Cui i-e frică de cezariană?
Ministerul Sănătăţii a anunţat că, din 2014, cezariana la cerere nu se va mai putea face decît cu plată. Această decizie a suscitat multe discuţii şi comentarii: „Faptul... a generat multă iritare, pe alocuri chiar panică, cu accente pe alocuri isterice: «Iar le luăm femeilor dreptul la decizie? În curînd vom interzice şi avortul? O societate misogină!»“ (ziare.com)
Nu orice operaţie de cezariană va fi pe bani: cele cu indicaţii medicale şi cele de urgenţă vor fi în continuare decontate: „E o aberaţie să spui că, de la 1 martie, cezariana va fi exclusiv pe bani, adică va avea acces la ea numai cine îşi permite. Cezariana va fi în continuare decontată atunci cînd, din punct de vedere medical, ea se impune. Atît şi nimic mai mult. Dacă starea de sănătate a mamei sau a copilului o vor impune, operaţia va fi făcută ca pînă acum, adică gratuit, inclusiv pentru femeile neasigurate.“ (ziare.com)
Pentru a lămuri mai îndeaproape „misterul“, am cerut opiniile unor medici ginecologi (prof. Bogdan Marinescu, de la Spitalul „Dr. Panait Sîrbu“, prof. Dimitrie Nanu, autorul unor studii despre cezariană, şi dr. Dan Prunescu, de la Spitalul „Sf. Pantelimon“). De asemenea, am cerut lămuriri de la Ministerul Sănătăţii (ministru fiind încă dl Eugen Nicolăescu). Şi am rugat cîteva actuale şi viitoare mame din România, Marea Britanie şi Franţa să ne scrie cum se întîmplă lucrurile pe acolo. (I. P.)
● Dr. Dan PRUNESCU
Operaţia de cezariană presupune scoaterea fătului printr-o secţiune a uterului, mediană sau transversală. La cezariană se pierde mai mult sînge, cam un litru. Pot apărea infecţii puerperale, poate să se rupă sutura pe care am făcut-o. Următoarele sarcini e indicat să fie tot prin cezariană, uterul fiind cicatricial. Nu poţi avea nici oricîţi copii, maxim s-au întîlnit cinci.
În afara indicaţiilor medicale, e greu de spus dacă e cazul să o faci cînd mama o cere. Trebuie bine cîntărită situaţia. O singură dată mi-a spus maestrul meu, profesorul Vlădăreanu, că, dacă mama o cere, să o fac imediat.
Dacă mama vrea o naştere fără durere, poate alege şi peridurala, dar, în acest caz, doctorul trebuie s-o urmărească pe tot timpul procedurii.
De asemenea, trebuie avute în vedere şi costurile spitaliceşti, situaţia financiară a spitalului: cezariana implică spitalizare mai lungă, anestezie, instrumentar, eventual medicamente...
● Prof. Bogdan MARINESCU
Cezariana este o intervenţie chirurgicală, în obstetrică, necesară de foarte multe ori, şi neobligatorie de tot atîtea. La varianta a doua, o mare parte de contribuţie o aveţi dvs., media, în care mai apar discuţii de genul: „Vai, dragă, cum naşti? Normal sau prin cezariană?“
Am auzit că numai cezariana de urgenţă ar fi acoperită de Casă. Nu-mi vine să cred că o să fie chiar aşa. Dacă ar fi să o clasificăm, avem două mari categorii de operaţii cezariene: una este cea post-mortem, care se face în ideea de a salva viaţa copilului. Trebuie extras rapid – el supravieţuieşte o perioadă de 15-30 de minute după decesul mamei.
Cealaltă categorie se împarte în două mari subcategorii. În interesul mamei şi în cel al copilului: un bazin modificat, conflictul între prezentaţia fătului şi un bazin care îi poate pune în pericol fătului viaţa sau dezvoltarea lui ulterioară. O altă indicaţie de urgenţă este sîngerarea. Placentă previa, placentă mai jos inserată, apoplexie uterină placentară sau o decolare prematură de placentă – de fapt, accidente de ultim trimestru în cazul bolii gestaţionale.
Pe de altă parte, sînt indicaţiile cezariene care aparţin fătului: macrosomia – un făt foarte mare, de 5-6 kg. Sau un copil normal ca dezvoltare, dar care trebuie să iasă printr-un bazin cu modificări minime. În această situaţie, operaţia se programează din timp. Aici intervine discuţia referitoare la cezariană de urgenţă, care e clară, în caz de suferinţă fetală.
Alte indicaţii pentru operaţia cezariană sînt: o suferinţă a mamei, ca patologie a sarcinii, fie o sîngerare, fie un uter cu o cicatrice dată de o operaţie. Fie de o operaţie conservatoare printr-un fibrom, fie de o cezariană preexistentă, pentru a nu supune cicatricea la efortul de travaliu, riscînd o eventuală ruptură uterină (aceasta ar intra la indicaţia de potenţială urgenţă).
Alte indicaţii pentru cezariene programate mai pot fi: o afecţiune cardiacă a mamei, modificări de fund de ochi, modificări de miopie sau dezlipiri de retină, diabetul, indicaţii neurologice, hernia de disc, operată sau neoperată, hepatita C.
Cezariana la cerere reprezintă o entitate... În ceea ce mă priveşte, nu am făcut niciodată o cezariană, fără să am cea mai mică indicaţie. Totuşi, îl citez aici pe profesorul Dobrovici, care accepta ideea de operaţie cezariană şi pentru frica femeii de a naşte pe cale naturală.
Sau, cum mi-a zis profesorul Sîrbu, cînd l-am rugat să-mi vadă o gravidă, cu un travaliu debutat prost, cu prezentaţie pelviană, cu membrane rupte pe col lung: „Tu vrei cezariana. Parcă săptămîna asta ai mai asistat nişte pelviene.“ „Da“, răspund, „cinci. Şi nu s-a întîmplat nimic. Dar din punct de vedere statistic, se poate întîmpla.“ A zîmbit şi mi-a zis: „Operaţie cezariană pentru menajarea coronarelor obstetricianului.“ Cînd experienţa şi flerul obstetricianului îl fac să creadă că lucrurile s-ar putea să nu meargă foarte bine, pentru că naşterea e o aventură a naturii şi ştii cum intri în ea, dar nu ştii cum ieşi, poate, în anumite situaţii, recurge la cezariană.
Riscuri există: anestezic, operator, postoperator. Leziuni pe alte viscere, hemoragie în timpul intervenţiei chirurgicale – care, de multe ori, se poate finaliza prin histerectomie.
Un alt aspect: dacă totul merge bine – bună ziua, vai, dragă, ce bine m-am simţit, nu a trebuit să suport travaliul. În situaţia în care se întîmplă ceva neplăcut, prima întrebare pe care ţi-o pun aparţinătorii este: „De ce i-ai făcut cezariană, de ce te-ai luat după ea?“ Acceptul pacientei are valoare, dar nu e acoperitor.
În Europa, se tinde cît mai mult spre conştientizare şi alegerea naşterii pe cale naturală.
Un motiv poate fi şi comoditatea doctorilor. O cezariană durează puţin. Pe cînd la naşterea naturală, trebuie să stai ore întregi. Dar nu cred că ăsta e motivul precumpănitor. Cred, totuşi, că la noi s-a sărit calul. S-au făcut şi se fac prea multe cezariene cu indicaţii minore. Sînt persoane care vor mîine să fie operate, la ora 8: pentru horoscop. Aştept să văd şi eu cine găseşte modalitatea de a le diferenţia.
A crescut vîrsta la care nasc femeile, este acum în jur de 34-35 de ani. Acesta este unul din motivele pentru care cer cezariană.
● Prof. Dimitrie NANU
Cezariana la cerere, în momentul de faţă, în România, nu există. Se face cu indicaţie, mai mare sau mai mică. În străinătate există. Se prezintă pacientei riscurile şi ea acceptă sau nu operaţia.
Procentul de cezariene a crescut în România foarte mult. În privat, a ajuns la 70-80%, şi la stat – 35-40%. Înainte de ’90, era de 7-8%. Motivele: cezariana se face mai uşor ca înainte. Înainte, şi femeia, şi doctorul acceptau travaliul de 7-8 ore. Întîi, lumea e mult mai grăbită, nu mai are răbdare să stea 7-8 ore cu dureri. Obstetricienii au cam pierdut obişnuinţa să mai asiste o naştere normală. Apoi, e teama de malpraxis. Dacă ai bani, o poţi face în privat, cu o sumă foarte mare.
S-a creat această cutumă, ca să eviţi multe lucruri. Se face repede, în general bine, şi femeia nu se mai chinuie atîtea ore. Dar orice cezariană este o operaţie, cu riscurile unei operaţii obişnuite. O femeie care are burta tăiată, are burta tăiată, ce să ne ascundem după deget...
O altă indicaţie era că ar fi fost mai bine pentru copil. Nu a fost dovedit nicicum acest lucru. Ba chiar din contră, copilaşul se simte mai bine după o naştere normală, mai bine după ce s-a luptat el să iasă de acolo.
Contează mult şi ce atmosferă se face prin media. Eu vreau să fac cezariană că şi-a făcut şi Vasilica de dincolo... Asta nu e o chestie bună. Meseria asta nu trebuie să devină mercantilă...
Ministerul vrea, pur şi simplu, să mai tragă nişte bani din asta...
● Carmina DRACE-FRANCIS
- confesiune medicală -
Am avut un mare şoc cultural şi emoţional cînd obstetriciana de la un mare spital londonez de stat mi-a spus, implacabilă, că nu este nevoie să nasc prin cezariană, deoarece nu există motivaţii medicale serioase. Devenisem însărcinată cu primul copil la 37 de ani, dar vîrsta înaintată nu era un motiv destul de bun pentru o cezariană electivă. I-am mai spus că sufăr de miopie avansată şi că în România fusesem mereu avertizată, fie de medici, fie de amice în aceeaşi situaţie, că va fi mai bine să nasc prin cezariană, ca să evit o posibilă desprindere de retină din cauza efortului. Obstetriciana a făcut ochii mari, spunînd că nu a auzit niciodată de un asemenea motiv. A spus, totuşi, că există alte metode de uşurare a durerilor, de la utilizarea gazului sau a maşinii TENS, pînă la epidurală. Cezariana va fi folosită doar în caz de urgenţă, şi nu ar avea sens să mă supun voluntar unei operaţii majore, cu recuperare îndelungată, de şase săptămîni. M-a invitat să vizitez maternitatea, unde am observat camera pentru naşterea naturală, cu o mică piscină ovală, unde gravidele puteau să nască în apă, în sunetul muzicii New Age. Mai multă încredere mi-a dat camera de travaliu, ca de hotel, vopsită în mov – culoare care calmează, mi s-a explicat –, unde gravida poate să nască, alături de o moaşă care stă cu ea tot timpul, şi care poate chema doctorii specialişti în caz de urgenţă.
Am plecat de la această primă întîlnire simţindu-mă ca un balon lăsat în voia sorţii. Sistemul de stat de sănătate (NHS) descurajează recurgerea la operaţii socotite non-necesare, datorită costurilor mari. În sistemul privat, o cezariană electivă costă în jur de 10.000 de lire sterline. Din 668.936 de naşteri în Anglia, în perioada 2011-2012 (în spitale de stat), doar 10,2% au avut loc prin cezariene elective.
Travaliul a fost foarte lung şi obositor, iar în cele din urmă mi s-a acordat o epidurală, pe care o solicitasem în disperare după 24 de ore de agonie şi nesomn. Durerile au dispărut, în schimb au apărut alte probleme, cu scăderea ritmului inimii bebeluşului. Imediat am fost înconjurată de vreo şase medici, care au spus că voi avea nevoie de o cezariană de urgenţă, dacă nu voi putea naşte natural cît mai repede. Printre încurajările de „push, push“, în mod miraculos, băieţelul meu a venit pe lume doar cu ajutorul ventuzei... O cezariană electivă ar fi fost, totuşi, mai puţin traumatizantă şi nu am mai fi fost puşi în situaţia de a ne panica pentru viaţa bebeluşului.
Punctul de vedere oficial curent al NHS este următorul: dacă soliciţi o cezariană pentru că ţi-e frică de naştere, doctorul trebuie să-ţi ofere şansa de a-ţi discuta anxietăţile cu un specialist în probleme de sănătate mentală, care să te sprijine cît eşti gravidă şi în timpul travaliului; dacă, după ce ai discutat aceste probleme, tot nu doreşti o naştere vaginală, ar trebui să ţi se ofere dreptul la o cezariană. Fiecare spital are însă propria politică în ce priveşte încurajarea cezarienelor elective, şi totul nu este, la urma urmei, decît o loterie.
● Raluca M., din Paris
În Franţa se pare că era la modă, la un moment dat, naşterea prin cezariană, şi-asta pentru că le era mai comod medicilor să-şi programeze din timp pacientele. Însă, mai nou, sînt supravegheaţi şi nu-şi mai permit să facă cezariană, dacă nu există motive medicale care impun intervenţia.
Personal, nu mi s-a propus cezariana ca opţiune (şi nici n-aş fi acceptat-o ca pe o alternativă facultativă). În clinica unde am născut şi voi naşte este privilegiată naşterea naturală, cezariana rămînînd o intervenţie necesară pentru cazurile în care nu se poate altfel.
Şi totuşi, am o cunoştinţă care a născut de două ori prin cezariană, doar pentru că-i era frică să nască normal: asta se întîmpla acum cinci-şase ani.
Pe de altă parte, cunosc un alt caz în care, după un travaliu lung, persoana respectivă neputînd naşte normal, i s-a făcut cezariană. Surpriza a fost că, la a doua sarcină, medicul a acceptat să o lase să nască normal, cu toate că, din cîte am înţeles, puţini sînt medicii care-şi asumă un astfel de risc. Dacă iniţial s-a făcut o cezariană, cicatricea de pe uter riscă să se deschidă în timpul contracţiilor şi, atunci, majoritatea medicilor preferă să evite astfel de cazuri şi programează cezariana înainte de a se declanşa travaliul.
În concluzie, cred că totul depinde de medici, de maternitatea pe care o alegem şi de ceea ce-şi doreşte fiecare.
● Ioana I.
După o experienţă de naştere în Anglia, într-un aşa-zis spital baby friendly, dar unde toate zvonurile cu ce se poate întîmpla rău s-au adeverit, deşi n-au mers pînă la cezariană (considerată prea scumpă), spitalele din Franţa erau ultimul loc unde aş fi pus piciorul. Nu ştiu exact ce recomandă medicii, m-am ferit de ei şi am născut acasă, cu o moaşă specializată în astfel de naşteri. Din spusele prietenelor, unele cezariene sînt abuzive (pe diverse motive tehnice: bazin prea mic, prezentare nepotrivită – sau pur şi simplu de agendă a mamei sau a doctorului –, cînd se ştie că la naştere ligamentele se destind enorm şi lasă loc cît trebuie, şi că prezentarea cu capul se face, uneori, în ultimele momente ale travaliului), banalizate (deşi e vorba de o operaţie în toată regula, cu toate riscurile respective), şi mamele (dar şi corpul medical) sînt extrem de neinformate (cîte enormităţi auzi despre naştere nu mai auzi în nici un alt domeniu). Unele chiar sînt atît de speriate de durerile pe care le vor avea, că nici nu vor să audă de altceva, iar unii obstetricieni (majoritar bărbaţi) atît aşteaptă.
În afara unei cezariene programate, scenariul tipic (exceptînd cîteva clinici pe care le poţi număra pe degetele de la o mînă şi unde trebuie să te înscrii de preferinţă înainte de concepţie) este: ajungi la spital, unde contracţiile se cam opresc, locul fiind puţin ospitalier, primeşti atunci o doză bună de hormoni, urmată de monitorizare intensă, în poziţia cea mai puţin confortabilă pentru a suporta durerile; ceri, deci, o peridurală, pierzi controlul şi contracţiile nu prea mai sînt eficiente, plus poziţia ginecologică, care îi aranjează pe ei, şi nu coborîrea copilului. Dacă ai noroc, scapi cu un forceps şi/sau o epiziotomie. Dacă nu, şi ai depăşit orele alocate unei naşteri „normale A“ (nu e clar după ce standarde), sau afli că bebeluşul este în détresse (nu ştii prea bine ce înseamnă, dar cine mai are energie să ceară explicaţii?), se trece la cezariană. Pare caricatural, dar este cea mai frecventă poveste de cum s-a ajuns la cezariană, auzită de mine.
O anecdotă de la o moaşă care a lucrat în spital şi care a început apoi să lucreze pe cont propriu, nemaiputînd să suporte ritmul infernal din spital (cîte trei naşteri în paralel, cum să le laşi pe fiecare să facă ce vrea?): ea nu ştia că se poate naşte în altă poziţie decît cea ginecologică, şi cînd o femeie a cerut voie să coboare de pe masă să nască în patru labe, nu a lăsat-o. Femeia a cerut atunci la pipi, şi cum a scăpat de pe masă, s-a pus în patru labe şi a început să împingă. Şi a născut singură, în faţă moaşei îngrozite, care nu a îndrăznit să se mai atingă de ea, i-a pus doar nişte aleze pe jos. Aşa a aflat şi moaşa că mai există şi altceva decît ceea ce învăţase în şcoală.
Ce spune Ministerul Sănătăţii
În elaborarea pachetului de servicii medicale de bază, care s-a făcut cu consultarea specialiştilor în domeniu, s-a acordat o atenţie particulară gravidei şi lehuzei, inclusiv prin acordarea de consultaţii de monitorizare, atît în mediul de familie, cît şi în ambulatorul de specialitate.
Prin pachetul de servicii medicale de bază, se asigură gratuit toate serviciile medicale necesare pentru femeile gravide, serviciile asociate naşterii, inclusiv operaţia de cezariană, cînd există o indicaţie medicală clară pentru aceasta.
Nu este inclusă în pachetul de servicii medicale de bază operaţia de cezariană la cerere, care reprezintă o opţiune personală şi pentru care nu există o indicaţie medicală în acest sens. Potrivit specialiştilor, în cazul operaţiilor de cezariană la cerere, acestea pot fi făcute femeilor sănătoase pentru a micşora riscurile.
Conform acestora, diminuarea indicelui operaţiei de cezariană este o problemă de sănătate publică şi un deziderat oriunde în lume. Pe lîngă costurile mai mari faţă de naşterea naturală, intervin şi costurile complicaţiilor şi riscurile majore survenite după cezariene.
În momentul de faţă, România este una dintre ţările din Europa cu cel mai mare număr de operaţii de cezariană în afara indicaţiei medicale, ceea ce comportă riscuri, fiind vorba despre o intervenţie chirurgicală.
Acestea pot fi diminuate prin încurajarea naşterilor naturale, responsabilizarea medicilor astfel încît să ia în considerare toate riscurile pe care le comportă o operaţie de cezariană, educaţia medicală a populaţiei şi, nu în ultimul rînd, sprijinirea dezvoltării profesiei de moaşă şi implicarea acesteia în asistenţa la naştere.
● Manuela BOGHIAN
Cezariană – cuvîntul îmi îngheaţă nervii picioarelor şi îmi trezeşte groaza. Cineva mi-a povestit odată cum a asistat la o naştere şi a văzut doctorul tăind cu avînt prin straturile de piele, grăsime şi carne ale femeii ce zăcea inconştientă şi a scos un copil plin de ceară albă.
Nu am un copil, aşa că nu am fost pusă în situaţia de a alege cezariana. Cred că aş face-o doar dacă naşterea naturală ar fi prea periculoasă. Am o prietenă care a născut natural acasă şi am citit diverse articole care susţin că e şi mai suportabil să naşti în piscină.
Roxana e o prietenă care se pregăteşte să devină mamă. Am întrebat-o dacă ar face cezariană. “Cu siguranţă o să fac asta din cauza că am dioptrii mari. Chiar dacă aş prefera să nasc natural.” Doctorul i-a spus că efortul prea mare ar putea să-i înrăutăţească vederea. “A naşte e un efort supraomenesc”, continuă Roxana. “N-am trecut prin asta şi nu ştiu exact cum e. Dar imaginează-ţi că, în momentul respectiv, te rupi ca să scoţi un om din tine. Orice femeie care naşte natural e o eroină.”
● Cristina IVAN
Pentru mine, cezariana a venit ca o cireaşă îmbietoare pe un tort mult aşteptat. Îmi doream un copil, îl aşteptam, în fine, cu toate neliniştile de rigoare, cu toate întrebările puse şi nepuse. Era o invitaţie, parcă, la normalitate, medicina încurajînd excizia uşoară, tehnica rece a unui moment despre care, cu cît asculţi mai multe poveşti, cu atît te temi mai mult… Şi totuşi… am avut norocul să întîlnesc un medic onest, care m-a sfătuit să reflectez mai atent la opţiuni şi să dau valoare unui moment firesc. Şi, în fine, am ales… gîndindu-mă că ceea ce atîtea miliarde de femei înaintea mea au trăit nu poate fi de neîndurat pentru mine. Şi odată ce m-am convins că a naşte normal este o confirmare a faptului că bebe e sănătos, că nu necesită intervenţii de urgenţă şi nu are nevoi speciale, a naşte normal a devenit un factor de linişte. Nu mi-a părut rău. Chiar şi numai pentru faptul că mi-am revenit în puteri mult mai repede decît colegele mele de suferinţă şi conversaţii de salon spitalicesc şi pentru că am putut alăpta la cîteva ore doar după naştere, cînd bebe mi-a zîmbit, real, firesc, preţ de o clipă, de care sunt convinsă că nu a fost doar în imaginaţia mea, aşa cum ar spune ştiinţa… un reflex facial involuntar!