Cu ochii-n 3,14

17 noiembrie 2005   LA SINGULAR ȘI LA PLURAL

PIERDUT ÎN DETALII, CINEVA A LIMPEZIT, PÎNĂ LA CAPĂT, ÎN ÎNTUNERICUL ALĂTURAT, STRATURILE UNUI AMĂNUNT * (urmare din numărul trecut) "[...] Mai e un personaj aici care este cel mai interesant. Un artist pierdut în detalii. [...] Am să-ţi povestesc un episod care îi caracterizează personalitatea, dar pentru aceasta trebuie să mă întorc la doamna cu pijamale vărgate care mărturisea că ar dori să i se facă un portret în ulei. Auzind aceasta, faţa artistului s-a luminat, ochii i s-au aprins, iar din gură i-a scăpat un cuvînt aprobator. Iată aici ceva care i-ar putea mijloci o etalare briliantă a talentului său. Şedinţele au început. După cea de a patra, artistul a adăugat portretului ultimele tuşe de Ťdetaliu», iar în ziua următoare, cu o privire triumfătoare, a supus tabloul criticii tuturor rezidenţilor de aici. Portretul era magnific! E adevărat că faţa era mai degrabă voalată şi că nu semăna cu originalul, dar toate detaliile şi ornamentele ieşeau în relief şi se impuneau vederii. În primul rînd cele două aluniţe purpurii ca nişte mingi de foc: pe una dintre ele artistul pictase trei fire de păr uriaşe, iar pe cealaltă plasase o muscă. [...] Nu există limbă pe Pămînt cu un vocabular îndeajuns de bogat ca să descrie furia doamnei atunci cînd a văzut modul scandalos în care fusese portretizată. A înşfăcat primul cuţit care i s-a nimerit sub priviri şi l-a înfipt în ochii propriului portret pe care apoi l-a tăiat şi l-a aruncat peste terasă. De acolo l-au preluat cîţiva vagabonzi care au adăugat insulte ofensei legînd o broască moartă de tablou. În fine, l-au atîrnat de un stîlp în faţa sanatoriului din care Lidia plecase pentru încă o porţie de kumîz." (D. S.) * La Biblioteca Judeţeană din Deva existau, încă înainte de 1989, cîteva colecţii de reviste culturale de la începutul secolului trecut şi mai multe almanahuri interbelice. Între timp, din lipsă de spaţiu, ele au fost date la casat. La fel cum se casează în bibliotecile de cartier din Bucureşti cărţile care nu sînt cerute un timp îndelungat. Pesemne cineva din Ministerul Culturii a limpezit, pînă la capăt, problema spaţiului (lipsă) şi a timpului (îndelungat). (S. S.) * Sînt fericit că, în sfîrşit, în timpul spectacolelor de teatru nu mă mai deranjează stridentele sonerii de mobil. Acum pot asculta, în întunericul sălii, noile sonerii polifonice. (M. C.) * În Piaţa Gemeni, fostă Galaţi, a a apărut un părculeţ cu bănci şi cu o fîntînă arteziană în mijloc. Pe un panou alăturat scrie: "Lucrare executată de Primăria sector 2. Primar Neculai Onţanu". Care va să zică, locuitorii din zonă pot vedea acum, în fiecare zi, execuţia primarului Onţanu. (A. M.) * Un mod de a fi dilematic s-a răspîndit prin toate straturile populaţiei. Altfel nu-mi explic apariţia pe vitrina unui mare magazin a afişului: "Sfaturi pentru cumpărătorii dilematici". Dacă la magazin nu obţineţi satisfacţie, încercaţi cu revista! (M. B.) * Varianta românească de Monopoly, intitulată Metropoly şi produsă de Noriel, e aproape identică cu cea originală, englezească. Singura diferenţă este că, atunci cînd devii proprietarul unui cartier, nu-ţi mai construieşti case, ci magazine şi supermarket-uri. Psihosociologii locali ar interpreta, probabil, acest amănunt în spiritul excesivei plăceri consumiste a clasei mijlocii neaoşe în formare. (I. P.) APARE, ÎN FUNDAL, O ROTUNJIME DIN GIULEŞTI, DEŢINĂTOARE A PUTERII COSMETICE * Văzînd clipul "Incomplete" al celor de la Backstreet Boys - în care apare, în fundal, o maşină în flăcări -, nu pot să nu mă gîndesc la descreieraţii ăia din Franţa! Actualitatea politică îmi strică bucuria estetică. Scuzaţi rima. (a. l. ş.) * Fostă sală de şedinţe a Comitetului Central al PCR pînă în '89, fostă sală a Senatului după Revoluţie, Sala "Omnia" a fost consacrată, prin decret, ca sediu al Teatrului de Operetă. Atîta rotunjime în destinul unui loc farmecă, atîta rezonabilitate zguduie. (R. C.) * Două bătrînele din Giuleşti discutînd la coadă la plata întreţinerii: "Ai văzut la televizor? Zici că a venit Sfîrşitul Lumii". "Păi, nu vezi că unii zic că teroriştii sînt de vină, alţii că imigranţii şi forţele oculte, alţii că extratereştrii..." Unde eşti tu, Baudrillard!? (M. C.) * Fiind în tramvaiul 41 şi neavînd nimic de făcut pînă la destinaţie, îmi arunc ochii peste umărul unei dudui şi în ziarul acesteia, în pagina de anunţuri publicitare. Pe lîngă fete dornice de conversaţii cu domni generoşi, zăresc şi poza măicuţei Laura, "deţinătoare a puterii supranaturale, atestată de mai-marii bisericii şi binecuvîntată de sfîntul duh" şi care "ajută lumea la necaz şi oamenii ajunşi în pragul disperării. Cei care au astfel de probleme pot suna la numărul de telefon: 0720...". Numai religia nu devenise afacere profitabilă! (R. P.) * După mostrele gratuite pe care le primeşti la cosmetice, băuturi sau mîncăruri, a venit şi vremea mostrelor pentru periuţele de dinţi; dar, pe cînd pe primele le poţi lua şi consuma (sau arunca), pe acestea trebuie să le testezi la faţa locului, fiind ataşate direct pe ambalaj; vestea bună e că, dacă nu-ţi place testul, nu trebuie să cumperi şi periuţa; o pui înapoi în raft, laolaltă cu mostra, deja încercată. Poate place altcuiva... (S. G.) DE CE PLÎNGI? NU E DECÎT UN TIMP ANIMAT ÎNTR-O VITRINĂ * Sentiment-eveniment sîmbătă, în Bucureşti, după ce a apărut The End-ul la Luminile rampei. Un băieţel îi spunea bărbatului de lîngă el: "Tati, de ce plîngi? Nu e decît un film!". (R. C.) * Acum cîtva timp, mă întrebam cum se va traduce în româneşte Harry Potter and the Half-Blooded Prince. Ei bine, s-a tradus (am văzut o reclamă la PRO TV). Versiunea românească se numeşte Harry Potter şi Prinţul Semipur. Ce să mai zic, rimează cu Ambipur... Dar, mă rog, aventurile continuă... (M. V.) * Din Suplimentul de cultură aflu (mulţumesc, Casiana Ioniţă!) cum au fost botezaţi Trey Parker şi Matt Stone, cei doi realizatori ai serialului animat "politically incorrect" South Park: "South Park Conservatives". Ca membru fondator al PSP (Partidul South Park), activ în redactarea unei petiţiuni către CNA pentru reinstalarea serialului pe micul ecran (din păcate, neîncununate de succes...), nu pot decît să mă solidarizez cu Parker & Stone ("Park" & "South"?) atunci cînd spun - nu doar în imagini - "Ne-am săturat de ideea că ori îţi place Michael Moore, ori vrei să împuşti irakieni. Ideea că nu poate exista o cale de mijloc. Găsim la fel de multe lucruri de care să rîdem şi la cei de stînga, şi la cei de dreapta." Bravo, băieţi, asta-i ideea! (a. l. ş.) * Am găsit afişul de mai jos într-o vitrină, cu explicaţia: "Două luni în care te poţi hotărî dacă mergi pe credit sau plăteşti produsul integral". Victorie, am luptat şi am cîştigat: nici în industria bancară nu se mai poate fără dileme. (C. G.) P.S. Aceasta nu este o reclamă.

Mai multe