Cu ochii-n 3,14
SĂ AJUNGI LA GRANIȚA
PLANETEI ALBE E CA ȘI CUM
AI EXPERIMENTA, LA O ADICĂ, ACEEAȘI REÎNCARNARE PREA DES
● „Să ajungi în careu și să nu poți trage la poartă e ca și cum ai dansa cu soră-ta“, a spus, cîndva, Diego Armando Maradona. E o bună formă de încurajare la acest Mondial cu multe goluri. (M. M.)
● În 1840, sudiștii americani foloseau un verset biblic din Romani 13 pentru a justifica sclavia. În 2018, același verset a fost folosit pentru a justifica separarea familiilor la granița cu Mexicul. Biblia, o carte încă la modă. (M. C.)
● Aseară, cînd am văzut un gîndac mare, negru și scîrbos la intrarea în bloc, m-am gîndit la ce citisem de dimineață: „Insectele merită respect, ne amintește paleoentomologul André Nel, ele fac parte dintre primele animale terestre din istoria planetei și au supraviețuit tuturor extincțiile masive“. Încercați această mantră, poate le acceptați mai ușor. (A. M. S.)
● La mitingurile recente din Piața Victoriei (și nu numai, și nu cele în cămași albe obligatorii, desigur) am în-tîlnit o categorie de oameni foarte pe gustul meu: cei care ajung la fața locului, apoi pur și simplu tac (uneori mai și strigă, dacă e cazul) și stau acolo cît e nevoie. Fără să se agite sau să socializeze neapărat. (I. P.)
● Masculii girafă beau urina femelelor girafă pentru a determina dacă este atractivă. Probabil asta experimenta și cultul lui Bivolaru: dimensiunile seducției zootehnice. (M. C.)
● O singură veste bună de cînd cu teleormanizarea României – roșiile au din nou gust de roșii. Dar, la o adică, ne-am putea lipsi de ele. (A. P.)
● Joc de popice în trei timpi. 1) Daruri: rucsac material textil + una sticlă Martini + colier bicolor (jad/ametist) + buchet de trandafiri + una orhidee. 2) Masă festivă. 3) Post-festum: Astfel împodobită, precum mult prea lăudatul pom, odată intrată în holul blocului, călcîiul lui Ahile îmi joacă festa și… „buf“ (evident, sticla de Martini, ambalată, „la sigur“, în rucsacul cel nou). Nu-i nimic – îmi zic – s-a spart ghinionul! Da’ de unde! Ghinionul s-a prelins „la pas“ pînă sus. Înșfac în grabă mopul și șterg un etaj de scări (se pare că mult mai bine decît femeia de serviciu, că apa era cam soioasă, fără urmă de damf); dar în aceeași grabă, azvîrl rucsacul în ligheanul cu apă. Cu mult prea tîrziu însă realizez gafa: telefonul (retro, tip buburuză, cu clapă) tremura din toate mădularele. Meșterul meu, vestit reparagiu din Piața Drumul Taberei, confirmă decesul. Și uite-așa, din ghinion în ghinion, spre victoria finală! Căci se pare că nu mai am scăpare, de-acum. Va trebui să trec pe telefon „de ultimă generație“. Din megafoane răzbătea: „Mulți ani primească / La mulți ani!“. Se putea, așadar, și mai rău! (R. M.)
● În China este interzisă reîncarnarea fără o aprobare guvernamentală. Iar Organizația Mondială a Sănătății a catalogat dificultatea de a-ți găsi partener sexual drept dizabilitate. Reformulînd, în China nici măcar nu-ți poți rezolva o dizabilitate prin reîncarnare fără permisiunea comuniștilor de la putere. (M. C.)
● Un funcționar public japonez a încălcat legea prin care „trebuie să se dedice slujbei“, ieșind prea des la prînz cu trei minute mai devreme, aşa că șefii lui au ţinut o conferinţă de presă prin care și-au cerut iertare localnicilor. Preluînd modelul, putem să organizăm și noi întîlniri pentru a le mulțumi aleșilor cînd lucrează peste program. (C. Ş.)
NU E O VIZIUNE
PENTRU DOUĂ PERSOANE
CU VEDERE LA DULAP,
CI VORBA AIA FĂRĂ MARGINI
● „Ajunși la faţa locului, tehnicienii băncii au găsit un şobolan mort şi mai multe bancnote sfîşiate.“ Nu e o scenă dintr-un roman noir, ci o știre indiană despre o rozătoare care a pătruns într-un bancomat din orașul Tinsukia și a murit, după ce a devorat bancnote în valoare de 18.000 de dolari. (M. P.)
● Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a postat pe Facebook un clip din Venezuela în care forțele de ordine pun tunurile de apă pe protestatari. Venezuela, țara în care rata inflației e cea mai mare din lume și prețurile se dublează o dată la cîteva săptămîni. Iată un ministru cu viziune de viitor. (C. Ș.)
● S-a ales cea mai sexy vacă din Marea Britanie – o cheamă Char și trăiește la Gooseform Farm, în Culm Valley, Devon. Competiția, organizată de compania RAGT Seeds, a fost strînsă: 40 de vaci au ajuns pe lista scurtă. Stăpîna vacii, Charlotte Cunningham, a cîștigat o vizită la spa pentru două persoane. Din păcate, Char nu se poate bucura de premiu, vacile nu sînt admise la spa. (A. P.)
● Cînd se inversează rolurile: un el în maiou strîmt, alb, cu vedere la pectorali, se tot învîrte pe lîngă mine. Se face că scapă un pix, se apleacă sexy să-l ridice, vine metroul, îl claxonează. (C. Ş.)
● Din pliantul unui supermarket, cîteva produse menite să ne facă viața mai ușoară: „organizator/husă“, „dulap textil, pentru haine“, „robot de aspirare“, „coș flexibil“, „cizme de ploaie cu luminițe, băieți“, „cizme de ploaie cu luminițe, fete“, „jucărie gonflabilă pentru sărit“, „dres cu licență, fete“, „protecție pat“, „turn cu cărți, pentru copii“. (D. S.)
● Timp de trei ani, un fermier din India, Bussa Krishna, se roagă zilnic unui altar închinat președintelui american Donald Trump. Îi aduce ofrande și îi aprinde lumînări, întocmai ca unei zeități. Poate că, pînă la urmă, e adevărată vorba aia: cine se aseamănă, se adună. (S. G.)
● Auzite în metrou: „Sîntem vai morțișorii noștri!“ Inventivitatea românilor în ceea ce priveşte diminutivele e fără margini. (C. Ş.)
Foto: Cristina Ştefan