Cu ochii-n 3,14

25 octombrie 2017   LA SINGULAR ȘI LA PLURAL

ATUNCI CÎND ÎNTRE MAL ȘI MAL
E O ÎNTREBARE ÎN ETER,
NIȘTE ELEVI DE PE MARTE SE ARUNCĂ PRINTRE REZERVELE DE CAUCIUC 

● În București, pe la semafoare, dau peste destui coorășeni de-ai mei care, atunci cînd e roșu, se aruncă printre mașini, cu avînt de kamikaze, într-un slalom nebun. Și, habar n-am prin ce minune, reușesc să supraviețuiască și să ajungă aparent întregi pe partea cealaltă. (I. P.)

● „Deci albia minoră înseamnă între mal și mal, cu insula (Belina) din interior. În momentul în care un curs de apă a dispărut – brațul Pavel –, atunci malul s-a mutat pe partea ailaltă a insulei, firesc, deci nu mai exista în albia minoră“, a spus Eugen Nicolicea, în apărarea colegei sale de partid Rovana Plumb. Geografia salvează România de corupție? (A. M. S.)

● Ani în șir m-a invitat la Stockholm și nu m-am dus. Acum m-am dus, neinvitată, dar… Oare de ce atunci nu se putea? Nu, nu e o întrebare retorică, e o întrebare în eter. Care nu comportă nici un fel de vorbe. Doar fapte. (R. M.)

● Conducerea Liceului Greco-Catolic „Inochentie Micu“ din Cluj-Napoca a trimis acasă nişte elevi pentru vina de a fi avut părul lung. Regulamentul liceului prevede pentru băieţi „o tunsoare adecvată, cu o lungime a părului de 4-5 centimetri“. Conducerea a dat mai multe precizări legate de incident: „Liceul nostru dorește să educe cetățeni responsabili, care să respecte legea.“ Nu mai bine se preocupă liceul să nu mai producă analfabeţi funcţional pe bandă rulantă?! Ce contează cît de lung au elevii părul, contează cît şi cum gîndesc. E şi-un cîntec. (M. C.)

● Dacă bărbații sînt de pe Marte, iar femeile de pe Venus, şi de asta se înţeleg atît de greu, atunci, la cum invocă probleme de comunicare la fiecare nouă criză, membrii PSD sigur sînt de undeva mult în afara galaxiei noastre. (C. Ș.)

● Alegerile prezidenţiale din Liberia au fost cîştigate de un domn pe nume George Tawlon Manneh Oppong Ousman Weah, nimeni altul decît fostul mare atacant de la A.C. Milan din anii ’90 şi singurul fotbalist african care a cucerit vreodată Balonul de Aur. Ar fi putut să se stabilească la Monaco şi să-şi numere banii, dar omul s-a întors acasă să pună umărul la modernizarea micuţei sale ţări. După mai multe războaie civile, infrastructura Liberiei este distrusă, iar rata de şomaj a ajuns la 85%, asta şi după ce rezervele de cauciuc, principalul produs de export, s-au epuizat. Respect, George Tawlon Manneh Oppong Ousman Weah! (M. C.


Foto: A. Vrana

VREI O FORȚĂ NOUĂ CE AR PUTEA CONDUCE SUFLETUL LA CER?
AVEM ASTFEL DE VORBE 

● Fascinantă, precum un poem dadaist, această înșiruire de reclame, sloganuri și anunțuri de-a lungul șoselei: „Vrei o mașină nouă?“ – „Avem tămîie“ – „Aici teren mirific“ – „Transport moluz, fier vechi etc.“ (M. M.)

● În timpul discursului de peste trei ore susținut în Sala Mare a Poporului din Beijing, care a marcat începutul Congresului al XIX-lea al Partidului Comunist, preşedintele Xi Jinping a declarat în fața delegaților că statul chinez a stat „înalt și ferm în Est“, grație zecilor de ani de „luptă neobosită“. A adăugat că a sosit timpul pentru ca națiunea să se transforme într-o „forță puternică“, ce ar putea conduce lumea pe plan politic, economic, militar și în cazul problemelor de mediu. (D. C.)

● Un tabloid publică o înregistrare cu Ana Maria Prodan, vorbind la telefon despre transferul unui jucător. Iată: „Virgile, îmi spui şi mie în p… mea că trebuie să semneze Craiova actele, a treia parte pentru Verona? P… mea… Îmi spui sau nu-mi spui? Că e jucătorul meu… Că dacă nu, nu mai reziliez nici un contract cu Craiova şi mai faceţi p… transferul. Las-o în p… mea… Sîntem prieteni, prieteni, dar eu stau şi nu ştiu nimic. Tu lucrezi, tu faci în p… mea, iar tu nici bunul-simţ măcar să-mi dai un mesaj. Spune-i lui Acri că-mi bag p… în familia mă-sii şi vă f… în gît, că faceţi transferul ăsta fără mine cînd o zbura porcul. Că-s a treia parte din contract şi vă luaţi la m… toţi!“ Comentariul tabloidului este memorabil: „Ana Maria Prodan şi-a pus la punct interlocutorul, care nu a avut puterea să ofere vreo replică. Un lucru este, însă, cert. Sexy-impresara pune mult suflet atunci cînd vine vorba de un transfer şi este dispusă să meargă pînă în pînzele albe…“ Nu pun la îndoială că drumul dnei ANP pînă în pînzele albe e pavat cu intenții bune. Dar comentariul e și mai important, pentru că luminează legătura directă între punerea de suflet și folosirea p… Vorba aia: unde stă sufletul, stă și p… Să mai pui suflet în ceva pe lumea asta… (S. V.)

● Strigător la cer, de pe site-ul Mediafax: „Directorul unui centru pentru handicapaţi din Urlaţi e acuzat că a ascuns un focar de rîie“. (M. P.)

● Pentru a celebra cum se cuvine aniversarea a 123 de ani de la înfiinţarea Partidului Socialist Bulgar, nişte grafferi din cartierul Lozeneț din Sofia au colorat cu spray-ul revoluţionarii, soldaţii şi stahanoviştii reprezentaţi în monumentele sovietice, astfel încît să semene cu supereroii americani din comics-uri. Ambasada Rusiei a dat un comunicat de presă în care cere autorităţilor bulgare să cureţe monumentele, să-i identifice şi să-i pedepsească pe vandali, şi să ia „măsuri exhaustive“ pentru a preveni astfel de „atacuri“. (M. C.)

● (urmare din numărul trecut) Imobiliare La Greu SRL, Kartoffel The Original SRL, Tractor Magazin SRL, Uzina De Logo SRL, Autor SRL, Eka Engleza Pentru Liderii De Mâine SRL, Viața Vie SRL, Bla Bla Metropolis Food SRL, Cub Rotund SRL, Ursulețul De Pluș Și Amicii SRL, Vorbe Grup SRL, Divizia De Schele SRL, Energie Divină SRL, Scribul Și Abacul Cont SRL, Noroc Internațional Import Export SRL, Pretexte SRL, Euroclinica De Somnologie Și Ventilație SRL, Niște Băieți Online SRL, Aparent Ideal SRL, Unu Și Unu Company SRL, Salon Frumușica SRL, Fabrica De Oferte SRL, Mono Lemn SRL, Vis Elegant Imob SRL, Zeița Ambrozia SRL, Porc-à-porter SRL, Stau Cu Tine De Ziua Ta SRL, Apolodor Execut SRL, Formă Fără Vârstă SRL, Sferic Uși Și Ferestre SRL, Prosper Mereu SRL, Tablouri În Ulei Și Sclipici De Cristina Hopu SRL, Elita Antiincendiu SRL, Strălucitorii De Mașini SRL, Mâna Invizibilă SRL, Atelierul De Vizavi SRL, Tainica Deltă SRL, Măgureanu Folclor SRL, Ordine În Cifre SRL, Clinica Urechii SRL, Fluturi Prin Fum SRL, A Fi & A Nu Fi Company SRL. (D. S.)

Foto sus: Cristina Ştefan

Mai multe