Cu ochii-n 3,14

10 aprilie 2020   LA SINGULAR ȘI LA PLURAL

ORICE LUCRU MULTIFUNCȚIONAL AR TREBUI, ÎN CELE DIN URMĂ, SĂ-ȘI VIZITEZE SFÎRȘITUL

● Pandemia asta e mană cerească pentru nostalgicii ceaușiști: sîntem deja izolați în propria țară, poliția te legitimează pe stradă și îți ia în evidență rudele din străinătate, avem salarii micșorate, nu se găsesc hîrtie igienică, spirt, făină, medicamente ș.a., avem magazine închise sau golite, circulăm cu restricții și se cumpără benzină la canistră, la TV se dă zilnic același program unde în Occident e (mai) rău, ziare bune nu mai apar, ne îndreptăm spre raționalizarea alimentelor și a consumului, bricolăm și reparăm prin case orice lucru stricat, stocăm pungi, sîrme, cîrpe, pîine uscată că nu se știe, ne vom face concediile pe lîngă case sau la țară, de unde ne vom întoarce în orașe cu portbagajele pline, va trebui să renunțăm la tot mai multe plăceri din lipsă de bani sau de alte posibilități… (M. C.)

● Primesc pe e-mail următoarea superofertă: „Scapă de sforăit / Ochelari Carrera Funcky / Raci / Cooler laptop / Dicţionar român ilustrat / Hairstyle + vopsit / Epilare definitivă / Mop multifuncţional”. În vremuri de pandemie, curat societate de consum! (A. P.)

 Medicilor ar trebui, evident, să li se asigure condiții cît mai bune pentru a se putea proteja de coronavirus. Dar, mergînd mai departe, apropo de aceia dintre ei care-și dau demisia zilele astea, e ca și cum pompierii și-ar da demisia cînd ar descoperi un incendiu, militarii ar da bir cu fugiții în caz de război, aviatorii nu s-ar mai urca în avioane pe motiv de iarnă sau paznicii și polițiștii s-ar face că dorm cînd ar vedea un hoț. (A. M.)

 În plină criză de spirt, am reușit, în cele din urmă, să comand spirt. A venit coletul la ușă, l-am preluat. L-am desfăcut, am aruncat, reglementar, ambalajul, apoi a început dilema: cum dezinfectez sticla cu spirt nedesfăcută nemaiavînd alt spirt? În fine, am desfăcut-o, m-am spălat pe mîini, am dezinfectat exteriorul sticlei și apoi m-am dezinfectat pe mîini cu conținutul ei. „Micile” ritualuri absurde ne ocupa tot timpul și, din fericire (?), și gîndurile. (I. P.

 În imaginea bărbatului care s-a dus cu calul să-și viziteze soția care născuse sînt tot absurdul și speranța acestor vremuri. Omul locuiește într-un sat de lîngă Iași. „Nu mai mergeau autobuzele și eu bani de taxi nu am, și trebuia să le duc ce aveau nevoie”, a spus el cînd l-a oprit poliția și l-a luat la întrebări. (A. M. S.)

 În calitate de locuitor al Municipiului București îmi doresc ca, la sfîrșitul acestei „nebunii”, „Albă ca Zăpada și cei șase pitici” – adică primarul general împreună cu cei șase primari de sectoare – să publice, la virgulă, toate achizițiile și cheltuielile și, bineînțeles, de unde și către cine. (D. C.)

E FOARTE PROBABIL CĂ PROVIZIILE ZĂDĂRNICIEI SÎNT APROAPE IDENTICE CU AMPRENTELE MODEI

 Reuters anunță că BAT (British American Tobacco) lucrează la un vaccin pentru COVID-19, pornind de la frunzele plantei de tutun. Dacă va reuși, e foarte probabil că vaccinul se va numi Lucky Strike. Pînă atunci, compania BAT recomandă răbdare și tutun; mai ales, tutun. Gurile rele spun că BAT (liliacul) e, în fond, cel de la care a început epidemia de coronavirus. Ceea ce face ca eforturile companiei să fie cu atît mai legitime. (M. P.)

 Hîrtia igienică a fost prima care a dispărut de pe rafturi, la început de pandemie, pretutindeni în Europa. O fotografie care a circulat nu demult pe Internet înfățișa un balcon românesc tixit cu baxuri de hîrtie igienică. Cei care au văzut-o s-au întrebat, în comentarii, cum or arăta proviziile de mîncare ale familiei respective, dacă nu cumva hîrtia cu pricina funcționează drept paravan pentru făină, iar cineva chiar a calculat, aproximînd numărul de role din acel balcon, cît ar putea ajunge, pentru o persoană. Rezultatul: peste trei ani, chiar stresanți. (A. A. D.)

 După ce ați alungat halatele albe peste hotare („Nu am la cine să vă trimit, doamnă, spitalul e gol, duceți-vă la Viena sau la Paris, acolo sînt medicii noștri”), le-ați persiflat munca (onorariu vs mită), după ce ați instalat după criterii politice tot felul de manageri și directori fără un CV consistent pe meserie, într-o rețea pesedistă a incompetenței și zădărniciei, după ce ați urgisit și desconsiderat orice abatere de la agora patronată de voi treizeci de ani, următori ai celor anteriori criminali și pustiiți, acum, cînd dezastrul patronat de voi timp de trei decenii este o hemoragie contaminantă de nestăvilit, acum, cînd vedem cu toții, din păcate, cît de „scumpă” e „mîna de lucru”, mai aveți netrebnicia să deschideți gura? Și să proliferați acuze, minciuni, dezinformare, manipulare pe care le sperați contaminante? Contaminante în prostie, tupeu, aroganță, slugărnicie, imbecilitate. La viruși noi, tot voi? (R. M.)

 Citesc, undeva, că amprentele digitale ale ursuleților koala sînt aproape identice cu amprentele umane. Sper, totuși, să existe și diferențe specifice. N-aș vrea să mă trezesc că-mi fură vreun koala telefonul și că-l deblochează cu amprenta lui ca să posteze, în numele meu, prostii pe Facebook. (M. M.)

 O firmă de bijuterii din Rusia a creat un pandantiv în forma virusului Corona. Deși o idee controversată, a fost apărată de directorul companiei, Pavel Vorobev, care a declarat, pentru Reuters, că „Nu contează cît e de trist, a devenit un trend. Are un efect viral”. Brusc, să fii o victimă a modei a căpătat un cu totul alt sens. (S. G.)

PARE CĂ NU NE PUTEM DISPENSA DE O ALTĂ EPOCĂ, MAI ALES CĂ RĂMÎNE SPAȚIUL OPAC

 Pandemie sau poluare – ce preferăm? Pare că nu ne putem dispensa de amîndouă. (M. C.)

 Pe stradă, majoritatea oamenilor poartă măști. Mi-am adus aminte de o altă epocă: și atunci nu se găseau lucruri, dar toată lumea le avea. (A. M. S.)

 După ce Episcopul Bucureștiului a anunțat că virusul poate fi combătut prin tragerea clopotelor, iar bisericile patriei au tras cu toate clopotele la unison la ora 12, s-au confirmat și primele cazuri de COVID-19 într-o mănăstire. Mare păcat! Mai ales că numai clopotele Catedralei au costat o jumătate de milion de euro… (M. C.)

 Reclamă pe Favorit TV: „Cumpără acum acest aparat cu doar șaptezeci și nouă virgulă nouăzeci și nouă de lei în loc de nouăzeci și nouă virgulă nouăzeci și nouă de lei”. O aliterație imbatabilă rămîne însă sloganul: „Fortifică-ți ficatul cu Fortifikat Forte”. (M. C.)

 Azi vom da o raită prin Piatra Neamț fiindcă au trecut vreo șapte ani de cînd am fost pe-acolo și între timp s-au mai ivit nume de firme: Uragan SRL, Mentor Fiscal SRL, Ținutul Bucuriei SRL-D, Primăvara Wash SRL, Metafizic SRL, Realist Agent De Asigurare SRL, Cocktail Security SRL, Lorzii SRL, Borcanul Fermecat SRL, Suav Com SRL, Spectral Com SRL, Formația Chef Moldovenesc SRL, Buburuza Creativă SRL, Veritabil SRL, Casa Zâmbetelor SRL, Casa Furnicii SRL, Căsuța Cu Sare SRL, Firul Ierbii Productions SRL, Mareea SRL, Vis Nistru SRL, Flori Parfumate SRL, Alibi SRL, Vânzător De Idei SRL-D, Cool Kids Never Sleep SRL, Mioritic Tour SRL, Reper SRL, Marele Iulian Dobrin SRL, Palpabil Studio SRL, Fericire La Pachet SRL, Diafan SRL, Atipic Best Bronz SRL, Noroc Construct SRL, Maladie Culturelle SRL, Paradis Solitar SRL, O Viață Bună All Finanz SRL, Macii Roșii Instalații SRL, Oil Calitate Totală SRL, Royal Respect SRL, Paradox Service SRL, Spațiul Opac SRL, Degoustibous A Taste Of Rainbow SRL, Vezi Diferența SRL, Escu Structural SRL. (D. S.)

Foto: Matei Pleșu

Mai multe