Cu ochii-n 3,14
DACĂ OAMENII SÎNT SUB VREMI, OMUL DE PE CARE SE DESPRINDE TENCUIALA AR PUTEA FI VÎNDUT DE-A LUNGUL DRUMULUI, ÎN SENS INVERS
● Dacă rîdeți atunci cînd sînteți gîdilați, acel rîs este una dintre multele forme prin care corpul dvs. își exprimă panica. (M. C.)
● Regizorul francez Michel Hazanavicius a schimbat titlul următorului său film, Z, care a devenit Coupez!. Și asta pentru ca simbolul războiului purtat de Rusia împotriva Ucrainei să nu se confunde cu titlul comediei sale cu zombies, care va fi proiectată în deschiderea Festivalului de la Cannes de anul acesta. Titlurile, ca și oamenii, sînt sub vremi. (A. M. S.)
● Un sexagenar din Berlin a fost trimis în judecată pentru că s-a vaccinat anti-COVID de nu mai puțin de 90 de ori. Omul obținea astfel un certificat de vaccinare și vindea codul de bare de pe certificat celor care nu voiau să se vaccineze, dar aveau nevoie de un certificat de vaccinare autentic. Ce nu face omul pentru bani? (S. V.)
● Olimpiada la limba franceză, faza națională. La Craiova. Unii dintre elevii înscriși se plîng pe rețelele sociale de condițiile mizerabile din căminul unde sînt cazați. În fotografiile pe care le publică se văd piese de mobilier delabrate, instalații sanitare stricate și o clădire de pe care se desprinde tencuiala. Imaginile ajung virale și ministrul Educației (care, pe deasupra, mai e și președintele Agenției Universitare a Francofoniei) se simte obligat să ia atitudine. De vină – spune ministrul Cîmpeanu – ar fi „decidenții”. Honni soit qui mal y pense! (M. M.)
● Fotbalistul brazilian Neymar ar putea fi vîndut, spun patronii clubului PSG, la un preț de cel puțin 90 de milioane de euro. Dacă e să traducem suma asta în limbajul tranzacțiilor la modă, ar fi vorba de mult peste costul a 500 de rachete antitanc Javelin. (A. M.)
● Pe un bulevard al Capitalei, o fetiță de vreo cinci ani, arătînd înspre utilajele parcate de-a lungul drumului, o întreabă pe bunica ei: „Ce sînt astea?”. Bunica, încercînd un răspuns diplomat, îi spune că „repară strada”, însă conchide rapid și cu năduf: „Dracu’ știe ce mai fac!”. (S. G.)
● Acum niște ani a avut loc o căutare globală pentru a fi găsit un partener sexual pentru Jeremy, un melc a cărui cochilie crescuse în sens invers, iar organele lui sexuale nu se aliniau cu ale celorlalți melci. Cu greu au fost găsite două exemplare „pe invers”, dar acestea s-au acuplat între ele, ignorîndu-l pe Jeremy. În cele din urmă, Jeremy a avut parte de sex, lăsînd în urmă 57 de urmași, toți cu cochilie normală. (M. C.)
DACĂ O VORBĂ CARE CIRCULĂ UNEORI PRINTRE CROCODILI A DEPĂȘIT FAZA BÎRFELOR DE TREI ZILE, TOTUL SE ÎNCHEIE CREATIV
● În timpul unui meci din Campionatul Mondial de Snooker, un porumbel a traversat sala, oprindu-se chiar pe masa de joc. Unii au comentat incidentul într-o manieră simbolică, asociind porumbelul cu o speranță de pace, alții, mai pragmatici, au spus hîtru că pasărea era un fan al sportului. Poate că adevărul e pe undeva la mijloc și, dacă lumea ar trăi în spiritul de fairplay al snooker-ului, cu toții am fi mai senini. (S. G.)
● Un luptător ucrainean care a dat un interviu unui jurnalist britanic i-a spus acestuia o vorbă care circulă printre soldații ucraineni: cel mai mare furnizor de arme al Ucrainei este Rusia. (A. M.)
● O culegere de poeme scrise de Charlotte Brontë la 13 ani a fost cumpărată cu suma de 1,25 milioane de dolari de o asociație literară engleză. Și a fost donată muzeului dedicat autoarei, situat în partea de nord a țării, la Haworth, acolo unde ea a crescut. Manuscrisul are 15 pagini, datează din 1829, e cusut de mînă și cuprinde zece poeme care n-au fost niciodată publicate. Destinul textelor e uneori mai bun decît cel al autorilor lor. (A. M. S.)
● Statisticile arată că, în 2018, mai mulți americani au murit înecați cu lăptuci decît mușcați de șerpi și de crocodili, combinat. (M. C.)
● Procesul deschis de Johnny Depp împotriva fostei sale soții Amber Heard a depășit faza bîrfelor și a ajuns la momente jenante. Piratul Jack Sparrow a povestit judecătorului în audiere publică cum, după o ceartă în urma căreia a părăsit locuința comună, a vrut să revină pentru a-și lua cîteva lucruri, dar bodyguarzii săi, trimiși înainte, l-au avertizat să nu o facă pentru că o anumită împrejurare i-a dus la concluzia că nu va fi în siguranță. În patul fost conjugal, pe partea pe care dormea de obicei Johnny Depp, se puteau vedea – pardon! – fecale. Depp e convins că Heard sau una dintre prietenele ei e autoarea. Heard s-a apărat spunînd că e isprava cîinelui lor. Depp a contrazis-o: a trăit ani de zile cu acel cîine și niciodată nu s-a întîmplat așa ceva. În plus, fotografia pe care bodyguarzii i-au trimis-o arăta clar că nu e treabă de cîine, e treabă de om. Și fotografia a fost depusă ca probă. Oribil! Totuși, Johnny Depp continuă să-mi placă. Dumneavoastră nu? (S. V.)
● Satul Macchiagodena din Italia (provincia Isernia, regiunea Molise), cu o populație de 1.811 locuitori în 2017, oferă o scurtă vacanță gratuită – de trei zile în week-end sau de patru zile la începutul săptămînii – în schimbul unei cărți donate de vizitator bibliotecii locale. O idee pe care mi-aș dori s-o văd adoptată și de satul Sintești (comuna Vidra, județul Ilfov), cu o populație de 2.936 de locuitori în 2011, pentru a înlocui arderea cauciucurilor cu lectura. (D. S.)
● Recitind deunăzi „Cenușăreasa”, alături de copiii mei, am realizat că povestea înfățișează, printre altele, un act chirurgical precursor al operațiilor estetice din zilele noastre. Pentru a fi alese de crai (feciorul de împărat) – sau pentru a-l păcăli, dacă doriți –, cele două fete ale mașterei sînt dispuse să se automutileze: încurajate de propria lor mamă, ele apucă un cuțit și își retează una degetul mare de la picior, cealaltă călcîiul, doar-doar li se va potrivi condurul „mic și drăgălaș” al Cenușăresei. Dar în zadar, totul se încheie într-o baie de sînge: „Vai, conduru-i tare mic […] / Şi-năuntru-i plin de sînge, / Că tot curge pic cu pic”. O mamă adevărată le-ar fi recomandat o mărire, nu o micșorare: ar fi fost mai puțin dureros și mai de efect. (M. P.)
● Ajungem astăzi la Borșa, de unde vom reține cîteva nume de firme: Reducere Carburant H2O SRL, Drum Mecanism SRL, Elena Din Troia SRL, Benefic Cult SRL, My Lady Angel SRL, Ilie Coșarul SRL, Nord Creativ General SRL, Idei Sensibile SRL, Dum Dum SRL, La Dorea Lupilor SRL, Finisaje Boby SRL, Einstein IQ Service SRL, Rotundu Service SRL, Rituri SRL, Ideea Lemn SRL, Centru De Consultanță Maramureșul Istoric SRL, Accesiune Înalta SRL, Poiana Bio SRL, Crampon Multiservice SRL, Pe Ulița Runcului SRL, Izvor Practik SRL, Leone Nabab Construct SRL-D, Cheia Nordului SRL, Il Gigante Hot Dog SRL. (D. S.)
Foto: D. Stanciu