Cu ochii-n 3,14

8 septembrie 2021   LA SINGULAR ȘI LA PLURAL

NU E SIGUR CĂ POLIȚIȘTII „VIS ÎMPLINIT“ ȘI „VIS TÎNJIT“ AVEAU INTENȚIA SĂ PLANTEZE SEMINȚELE IUBIRII INUTIL   

 Un interpret afgan care i-a ajutat pe Joe Biden și pe John Kerry în urmă cu mai mult de un deceniu, cînd aceștia au aterizat forțat cu un elicopter într-o vale din munții Afganistanului, nu a reușit să fugă acum din Kabul și se ascunde de talibani. El a făcut apel la cei pe care i-a salvat să-l ajute, la rîndul lor, să fie evacuat. Nu e sigur că americanii vor reuși să-l scoată pe Mohamed de acolo, dar parcă mai sigur e că vom vedea un film marca Hollywood cu povestea asta. Cu Tom Hanks? (A. M.

 Incident într-un orășel din județul Vaslui. Doi polițiști opresc în trafic o mașină. Șoferul ignoră semnele polițiștilor și o ia la goană. Polițiștii pornesc în urmărire și reușesc pînă la urmă să oprească mașina suspectă. Din mașină coboară două femei care îi lovesc pe polițiști cu poșetele și le avariază autospeciala, aruncînd cu pietre. Un film polițist românesc nu poate fi decît o comedie. (M. M.)

 Chiar dacă numele oficiale ale celor doi urși panda de la grădina zoologică din Berlin erau Meng Yuan și Meng Xiang (adică „Vis împlinit” și „Vis tînjit”), îngrijitorii i-au redenumit, scurt, Pit și Paule. O inițiativă aproape filosofică, dacă stăm să ne gîndim că, de fapt, visele sînt mult mai simple decît par. (S. G.)

 Membrii unei expediții din apropierea coastelor Groenlandei s-au putut pune în pielea navigatorului Cristofor Columb: au descoperit, din greșeală, cea mai nordică insulă a lumii. Oamenii de știință nu aveau intenția de a găsi noi teritorii, ci ajunseseră pe ceea ce credeau ei că este Oodaaq, o insulă descoperită de o echipă daneză în 1978, pentru a colecta probe. Noua insulă se află însă la 780 de metri NV de Oodaaq, are o lățime de 30 de metri și o altitudine maximă de 3 metri. Speranțele de extindere a teritoriului în zonă țin însă de capacitatea insulei de a rămîne deasupra nivelului mării în timpul fluxului. Înainte să apuce să dispară, ea ar putea fi numită Qeqertaq Avannarleq, adică „cea mai nordică insulă”. (A. A. D.)

 Școala a început în China pe 1 septembrie. Copiii s-au trezit cu noi manuale presărate cu „Gîndirea lui Xi Jinping”. Partidul Comunist țintește extinderea cultului personalității în rîndul elevilor de peste 7 ani, în ideea de a crește o nouă generație de patrioți. Profesorii din școala primară trebuie să „planteze semințele iubirii pentru partid, pentru țară și pentru socialism în inimile tinere”, conform unei notificări guvernamentale referitoare la noul curriculum. Noile manuale sînt decorate cu citate și cu imagini în care președintele zîmbește. „Bunicul Xi Jinping este foarte ocupat cu munca, dar oricît de ocupat ar fi, el se alătură totuși activităților noastre și veghează la creșterea noastră”, scrie într-unul dintre manuale. Vă sună cunoscut, nu? (A. M. S.)

 Pe telefonul meu, una după alta, două vești. Prima veste: a murit Ivan Patzaichin. Dumnezeu să-l odihnească! În ultimii zece ani l-am întîlnit din cînd în cînd pe acest imens campion – veritabil Everest în sportul său –, uneori la restaurantul lui bucureștean. Schimbam de fiecare dată cîteva vorbe despre noi și despre vremuri. De fiecare dată percepeam o prezență de natură angelică. Era un om rar – avea ceva nobil, era curat și cuminte, avea un bun-simț absolut, era discret, respectuos, generos. Era, desigur, legendar. O legendă smerită. Îți dădea senzația că e timid, fragil cumva – dar cum să fie astfel un campion care a uimit planeta cu forța și voința sa? M-a îndurerat sincer moartea acestui om excepțional. A doua veste: un consilier guvernamental anunță că a scris niște denunțuri către UE, NATO, SUA și Israel. Mîndru că servește nu e clar ce cauză, tipul a turnat partidul USR-PLUS că s-a aliat cu partidul extremist AUR. De mult n-am văzut ceva mai josnic și mai inutil. Oftez resemnat: așa e lumea, îngerii trăiesc printre jeguri. (S. V.)

CEL MAI PROBABIL, ÎNTR-O ZI DE VINERI, ÎN MEDIUL ONLINE CIRCULĂ IMAGINI CU UN MORCOV

 Se vorbește deja de o nouă tulpină a coronavirusului: Lambda a fost descoperită în urmă cu un an în Peru și se ştiu prea puţine despre această mutaţie. Că i se va zice, cel mai probabil, „Lambada”, nu e greu să ne imaginăm. (A. M. S.)

 De-ale hranei și de-ale vieții în Piața Progresul, într-o zi de vineri. La brînzeturi, discuție între un client și vînzătoare: „Cum e telemeaua asta de capră?“ / „Vă referiți la sare?“. La carne, conversație între vînzătoare și o clientă: „Ce mai faceți?“ / „Sînt așa și-așa… Și tristă, și amestecat“. (D. S.)

 Vechi de 240 de ani, ceasul din centrul orășelului Stroud din Anglia bate ora exactă cu ajutorul unei figurine ce înfățișează un băiețel negru. Nu se cunoaște motivul pentru care ceasornicarul de secol XVIII a ales o astfel de reprezentare pentru ora exactă, cert e că un artist local de culoare a lansat o petiție pentru ca figurina ofensatoare, „manifestarea fizică a tuturor microagresiunilor din comunitate” și care „are un efect traumatic asupra locuitorilor de culoare din oraș”, să fie dată jos și expusă în muzeul local. Primărița, conservatoare și blondă, s-a opus public demersului „acestei minorități foarte vocale cu o dorință de a găsi constant lucruri care să-i ultragieze” și consideră că cel mai bun mod de a înțelege istoria este ca vechile statui să rămînă la locul lor, în timp ce altele noi să reflecte progresul actual. Momentan, ambele tabere se acuză reciproc de mesaje pline de ură în mediul online și fiecare așteaptă să le sune celorlalți ceasul. (M. C.)

 Pe mai multe site-uri de știri circulă imagini cu luptători talibani care poartă uniforme lăsate în urmă de armata SUA. Printre acestea se numără și o poză cu Khalil al-Rahman Haqqani – un terorist pe capul căruia SUA oferă o recompensă de cinci milioane de dolari –, care ține o predică în moscheea Pul-e-Khishti din Kabul, echipat cu o carabină americană M4. Ceea ce-mi amintește de cuvintele lui Marguerite Yourcenar: „Dacă barbarii vor pune vreodată stăpînire pe lume, vor fi obligați să adopte unele din metodele noastre; vor sfîrși prin a ne semăna”. (M. P.)

 Un studiu al Universității din Michigan a relevat faptul că, dacă mănînci un hotdog, viața îți poate scădea cu 36 de minute, pe cînd alimentele sănătoase o pot prelungi. Ceea ce mă face să mă întreb: ce ai alege să mănînci dacă ai ști că mai ai de trăit 37 de minute, un hotdog sau un morcov? (S. G.)

Foto: S. Voinescu (sus), M. Pleșu (jos)

Mai multe