Cu ochii-n 3,14
AM FOST MEREU O PERSOANĂ
DESTUL DE SCUTURATĂ,
CA ORICARE ALTA, CARE AVEA
O „INFLUENȚĂ DĂUNĂTOARE“
(DIN PUNCT DE VEDERE ALBASTRU) ASUPRA CUVINTELOR
VOPSITE ÎN GALBEN
● Am fost mereu o persoană destul de sclifosită, care n-a mîncat cojile și sîmburii de la indiferent ce poame. Mai nou, se pare că mă încadrez într-un posibil trend: pe la supermarket-uri, strugurii fără sîmburi, preferații mei, se termină printre primii. Pe la ora 20 nu prea mai găsești. (I. P.)
● Sîmbătă după-amiază, pe stîlpul unui semafor din Militari, o cioară scuturată de sughițuri. (C. Ș.)
● O zi ca oricare alta, într-un vagon de metrou. Pe scaune sau în picioare, sclavii telefoanelor își întrețin lanțurile. (D. S.)
● În urmă cu ceva timp am cunoscut o fetiță care mi-a spus: „Cartea mea preferată e Poveşti de seară pentru fete rebele, o știi?“ În Turcia, Guvernul este de părere că această carte ar putea avea o „influență dăunătoare“ asupra copiilor, motiv pentru care trebuie tratată ca o carte pornografică și nu trebuie vîndută minorilor. Sper ca părinții turci să nu fie de aceeași părere și să le-o cumpere fiicelor și fiilor lor. (A. M. S.)
● O firmă din Africa de Sud, GiLo, produce pantaloni scurți pentru surferi din PET-uri, scrie Business Insider. Pentru o pereche de pantaloni scurți e nevoie de douăzeci de sticle de plastic. Din punct de vedere ecologic, e foarte bine. Dar pentru salvarea planetei ar trebui să se treacă, totuși, la producția de pantaloni lungi, sacouri și paltoane. (D. C.)
● Dacă v-aţi întrebat de ce este albastru cerul, răspunsul este simplu: culoarea se datorează efectelor Tyndall, care implică împrăștierea elastică a luminii de către particulele de dimensiuni mai mici decît lungimea de undă a radiației, combinate cu lipsa receptorilor fotonilor violet din retina umană. (M. C.)
● Un gunoier columbian pe nume José Alberto Gutiérrez a adunat toată viaţa cărţile aruncate la gunoi (prima găsită a fost romanul Anna Karenina) şi, 25.000 de cărţi mai tîrziu, a deschis o librărie comunitară numită La Fuerza de las Palabras, adică „Puterea cuvintelor“. (M. C.)
● Cum, la Galați, două persoane au fost amendate recent pentru comercializarea unor găini vopsite în galben, ca să pară mai de „țară“, cred că se impune o actualizare a vechii noastre zicale „a umbla cu cioara vopsită“. (S. G.)
M-AM ÎNTREBAT, NU O DATĂ
(FOLOSIND GRATUIT USTENSILE
DE RECONSTRUCȚIE),
CE PROBLEMĂ AR PUTEA
SĂ FIE DOAR ÎNCEPUTUL
● M-am întrebat, nu o dată, oare ce-o pune Cocoșatu în mici de-i ies atît de buni. Răspunsul l-am aflat recent, din Adevărul: carne expirată. Restaurantul, scrie la ziar, a fost amendat și închis după niște controale în urma cărora s-au descoperit numeroase nereguli. Poftă bună! (M. M.)
● Porcii au fost observați, în premieră, folosind ustensile – aflăm de pe site-ul ziare.com. Plimbîndu-se printr-o grădină zoologică din Paris, tînăra cercetătoare Meredith Root-Bernstein a observat cum o scroafă, pe nume Priscilla, săpa cu un băț pe care îl ținea în bot. Mare scrofală! La noi, porcii fac politică, legiferează, vorbesc la televizor – mulți dintre ei au chiar și doctorat. (M. P.)
● Din istoria anului 1994: Aerosmith a fost prima trupă care a oferit gratuit pentru descărcare o piesă în format mp3, Megadeth a fost prima trupă care a avut un website, The Rolling Stones a devenit prima trupă al cărei concert a fost transmis live pe Internet. (M. C.)
● „Ajuns în Sarajevo, am încercat emoția întîlnirii unor locuri păstrătoare de prezențe românești. În adevăr, în 1946, răspunzînd unui apel al organizației iugoslave de tineret, cîteva brigăzi de tineri români au pășit în aceste locuri pentru a participa la munca de reconstrucție. Tinerii noștri brigadieri, alături de cei iugoslavi, au construit calea ferată. Acțiunea, dură, dar romantică, a rămas întipărită în memoria colectivă. Acum călcam pe terasamentul rezultat din trudă și sudoare, fericit că mă aflu pe niște meleaguri unde s-a auzit vorbă românească de îndemn, unde elanul tineretului nostru, și el eliberat de urgiile războiului, a înflorit și a dat roade.“ – din cartea Privelişti iugoslave de Constantin Sîrbu, Editura Sport-Turism, 1980. (M. C.)
● Nepotriviri: motanul Garfield are o problemă cu zilele de luni. Orașul american Garfield, în schimb, are o problemă cu pisicile: în localitate se află peste douăzeci de colonii pisicești. (C. Ș.)
● La o fermă dintr-o regiune sudică a Chinei trăiește un porc uriaș, care cîntărește cît un urs polar: adică 500 de kilograme. Carnea e foarte scumpă, deci se lucrează intens la obținerea unei rase gigantice. S-ar putea ca acesta să fie doar începutul. (A. M. S.)
Foto: M. Chivu, C. Ștefan