Cu ochii-n 3,14

14 august 2018   LA SINGULAR ȘI LA PLURAL

DACĂ AI VEDEA, ÎN FAȚA CASEI,
ILUZIA TIMPULUI (ALTFEL, INOFENSIVĂ), CE I-AI SPUNE INVOCÎND MĂRIMEA ACESTUI AN? 

● Dacă ai vedea, pe plajă, o fată care are tatuate pe omoplatul drept versurile: Non, rien de rien, non, je ne regrette rien / Ni le bien qu’on m’a fait, ni le mal / Tout ça m’est bien égal, ce i-ai spune, ca să-i atragi atenția că fix unde ar trebui să fie accentul ascuțit de la e i s a așezat o albină? (M. M.)

● În urmă cu trei ani, Ridwan Sururi a început să călătorească prin satele insulei Java din Indonezia cu o Kudapustaka – adică „bibliotecă pe cal“. Alături de iapa Luna, bărbatul livrează gratuit cărţi mai multor şcoli din zonă şi visează să-şi poată deschide o mică bibliotecă în faţa casei. (C. Ş.)

● „Trăim într-o cultură hipnotizată de iluzia timpului, unde așa-numitul prezent este resimțit doar ca o subțire trecere dinspre trecut înspre un foarte important viitor. Noi nu avem prezent. Conștiința noastră este aproape în întregime preocupată de amintiri și așteptări. Nu ne dăm seama că niciodată n-am avut și nici nu vom avea vreodată o altă experiență decît experiența prezentului. Prin urmare, nu întreținem nici o legătură cu realitatea“ – Allan Watts. (M. C.)

● Mai multe studii ale unor universități de prestigiu, printre care și Harvard, arată că dinozaurii sînt strămoșii îndepărtați ai galinaceelor. Tyrannosaurus rex și găina de curte sînt, iată, înrudite. Pentru ca o orătanie – altfel, inofensivă – să devină fioroasă, e suficient să fie îndeajuns de mare. Iar ciorba de găină, ciulamaua de pui și omletele de tot felul sînt, din această perspectivă, produse dinozauriene. (M. P.)

● Viorica Dăncilă i-a dat în judecată pe umoriștii site-ului Times New Roman, care au scris că e „tîmpită“, invocînd prejudicii de imagine. Și cere daune în valoare de 100.000 de euro. Aș fi foarte curios să aud pledoaria avocatului care încearcă să argumenteze, mai întîi, că nu e „tîmpită“ și, apoi, că ar (mai) avea o imagine. Cel mai bun exercițiu de imagine din partea ei ar fi să-și dea demisia, dar mă tem că nu e în stare de așa ceva tocmai pentru că e cum au zis umoriștii. (M. C.)

● O echipă germană a încercat să doboare recordul pentru cele mai multe piese de domino în miniatură. Toate eforturile lor au fost zădărnicite atunci cînd o biată muscă s-a aşezat pe una dintre piesele de mărimea unei unghii, dărîmînd-o şi pornind astfel reacţia în lanţ care le-a prăbuşit pe toate celelalte. (C. Ş.)

● Pînă la jumătatea acestui an, în 35 de locuri de pe aproape toate continentele a fost doborît recordul de temperatură ridicată înregistrat de cînd există măsurătorile moderne. (M. C.

POATE CĂ NU ÎNTÎMPLĂTOR ZICALA FRIGORIFICĂ NE AJUTĂ SĂ ȘTIM
CINE PRELUNGEȘTE MĂRIMILE 

● Poate că nu întîmplător ziua internațională a pisicilor pică de ziua internațională a orgasmului feminin. Atît pisicile, cît și celălalt sînt greu de prins. (A. P.)

● Zicala cu „Time is money“ se adeverește tot mai tare: mai nou, Uber-ul te anunță (te stresează cu mesajul) că, dacă întîrzii mai mult de două minute, vei fi taxat pentru așteptare. Dacă nu apari în cinci minute, cursa se poate anula și, iarăși, plătești. (I. P.)

● Un bărbat a sărit din camera frigorifică a unui restaurant din Manhattan, cu un cuţit în mînă, strigînd: „Piei, Satană!“ Să-nţeleg că a îngheţat iadul? (C. Ş.)

● După aplicația care ne ajută să știm cine cîntă o anumită melodie, am descoperit Star Walk, un Shazam pentru stele. (A. M. S.)

● A apărut un studiu, publicat în American Journal of Geriatric Psychiatry, conform căruia turmericul induce o stare de bine și prelungește memoria. Cu alte cuvinte, dacă vrem să fim veseli și cu mintea brici, să ne punem pe mîncat curry (una dintre mîncărurile condimentate puternic cu turmeric). Aștept un studiu care să prețuiască și usturoiul, iar șaorma cu de toate să devină un panaceu. (S. G.)

● De la țară, știri pe surse (două). Școala de vară de la nr. 18 (sat Grid, jud. Brașov) funcționează de cîțiva ani buni în regim de voluntariat și benevol (după formula acreditată „Intră cine vrea, rămîne cine poate“) și reunește copilăretul de pe uliță, de toate mărimile, națiile și clasele. Intră pe poartă te miri cine, pe unii îi știu, că mi-s clienți frecvenți la „N-aveți ceva bun?“, alții – noi, sfioși, hotărîți în a nu abandona. De altfel, „N-aveți ceva bun“ (alternativă locală la oficialul lapte + corn) e, pentru marea majoritate, și miza. Dar se oferă ca voluntari să adune poamele, să le prelucreze și să aștepte, răbdători, pînă s-or coace. În răstimp, niște forme rebele de plural (albușuri și nu albușe, nici drajee, necum pîraie, dar și tricouri, în rimă cu stilouri, maiouri etc. etc.) fac furori, nu furouri. Ne-am gîndit că o colaborare la acest capitol între gridanii/parlamentari de mîine și parlamentarii de uz curent ar fi salutară. Lăsăm așadar porțile larg deschise, să se strecoare aleșii… Și dacă ne iese, o să-i găsim și-un titlu… de „proiect“. Pentru început, rămîne cum am zis: „Unu, doi, unu, doi, / Faceți toți la fel ca noi!…“ (R. M.

ÎN SFÎRȘIT, CAREVA S-A PLIMBAT
ÎN SUS ȘI-N JOS

● După 23 de cazuri de școli în care au avut loc împușcături, anul acesta americanii au reușit, în sfîrșit, să interzică folosirea și comercializarea paielor de plastic. (M. C.)

● Într-o stație RATB de la Piața Sfîntu Gheorghe, pe un perete, careva și-a vărsat (cu majuscule) năduful: VENI BURGHEZELIA / SĂ SCIDEZE ROMÂNIA. Nu sînt prea sigur dacă burghezelia e de vină, dar omul are dreptate, cred: România e scidată rău. (D. S.)

● Poliția unui orășel din New Hampshire a primit un telefon de la o sală de fitness cum că un tip a intrat în sală, s-a dezbrăcat complet, a lăsat toate hainele la garderobă, s-a plimbat în sus și-n jos prin sală gol pușcă, apoi s-a dus la o saltea de yoga și a început să exerseze. Cînd poliția a venit la fața locului, tipul era într-o poziție de yoga și medita. Într-adevăr, gol cum l-a făcut mumă-sa. A fost pur și simplu șocat să fie arestat, spunînd: „Am citit la intrarea în sală că aici e un loc lipsit de prejudecăți. De ce mă arestați?“ Cu sau fără prejudecăți, ceilalți oameni din sală s-au declarat jenați, alții oripilați și unii chiar scîrbiți de comportamentul yoghinului. Deci, cînd vă mai dați lipsiți de prejudecăți, aveți grijă că nici nu știți la ce vă expuneți. Unii o pot lua mult mai în serios decît credeți… (S. V.)

Foto: M. Chivu

Mai multe