Cu ochii-n 3,14

18 august 2005   LA SINGULAR ȘI LA PLURAL

CÎND NU-S STUPIDE, PERVERSIUNILE UMORULUI AGITĂ PERIODIC APELE IDEILOR, ÎNTRE UN PLICTIS ŞI ALTUL * Mediafax a extras din stenogramele ultimei sesiuni parlamentare schimburile de replici cele mai haioase, cele mai expresive, aşa-zisele "perle" ale deputaţilor. Nu pot cita nici una cu şanse de a deveni memorabilă, enormă, eternă. Cînd nu sînt agramate, sînt nesărate, cînd nu-s stupide, sînt scremute, toţi fiind convinşi c-ar fi spirituali. Aleşii neamului nu mai au nici un haz (de vor fi avut cîndva). Dacă nici asta nu se numeşte criză... (R. C.) * La o emisiune cu camera ascunsă (Taxi Driver , Naţional TV), o domnişoară brună, cu o fină experienţă într-ale firii umane, declară că, dintre toţi bărbaţii, italienii sînt, de departe, cei mai perverşi. Şi nici nu apuci să-ţi laşi mintea să hălăduiască spre scenele cu cătuşe sau haine de piele interzise minorilor, că şi începe domnişoara, plină de dispreţ, să descrie cu lux de amănunte "perversiunile" italienilor. Aceştia, zice, dacă îţi oferă 400 de euro pentru o noapte şi tu îi iei (pentru acelaşi lucru), a doua zi italianul o să spună despre tine că eşti "una din alea", după care o să te mai şi desconsidere. ...Ai naibii italieni perverşi! (S. G.) * Cîte bănci cu simţul umorului cunoaşteţi? Eu numai două: Volksbank, care a lipit la intrare un semn prin care interzice intrarea cu arme în incintă, şi Unicredit, care a inventat cuvîntul Unidebit. (M. C.) * Sondajele de opinie, aceste lucruri extrem de serioase care agită periodic apele naţiunii, au cedat şi ele caniculei şi au căpătat o versiune uşoară, de vară. "Care este cel mai frumos politician?", a fost întrebat poporul. Pe locul întîi a ieşit Adrian Năstase. Mă întreb dacă, pentru fostul premier, pierderea puterii politice poate fi suplinită de cîştigarea puterii estetice. (M. V.) * Foarte bine venită recomandarea lui H.-R. Patapievici, în ancheta Cotidianului privitoare la cărţile de citit în vacanţă: Paul Zarifopol, Din registrul ideilor gingaşe . (R. C.) * Zapînd, leneş, între un post şi altul, între un plictis şi altul, pic - pe la orele după-amiezii - pe B1 TV, în toiul (amorţit) a ceea ce părea un microtrotuar: cetăţenii erau întrebaţi ce personalitate preferă & rugaţi să o descrie "în cîteva rînduri" (sic). Şi astfel, după unii-alţii "nominalizînd" (cum se zice acuma) ba un Stolojan, ba nişte băseşti, ba un Tăriceanu, ba - chiar - un Liiceanu, apare un tip la vreo 50-şi de ani, cu şapcă tovărăşească, ochelari & figură, aşa, de şef pe la CEKA... Iar acesta spune, scurt: "Mozart". (!) "De ce?", întreabă, un pic interzisă, reporteriţa; "Pentru că era un geniu, dom'le!", mai scuipă individul, apoi dispare. (a. l. ş.) PE DE ALTĂ PARTE, VOM AJUNGE SĂ NU MAI FACEM DIFERENŢA ÎNTRE ĂIA MAI GRAŞI, CARE PAR ACUM NIŞTE CUŞTI GALBENE, ŞI CEILALŢI, LA CARE SE REFERĂ TRANSFORMAREA * Zapînd aşa, liniştită, într-o sîmbătă seara, am dat, pe aTV de un curs de astrologie, din care am aflat, e drept, cu o oarecare stupoare, ce îi uneşte, pe de o parte, pe Amélie Nothomb, Jeni Acterian şi Mircea Cărtărescu, iar pe de altă parte, pe Caragiale, Eminescu, Nichita, Ceauşescu şi C.T. Popescu. Primii au, în propriul horoscop, planeta Venus retrogradă, iar ceilalţi îl au pe Marte retrograd. Ţară de retrograzi... (S. S.) * Ce vă spuneam, acum vreo două săptămîni, că vom ajunge să nu mai facem diferenţa între, de exemplu, gelul de duş cu iaurt şi iaurtul cu gel de duş! Am avut dreptate: a apărut un alt produs de întreţinere, de această dată cu... orez! Parcă mă şi aud peste trei-patru luni: "Iubi, adu-mi, te rog, şi mie uleiul cu extracte de sărmăluţe în foi de viţă! Cum nu-l găseşti? Uită-te cu atenţie, este pe raftul al doilea, lîngă şamponul cu orez! Tot nu-l găseşti? Bine, lasă, că mai am puţină loţiune de corp cu ulei de plachie!". (R. P.) * "Harry Potter vs Codul lui Da Vinci" este titlul unui articol din Jurnalul naţional . Asta îmi aduce aminte de vremea cînd eram copil şi s-a ivit o întreagă dispută la scara noastră: cine e mai tare, Arnold sau Brusli? Ăia mai graşi ziceau că Arnold, pentru că are muşchi, noi, slăbănogii, ziceam că Brusli, pentru că are viteză şi concentrare. A rămas indecis. (C. G.) * Săptămîna trecută, pe o ploaie torenţială (repet, torenţială), mă aflam cu o prietenă gravidă (repet, gravidă) la Universitate, încercînd să-i găsesc un taxi. În zadar! Nici un taximetrist (şi erau de la firmele cele mai mari) nu voia să o ia, pe motiv că nu le convenea destinaţia. Pînă la urmă, a luat-o un tip căruia prietena mea i s-a adresat în engleză. Taxiurile îmi par acum nişte cuşti galbene în care oraşul a închis cîte un animal, lăsîndu-l să comunice onomatopeic printr-un aparat hîrîind. (M. C.) * Kermit a-mplinit 50 de ani? OK, la mulţi înainte, dar ce se-ntîmplă cu ceilalţi - "the Swedish chef", cei doi morocănoşi din balcon (preferaţii mei!), Gonzo... -, nu au împlinit şi ei, toţi , aceeaşi vîrstă?? Că am înţeles că Miss Piggy, ca o doamnă ce este, şi cochetă pe deasupra, nu se pune la socoteală... (a. l. ş.) * Pe vremea politicii de apartheid, albii erau rasa superioară, negrii - cea inferioară, iar metişii se descurcau cum puteau în hăţişul de reglementări. Acum le-a venit rîndul: "Din punct de vedere cultural, africanii sînt superiori metişilor. Aceştia din urmă, dacă nu au parte de o transformare ideologică, mor din cauza abuzului de alcool", a declarat Blackman Nord, consilier pentru comunicare al oraşului Cap, unde se află Parlamentul Africii de Sud. Nu e clar la ce fel de ideologie se referă transformarea. (M. B.) SPĂRGÎND MEMORIA ZILEI, CEL CARE NU APARE PERSONAL AR PUTEA EXISTA * Vladimir Bukovski îi spune lui Marius Oprea (Ziua din 13 august): "Am găsit în cele peste 200.000 de documente din arhiva Gorbaciov, care mi-au parvenit recent, cu ajutorul unui tînăr şi curajos prieten care a reuşit să le sustragă, spărgînd memoria computerelor de la Fundaţia ŤGorbaciov» din Moscova, circa 200 de pagini care privesc direct natura relaţiilor dintre Ceauşescu şi Gorbaciov... Ele certifică modul extrem de avansat al degradării relaţiilor dintre cei doi lideri". Dar nici băiatul acela bun şi curajos, care a spart memoria computerelor de la Moscova, nu e de neglijat. (R. C.) * Oferte de serviciu la Mica publicitate (în Evenimentul zilei de luni, 15 august 2005): "tehnician dentar porţelanist, metalist, variante", "tehnicieni dentari cu experienţă (...) pentru proteze scheletate", "potcovari (...) pentru contracte în Cipru". (D. S.) * Ah, nu! Nu se poate să ne laşi aşa, băi Adriane, măi colega, dragă Cioro, dom' senator: ne zici (vezi "Poveştile suprapuse" de numărul trecut) că Gojko Mitici, actorul iugoslav, "s-a amorezat pînă peste urechi" - prin anii '70 -, de... Păi, asta-i, că nu (vrei să) ne spui! Uite, ca să te somez, îţi cedez un pont: cel care l-a aşteptat pe Michael Jackson, şi chiar i s-a adresat, "într-o sală în care starul se îndura să vină peste vreun sfert de oră", nu era ex-prezidentul Iliescu, ci ex-premierul Stolojan. Văd scena şi-acuma - crede-mă, aşa ceva nu se poate uita. (a. l. ş.) * La intrarea în Castelul Bran, Dracula a cîştigat, în sfîrşit, teren: s-a deschis, acolo, un Castel al Groazei - iniţiativă privată - unde, chiar dacă vampirul în cauză nu apare personal, sînt vreo 3-4 băieţi harnici, care te sperie bine prin pereţi sau de-a dreptul, cu sau fără costume de monştri. (I. P.) * Înainte să-mi pice în mînă lucrarea Premise istorice ale tehnicii moderne româneşti de Nicolae P. Leonăchescu (vol. II, Editura Tehnică, 1996), nu mi-ar fi trecut prin minte că ar putea exista vreo legătură, cît de firavă, între Eminescu şi paraşutism. Dar iată ce aflai din carte... În ziua de 24 iulie a anului 1808, un balon cu aer cald îl purta pe Iordache I. Cuparencu pe deasupra Varşoviei. La un moment dat, din cine ştie ce pricini, balonul a luat foc, iar Iordache, ca să-şi scape zilele, a sărit cu paraşuta. (A fost, ne spune autorul, cel dintîi salt reuşit cu paraşuta din istoria aviaţiei.) Acest Iordache I. Cuparencu era fiul unui anume Ioan Cuparencu din satul Călineşti (judeţul Suceava), sat în care s-a născut şi Gheorghe Eminovici, tatăl lui Mihai Eminescu. (D. S.)

Mai multe