Cu ochii-n 3,14

10 martie 2021   LA SINGULAR ȘI LA PLURAL

CUI I-AR FOLOSI O NOUĂ SENSIBILITATE DUPĂ CE UN VAL DE AMPLE DEZBATERI A FOST NEVOIT SĂ RĂMÎNĂ FĂRĂ ECHIVOC?

 Un proiect de lege propus de doi parlamentari PNL le va permite grădinilor zoologice să vîndă animalele „în surplus” unor unităților autorizate, pentru sacrificare. Apariția pe piață a unor produse din carne de urs, mistreț, ovine sau bovine exotice ar fi acceptabilă, dar cui i-ar folosi, la o adică, mezeluri de girafă, maimuță sau ghepard? (M. P.)

 „Din cauza tehnologiei, a social media și a supraabundenței distribuirii, acum nu mai poți minți. Acum poți fi prins. Tinerii de azi postează lucruri personale în fiecare zi. Azi există o nouă sensibilitate tocmai pentru că nu-ți mai e teamă să te expui exact așa cum ești. Nu ne mai putem întoarce la vremea părinților noștri cînd demnitatea depindea de discreție. Acea lume s-a dus” – scriitorul Bret Easton Ellis, într-un interviu recent. (M. C.)

 O scriitoare olandeză a renunțat la contractul de traducere a operei Amandei Gorman (tînăra poetă de culoare care a devenit un star mondial la ceremonia de învestitură a președintelui Joe Biden) după ce un val de critici a denunțat faptul că nu a fost ales un traducător de culoare. Marieke Lucas Rijneveld, devenită anul trecut cel mai tînăr laureat al premiului internațional Booker pentru romanul său The Discomfort of Evening, a fost aleasă pentru a traduce opera lui Gorman de editura olandeză Meulenhoff. Absurdul nu are sex și nu e nici alb, nici de culoare. (A. M. S.)

 La o tarabă de mărțișoare, tatăl, grijuliu și responsabil, către fetița sa: „Să te gîndești cîte mărțișoare îți trebuie și cui vrei să dai”. Gînditoare, fetița începe să numere pe degete: Miruna, Ana, Ionel... Tatăl intervine prompt: „Păi, Ionel nu e fetiță”. Copila, pufnind o revelație: „Ah, uit mereu!”. Bănuiesc că, la alt nivel, această discuție ar fi putut genera ample dezbateri privind discriminarea de gen. (S. G.)

 Cea mai veche fotografie păstrată pe pămînt american datează din anul 1839, cînd fotograful Robert Cornelius și-a făcut un selfie pentru care a fost nevoit să rămînă nemișcat peste zece minute în fața aparatului. Acum, selfie-ul este un gest esențial în comportamentul uman, care însă a pierdut de mult abilitatea de a sta nemișcat și a nu face nimic timp de zece minute. (M. C.)

 Mai nou, rasismul există și în matematică. Departamentul pentru Educație din statul american Oregon a încurajat recent profesorii să se înscrie la un curs de instruire care încurajează etnomatematica pentru a combate supremația albă. În programul cursului există o listă despre modurile în care „cultura supremației albe” ar fi „infiltrat orele de matematică”, printre acestea numărîndu-se „accentul pe obținerea răspunsului corect” sau „cererea ca elevii să arate ce au muncit”. „Concepția că matematica ar fi pur obiectivă este fără echivoc falsă și acest lucru este cu atît mai adevărat în cazul predării”, notează un document privitor la curs. Să înțelegem de aici că unu plus unu nu mai fac neapărat doi sau că depinde de culoarea pielii elevului care e scos la tablă? De pildă, dacă elevul e eschimos, unu plus unu pot face chiar și cinci? (A. P.)

DIN CAUZA VREMII, E DE IMAGINAT CĂ CEEA CE VEDEM ÎNTR-UN DULAP (ÎN PRIMELE 24 DE ORE) A ÎNCEPUT SĂ SE MIȘTE DOMESTIC 

 1 martie fără ghiocei. E criză: pur și simplu, nu-s pe nicăieri. Întreb florăresele din piață și de la colț de stradă. N-au. Insist. Pînă la urmă, mi se explică: au fost, dar au trecut. Au apărut prea devreme anul ăsta, din cauza vremii. Încălzirea globală ne încurcă pînă și-n cele mai elementare gesturi culturale. (M. M.)

 Șeful serviciului secret județean al Poliției din Suceava a fost reținut de DNA pentru luare de mită și complicitate la activitatea unei „fabrici” de permise auto. E de imaginat că, nemulțumit de anvergura secretelor locale – precum albastrul de Voroneț, adevărata rețetă a ciorbei rădăuțene sau încăperile ascunse ale casei memoriale „Ciprian Porumbescu“ din Stupca –, colonelul Timu s-a apucat, pentru un strop de adrenalină, de afaceri ilicite. (M. P.)

 La o farmacie nouă, doamna din spatele ghișeului mi-a propus să-mi facă un card de fidelitate, ca să am reduceri. Deși am portofelul burdușit cu asemenea carduri de la farmacii, am acceptat încă unul. Apoi, doamna mi-a întins o revistuță. Mi-a spus că acolo voi descoperi medicamentele cu discount. Adică să ne cumpărăm medicamente după ceea ce vedem în revistă? – am întrebat. A pufnit și ea în rîs. Apoi, ajuns acasă, m-am trezit cu mai multe SMS-uri primite pe mobil, fiecare cu cîte o serie diferită de numere care, cică, ar fi codurile de activare ale noului card. Ce să fac cu ele? Uffff! (A. M.)

 Probabil că cea mai scumpă băutură pe bază de măr din lume a fost primită prin poștă de o femeie din China. Cu mențiunea că ea plătise peste 1.500 de dolari pentru un alt fel de produs Apple, și anume un iPhone. Pachetul, care a fost lăsat într-un dulap cu cifru și nu adus direct de curier, conținea însă o cutie de carton, pe care scria „iaurt de mere”. Problema a fost investigată și fie cineva de la firma de curierat a făcut înlocuirea, fie femeia a plasat comanda pe un site-fantomă. Astfel de „schimburi” s-au mai întîmplat, se pare. Cu cîțiva ani în urmă, în locul telefonului, un indian a primit o cutie de săpun. Pariem că era cu miros de măr. (A. A. D.)

 Pe 31 martie studioul Warner Bros. va lansa filmul Godzilla vs. Kong. Titlul e sugestiv: un film în care se bat cei doi monștri (tiranozaurul și gorila) deveniți vedete planetare datorită Hollywood-ului. Se așteaptă ca filmul să fie un colosal succes financiar după ce trailer-ul a fost vizionat de peste 26 de milioane de ori în primele 24 de ore după ce a fost postat pe YouTube. Noi continuăm să facem săptămînal Dilema veche... (S. V.)

 Un indian, declarat mort de medici după un grav accident de motocicletă, a prezentat semne de viață pe o masă de autopsie chiar înainte de începerea examinării post-mortem. Cînd să se apuce de treabă, patologul a văzut cum „cadavrul” a început să se miște. Tînărul de 27 de ani, din orașul Mahalingapur, a avut noroc de două ori într-o zi. (A. M. S.)

 Brăila are multe nume de firme demne de atenție, așa încît vom petrece acolo trei săptămîni. Pornim: Auto Prudent SRL, Zgomotor SRL, Granit Artificii SRL, Stăpân Pe Volan Company SRL, Voxneon SRL, Aparent Serv SRL, Necesar Prod SRL, De Toate Com SRL, Evrica SRL, Happy Fursec SRL, Suav Exim SRL, Consens SRL, Bunea Zinc SRL, Ailerua SRL, Avem Com SRL, Alege Com SRL, Disident Com SRL, Mire Și Mireasă SRL, Incipient Company SRL, Chanti Ezoteric SRL, Superior SRL, Florile Barocco SRL, Gloriosa Prod Com SRL, Cojanabil SRL, Palme Com SRL, Dor Și Jale SRL, Fasonatu Trans SRL, Infinit Prod Com Exim Special SRL, Bestial Serv SRL, Soarele Meu SRL, Fan Zidar Com SRL, Pilot Distinct SRL, Domestic SRL, Mariusspuneceva SRL, Vocile Câmpiei SRL, Credibil Com SRL, Eretupinab SRL, Detergent La Robinet SRL, Bicicleta Reparată SRL, Ce Se Poartă SRL, Opus Temeinica SRL, Virusul Anihilat SRL. (D. S.)

Foto: Ș.M. Georgescu (sus), M. Pleșu (jos)

Mai multe