Cu ochii-n 3,14

22 decembrie 2021   LA SINGULAR ȘI LA PLURAL

SE PARE CĂ TRADIȚIA IMAGINILOR ÎNREGISTRATE PE STRADĂ A DEZVĂLUIT CEL PUȚIN TREI NIVELURI DE PLICTISEALĂ, GREU DE DIGERAT LA O SINGURĂ MASĂ

 Primăria sectorului 3 din București a fost găsită cu multe nereguli la un control al Curții de Conturi. Printre altele, e vorba și de acțiunile pe care Administrația Străzilor Sector 3 le are la firma de antrepriză Delta. Carevasăzică, dincolo de niște nereguli care nu mai miră pe nimeni, se pare că administrația sectorului a rămas și în urmă. Continuă, adică, să lucreze cu varianta Delta. (A. M.)

 În metrou, o colindătoare cîntă un colind, cu masca pe figură (și, implicit, pe gură) – semn clar că tradiția s-a adaptat contextului. (D. S.)

 O judecătoare din SUA va intra în concediu fără plată după ce a fost auzită folosind expresii rasiste la adresa unui hoț care a fost surprins acționînd în fața locuinței sale, incidentul devenind public ca urmare a imaginilor înregistrate de camerele de supraveghere. Potrivit presei americane, bărbatul suspectat de furt din mașina parcată în fața casei magistratei era de culoare și apelativul pe care îl folosește judecătoarea în înregistrare este „gîndac”. Femeia a spus că ar fi luat un sedativ și nu-și aduce aminte mai nimic. Mai știți cum începea Metamorfoza lui Kafka? „Într-o bună dimineaţă, cînd Gregor Samsa se trezi în patul lui, după o noapte de vise zbuciumate, se pomeni metamorfozat într-o gînganie înspăimîntătoare.” (A. M. S.)

 Două mame, pe stradă, vorbesc despre copii. Și una spune: „Știi ce vrea să facă ăla micu’ de Crăciun? Să doarmă cu bradu’!“. Bună idee, aș zice. (D. S.)

 Florin Roman a demisionat din postul de ministru al Cercetării și Digitalizării după ce Libertatea a dezvăluit cel puțin trei niveluri de impostură: o carte pe care afirmă că a scris-o, dar care, de fapt, nu există, o lucrare de masterat plagiată și o licență în economie pe care împricinatul susține că ar fi obținut-o la o universitate de prestigiu pe care, de fapt, nici măcar n-a frecventat-o. Forțat de premier să demisioneze, Florin Roman spune că a fost învins de „două tipuri de atacuri”: unul, în plan politic, orchestrat de Dacian Cioloș, și altul „în planul forțelor oculte”. Psihologic, înțeleg sensul acestei afirmații: un impostor e în mod necesar și puțin paranoic. Și, odată demascat, găsește imediat o scuză invocînd „forțele oculte”. (M. M.)

 Un polițist, angajat al Secției 9, aflat în timpul programului, și-a uitat arma din dotare în toaleta unei benzinării – aflăm de la Direcția Generală de Poliție a Municipiului București. Acesta s-a reîntors în toaletă după paisprezece minute, dar pistolul dispăruse. Tragem de aici două-trei învățăminte. Mai întîi, și polițiștii sînt oameni: uită. Apoi, chiar și portul unei tulburătoare arme de foc letale devine în cele din urmă rutină și plictiseală, ca atîtea lucruri în viață, astfel încît un prestigios pistol Beretta poate ajunge să fie ignorat și uitat prin WC-uri publice. Și, trei, polițiștii au, indiscutabil, un côté bébé: simt nevoia să se joace cu ceva atunci cînd stau pe tron, iar cînd termină treaba (mică sau mare), năvălesc afară din baie, dornici să reia joaca întreruptă, și lasă în urmă jucăria preferată – pe jos, pe marginea chiuvetei, pe capacul de la closet, oriunde. (M. P.)

 Două reclame au scandalizat în ultima săptămînă opinia publică: prima e la lapte, a doua la vin. Prima, aparținînd celui mai mare brand de lactate din Coreea de Sud, arată un grup de femei, pe o pajiște, care se transformă în vaci. A doua promovează un nou vin al firmei americane Barefoot Wine, care are, chipurile, aromă de biscuiți Oreo. În primul caz, compania a retras clipul, în al doilea s-a făcut precizarea că vinul doar e vîndut cu un pachet de biscuiți, drept cadou. Oricum ar fi, ambele idei publicitare, atît femeile care se transformă în vaci, cît și vinul cu gust de biscuiți, sînt blasfemii extrem de greu de digerat. (S. G.)  

 Dacă se spune că pe români îi recunoști la un all-inclusive din străinătate pentru că au farfuriile umplute cu vîrf, se pare că și alte nații pot fi la fel de lacome. În Changsha, provincia Hunan, unui vlogger chinez i s-a interzis accesul într-un restaurant de tipul „mănînci cît poți” pentru că l-ar fi adus pe patron la sapă de lemn. Putea să devoreze, la o singură masă, trei-patru kilograme de creveți sau o tavă întreagă cu picioare de porc și zeci de sticle cu lapte de soia. Mîncăciosul, Mr. Kang, s-a plîns pe rețelele sociale de discriminare, dar mulți sînt solidari cu patronul. Autoritățile din China se tem de o criză alimentară, iar guvernul chinez a început o adevărată campanie împotriva vlogger-ilor culinari care par a îndemna la risipă. (A. A. D.)

LA FEL, PARE CĂ NIMENI NU SE TRANSFORMĂ PENTRU A CREA UN LUCRU FINAL

 În dosarul privind furturile din alimentele copiilor de la creșele din Ploiești sînt vizate șefele a jumătate din instituțiile de acest fel din oraș. Sînt convins că și în alte județe se întîmplă la fel, iar faptul că măgăreața a căzut pe Ploiești e un simplu „ghinion”. Vă mai aduceți aminte de imaginile din orfelinatele românești care apăreau în toată lumea imediat după Revoluție? (A. M.)

 Cursa pentru recordul mondial al celei mai larg deschise guri are o poveste mai interesantă decît ați crede. E o cursă de unul singur, e unul dintre acele recorduri luate pe cont propriu de un performer care se dedică într-o asemenea măsură performanței încît pare că nimeni nu mai îndrăznește să rivalizeze cu el. Un tînăr de 14 ani din Minnesota a stabilit, în 2019, recordul gurii deschise la 9,32 cm. Puștiul a crescut, iar anul acesta a dus recordul mai departe: gura lui s-a deschis 10,16 cm. Începe să rivalizeze cu hipopotamii! Nu știm, desigur, unde va ajunge recordul pe măsură ce recordmanul va crește, dar cred și că americanul nostru se bazează pe faptul că există o grămadă de oameni cu gura mare care, însă, nu s-au gîndit vreodată să-i măsoare deschiderea. De pildă, cam cît credeți că ar măsura gura deschisă a senatoarei Șoșoacă? (S. V.)

 Un bărbat, ascuns între copaci, cu o cameră de filmat în mînă, surprinde un grup de femei superbe, care beau apă de pe frunze și fac yoga. În momentul în care simt că sînt descoperite, femeile se transformă într-o cireadă de vaci. Acesta este scenariul unui spot publicitar pentru cea mai cunoscută marcă de lactate, Seoul Milk, din Coreea de Sud. Reclama a stîrnit, pe bună dreptate, un val de proteste și o dezbatere serioasă legată de sexism în general. (A. M. S.)

 O companie din Israel a realizat primul steak vegetal, tipărit cu ajutorul tehnologiei 3D, care imită perfect o friptură adevărată. Friptura este făcută din proteine de soia și mazăre, grăsime de cocos și ulei de floarea-soarelui la care se adaugă arome naturale. Compania din Israel a lucrat cu numeroși experți în domeniul alimentar, inclusiv cu măcelari, pentru a crea friptura vegană, iar obiectivul acesteia este perfecționarea și accelerarea procesului de creare a fripturilor pe bază de plante, astfel încît să fie mai gustoase și mai ieftine decît carnea reală. Pentru că tot se apropie Crăciunul, ce ați zice de un porc întreg vegetal, scos la imprimanta 3D, care să aibă gust de porc? (A. P.)

 S-au împlinit treizeci de ani de cînd Elveția oferă asistență celor care vor să moară cu demnitate. Între timp, această favoare este legală în peste cincisprezece țări din lume, precum  Portugalia sau Noua Zeelandă, și în cîteva state americane, iar țări predominant catolice, precum Irlanda, Italia, Chile sau Uruguay, se pregătesc și ele pentru a asigura dreptul la moarte asistată. Am aflat toate aceste informații de pe contul de Instagram al revistei The Economist și rareori mi-a fost dat să citesc în social media sute de comentarii împărtășind la unison aceeași opinie pozitivă față de acest demers. „Moartea asistată nu a devenit un lucru comun, dar schimbă felul în care oamenii se gîndesc la moarte”, scria jurnalistul și era în asentimentul tuturor. (M. C.)

 La final de 2021, un strop de bună dispoziție nu strică. L-am găsit pe pagina de Facebook a firmei Morminte BZS SRL din Turda, într-o postare de la sfîrșitul anului trecut (decembrie 2020): „După un sezon plin de activități am executat astăzi ultima lucrare din granit maro și cu trotuar mozaicat“. Ceva cum nu se poate mai potrivit pentru Luna Cavourilor. (D. S.)

Foto: M. Pleșu

Mai multe