Cu ochii-n 3,14

2 martie 2022   LA SINGULAR ȘI LA PLURAL

UNEORI RĂZBOIUL NU E DOAR O LIPSĂ TOTALĂ DE BUN-SIMȚ, CI DEVINE UN PEISAJ PREA OPTIMIST ÎN PERSPECTIVA UNOR VIITOARE TRAUME

 Uneori războiul nu e doar o lecție în manualul de istorie, ci devine ceva concret, dureros și foarte aproape de noi. Viețile civililor au fost și vor rămîne carne de tun pentru niște lideri politici care vor să-și demonstreze cu orice preț puterea. (A. M. S.)

 Potrivit unui studiu, dinozaurii ar fi dispărut de pe Pămînt într-o primăvară, în urma căderii unui asteroid gigant. Personal, mi se pare că asteroidul respectiv a dat dovadă de o totală lipsă de bun-simț și de gentilețe cînd i-a inoportunat cu prezența sa, în cel mai frumos anotimp al anului. (S. G.)

 În Africa, misionarismul creștin a condus la un peisaj credincios foarte interesant. O femeie pastor pretinde că vaginul ei este „uns de Dumnezeu” pentru a vindeca fertilitatea bărbaților, astfel că, după predică, își vindecă enoriașii în propriul dormitor. Ceva mai la sudul continentului, un pastor bărbat pretinde că bășinile lui, „binecuvîntate cu Sfîntul Duh”, vindecă o mare varietate de beteșuguri la credincioșii pe fața cărora se așază în biserică. Înainte să emiteți vreo judecată de ordin moral, întrebați-vă dacă, în locul acestor pastori, ați fi în stare să slujiți săptămînal cu o asemenea abnegație. (M. C.)

 Pe Saturn și pe Jupiter plouă cu diamante – anunță, pe un ton poate prea optimist, un site de știri. Sub influența temperaturii și a presiunii, metanul atmosferic se transformă în cristale carbonice. Cum, vorba cîntecelului, Diamonds Are a Girl’s Best Friend, mă aștept ca un grup de cercetătoare să inventeze repede o soluție pentru a-și aduce prietenii cei mai buni aici, pe Terra. (M. M.)

 În marginea evenimentelor înspăimîntătoare de la granița noastră de nord, un exercițiu al imaginației negre e deplin justificat. Poate chiar cu un efect terapeutic, în perspectiva unei posibile viitoare traume. Așadar, să ne gîndim care e cea mai probabilă reacție a noastră dacă se va întîmpla coșmarul absolut al generației mele: Putin invadează România. Eu zic așa: 49,9% din noi fug; 50% din noi se predau repejor ca nu cumva să li se întîmple ceva; 0,1% din noi vor rezista și o vor sfîrși urît. Aceștia din urmă vor fi repede bîrfiți de toți ceilalți și, în consecință, vor fi repede uitați. Astfel, națiunea va supraviețui, trecînd și prin această încercare cu pierderi marginale. Continuitatea instituțională va fi asigurată, desigur, de un guvern numit de Putin. Vă las să vă gîndiți pe cine ar numi Putin în guvernul trădării – un nou Guvern Groza, cum ar veni. În ceea ce privește presa și influencer-ii, fiți siguri că se vor găsi foarte mulți să explice că invazia rusească ar fi o eliberare. Astfel, n-ar face decît să continue o tradiție locală stabilită în anii ’45-’50 ai veacului trecut. Ce credeți despre coșmarul meu? (S. V.)

ÎN ASEMENEA MOMENTE, AȘA-NUMITELE „RUINE DE CONTEXT“ N-AU ACELAȘI STATUT NUMERIC

 Gabriel Oprea a fost invitat la o televiziune, pe post de analist militar, în legătură cu situația din Ucraina. Eram curios ce o să spună despre asta, ce cunoștințe de specialitate o fi avînd domnul doctor. Și-l aud zicînd că iată de ce trebuie să-i plătim bine pe militari, să le dăm pensii bune, că uite cum îşi fac ei datoria în asemenea momente. A găsit şi de data asta un bun prilej să-şi promoveze interesele de breaslă, ca un adevărat erou al post-comunismului. (A. M.)

 În Las Vegas, Kitten Kay Sera a decis să se căsătorească cu „singura și adevărata ei iubire”, culoarea roz. În ultimii ani, așa-numitele căsătorii „obiectofile”, bazate pe o atracție sexuală sau romantică față de un obiect, s-au înmulțit: în 2020, Rain Gordon s-a căsătorit cu o servietă, un coreean s-a căsătorit cu o pernă manga, o femeie din China s-a căsătorit cu un robot, un australian s-a îndrăgostit de un pod francez, iar în 2007, o americancă, Erika LaBrie, s-a căsătorit cu Turnul Eiffel, într-o ceremonie foarte mediatizată. (A. M. S.)

 „Ce vremuri! Toată lumea moare, totul moare, pînă și planeta moare, distrusă de soare și de vînturi. Nu știu cum de mai am curaj să trăiesc în mijlocul acestor ruine. Hai să ne iubim pînă la sfîrșit”, îi scria George Sand lui Gustave Flaubert în vara lui 1870, pe cînd cei doi scriitori aveau 66 de ani, respectiv, 49 de ani. (M. C.)

 Pe Internet au devenit „virale” scurte filmări în care cetățeni ucraineni – femei și bărbați deopotrivă, unii chiar de etnie rusă – îi dojenesc aspru și nu lipsit de curaj pe proaspăt sosiții invadatori – soldați înarmați pînă în dinți. (În treacăt fie spus, răcanii ruși au adesea un aer spăsit; nu par defel convinși de ceea ce li se ordonă să facă: un „dușman” care arată și este ca tine, care îți vorbește limba și cu care împărtășești, în bună parte, aceeași istorie recentă e cel puțin deconcertant.) Apostrofările civililor conțin aproape întotdeauna o sudalmă clasică a limbii ruse, care poate exprima, în funcție de intonație și de context, o grămadă de lucruri: surpriză, dezamăgire, furie, obidă, stupefacție, entuziasm etc. E vorba de cuvîntul „pizdeț”, cu un sens de bază lesne de imaginat. Acolo unde românul ar folosi „p**a”, rusul folosește organul opus sau, dacă vreți, complementar. Să fie oare asta marea diferență dintre popoarele noastre sau, dimpotrivă, promisiunea unei potriviri de poveste? (M. P.)

 Din banii primiți pentru un proiect susținut de fondurile europene, de a înființa o fermă de legume, un fermier din Bihor și-a înființat o cultură de canabis, Curtea de Apel Oradea condamnîndu-l la un an și șase luni de închisoare. De unde trag concluzia că, deși vegane, iarba și legumele n-au același statut în fața legii. (S. G.)

 Din Giroc (județul Timiș) ne vin aceste nume de firme: Cicero SRL, Made By Aliosha SRL, Global Fluid SRL, Pas Cu Pas Proiect SRL, Ora Exactă SRL, Pharma Vie Loz SRL-D, Evocati Group SRL, Langoșul Girocean SRL, Visual Individual Precision SRL, Actus Legitima SRL, Negru Violet 2013 SRL, Mistic Confort SRL, La Boacă SRL, Vulkan Magnitude SRL, Grădini Verzi Ivașcu SRL, Stema Verde SRL, Atmosfera Verde SRL, Supercalifragilistic Timișoara SRL, Mob Bombon SRL, Anne Creează Events SRL, Piciorușe Vesele SRL, La Puiu La Pădure SRL, Artășimedicină SRL, Ador SRL, Natural Agro Sprint SRL, Taktill Bureau SRL, MVB Abundent Relax SRL, Editura Castrum De Thymes SRL, Mondial Free SRL, Garduri By Varga SRL, Tesla Numeric SRL, Dulciuri De Ieri Și De Azi SRL, Lumea Bonsailor SRL, Smokeristul SRL, Asigurări La Fix SRL, Verba Matris SRL, Cosa Nostra Giroc SRL-D, Psiho Future SRL, Tavane Și Pereți SRL, Cuibul Naturii SRL, Ortodocs Medical Center SRL, Acoperișuri Timișoara SRL, November Rain SRL, Atelierul De Chilluială SRL, Codițe Fericite SRL, Asysstum SRL, Pitorescu Events SRL, Castruldacilor SRL, Orice Sunet SRL, Gângurel SRL, Cumperi Timp SRL, Roca & Tematica SRL, Fără Urmă SRL, Sănătatea Conștiinței SRL. (D. S.)

Foto: E. Farkas

Mai multe