Cu ochii-n 3,14

UN GRUP DE SAVANŢI A DESCOPERIT FIORI ÎN SPATELE UNUI VIS ÎMPLINIT, LA UN PAS DE ULTIMUL GÎND MARE * Dedicaţie specială pentru Radu Cosaşu: Stimate domnule Cosaşu, iubite şi preţuite coleg, dragă Relu, cu ocazia ............., dă-mi voie să-ţi aduc la cunoştinţă următoarele: un grup de savanţi a descoperit, recent, că un om de 75 de ani va fi dormit 25 de ani dintre aceştia, va fi muncit 8 şi va fi visat 5! Nu ni se spune ce va fi făcut - şi încă mai face - în restul timpului (după socotelile mele ar mai fi timp liber aşa, la fo 32 de ani...), dar lucrul cel mai senzaţional mi se pare acest fapt incalificabil şi inefabil că timpul "alocat" muncii e doar cu 3 ani mai lung decît cel "alocat" visării. A se extrage rădăcina poetică. (a. l. ş.) * Studiile medicalo-statistice îmi dau fiori. Cînd mă aştept mai puţin, din ziare îmi sare în ochi cîte o concluzie îngrijorată. De pildă, luni citesc aşa: "În oraşele supraaglomerate şi foarte poluate se nasc mai multe fete, relevă un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea din S‹o Paolo, Brazilia". Şi apoi că: "Femeile educate, căsătorite sau supraponderale au o viaţă sexuală nesatisfăcătoare, conform unui studiu canadian". Din cîtă statistică socială s-a prins de mine, concluziile astea mi se par baliverne, dacă nu cumva ziariştii care bagă studiile la fapt divers înţeleg aiurea. Oricum, se pare că, deşi vor fi din ce în ce mai multe femei, acestea vor fi şi din ce în ce mai proaste, mai necăsătorite şi mai slabe. Asta chiar că este o veste ambiguă. (C. G.) * În spatele unui bloc, într-o gheretă improvizată, mare afiş mare: "Nu mai trimeteţi copii cu sifoane la umplut". Cu această ocazie, mi-am amintit ce modă a fost odată cu TEC-urile (faimoasele, pe vremea aceea, sucuri la dozator, de diverse culori - verde fosforescent alias kiwi şi un fel de roz pe post de zmeură - şi dubioase gusturi) şi cu sifoneriile. Şi mi-am mai amintit că tocmai copiii erau întotdeauna "de serviciu" cu umplutul sifoanelor şi cu distracţia de după - golitul lor, pe drum, cu prietenii. (R. P.) * Primesc de la un prieten al cărui anonimat doresc să-l păstrez, pentru liniştea viitoarelor sale ore de lectură, următoarea constatare de la faţa locului: "Un vis împlinit: în holul Bibliotecii Academiei răsunau ieri vesele manele. Băieţii în uniformă de la poartă îşi utilizau calculatorul din dotare în singurul mod în care ştiau. Ca sculă de cîntat". Drept pentru care consemnez, întru nemurire. (M. V.) * La începutul anilor '60, în Deva erau numai case cochete, vile ungureşti şi săseşti. Două-trei blocuri cubiste, solide şi spaţioase. De pe la mijlocul anilor '70 s-a ras tot şi s-au făcut, ca peste tot, blocuri mizerabile din betoane şi mortar. Aşa a rămas, cu mici excepţii. În prezent, tonul micului orăşel prăfuit e dat de sutele de magazine second-hand presărate pe toate străduţele, într-o intrare cu boltă din centrul vechi, unde pe vremuri se vindeau cele mai bune bomboane cu vişine şi praline hand made, la un pas de catedrala catolică, în coasta casei lui Petru Groza. Şi pentru ca toate să poarte un nume, un investitor vizionar le-a zis, tautologic, Visul imaginaţiei. (S. S.) * În troleu, pe scaunul din faţa mea, o femeie citeşte pe genunchi o carte pe care, din cînd în cînd, o subliniază cu un pix. Cînd se ridică să coboare, văd autorul şi titlul cărţii: Swami Shivananda, Ultimul gînd determină următoarea reîncarnare. (M. C.) * Ministrul Sănătăţii a decis închiderea Spitalului de psihiatrie de la Poiana Mare, pe motiv că nu aduce profit. Are dreptate, atîţia oameni suspecţi sub raportul sănătăţii mintale se ocupă cu mult folos de banii lor şi ai familiilor lor, încît existenţa dezinteresată a internaţilor din judeţul Dolj trebuia curmată. (M. B.) SE PARE ÎNSĂ CĂ, AŞA CUM SE OBIŞNUIEŞTE, AVEM FORME UMFLATE DIN VEAC * Istoria nescrisă a manelei româneşti înregistrează o lungă serie de cover-uri (ca să folosesc un eufemism): de la "importul" turcesc al celor de la L.A. cu "Ochii tăi", pînă la Adi de la Vîlcea cu "Supărat, supărat"/"Umoran" - Jasmin Stavros. Se pare însă că unii o fac constant. Manelostar-ul Costi Ioniţă, de pildă. Dacă "Noapte de noapte", melodia pe care o cînta, acum cîţiva ani, cu fetele de la Elégance, era o variantă debilă la "The love I have for you" a Dinei Vass, mai recenta "Sus paharul", cîntată cu Kosovo, este hitul sîrbesc "Placi zemljo" al Draganei. (Ei bine, da, mă mai pricep la manele! Am trăit 6 ani într-un cămin studenţesc...) (M. C.) * Sîmbătă, 5 noiembrie a fost ziua morţilor. După slujba de la biserică, ne-am dus la cimitir, aşa cum se obişnuieşte. La biserică împărţisem deja pachetele şi aici ne mai rămăsese doar colivă. De cum am coborît din maşină, un cerşetor insistent s-a tot ţinut după noi să-i dăm ceva. Cum tocmai auzisem, recent, de la un cunoscător (tatăl unei colege de-a copilului meu) că nu e bine să dai bani, căci sînt ochiul dracului, i-am oferit insistentului colivă. Nu numai că nu a acceptat, dar a fost foarte ofensat: ne-a spus, cu agresivitate, că aşa ceva se dă numai la porci. (I .P.) * Mutaţie în eterna problemă a formelor fără fond din România? După prestaţia unei foste consiliere prezidenţiale, se poate afirma cu deplină îndreptăţire că avem forme cu fond. Cu fond de ten. (R. C.) * Săptămîna trecută, telefonul meu fix, abonat încă (fără să ştiu de ce) la RomTelecom, începe, de bezmetic, să formeze, de unul singur, în noapte, un număr. Ridic speriată receptorul, îmi scuip în sîn şi aud o conversaţie între o voce feminină şi una masculină; siderată, îmi cer mii de scuze că le întrerup conversaţia, "dar ce dracu' se întîmplă aici?". Mi se spune să părăsesc linia, pentru că se face o verificare. În ceea ce mă priveşte, chiar dacă pînă acum mai aveam dubii, după facturile umflate din ultima vreme, dar mai ales după asemenea verificare, categoric o voi părăsi. Mulţumesc, şi pe această cale, vocii masculine, pentru sfat. (S. G.) * "Telegrame" din veac, la zi: Şef arbitri fotbal făcut Ceauşescu şef federaţie. Şef federaţie fotbal făcut şef arbitri de rahat şi morţii mă-tii. Microbişti hotărîţi ieşit stradă ptr. revoluţie şi răsturnat tiranul. (R. C.) NU SE SUFLĂ O VORBĂ DESPRE TRADIŢIONALA TĂCERE ADÎNCĂ * "La douce France" cîntată de Trenet s-a dus în fum săptămîna trecută, cînd imigranţii, şi fiii, şi nepoţii, şi fraţii, şi cumnaţii, şi verii imigranţilor din nişte comune suburbane ale Parisului au dat foc maşinilor, au atacat forţele de ordine şi au făcut prăpăd. Apoi reprezentanţii comunităţilor, dar şi opoziţia socialistă, s-au plîns că ministrul de Interne, Nicolas Sarkozy, a spus lucrurilor pe nume, numindu-i "derbedei". Se vorbeşte despre eşecul integrării, dar nu se suflă o vorbă despre integrism, despre Mai '68 (şi atunci, aşa a-nceput...) şi despre aceste comunităţi venite în număr mare de peste Mediterana, devenite număr şi mai mare în răstimp de o generaţie şi care acum ţipă că n-au de lucru, de parcă le-ar fi chemat cineva la lucru şi nu le-a dat... Unii dintre ei chiar sînt derbedei, dar derbedei apăraţi de limba de lemn a corectitudinii politice, drept care tot ei ridică glasul şi acuză "sistemul"! În ce lume trăim?! (a. l. ş.) * Noiembrie 2005. La reşedinţa de lîngă Bruxelles a ambasadorului României la NATO (E.S. Bogdan Mazuru), noul ambasador al Franţei la NATO (E.S. Richard Duque) răspunde unui toast vorbind despre tradiţionala relaţie specială dintre România şi Franţa, laudă bucătăria gazdelor şi apoi, în glumă, cere scuze ambasadorului britanic la NATO (E.S. Peter Ricketts) şi aminteşte convivilor că, la anul, congresul mondial al francofoniei va avea lor la Bucureşti. Excelenţele lor ambasadorii Canadei şi Spaniei la NATO îl aplaudă. Recunosc spăsit că sînt unul dintre cei care, în non-excelenţa lor, în noiembrie 1997, se întrebau dacă chiar va mai exista un val doi NATO. (A. C.) * Poşta electronică a zilelor noastre mi-a adus, de la un prieten al acestei rubrici (Andrei Covaciu-Pogorilowski), transcrierea unei epistole pe care Alexandr Skriabin o scria Nataliei Valerianovna Sekerina pe 28 iunie 1893, din staţiunea Samara. Cum textul mi s-a părut plin de un haz înalt, mi-am zis că n-ar fi rău să-şi afle locul aici. Dar (fiindcă e cam lunguţ) l-am împărţit în două. Azi, prima parte: "[...] Într-adevăr există şi oameni care aduc puţină variaţie în această existenţă. Îţi voi spune mai întîi despre unul dintre aceştia, o doamnă cu pijamale vărgate... ŤLidia cea tărcată». Faţa ei arată ca un semn de întrebare cu un nas foarte proeminent la capătul căruia soarta a dispus existenţa a două aluniţe. Destinul impasibil a oferit uneia dintre ele trei firişoare roşii. Doamna îşi concentrează toată forţa morală în aceste firişoare şi de aceea nu şi le tunde niciodată. [...] Tema sa favorită de conversaţie sînt aluniţele, care au pus-o în tot felul de situaţii bizare. Iată episodul ei favorit: mişcată pînă la lacrimi în timpul unei şedinţe de lecturi poetice, şi-a scos batista ca să-şi sufle nasul. Accidental şi-a rănit una dintre aluniţe, ceea ce a făcut-o să scoată un ţipăt sau un fel de sunet ciudat care a spart tăcerea adîncă a grupului, făcînd-o să apară în ochii celorlalţi ca o persoană lipsită de maniere. Cum buna creştere reprezintă virtutea de căpătîi a acestei doamne, din acea zi s-a decis să-şi distrugă aluniţele. Şi le-a cauterizat zilnic, ceea ce nu le-a oprit să crească mai departe. Doar şi-au schimbat culoarea. Acum este faimoasă în mediile medicale şi meteorologice [...]. Aluniţele ei prevăd schimbările vremii transformîndu-se în albastru închis şi maro dacă plouă sau e frig şi în roşu aprins dacă e senin şi cald. Doctorii i-au prescris kumîz, pe care va trebui să-l bea pînă va deveni frumoasă!" (continuarea istoriei doamnei cu aluniţe în numărul viitor) (D. S.)