Cu ochii-n 3,14

22 ianuarie 2019   LA SINGULAR ȘI LA PLURAL

FIECARE POET DIN FAȚA CASEI
VA FI ÎNSOȚIT, PENTRU SCURT TIMP,
DE CULORILE CURCUBEULUI
CARE ALEARGĂ PRIN VEȘNICIE
ÎN LINIE DREAPTĂ,
DUPĂ CE OBȚII APROXIMATIV
O ȘESIME
DIN MĂIESTRIA VERDE 

● Taras Kucima, primarul din Drohobici (Ucraina), a luat, la început de an, decizia ca toate nașterile din urbe să fie anunțate la megafoanele instalate prin oraș. În plus, fiecare anunț va fi însoțit de muzică: vals pentru fată, marș pentru băiat. Îmi imaginez încurcătura în care se va afla angajatul care se ocupă de difuzarea anunțurilor dacă va trebui să vestească nașterea unor gemeni sau tripleți de sexe diferite. Ce muzică va alege? (S. G.)

● Ministrul Culturii, Daniel Breaz, a vorbit despre ce reprezintă pentru el poetul Mihai Eminescu, precizînd că este „cel mai mare poet care l-a dat România“. (A. M. S.)

● Un bărbat din Vaslui, asistat social, a sunat la 112 și a chemat poliția ca să-i curețe zăpada de pe aleea din fața casei. Un alt tip din Iași a jucat la păcănele toți banii pe care i-a primit printr-un program european ca să-și deschidă o afacere. Nu, nu sînt bancuri. Oare ce fumează ăștia acolo, în Moldova? (A. P.)

● La mînăstirea Sinaia, de Bobotează, a fost o adevărată luptă pentru apă sfințită: deși stăteam, din punctul meu de vedere, reglementar la coadă, din stînga și din dreapta se tot năpusteau oameni cu sticle, care ajungeau, deodată, înaintea mea. Acolo am înțeles cum se nasc justițiarii, chiar cei mai insignifianți: am devenit și eu, pentru scurt timp, unul de buzunar, care a încercat să mențină cît de cît o oarecare ordine. În final, am ieșit de acolo cam jumulită, dar cu sticla de doi litri întrucîtva plină de apă sfințită și cu o oarecare mîndrie a misiunii (?) îndeplinite. (I. P.)

● Trend-ul de frumusețe pe 2019 capătă o nouă dimensiune. Se pare că un număr tot mai mare de tineri și tinere aderă la moda vopsirii părului de la subraț în culorile curcubeului. Totul ar fi pornit de la o fotografie cu ciudata Miley Cyrus care ridică fericită brațele și se vede un curcubeu axilar. (S. V.)

● Știți firma aceea de curierat Fan Courier, cu dubițele alea care aleargă prin toată țara să distribuie mărfuri? Ei bine, am descoperit că unul din sediile importante ale acestei firme se află pe strada Fabrica de Glucoză. Pentru cine nu știe, strada asta urîtă, jumătate maidan, jumătate iepure șchiop, e una dintre cele mai aglomerate din București. Adică, mai ales de cînd s-a terminat autostrada spre Ploiești, e blocată de mașini și într-un sens, și în celălalt, de dimineață pînă seara. E o fabrică nu de glucoză, ci de gaze de eșapament. Mașinile care o străbat stau în coloană cu zecile de minute, dacă nu cumva și cu orele. La fel și dubițele de la firma amintită, care, odată ce ies din garajul aflat chiar pe la jumătatea străzii, grăbite să ducă lucruri oamenilor, se blochează în ambuteiajul ăsta. Absurdistan, cum se zicea la un moment dat. (A. M.)

● Pe 10 ianuarie 2019, Ateneul a fost, timp de trei ore, „al lor“. Atît. Atît le aparține „lor“ din „veșnicie“. Trei ceasuri. Restul îi revine lui Dan Grigore. Aritmetică simplă. Fără rest. (R. M.)

● „Autostrada Sibiu-Pitești, în linie dreaptă!“ – titrează un site. Trecînd peste faptul că Valea Oltului cam șerpuiește, iar vorbele despre autostradă șerpuiesc și mai mult, de ani întregi, aflăm din articol că „linia dreaptă“ durează pînă în 2025. La mulți ani! (D. C.)

● După ce a schilodit zeci de protestatari paşnici anul trecut pe 10 august, Jandarmeria a postat pe Facebook, pe 15 ianuarie, un clip în care un jandarm şi două jandarmeriţe cîntau versuri din Eminescu într un decor hibernal. Clipul, o capodoperă de serie B, a stîrnit, în comentarii, un festival de parodii eminesciene. Spicuiesc: „O, rămîi, rămîi în dubă, / Te-am gazat atît de mult, / Ale tale coaste toate, / Numai eu ştiu să le rup“, „Pe lîngă stîlpii fără soţ / Adesea ai trecut / Mi te-au bătut jandarmii toţi / De nu te-am cunoscut“, „De treci zebra la Antipa / Pe deasupr-auzi vuind / Şi simți aspra sufocare / A vaporilor de clorobenzilidenemalononitril“, „Somnoroase bătrînele / La biserică se-adună, / Vin jandarmii, dau în ele / Noapte bună“, „În vremea asta Cătălin, / Jandarm de meserie, / În ochi ar vrea să-ţi dea din plin / Cu gaz din butelie“, „Vreme trece, vreme vine / Dau cu gaze-n derbedei / Ce e rău şi ce e bine / Nu contează pentru ei // Nu spera cînd ochii-s roşii / Ce e gaz ca gazul trece / De te doare, te irită / Să nu dai cu apă rece “, „O, rămîi pe loc, odată, / Că te-am alergat prea mult, / Vreau să-ți simt capul sub gheată, / Gemetele să-ți ascult“, „Sara pe deal pulanul sună a jale, / Coastele-l simt, bocancii le scapără-n cale, / Ochii mei plîng, clar izvorînd de la gaze, / În a ta dubă, jandarme, mă baţi în trei faze“, „Ce te legeni, omule, / Fără ploaie, fără vînt, / Cu smart­phone-ul pe pămînt? / Dacă nu m-aş legăna, / Tu mai abitir ai da, / Capul de mi l-ai crăpa“, „De treci codrii de aramă / De departe vezi aproape / De aproape vezi nimic / Fiindcă un jandarm model / Ţi-a băgat gaz în botic / Şi pulane pe spătic“, „Și în brațele-mi întinse, / Să alergi, pe piept să-mi cazi, / Să-ți dau una cu pulanul, / Și în ochi c-un pic de gaz“, „Lumina de pe epolet / Încet în grade suie / Te bag în dubă și te bat / Pînă ieșim din UE“ etc. (M. C.)

● Pentru unii, snooker-ul e un joc al preciziei: țintești bine, imprimi bilei albe un impuls și obții o anumită reacție. Pentru alții, snooker-ul e un joc al hazardului: lovești bila albă și Doamne-ajută, ceva tot iese. În ultimele zile, în Marea Britanie, Camera Comunelor arată cam ca un club de snooker. Tapițat, regulamentar, cu postav verde, impecabil. (M. M.)

● La Fiscul argeșean se fac de zor calcule. Domnii de la ANAF au calculat că la cele 1354 de căsătorii dintre 2013 și 2017 au lucrat, în total, 5416 fotografi și lăutari evazioniști, adică aproximativ o șesime din populația orașului. Oare tot așa se calculează și taxele pe care le datorăm noi? (C. Ș.)

● Kanejiro Kanemoto, unul dintre cei mai prestigioși bucătari japonezi specializați în kabayaki (frigărui de țipar la grătar), povestește cum unui ucenic îi trebuie cel puțin zece ani pentru a se califica în meseria de „grataragiu de țipar“. Trei ani se învață tehnici de marinare și condimentare, alți trei ani măiestria punerii fragilei cărni pe frigare, iar gătitul propriu-zis, coacerea pe grătar, se învață timp de patru ani sau chiar o viață întreagă. Mă întreb pe ce culmi ar fi dus Sandu Cocoșatu’ mititeii dacă ar fi trăit în Japonia. (M. P.)

● (urmare din numărul trecut) Galaxia Administrație SRL, Eme Abundent SRL, Misionarii Ortodoxiei Distribution SRL, Ieftin Simplu Și Rapid SRL, Deliciu Mic SRL, Vreau Livrare SRL, Samsoneii Practici SRL, Rafie SRL, Parisul Vesel SRL, Aliați Cu Natura SRL, Fly Temelie SRL-D, Obiectiv Unic SRL, Tracia Business SRL, Mon Cher Decebal SRL, Stone Supraveghere Aparate Apărare Investigații Preliminare SRL, Herodot SRL, Iarba Verde SRL, Exuberant Spirit SRL, Activ Uman SRL, Pe Apă.ro Hoinar SRL, Curățenie Bec SRL, Augusta Industrie SRL, Firma De Câmpie SRL, Pianul Copilăriei SRL, Centrul Pentru Activitatea Avertizorilor De Integritate SRL, Mama Soacră Com SRL, Copil Cu Minte SRL, Universul Binar SRL, Laissez Faire SRL, Fabulosos SRL-D, Precis Structuri SRL, Pinguinu’ Metropolitan SRL, La Tata Noe SRL, Cartea Actuală 3C SRL, Apostrof Operativ SRL, O Șansă Pentru Dumneavoastră SRL, Voinicei Isteți SRL, Maria Securitate SRL, Devil Asig SRL, Regatul Naturii SRL, Multe Stele Impex SRL, Amândoi SRL, Reciproc Avantaj SRL, Design Dosare SRL, Sablăm Tot SRL, Cornul Vestului SRL, Un Leu Films SRL, Vistiernicul SRL, Jumijuma Services SRL, Maistru Ceasornicar SRL, Real Total SRL, Sigur Că Da SRL, Capitala Aventurii SRL, Usturoi Florești Construct SRL, Nevoia De Artă SRL, Eneida Trading SRL, Best Ilie SRL, Grota Lupilor Activi SRL. (D. S.)

Foto: Matei Pleșu

Mai multe