Cu ochii-n 3,14

UN GEST BIZAR, DEDICAT CELOR CARE LUCREAZĂ PE MARGINEA VIEȚII, E TOT CE NE MAI LIPSEA DUPĂ CE ÎNTREBAREA S-A RETRAS

● Turcul Yașar Aydin, student la inginerie spațială, dar totodată și patron de șaormerie, a pus un kebab într-o cutie metalică atașată unui balon cu heliu și a lansat kebabul cu carne de miel în stratosferă. Un gest mic pentru om, dar o mare îmbucătură pentru omenire! (M. C.)

● Un sortiment bizar într-o prăvălie cu mezeluri: „pulpă de boier“. O delicatesă, presupun, pentru iobagii canibali. (D. S.)

● Ineditul pare a fi cuvîntul de ordine pentru muzeele nou-înființate. După Muzeul Relațiilor Rupte (zis și al Despărțirilor) sau Muzeul Abandonului, cu filiere în diverse țări de pe glob, Botoșaniul plusează local cu un muzeu dedicat ovinelor din rasa karakul. Vorbim de o rasă românească importantă pentru producția de pielicele, care, în ultima vreme, se pare că au luat mai mult calea exportului. Găsim în muzeu cojoace, căciuli și menționatele pielicele, într-o varietate de culori: negru, sur, alb, roz. (A. A. D.)

● În cartierul Koenjikita, din Tokyo, există o cafenea, Manuscript Writing Cafe, destinată scriitorilor, artiștilor și tuturor celor care lucrează cu un deadline, ai cărei patroni au declarat război procrastinării: aici, pe lîngă consumație, clienții plătesc personalul ca să-i preseze să-și termine treaba și să nu-i lase să plece pînă nu o fac. N-am putut să nu mă gîndesc la replica lui Jupîn Dumitrache: „Mai bine punem banii în buzunarul ălălalt şi zicem că ne-am dus”. (S. G.)

● Primăria unei comune din Bărăgan a amenajat pe marginea unei bălți o plajă pentru nudiste. E de presupus că primarul are și binoclu. (A. M.)

● Apple a anunțat că încetează să mai producă iPod-uri. După pick-up, magnetofon, casetofon, walkman, CD-player, încă un device de ascultat muzică atinge uzura morală în timpul vieții mele. Cum în cazul unora dintre acestea există un revival (vînzările de viniluri au atins în anii aceștia nivelul anilor ’70), eu zic să puneți bine iPod-urile, eventual undeva în pod. (M. C.)

● Cînd creierul se încăpățînează să-și alinieze toate sinapsele cu prezentul, riscă să pună accente greșite: bunăoară, primind o reclamă care mă invita să descopăr „gamele de lux”, nu doar că m-am crucit, gîndind că asta e tot ce ne mai lipsea, dar mînată de curiozitate și intrînd pe site ca să văd cum arată o „gamelă” de fițe, mi-a luat ceva timp să mă dumiresc că, totuși, respectivii nu promovau gamele, ci game. (S. G.)

● În restaurantele KFC din Rusia se beau sucurile Baikal și Ducesa, după ce Pepsi s-a retras de pe piață. La începutul lunii martie, compania americană Yum! Brands, care deține restaurantele fast-food KFC și Pizza Hut, a anunțat suspendarea activității restaurantelor KFC din Rusia. Cu toate acestea, punctele de vînzare în franciză au putut continua să funcționeze, doar că trebuie să se adapteze. Cînd ți-e sete e bun și un „brifcor”. (A. M. S.)

● În troleibuz, doi elevi, colegi de clasă, discută de-ale lor. Și unul întreabă: „Ce-avem după Istorie?“, iar celălalt răspunde: „Bio și Info“. Normal era ca întrebarea să fie „Ce-avem după Isto?“, dar n-a fost. (D. S.)

ASTA EXPLICĂ MODUL ÎN CARE CUNOAȘTEREA ȘTIINȚIFICĂ OFERĂ INFORMAȚII PREA OPTIMISTE

● În Ungaria, benzina e mai ieftină, dar cică doar mașinile cu număr unguresc pot beneficia de prețul mai mic. Dacă ești străin plătești la „prețul pieței”. Asta aduce aminte de prețurile diferite pentru străini din vremea comunismului. La fel cum Viktor Orbán ne amintește, parcă, tot mai mult de Liviu Dragnea. (A. M.)

● O știre PRO TV din octombrie 2020 relatează despre descoperirea unei găuri negre supermasive, de aproximativ un miliard de ori mai mare decît masa soarelui nostru, cunoscută sub numele de „quasar SDSS J103027.09 + 052455.0”, care ține captive șase galaxii, printr-o rețea de „filamente cosmice” de gaz și materie întunecată. Cercetările publicate de Observatorul European Sudic (ESO), citat de Russia Today, explică modul în care gaura neagră a reușit să captureze galaxii întregi de planete și stele: „Galaxiile stau și cresc acolo unde filamentele se încrucișează, iar fluxurile de gaz – disponibile pentru a alimenta atît galaxiile, cît și gaura neagră centrală supermasivă – pot curge de-a lungul filamentelor”, spune Marco Mignoli, astronom la Institutul Național de Astrofizică (INAF) din Bologna. Iată cum fluxurile de gaz joacă un rol decisiv pe Pămînt și în cosmos deopotrivă. Rusia, gaze, captivități, materie întunecată… Stelele avertizau încă de pe atunci. (M. P.)

● Cunoașterea avansează. Oamenii dau nume lucrurilor noi pe care cunoașterea științifică le descoperă. Nimic rău, veți spune. Vă voi contrazice: nu știți ce poate lumea în care trăim. Există un rău ascuns aici. Gîndiți-vă, ce nume dau oamenii lucrurilor pe care le descoperă? Cine dă numele? De ce e dat numele acela și nu altul? Noua lume bravă investighează atent chestiunea și demască. Iată, de pildă, niște cercetători neozeelandezi i-au luat la puricat pe unii colegi ai lor, tot cercetători, și i-au demascat ca fiind sexiști, misogini, nepotiști – oribil! Speța: în ultimii douăzeci de ani, microbiologii au descoperit cam 2.900 de specii noi de viermi paraziți. Adică viermi care trăiesc pe seama organismelor vii, adesea cauzîndu-le boli. Ei bine, imensa majoritate a acestor creaturi nou descoperite au primit nume masculine – inadmisibil! Sau, mai grav, au primit nume evocînd rude sau prieteni ai descoperitorului – scandalos! Cercetătorii noii lumi au mers mai departe. Cine decide numele unui vierme parazit nou descoperit? Și au ajuns la o concluzie înspăimîntătoare: în imensa majoritate a cazurilor, cei care decid sînt bărbați! Iată explicația faptului că viermii nu primesc nume feminine – dar bătălia pentru atribuirea de nume feminine unor viermi paraziți continuă. Căci știința nu se termină niciodată. Știu că se vor enerva mulți, dar nu pot să nu remarc felul în care, în privința nesfîrșirii, știința seamănă cu prostia. (S. V.)

●- Oamenii de ştiinţă din Argentina au descoperit o specie necunoscută de reptilă zburătoare gigantică, pe care au botezat-o „The Dragon of Death” şi care a trăit în urmă cu 86 de milioane de ani alături de dinozauri, o descoperire ce oferă noi informaţii despre acest prădător cu o lungime similară cu aceea a unui autobuz şcolar. Mi-a plăcut comparația și am și vizualizat un grup de copii călătorind pe spinarea sa. (A. M. S.)

● Într-o emisiune la TV, un analist economic comentează pe marginea Legii offshore, care permite României să extragă petrol și gaze în largul Mării Negre. Un punct fierbinte al discuției e „potențialul enorm al României” care va putea deveni „un jucător important” pe piața energiei la nivel european în momentul în care „va intra pe conductă prima moleculă de gaz” din perimetrul de mare adîncime Neptun Deep. Previziunile sînt optimiste, poate prea optimiste. Căci cu doar o moleculă de gaz nu se face primăvară. (M. M.)

Foto: A. Vrana

Mai multe