Cu ochii-n 3,14

12 martie 2019   LA SINGULAR ȘI LA PLURAL

ÎN CAZ CĂ SE ÎNTÎMPLĂ
CEVA CU PRIMUL LUCRU NEDEFINIT, CICĂ UN GRUP DE OBIECTE
DE LA MARGINEA NOULUI NUMĂR VOR SĂ AIBĂ PARTE
DE GRIJI ATRACTIVE, SURÎZÎND CIVIL 

● Pe naveta israeliană Beresheet se află o bibliotecă de 30 de milioane de pagini – o colecție de mii de cărți de ficțiune și nonficțiune, manuale, dar și un ghid pentru 5000 de limbi și exemple de traduceri. Încărcată pe un DVD, biblioteca se îndreaptă spre Lună, fiind, în opinia celor care au proiectat-o, un soi de „back-up civilizațional“, în caz că se întîmplă ceva cu Pămîntul. (C. Ș.)

● Am deschis televizorul după multă vreme. Primul lucru pe care l-am văzut a fost această burtieră: „Sorinel Puștiul, cel mai cool și tînăr bunic din showbiz“. (A. M. S.)

● Pentru cine caută o preocupare pe termen nedefinit, fără legătură cu actualitatea, neremunerată și cu șanse infime de reușită, încă mai există o scriere nedescifrată: sistemul de glife rongorongo din Insula Paștelui, singura scriere cunoscută din Pacificul de Sud. (M. P.)

● Cică usturoiul ar avea beneficii și dacă dormi cu el sub pernă. Respiri mai bine, te îmbolnăvești mai greu, dormi mai profund și, în plus, spune articolul lăudător de usturoi, nici nu se mai cațără gîndacii pe tine. (S. G.)

● În India, un grup de papagali care au prins gustul opiumului terorizează lucrătorii de pe o plantație de maci, devastîndu-le culturile. (C. Ș.)

● Motanul Theo e cleptoman. După ce a furat mai multe obiecte din locuințele aflate în cartier (jucării sau decorațiuni de Crăciun), de curînd s-a întors acasă cu o punguță conținînd 25 de lire – banii lăsați de un vecin pentru lăptar. (C. Ș.)

● S-au împlinit 25 de ani de la faimosul, infamul proces în care Lorena Bobbit a fost judecată pentru că i-a tăiat penisul abuzivului ei soţ John Wayne Bob-bit, în timp ce acesta dormea. După ce i-a „detaşat“ (termenul tehnic) penisul, femeia a condus cu maşina vreme de un sfert de oră şi abia apoi a aruncat mădularul pe un cîmp de la marginea oraşului. Poliţia a iniţiat atunci o amplă activitate de căutare, în urma căreia penisul a fost recuperat şi reataşat unde-i era locul. Reîntregit, John Wayne Bobbit a jucat apoi în filme porno, devenind celebru prin rolurile sale din două filme devenite între timp clasice ale genului: John Wayne Bobbit – Netăiat şi Frankenpenis. Achitată în urma procesului în care a dovedit că fusese victima violului domestic, Lorena Bobbit s-a recăsătorit (mare curaj pe acel bărbat, apropo), a născut o fetiţă şi trăieşte fericită într-un orăşel de munte. (M. C.)

● Joachim Löw, noul vechi selecţioner al echipei Germaniei, s-a apucat să reformeze Mannschaft. Acoperirea mediatică e (aproape) la fel de importantă ca la formarea noului cabinet al Angelei Merkel. Löw şi Merkel au ajuns la vîrf cam în acelaşi timp şi se menţin acolo în ciuda tuturor înfrîngerilor. Nişte învingători! (M. M.)

● Am trecut pe lîngă următorul număr de mașină: B 101 DIE. N-am putut să nu mă întreb: cel care și l-a pus și-a propus oare să trăiască 101 ani? (I. P.)

● Există din ce în ce mai multe identități sexuale de care oamenii se folosesc pentru a se defini. Am citit recent despre autosexualitate. Un fel de narcisism erotic. Ești atras de propria persoană și nu de o alta. Fata care vorbește despre asta e deja logodită cu ea însăși și la anul va face și nuntă. Chiar dacă nu e recunoscută în nici o țară din lume, sînt oameni care vor să aibă parte de această ceremonie. (A. M. S.)

● Primesc pe mail un spam: „Felicitări! Centrul de Slăbire ți-a acordat finanțarea pentru noul tratament pentru slăbit“. Urmează informații despre tratamentul-minune, iar la final ar trebui să dau click pe „Vreau să ridic finanțarea și să slăbesc 10 kilograme“. Așadar, pe lîngă clasicele credite pentru prima casă, pentru mașină, de nevoi personale etc., a apărut, în sfîrșit, și creditul pentru grași care au nevoie de bani ca să slăbească. Întrebarea este: cum s-o fi calculînd dobînda? Pentru fiecare kilogram în minus? Și dacă nu slăbești? Dai toți banii înapoi? Cum te hăituiesc creditorii? Îți bat la ușă cu un cîntar după ei? Păi, în cazul ăsta, mai bine gras și lipsit de griji financiare decît slab și înglodat în datorii. (A. P.)

● Din ciclul „Diminutive, că-s mai atractive“: la Piața Sudului, o precupeață florală care striga „Poftiți la ghiocei și laleluțe!“. (D. S.)

● De pe la bancă: Pe scaun, în fața biroului, în pour-parlers-uri cu funcționarul bancar, în derulare. Se opresc în fața aceluiași birou două uniforme… sepepiști, jandarmi, polițiști… habar n-am ce rang ascundeau. Cert e că, în aceeași clipă, funcționarul bancar a făcut drepți și a început discuțiile cu cei doi gradați. „Fiți amabil, e cazul să continuăm, și eu am uniformă… nu se vede? Uniformă de pensionar… vă rog să continuăm…“ Cei trei s-au uitat cam chiorîș la mine și și-au văzut de treabă mai departe. În legea lor, care nu e și a noastră. Și tot de la bancă (alta): O doamnă supraînvolănată pentru o dimineață devreme, pe scaunul rotitor de la tejghea. Face un viraj dreapta și rămîne o vreme cu spatele la client, aflat deja la vorbitor. Apoi, surîzînd, revine în forță, înșurubînd capacul de la ruj și ștergîndu-și grațios cu vîrful degetelor (gest memorabil) colțurile proaspăt împrospătatelor buze color. Pe ce lume trăim, ne tot întrebăm, dar de finalizat un răspuns ferm nu putem. Din vina noastră. (R. M.)

● Proprietara unui bar din Italia, care a avut curajul să-i înfrunte pe gealații clanului mafiot Casamonica, a fost decorată de președintele italian cu „Meritul Republicii Italiene“, cea mai înaltă distincție acordată unui civil. De remarcat că barul se află în cartierul Romanina din Roma și că proprietara barului e o româncă cu numele de familie Roman. (M. P.)

Foto: C. Ștefan, A. Damian

Mai multe