac Tai Chi?
Tai Chi Chuan-ul (pe scurt Tai Chi-ul, nume sub care este cel mai cunoscut, momentan, în Occident) este, la origine, o artă marţială. A apărut din îmbinarea artelor marţiale cu practicile meditative şi de cultivare a sănătăţii. Scopul său final nu este lupta. Ci înţelegerea armoniei, păstrarea şi exprimarea ei în toate aspectele vieţii. Chiar şi într-o luptă, în care amonia înseamnă să învingi fără a lupta (dacă este posibil) sau să învingi fără să faci mult rău adversarului.
În trecut, maeştrii de Tai Chi Chuan nu căutau lupta. Dacă erau provocaţi, iar lupta nu putea fi evitată, luptau şi învingeau, fără însă a-şi distruge sau umili adversarul. Astfel, era cunoscut faptul că, în urma confruntărilor, ei îşi făceau deseori prieteni.
Este faimos cazul unuia dintre ultimii mari luptători de Tai Chi Chuan, şi anume maestrul Chen Zhao Pi, bunicul maestrului meu, Yang Song Quan, care a luptat în Beijing 17 zile la rînd, în acele faimoase lupte pe viaţă şi pe moarte (lei tai), rămînînd neînvins şi făcîndu-şi în final mulţi prieteni.
În zilele noastre, însă, cel mai adesea oamenii practică Tai Chi-ul pentru valenţele sale asupra sănătăţii şi prelungirii vieţii. El mai este denumit şi „dans de viaţă lungă“.
Un alt răspuns la întrebarea „de ce să practici Tai Chi Chuan?“, care m-a impresionat, a fost dat de un maestru francez pe care l-a cunoscut primul meu profesor, Alin Zhong. El a răspuns simplu: Pour mourir bien! „Pentru a muri bine!“ Cu alte cuvinte, pentru a te putea bucura de viaţă pînă în ultima clipă.
Vin multe femei la Tai Chi Chuan? Îl pot practica ele la fel de bine ca bărbaţii?
Da, pot spune că vin mai multe femei decît bărbaţi. Se pare că, cel puţin la noi în ţară, sînt mult mai interesate de acest domeniu. Şi da, pot practica la fel de bine ca şi bărbaţii.
Să înţeleg, din ce mi-aţi spus mai înainte, că Tai Chi-ul reface legătura dintre minte şi corp?
Datorită modului de viaţă şi al educaţiei în societatea actuală, sîntem nevoiţi să ne orientăm foarte mult spre exterior: avem multe lucruri de făcut, trebuie să gîndim repede, lucrăm la calculator, smartphone/tabletă, petrecem multe ore în faţa televizorului etc. Toate acestea duc la o slăbire a percepţiei asupra propriului corp. Este ca şi cum legătura dintre minte şi corp slăbeşte.
Astfel, nu mai percepem semnalele pe care corpul ni le transmite şi nici nu mai ştim ce să facem dacă apare o stare de dezechilibru în interiorul corpului (care va genera ulterior o problemă/boală). În MTC (medicina tradiţională chineză), dar şi în cea modernă, se consideră că orice boală are la bază un dezechilibru.
Refacerea acestei legături dintre minte şi corp se întîmplă de la sine în Tai Chi Chuan, prin orientarea atenţiei asupra corpului, asupra mişcărilor acestuia, totul pe un fond de calm şi de linişte. Sîntem conştienţi de fiecare gest pe care îl facem şi permanent căutăm să aprofundăm relaxarea. Se caută aşa-numita „stare meditativă.“ De altfel, Tai Chi Chuan-ul mai este numit şi „meditaţie în mişcare“.
Care este diferenţa dintre acesta şi sporturile europene de întreţinere, gen aerobic, fitness etc.?
Principala diferenţă este starea interioară. Atenţia se orientează către interior. De fapt, urmărim atît interiorul, cît şi exteriorul, cu accentul pe interior. În sporturile occidentale, atenţia este preponderent orientată spre exterior. De asemenea, starea de linişte şi calm pe care căutăm să o atingem şi care apare de la sine prin modul în care executăm mişcările.
Tai Chi Chuan-ul este o formă de cunoaştere. Ne cunoaştem mai bine pe noi înşine prin intermediul mişcărilor. Iar mişcările nu sînt orice fel de mişcări realizate lent, ci trebuie să respecte anumite principii de mişcare.
La ce performanţe pot ajunge cei care-l practică?
Nu le-aş numi pe toate chiar performanţe, dar pot enumera următoarele beneficii: o sănătate mai bună în plan fizic, dar şi psihic; un echilibru şi un tonus fizic şi psihic mult mai bune; eliminarea şi controlul stresului; o înţelegere superioară a vieţii; o viziune mai optimistă; comunicare mai bună cu tine însuţi şi cu ceilalţi; echilibru emoţional, controlul emoţiilor; întărirea imunităţii.
a consemnat Iaromira POPOVICI