Cu ochii-n 3,14
NU-I DE GLUMĂ
NICI CU UN MONSTRU AL INIMII,
NICI CU DIAMETRUL
UNEI PERSOANE CARE ȘTIE
SĂ SUNE DE DOUĂ ORI,
SCUFUNDATĂ ÎN TIMP…
● Pentru cei care rîd una-două: după ce ministrul Daea a anunțat că cormoranii iau peștele de la gura românilor și au devenit atît de obraznici că nu se mai sperie nici măcar de pescari (!!!), fascinantul personaj a revenit spunînd că ridică această problemă în forul european pe care-l conduce pînă la vară pentru că „ministrul Daea nu greșește“ și „o face pentru țară“. Așadar, nu-i de glumă! Nici cu cormoranii, dar nici cu ministrul Daea… (S. V.)
● Dintr-o reclamă la un supermarket aflu de o nouă nișă de pasiuni. Într-o săptămînă, cei de la magazin au pasiuni pentru piept de pui dezosat, în alta pentru portocale la plasă, în alta pentru pulpa de porc. Parafrazîndu-l pe Montesquieu („Pasiunea e un monstru al inimii“), putem spune că, pentru unii, pasiunea e un monstru al stomacului. (S. G.)
● Cîteva unități de măsură mai rar întîlnite. Secunda-barbă – reprezintă lungimea cu care barba crește într-o secundă (10 nanometri) și e folosită în domeniul circuitelor integrate. Măgarul-putere – echivalent cu o treime de cal-putere, e folosit la mașinile de mică putere. Fundul – unitate imperială de măsură echivalentă cu 490 litri de bere sau 570 litri de vin. Indexul-vacă-gestantă (mother cow index) – reprezintă numărul de vaci gestante pe care o suprafață de teren dată le poate găzdui, și era folosit pe vremuri în sud-vestul SUA. Hobbit-ul – folosit odinioară în Wales, Anglia, echivala cu 47 kg de ovăz, 66 kg orz sau cu 76 kg de grîu. Un Wiffle (89 mm sau diametrul unei mingi de Wiffle, variantă de interior a baseball-ului) e unitatea de măsură a recifurilor de corali. O bomboană (candy) echivala cu 227 kg și era folosită în India secolului al XVII-lea. O iarbă-de-vacă – folosită în Irlanda pînă în secolul al XIX-lea, reprezenta terenul necesar pentru ca o vacă să pască pe săturate. (M. P.)
● În autobuz, o evaluare a ofertei politice românești, în gura unei persoane care știe cum stau lucrurile și nu se sfiește s-o spună răspicat: „Toți sînt la fel, doamnă, PSD-ul, RMN-ul…“ (D. S.)
● Îmi place să cred că sînt telepatică și mă tot mîndresc cu calitățile mele în acest sens. Într-una din zilele astea chiar am bătut recordul într-ale telepatiei: în timp ce-i spuneam, cuiva, într-o cameră, că trebuie să sun la Telekom ca să chem o echipă, telefonul a început să sune în cealaltă încăpere: era robotul lor… (I. P.)
● Conform lui Herodot, persanii luau deciziile importante după ce le discutau de două ori: o dată fiind beți, o dată treji. (C. Ș.)
● Premierul Viorica Dăncilă a spus, recent, că „a scos țara din noroaie“ prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL). La doar cîteva zile după această emoționantă declarație, site-ul Recorder a publicat un excelent reportaj dintr-o comună săracă, aproape scufundată în noroaie. Acolo, cu ajutorul PNDL, autoritățile locale au modernizat sistemul de iluminat public. Acum, noroaiele se văd bine chiar și noaptea. (Cele 46 de becuri din localitate au costat aproximativ 100.000 de euro.) (M. M.)
● Arabia Saudită a lansat o aplicație care le permite bărbaților să urmărească și să controleze femeile din anturajul lor. Numită Absher, aplicația are mai multe funcționalități: ea le oferă posibilitatea de a plăti parcarea, de a-și reînnoi permisul de conducere, dar și de a controla mișcarea soțiilor, surorilor sau a fiicelor lor. Femeile saudite au obținut de puțin timp dreptul de a șofa. Dar asta nu înseamnă că sînt lăsate de capul lor. (A. M. S.)
…UNDE A FOST DESCOPERITĂ
O CARTE PE CARE O CONTRAZICEAU
(NEOFICIAL)
OAMENII ACESTUI AN
● Forța e puternică în Franța – unde, recent, duelul cu săbii laser a fost recunoscut oficial drept sport competitiv. (C. Ș.)
● O broască țestoasă gigantică, vie, în vîrstă de peste un secol, a fost descoperită de curînd în arhipelagul Galapagos. Este o femelă. Și, cu siguranță, a văzut multe. (A. M. S.)
● Examen de Istoria Fotografiei, curs anul I la Universitatea de Artă din București. Subiecte: 1) Coduri de poziționare în fotografia de studio în secolul al XIX lea; 2) Fotografia etnografică în SUA și în Extremul Orient – autori, subiecte și rezultate. Și cîteva perle de răspuns – „În SUA, Eduard Sheriff…“ (numele de familie nemenționat, Curtis!) „surprinde prima dată două femei native americane într-un rîu şi îşi dă seama de farmecul acestui subiect.“ „Este greu să susţii un zîmbet pentru un timp îndelungat, în plus, multe dintre persoanele fotografiate aveau şi probleme dentare.“ „În Extremul Orient erau fotografiaţi amerindienii.“ „Mamele erau îmbrăcate cu un material textil asemănător fundalului, acestea îşi ţineau copiii în braţe; în felul acesta (copiii) puteau fi expuşi corect în fotografie.“ „Naturi vivante“ (corect, tablouri vivante). „Bărbaţii puteau poza cu mîna pe o carte pentru a părea inteligenţi sau cu mîna sprijinită în barbă.“ „Toată lumea dorea fotografia de portret pentru a se mîndri cu ea.“ Halal!!! (R. M.)
● Cineva remarca, pe bună dreptate, inversarea retoricii taberelor adverse, după ce dna Laura Codruța Kövesi a devenit, formal, suspect: susținătorii DNA vorbesc precum o făceau, pînă deunăzi, adversarii DNA, iar aceștia din urmă adoptă exact retorica pe care o contraziceau isteric. Dincolo de aceste noi poziționări, rămîne tristețea că Justiția a devenit în România un subiect de dispută în care nu mai are loc analiza calmă, echilibrată, competentă, sine ira et studio, cu onestă dorință de obiectivitate. Iar tristețea se adîncește cînd constați că delirul încrîncenat și agresiv al jurnaliștilor politizați pînă în măduva oaselor a contaminat și o bună parte dintre magistrați. Eu zic că nu ne mai facem bine… (S. V.)
● În nordul statelor Ohio și Pennsylvania, din cauza vîntului foarte puternic, serviciile naționale de meteorologie au emis un avertisment (neoficial) pentru stăpînii de cîini mici, ca să nu-și piardă patrupezii. (C. Ș.)
● S-a calculat: dacă oamenii s-ar măcelări între ei în ritmul în care ucid animalele, rasa umană ar dispărea în 17 zile. (M. C.)
● Ziarele au anunţat că „roboţii sexuali cu penisuri bionice de neoprit“ (unstoppable) vor fi lansaţi pe piaţă în decursul acestui an. Va fi dezmăţ. (M. C.)
Foto: Lucian Muntean, Cristina Ștefan