Cu ochii-n 3,14

15 septembrie 2020   LA SINGULAR ȘI LA PLURAL

SE DESCHIDE IMAGINARUL DEZINFECTANT, ÎNTR-O ÎNVÎRTIRE IDEALĂ PENTRU DISPARIȚIA JUCĂTORILOR CARE STABILESC REGULILE

 Se deschide, cu o întîrziere de cinci ani, linia de metrou care leagă cartierul Drumul Taberei de centrul orașului. Inaugurarea e un prilej de bucurie pentru cei care așteaptă de-o viață acest metrou. Dar și prilej de bășcălie. De-abia acum primarul Gabriela Firea poate spune, fără să greșească: „Bine ați venit în țara noastră”. (M. M.)

● Celebrul iluzionist american David Blaine a efectuat un zbor agățat de baloane multicolore pentru a aduce un omagiu filmului franțuzesc Balonul roșu (din 1952), care a marcat imaginarul a milioane de copii din toată lumea. Poezie curată. (A. M. S.)

 În ghidul elaborat de Ministerul Educației, pentru buna desfășurare a cursurilor la gimnaziu și liceu, e menționat că, în timpul pauzelor individualizate, pentru elevii care nu merg la toaletă, cadrul didactic va organiza activități recreative. Poate ar fi bine, în acest sens, pentru cadrul didactic, să-și atașeze și un mop cu dezinfectant la spate și să presteze un dans, eventual la alegerea învățăceilor. Astfel va igieniza clasa și își va amuza elevii. (S. G.)

 Marea descoperire științifică a acestei veri este că spermatozoizii nu înoată ca niște țipari, așa cum s-a crezut în ultimul secol, ci se rotesc într-o învîrtire rapidă și sincronizată, creînd astfel un fel de iluzie vizuală în care coada pare că face o mișcare laterală. Descoperirea acestei simetrii a rotirii va ajuta la identificarea mai exactă a indicelui de fertilitate și, mai ales, la îmbunătățirea ei. Și dacă tot am purtat discuția asta, iată un fapt istoric: spionii britanici foloseau sperma în chip de cerneală invizibilă pentru a transmite mesaje în timpul Primului Război Mondial, metoda fiind inventată de căpitanul Sir Mansfield Cumming. Și un citat din Malone moare de Beckett: „Sămînța lui n-a făcut rău nimănui niciodată“. (M. C.)

● V-ați întrebat vreodată ce v-ar trebui pentru ca lucrurile dumneavoastră tricotate să-și păstreze forma? Dacă nu ați făcut-o pînă acum, întrebați-vă. Iar pliantul Astoreo vă oferă imediat un răspuns: „umerașul cu formă ideală pentru agățat tricotaje“, a cărui „suprafață de sprijin reglabilă largă previne bombarea urîtă“. (D. S.)

 Un bărbat în vîrstă de 80 de ani din nordul Angliei, dat dispărut după ce a fost surprins de un viscol puternic în timpul unei drumeții, a apărut chiar la conferința de presă despre dispariția sa. Trecuseră trei zile de cînd dispăruse și omul a declarat că a avut parte de niște nopți nebune. Și de o publicitate pe măsură. (A. M. S.)

● Anul acesta, copiii de mingi de la US Open n-au mai fost copii. Au fost adulți în toată regula, unii cu  burtă și chelie. Și-au făcut treaba, dar unii erau la fel de dizgrațioși ca arbitrii de tușă din turneele americane. De cîțiva ani, acești arbitri au adesea forme care intră în contrast cu cele ale jucătorilor și cu ideea de sport în general. Îți amintesc mai degrabă ideea de hamburger. Probabil că în cazul lor, în America, se aplică vreo politică corectă care spune că omul are dreptul să fie gras. La copiii de mingi, organizatorii s-au gîndit să nu-i expună pe cei mici la riscul îmbolnăvirii de COVID-19. Nu m-aș mira însă ca, după pandemie, să rămînă ideea „adulților de mingi” deoarece, nu-i așa, copiii nu trebuie exploatați. Iar „adulții de mingi” să fie neapărat albi, ca nu cumva să ajungă jucătorii să fie serviți de persoane de culoare. (A. M.)

● Sîntem îndemnați, cu insistență, să purtăm mască, să păstrăm distanța, să ne spălăm pe mîini. Toate normele sanitare se bazează pe aceste principii. Acum, că începe școala, autoritățile constată că exigențele sînt prea mari. Nu se poate păstra distanța fizică în școlile vechi, cu săli de clasă mici și aglomerate; nu toți copiii poartă mască, oricît ar fi ea de obligatorie; și nu, nu toate școlile au chiuvete sau măcar apă curentă. Încă o dată, realitatea depășește puterea de imaginație a celor care stabilesc regulile. (M. M.)

O DOVADĂ CĂ VECINUL POLITIC E MAI IMPORTANT DECÎT PAGUBELE

● Cadrele didactice ale unei școli private din București au primit de la conducerea instituției recomandarea insistentă de a nu purta cu elevii nici un fel de discuții pe teme legate de coronavirus. O dovadă că virusul SARS-CoV-2 a intrat în rîndul marilor teme universale – politică, religie, sport – care unesc și, mai ales, dezbină. (M. P.)

 Din poveștile Gridului: „Am fost prizonier în Italia și nu am dus-o rău deloc, lucram cu niște boi pe o moșie – îmi povestea vecinul Gheorghe Marcu –, eram undeva unde lumea nu bea deloc apă, doar vin, și după atîta vin mi s-a făcut dor de apă, că, atunci cînd am adăpat boii, la o fîntînă cu cumpănă, am băut apă din găleată; m-au văzut și m-au rîs: «Giorgio – că așa îmi spuneau, nu Gheorghe – a băut apă ca boii».” – povestaș Viorel Ciurilă. (R. M.)

 Vermin Supreme are 59 de ani și este o prezență inclasabilă în peisajul politic american. Este imediat remarcat oriunde merge, e simpatizat, dar nu e deloc votat. Din 2004 încoace, a candidat la orice alegeri îi ies în cale, inclusiv, de vreo patru ori, la președinție. Acum, în 2020, candidează pentru Senat. De fiecare dată a obținut rezultate comice (nu a putut recolta niciodată mai mult de cîteva sute de voturi). La o primă vedere, comicul este exact ceea ce caută. Poartă o cizmă enormă pe post de pălărie („datorită acestei pălării-cizmă am putut intra în contact cu o grămadă de ziariști de pe tot acest Pămînt plat“), susține dreptul fiecărui american la un ponei, promite o lege care va obliga pe toți cetățenii să se spele pe dinți (de altfel, se mîndrește că este singurul candidat la președinția americană din istorie care și-a făcut publică radiografia stomatologică la zi, întrebîndu-se de ce contracandidații săi n-au curajul s-o facă) și se declară un anarhist social care vrea să desființeze statul și războaiele. După exigentele criterii românești este un traseist respingător: a fost democrat (2004-2008), republican (2008-2012), apoi iar democrat (2012-2016), iar acum e libertarian. Totuși, e simpatic… (S. V.)

● Crocodilul e mai important decît marca de lux. Este valabil în Australia, unde o poșetă Yves Saint Laurent, în ediție limitată, a fost confiscată și de-a dreptul distrusă de vameși la graniță. Pielea de aligator din care fusese confecționată o făcea să valoreze peste 19.000 de dolari, dar fără nici un folos, dat fiind că nu avea toate actele cerute de lege pentru a intra în țară. În Australia, infracțiunile comerciale cu specii pe cale de dispariție sînt aspru sancționate. Cumpărătorul, care o achiziționase online din Franța, a rămas și fără bani, și fără crocodil. (A. A. D.)

● „Laboratoarele Muzeului Luvru anunță că tabloul lui Rubens «Fecioara cu îngeri» – 1618-1620, 38 cm / 1 m, din colecția lui Ludovic al XIV-lea –, tablou tăiat în trei locuri cu un briceag, în ziua de 8 ianuarie, la orele 14, de către inginerul Pierre Guillard, va fi expus din nou în maximum 15 zile. Pagubele sînt fără importanță. Loviturile au fost superficiale. Agresorul urmează să fie expus unui examen mintal înainte de a fi deferit justiției. Prea bine! Liniștiți dinspre partea asta, putem să deschidem ziarul și să vedem ce mai anunță meteorologii lumii.“ Radu Cosașu, în revista Flacăra, 20 ianuarie 1968. (M. C.)

Foto: M. Bănică

Mai multe