Cu ochii-n 3,14

6 aprilie 2022   LA SINGULAR ȘI LA PLURAL

PROPRIETARUL UNEI CASE IMAGINARE VREA SĂ-ȘI SCHIMBE STILUL DE VIAȚĂ PENTRU A-ȘI PUTEA DEZVOLTA APARIȚIA ÎN FAȚA LUMII LA MODUL CEL MAI REALIST

 Din tezaurul inept al limbii române vehiculate la televiziunile de știri: „Proprietarul s-a dus să vadă de ce nu îi răspunde chiriașul și l-a găsit pe acesta spînzurat de către un cuier“. (D. S.)

 Acoperişul unei case din Hunedoara a fost găurit de o piatră de aproape 50 de kilograme, care a spulberat apoi tavanul și a ajuns în camera copiilor. Din fericire, nimeni nu a fost rănit. Uneori drobul de sare există și cade peste tine din senin. (A. M. S.)

 Actorul Mihai Mălaimare se plînge, pe rețelele sociale, „că noi, românii, am ajuns nimic în țara noastră”, se declară „minoritar” și spune că va lupta crunt împotriva celor care-i îngrădesc drepturile „de minoritar” în țara lui. Despre ce drepturi e vorba? Să vorbească limba română, să-și iubească tricolorul, să pretindă respect de ziua națională, să i se respecte credința și obiceiurile. Aproape că-ți vine să crezi că Mihai Mălaimare trăiește într-o dictatură și e amenințat de o operațiune represivă de epurare etnică. Dar Mihai Mălaimare trăiește în Capitală și scrie despre toate aceste orori imaginare în limba română. (M. M.)

 Luka Safronov, fiul unui cunoscut pictor din Rusia, s-a legat cu cătușe, în semn de protest, de ușa unui McDonald’s. A declarat că el nu vrea să-și schimbe stilul de viață și de hrană obligat de împrejurări și acuză că retragerea McDonald’s din Rusia e un atentat la conștiința lui: „E o trădare, toți banii i-am dat lor… M-au lăsat fără mîncarea pe care am mîncat-o toată viața”. Rusul cîntărește peste 270 de kilograme și unii susțin că McDonald’s i-a făcut, de fapt, un mare bine. (A. P.)

 Poate aveți ceva mărunțiș și vă de dor de Marilyn Monroe. Christie’s se pregătește să scoată zilele acestea la licitație unul dintre portretele cele mai cunoscute ale legendarei starlete din seria pe care a făcut-o Andy Warhol. E vorba de o lucrare din 1964, o serigrafie binecunoscută, socotită azi o imagine iconică a lui Monroe. Lucrarea aparține unei fundații elvețiene care acum o scoate la licitație pentru a-și putea dezvolta și mai mult programele de ajutorare a copiilor în dificultate din întreaga lume. Christie’s estimează că lucrarea se va vinde cu un preț în jurul a 200 de milioane de dolari și va deveni, astfel, cea mai scumpă lucrare de artă a secolului XX. Ce nu facem noi pentru copii? (S. V.)

 Am aflat de apariția unui nou partid, NOI (Națiune Oameni Împreună). Mă întreb: dacă ar fi un protest împotriva acestui partid, cum s-ar scanda – „Jos noi!“? (S. G.)

 Gheorghe Turda, cîntăreț și general de brigadă în rezervă, profețea acum vreo două săptămîni: „Părerea mea despre acest război e că în Săptămîna Mare, de Paște, se va finaliza. Pentru că Putin este un credincios. El deja s-a compromis în fața lumii. Nu știu dacă își va cere chiar scuze, dar o să oprească acest război în Săptămîna Mare. Va fi ca o înfrîngere, dar pentru că la el primează credința, o să demonstreze lumii prin asta că e un ortodox convins”. Nu mai avem mult pînă în Săptămîna Mare și oare ce s-ar putea comenta la așa ceva? Decît, poate, Doamne ajută! (A. P.)

 Heineken a anunțat acum cîteva zile un produs nou, Heineken Silver. Această bere a fost astfel descrisă: „Heineken Silver e mai mult decît o bere: este o combinație între o mare cantitate de pixeli, un strop de cod informatic și multe nopți petrecute la programare”. Ei bine, Heineken Silver este o bere disponibilă exclusiv în metavers. S-a făcut deja și prima reclamă. Legendarul fotbalist francez Thierry Henry apare sub formă de avatar și jonglează cu o cutie de Heineken Silver. Puteți înțelege ceva? Eu înțeleg că și Heineken, urmînd alte brand-uri planetare, dă buzna să fie prezent în nebunia inutilă a lui Zuck. Cît despre băieții care iau berile una după alta la bar, la modul cel mai realist și concret, ar fi ei ofensați să-i tratezi cu un Heineken Silver? Sau poate că nu, dacă începem să ieșim „la o bere în metavers”. Acolo să vezi beție! (S. V.)

LA DREPT VORBIND, LA CINE SE REFERĂ PRONUMELE PERSONAL „NOI“? CUM A AJUNS LUMEA SĂ FIE UN TRAMVAI?

 „A sta în carantină înseamnă să exersezi vegetarea. La drept vorbind, toți ne aflăm în carantină pe această lume, pînă ni se îngăduie să facem marea călătorie în cer... Prima zi de carantină trece ușor: trebuie și odihnă după călătorie. A doua, a treia și a patra zi sînt pentru scrisori; a cincea și a șasea – pentru obișnuirea cu locul și citirea unei cărți bune, dacă o ai; însă în a șaptea zi omul se trezește din nou dezobișnuit. Începeam să găsesc situația disperată, deși primeam zilnic vizita unor rîndunici care își făceau cuib în antreul nostru și zburau peste tot prin cameră, povestind chronique scandaleuse din bunul oraș Orșova. În primele zile de carantină am avut parte și de muzică, și încă muzică frumoasă. Doi tineri artiști valahi, un fluieraș și un acordeonist, au dat un concert în chilia lor de răsuna peste toată grădina. Cei închiși ieșiră pe la toate ferestrele, iar la urmă aplaudară, pentru că era vorba de o adevărată artă; fluierașul respira sentiment și bun-gust, sunetele ne înviorau.“ – Hans Christian Andersen, aflat în carantină în Orșova otomană în primăvara lui 1841 pe cînd ciuma bîntuia Balcanii. (M. C.)

 Unul dintre puținele lucruri bune pentru locuitorii din sectorul 3 al Capitalei este chiar mania pentru curățenie pe care se pare că o are primarul. Numai că mania asta a mers pînă la adoptarea unui slogan care apare pe toate tomberoanele și coșurile de gunoi din sector, care îndeamnă: „Fii cu noi, nu fi gunoi”. Cui să fie oare adresată această formulă? Gunoaielor? Păi, știu ele să citească? Unor cetățeni? Păi, pot fi ei numiți gunoi? Și la cine se referă pronumele personal „noi”? La „noi” – primăria sau la „noi” – gunoaiele? Oricum ar fi, apoftegma e de-a dreptul mizerabilă. (A. M.)

 Mică selecție din titlurile zilei: o știre rea – Bruce Willis își încheie cariera la 67 de ani; o știre bună – Forțele rusești și-au doborît din greșeală propriile avioane; multe știri care nu importă – Afganii au vrut să intre în România, ascunși în covoare; Oamenii de știință vor să crească pisici non-alergenice; Oligarhii ruși pot veni în Turcia; Cum ajungem să mîncăm pui românesc?; Viorica Dăncilă și-a anunțat demisia din PSD; Britanicii ar putea rămîne fără faimosul sandviș cu castraveți; Cum a ajuns degetul din mijloc să fie considerat obscen?; Un cip implantat în creier i-a permis unui bărbat paralizat să comunice telepatic; și o știre de dulce – Pe fondul crizei, Canada recurge la rezervele strategice de sirop de arțar. (M. P.)

 La ce visează lumea? Acesta este un studiu-experiment făcut de un site britanic, specializat în lenjerii de pat. Oamenii au introdus în motorul de căutare Google cuvintele-cheie ale viselor lor, iar cele mai folosite au fost luate în calcul pentru a trasa o hartă: în SUA și în Canada, cele mai întîlnite au fost visele în care subiecții își pierd dinții, mexicanii visează la foștii și fostele partenere, în America de Sud visele oamenilor sînt populate de animale, bolivienii visează bebeluși. Palestinienii că-și taie părul, iar francezii visează amorurile pierdute. (A. M. S.)

 A fost trimisă la NASA o petiție care cere ca următoarele două planete din sistemul nostru solar să fie numite, datorită mărimii lor, Coaiele lui Zelenski. (M. C.)

 Un tramvai nou-nouț, produs într-un oraș din Turcia, a luat foc într-un depou din Timișoara. Cred că Tennessee Williams ar fi găsit în știrea asta o nouă abordare pentru a-și redenumi tramvaiul. (S. G.)

Foto: G. Stoica (sus), M. Pleșu (jos)

Mai multe