Cum se transformă nudiştii-n familişti - aventuri pe litoral -

27 iulie 2006   LA SINGULAR ȘI LA PLURAL

Mangalia, paradisul copiilor şi al părinţilor Dacă o să spuneţi cuiva că vă petreceţi vacanţa de vară la mare la Mangalia, se va uita în mod cert cu privirea aceea, îşi va compune pe dată o mutră pe jumătate şocată, pe jumătate îngrozită (cît de uncool poate să fie cineva pentru a se duce în vacanţă la Mangalia?!), şi vă va apostrofa imediat cu întrebarea: "De ce?". Nu trebuie să vă pierdeţi cu firea sau să vă fîstîciţi în faţa acestei întrebări maliţioase, ci uitaţi-vă drept în ochii agresorului, înfruntaţi-i privirea şi rostiţi răspunsul clar, limpede şi răspicat: "Pentru că acolo e linişte!". Puteţi obţine două tipuri de reacţii: în caz că aveţi copii, veţi fi privit cu înţelegere şi îngăduinţă, în caz că nu aveţi, veţi fi catalogat pe dată drept pensionar sau, mai rău, de-a dreptul boşorog. Dacă Mangalia este ceva (şi, din moment ce se află pe o hartă sub numele de "municipiu", e musai să însemne ceva, măcar pentru noi, locuitorii acestei patrii), atunci se poate spune că e un orăşel liniştit de provincie. Prea liniştit, ar cîrcoti unii, dar să nu-i băgăm în seamă: ori sînt nişte indivizi din aceia cool, ori n-au copii şi, în consecinţă, habar n-au ce bine e să nu-ţi trezească muzica de la terasa de lîngă hotel odrasla de abia (şi cu greu) adormită. Fiind genul acela de orăşel liniştit (unde mai pui că mai are şi o ditamai plaja pe toată lungimea ei), Mangalia este frecventată de un segment de consumatori denumiţi "familişti". Prin urmare, plaja este invadată, încă de la primele ore ale dimineţii, de prichindei de toate vîrstele, mai mici sau mai mari, cu slip sau fără, cu pamperşi sau fără, dar obligatoriu cu pălărioare de soare şi cu un întreg arsenal de bărcuţe, colăcei, găletuşe, lopăţele şi grebluţe colorate. Prichindeii cu pricina, deşi colindă plaja cu mare dezinvoltură, se aventurează de capul lor în apă şi se războiesc din pricina ustensilelor pentru nisip sus-menţionate, totuşi nu vin singuri la plajă. Sînt însoţiţi de părinţi, bunici, mătuşi, care, odată ajunşi acolo, se îndeletnicesc o vreme cu chestiuni logistice, precum întinderea prosopului, asamblarea umbrelelor de soare, umflarea salteluţelor de apă şi a piscinelor gonflabile şi ungerea tuturor membrilor familiei cu loţiune de plajă protectoare, în strat îmbelşugat. Odată îndeplinite toate aceste sarcini obligatorii, părinţii şi bunicii se aşază strategic pe prosop şi intră pe dată într-un fel de transă ciudată (o fi din cauza soarelui?) care îi face să îşi rotească privirile cu o viteză nemaipomenită, pînă cînd reperează copilaşul în acţiune (de parcă ar fi dotaţi cu un radar interior invizibil). Apoi încep să rostească, fără întrerupere, fraze scurte şi imperative, precum: ieşi imediat din apă, nu mai sta atîta la soare, lasă fetiţa-n pace, treci acum pe prosop, pune-ţi în clipa asta pălăriuţa - culminînd cu: da’ nu te mai juca, mamă, cu cocoşelu’, de cîte ori să-ţi spun?! Dar în rest e, cum vă spuneam, linişte, pluteşte în atmosferă ceva matriarhal, nu sînt manele şi apa e curată. Pe la 11 şi jumătate, plaja începe să se golească brusc, regimentele de copii, părinţi şi bunici părăsesc posturile şi se îndreaptă în mod organizat către hoteluri, vile & gazde pentru papa şi nani de după-amiază, pînă cînd trece soarele "ăla rău, care arde" şi se transformă din nou în soarele "ăla bun, de după ora cinci". După aceea, din nou papa, apoi plimbarea de seară pe faleză, urmată de binefăcătorul şi universalul nani, care încheie ziua de vacanţă... Despre viaţă, cu nea Gigi şi tanti Sica În bazarul din Mangalia nu e linişte, pentru că sînt manele. E şi De Vito (fost Minune), e şi Fermecătoru, şi Salam, şi Guţă, atît cel mic, cît şi cel mare (şi mustăcios), şi de inimă albastră şi de veselie, şi pentru duşmani (să moară) şi pentru prieteni (să trăiască). Că doar d-aia îi spune bazar! Chit că acum se cheamă, pompos, "Galeriile comerciale", bazarul e o amestecătură de chioşcuri, unele termopanizate, cele mai multe cu vînzătoare toropite de căldură, dar toate avînd de vînzare: şlapi care nu dansează decît o vară, prosoape de plajă cu femei voluptuoase care îţi urează "Enjoy Coca-Cola!", suveniruri "de la mare", baticuri înflorate, colaci de baie cu cap de răţuşcă, detergenţi, cosmetice, fructe "de sezon". Tot în bazar mai e şi celebra bodegă-bar Ritz, momentan închisă pentru lucrări de modernizare. Aşa că pe nea Gigi, obişnuitul acestui local, îl puteţi găsi acum la Sifonărie (chiar aşa, cînd aţi fost ultima oară la o sifonărie să umpleţi sifoanele?). La Sifonărie, patronul şi-a scos în faţa dughenei, pe stradă, cîteva scaune şi-o masă, să mai stea şi muşteriii la o vorbă şi-un şpriţ de vară, să se răcorească şi să dezbată situaţia ţărişoarei ăsteia. "Pentru că e o corupţie în ţara asta, domnule, care a ajuns pînă sus, sus de tot!", e de părere nea Gigi şi mai dă gata un pahar, în timp ce unii îl aprobă indignaţi, iar alţii mustăcesc şi fac cu ochiul, în semn că nea Gigi e "dus". Nimic nou pînă aici, fiecare loc îşi are beţivanul său celebru, care-şi îneacă amarul şi-şi povesteşte viaţa oricui e dispus să-l asculte. C-aşa-i viaţa, e o curvă! Nea Gigi e bătrîn, a lucrat la Şantierul Naval, dup-aia l-au dat afară, l-a lăsat nevasta, l-au lăsat şi copiii şi corupţia a ajuns sus de tot în ţara asta. D-aia nu se poate face nimic! Tanti Sica, în schimb, a avut noroc. "Aşa se-ntîmplă, cîteodată, în viaţă, opreşte caleaşca de argint în faţa porţii tale şi totu’ e să ai noroc să fii acasă şi să-i deschizi uşa!" Şi tanti Sica (de profesie gazdă, de cînd se ştie) a fost acasă şi uite acuma ce bine-i merge. În curte, lîngă căsuţa ei bătrînească cu boltă de viţă în faţă, se ridică acum o ditamai vila, cu termopane, aer condiţionat şi alte dotări occidentale, care aşteaptă clienţi dispuşi să dea pe-o cameră cît dai la hotel. Tanti Sica a avut, pe vremuri, un fel de cumnată, cam incertă, fără copii şi rost pe lume, în schimb bolnavă şi cu nişte pămînt pe lîngă Vama Veche, care era pe vremea aia un sătuc pustiu, în care abia de se-nşirau cîteva case (despre vremurile alea, unii susţin că erau vremurile de aur ale Vamei, înainte de colonizarea cu corturi, stuf, moteluri şi terase). Şi cumnata asta îndepărtată, neavînd pe nimeni altcineva pe lume, i-a lăsat ei pămîntul, pe care tanti Sica l-a vîndut anul trecut pe o groază de bani (vreunui "colonist" pus să civilizeze Vama) şi acum şi-a ridicat, împreună cu copiii, "vila asta nouă şi modernă". Prin urmare, tanti Sica nu e deloc deranjată de corupţia din ţara asta, se declară euro-optimistă şi, în general, e recunoscătoare pentru norocul care a dat peste ea la bătrîneţe. Nici Vama nu mai e ce-a fost odată... Aşa comentează, dezamăgiţi de moarte, vamaioţii ăia adevăraţi, ăia care cunosc Vama de acu’ zece-cinşpe ani, de cînd de-abia murise cumnata lu’ tanti Sica şi "aicea eram numai noi, vreo două-trei corturi şi marea, în rest nimica!". Şi mai beau o votcă mică, aşa de dimineaţă, să se dreagă... Acum Vama e şic, e trendy, e cool, e oricum, da’ nu mai e ce-a fost pe vremuri! Acum la Vamă şi-au făcut apariţia (pe lîngă case, vile, hoteluri şi diverse stabilimente de agrement şi voie bună) nişte obiecte, indispensabile vieţii de turist civilizat (din ciclul "şezlong de plastic, umbrelă de soare, duş cu apă caldă"), dar care par să nu se încadreze bine în peisaj, ţinînd cont că peisajul se vrea a fi rustico-boem. La început, obiectele astea au fost hulite şi renegate, apoi au început să fie folosite, semn că nu poţi opri progresul, consumul şi toate celelalte (mai bune şi mai rele) care decurg de aici. Iar boemul, cît o fi el de boem, tot se bucură cînd poate să se-ntindă comod pe un şezlong la plajă, să facă duş zilnic cu apă caldă şi să şadă liniştit la o terasă, unde să poată urmări meciul Brazilia-Franţa. Mai ales cînd acest boem vine cu jeep-ul pînă acolo, direct de la agenţia de publicitate unde prestează servicii (creative, of course)... Cu toate acestea, e greu de înţeles din ce raţiuni obscure de marketing s-a deschis - pe locul fostei Salsa - Bavaria Club, un club cu muzică latino, dar şi cu gagici sexy. Gagicile în cauză sînt expuse pe butoaie de lemn, în mijlocul ringului de dans, şi acolo - vorba unui amic - unduie alene dintr-o fesă, fără ca nimeni să le bage cumva în seamă. Sîmbătă seara, pe cînd Expiratu şi celelalte locante duduie de lume, muzică şi dans, Bavaria Club e gol, singur şi trist, semn că Vama nu s-a stricat chiar de tot. Unii vor din răsputeri să o salveze. Cică acolo, "în Vamă", mai e, totuşi, un aer de libertate. Barurile, cu cît sînt mai rudimentare şi neamenajate, cu atît sînt mai apreciate. Au denumiri autoironice şi te îndeamnă să-ţi găseşti singur drumul către toaletă. Sau să "o arzi intelectual". Nu există conceptul de "listă de băuturi". Vorbeşti cu barmanu’ şi te-nţelegi cu el. Nu trebuie să te sperii dacă nu ai lumină la masă şi simţi ceva urcînd gingaş pe picior în timp ce îţi termini a-nu-ştiu-cîta-bere: e doar un gîndăcel inofensiv de Vama Veche. Unii merg acolo tocmai pentru astfel de senzaţii rare. Alte motive pentru care oamenii mai vin încă la Vamă ar fi: beţiile prelungite, nopţile albe pe plajă, romanţele de cort, dimineţile "de după" (cel mai bine "la Ovidiu", pentru muzica bună şi alcoolul matinal - pe principiul "cui pe cui se scoate"). Dar totuşi. Vama adevărată s-a stricat! suspină nemulţumiţi vamaioţii ăia adevăraţi. Acum sînt mai multe costume de baie şi mai puţini nudişti. Mai mulţi copii cu mămici şi tătici şi mai puţine gagici (şi nici alea nu mai sînt aşa dispuse să încerce diverse acrobaţii sexuale prin corturi). Acum, în unele locuri - cum ar fi deja celebrul "La Bibi" - trebuie să faci rezervare din timp dacă vrei să găseşti o masă sîmbătă seara, cînd Vama se umple pînă la refuz. Oferta de toalete a crescut şi găseşti hîrtie igienică aproape în toate. Micul chioşc de clătite cu denumiri trăsnite (ciori perverse, banană-n scutec) s-a transformat într-o afacere prosperă. Unele lucruri, însă, nu se vor schimba niciodată. Întotdeauna te va opri un individ cu privirea înceţoşată şi blugii zdrenţăroşi, care-ţi va cere "zece mii de-o bere". Întotdeauna vei vedea cîte un bătrîn hippiot (aproape mistic) executînd pe plajă, în jurul unui foc de tabără, un soi de dans tribal, cu ochii închişi şi înconjurat de puştoaice "nonconformiste". Dacă o să rîzi de dînsul, cineva se va trezi imediat să-ţi spună că la Vamă nu contează vîrsta, ci spiritu’. Să fie liber, adică. Deci, cum spuneam, în Vamă bîntuie un aer de libertate. Aşa se face că dimineaţa poţi auzi, la o bere, cafea sau chiar un "fresh de portocale", poveşti şi povestiri de genul: "Frate, aia era beată cui aseară, a plecat să-şi ia ţigări, a căzut cu nasu-n nisip şi-a rămas acolo pînă azi, să mor io!" "Deci astă-noapte eram muci, da’ muci, nu mai nimeream cortu’, aşa ca m-am culcat în maşină, hă hă!" "Băi, iar şi-o trag ăia pe plajă, fix în faţa noastră!" Acesta să fie motivul pentru care părinţii se feresc să-şi lase fetele adolescente acolo, iar ele sînt atrase ca muştele de hîrtie către Vama asta cu miros de libertate? "Acolo e, cum să spun, distracţie, viaţă adevărată, vine toată gaşca!", declară domnişoarele, inventînd poveşti şi găsind tertipuri pentru a-şi înduioşa părinţii, care se tem că la Vamă fetele se vor maturiza peste noapte. Dragi părinţi, nu vă speriaţi, acest lucru se poate întîmpla şi într-una din staţiunile cu fitze gen Mamaia! Măcar la Vamă, orişice s-ar zice, cărţile de la mica librărie din stuf "se vînd incredibil de bine" - după cum declara "băiatul de acolo". O fi din cauza ofertei speciale: la fiecare cumpărătură de carte poţi extrage, dintr-un bol de sticlă, un răvaş cu cîte o poezie. Cîteodată, lucrurile par să se potrivească în mod uimitor (Cărtărescu la Cărtărescu trage, spre exemplu). Şi în încheiere, o veste proastă: pînă şi la Vamă umblă vorba că la bulgari ar fi mai bine!

Mai multe