Cu ochii-n 3,14

23 martie 2010   LA SINGULAR ȘI LA PLURAL

FIECARE OPRIRE DE ONOARE E AMÎNATĂ PE CÎT SE POATE (APROPO,

LA ÎNCEPUTUL ANILOR ’90 S-A STRECURAT O GREŞEALĂ)

● Într-un metrou, la fiecare oprire într-o staţie, un individ cu palton negru şi fular alb apăsa pe butonul verde al uşilor din dreptul lui, apoi se dădea la o parte. Uşile se deschideau, dar nimeni nu intra sau cobora pe acolo. De cîte ori făcea asta, omului îi cădea de pe umăr o parte a fularului, pe care el şi-l potrivea apoi ceremonios la loc, după care începea să-şi pigulească scamele de pe palton. Un călător care stătea jos a riscat să-l întrebe de ce nu lasă uşile în pace, dacă tot nu are de gînd să coboare. Aranjîndu-şi din nou fularul, omul i-a răspuns, cu glas sonor: „Păi, domnule dragă, dacă e uşă trebuie să se deschidă, nu crezi? Eu nu fac decît să ajut la deschidere. Toţi ar trebui să facem aşa“. De necontrazis. (A. M.)

● O ştire citită pe HotNews.ro m-a făcut victima unui nou „oximoron“ cu specific naţional de tranziţie: primarul din Rîmnicu Vîlcea, condamnat pentru corupţie, a primit titlul de cetăţean de onoare al oraşului. Ca să terminăm cu jumătăţile de măsură, am şi eu o modestă propunere: să-l declarăm pe Ceauşescu cetăţean de onoare al Republicii şi simbol al democraţiei româneşti. Nu-i aşa că sînt rezonabil? (M. V.)

● Sediul Poliţiei din Sfîntu Gheorghe a fost retrocedat, actualul proprietar al clădirii cerînd ori evacuarea, ori chirie lunară de 20.000 de euro. Din punctul de vedere al autorităţilor, varianta cu plata de fapt nu există, iar plecarea e amînată pe cît se poate, dezvoltînd astfel punctul de vedere al proprietarului, care ia în calcul, din ce în ce mai serios, evacuarea forţată. Cu cine o va face însă, rămîne de văzut, căci să ceri poliţiştilor să se evacueze singuri e ceva prea absurd chiar şi pentru ei. (S. G.)

● După ce am spus că cei care urăsc Valentine’s Day sînt posaci, zgîrciţi şi snobi antiamericani, am primit un mesaj simpatic de la un prieten, în care mi-o zicea şi el: „Cei care laudă iepele bunicilor sînt proletcultişti, penticostali şi homosexuali latenţi“. Zic simpatic nu atît datorită hazului enumeraţiei de „trăsături“ (apropo, eu chiar m-aş simţi flatat dacă cineva m-ar face homosexual, fie şi numai latent), dar pentru că, în sfîrşit, cineva asociază caii şi cu altă sărbătoare decît Paştele. (M. C.)

● La nota din

nr. 313, în care salutam recenta apariţie a diminutivului enorm „bericioaică“, am primit următorul e-mail, semnat Anca Niţulescu (Principe de Vergara, 69, Madrid): „La Politehnică, pe peretele din holul de la Automatică, cred că încă mai puteţi găsi inscripţia: «Aş bea o bericioaică». Eu am citit-o pînă să termin facultatea, la începutul anilor ’90, aşteptînd, interminabil, rezultatele de la examenele din sesiuni. Vreau să spun: chiar «recent» nu e. Sau e?“. Ferice de românii de pe lumea asta care bat telegramă cu asemenea probleme. O aştept oricînd la o bericioaică în Bucureşti pe doamna din Madrid. (R. C.)

● În interviul cu Irina Andreescu (

nr. 312, pagina 20) s-a strecurat o greşeală: la primul răspuns al intervievatei a apărut „Ulterior am vrut să devin pictograf“ în loc de „criptograf“. (I. P.)

PROBA OLIMPICĂ ÎN CARE UN SPORTIV

AR TREBUI SĂ-ŞI PUNĂ ÎNTREBĂRI PROVOACĂ ŞAPTE FELURI

DE ZEFLEMEA (APROPO, A APĂRUT O FORMĂ PRIMITIVĂ DE BERE)

 

● Sanie – aşa se numeşte proba olimpică în care un sportiv georgian a murit lovindu-se năprasnic de un parapet al pistei de gheaţă. Sanie la 150 km/h!? Nu mai ştim despre ce vorbim. (R. C.)

● Michael Haulică scrie în rubrica sa din nr. 252 al

: „Atunci cînd un cititor spune pe blog-ul lui «N-am înţeles ce-a vrut ăsta de la mine», scriitorul ar trebui să-şi pună întrebări despre capacitatea lui de a se face înţeles. Pentru că, dacă un cititor nu a înţeles, e posibil să mai fie şi alţii. Iar dacă aşa stau lucrurile… Houston, avem o problemă!“. Ce păcat că, spre deosebire de contemporanii Llosa, Saramago, Pynchon, Pamuk, Rushdie sau Gray (dar şi alţi autori – şi premiaţi, şi bine vînduţi, şi comentaţi în blogosferă), de-alde Proust, Faulkner, Joyce, Beckett, Céline, Cortázar sau Vonnegut n-au beneficiat la vremea lor de barometrul călăuzitor al bloggerilor! Azi ar fi fost şi ei nişte scriitori mari şi pe deplin înţeleşi. (M. C.)

● Claude Gronfier, specialist în ritmuri biologice, a scris o carte despre depresia sezonieră –

Vestea proastă pe care o primim din această carte (şi pe care, dacă n-o ştiam din experienţă, o puteam intui din bun-simţ) e aceea că iarna prelungită provoacă o proastă sincronizare a ceasului biologic cu ritmurile exterioare. Vestea bună, în schimb, e aceea că depresia de sezon afectează numai umorile pasagere, fiind, aşadar, reversibilă. Pe scurt, iarna nu-i ca vara, cu condiţia s-o mai apucăm! (S. S.)

● Yahoo! News s-a profilat pe ştiri soft. Şi sfaturi practice. Duminică seară, articolul principal era despre şapte feluri uşoare de mîncare pentru cină. Luni, articolul de bază era titrat: „Şapte metode uşoare de a slăbi“. De şapte ori uşor! (M. M.)

● A fost estimat finalmente costul total al Catedralei Mîntuirii Neamului (nu, nu vor să renunţe cu nici un chip la idee): 400 de milioane de euro. Cred că e vremea să înceteze comparaţiile în zeflemea cu Iranul şi Arabia Saudită. Or fi ayatollahii lor duşi cu pluta, dar nu-i văd capabili să arunce sinucigaş atîţia bani pe o moschee în timp de criză economică. Singurul termen de comparaţie care a rămas credibil ar fi ştirile de la Radio Erevan. (M. Ş.)

● După roşii, piper, sare, ardei iute, alge etc., a apărut – în sfîrşit!!! – ciocolata cu mămăligă. Le aşteptăm cu interes – dacă tot este vorba de „adevărate revoluţii“ – pe cele cu ostropel de pui şi mici! (R. T.)

● Pînă de curînd, s-a crezut că stră-strămoşii noştri au trecut de la stadiul de vînători-culegători la cel de agricultori pentru a avea mai multă materie primă pentru pîine. O nouă ipoteză îşi face loc: conform arheologului american Patrick McGovern, preluat de Der Spiegel, e posibil ca omul preistoric să fi început să cultive pămîntul ca să producă, pentru consumul propriu, băutură, în special o formă primitivă de bere. Astfel, alcoolul şi cunoaşterea efectelor lui euforice ar fi mult mai vechi decît s-a crezut iniţial. Iată că zicerea „Mîncarea e fudulie, băutura-i temelie“ ar putea să-şi aibă originile în neolitic. (M. Ş.)

ANALIZA UNUI TEXT DIN PETALE DE TRANDAFIR

REUŞEŞTE SĂ FACĂ ECONOMIA INTERESANTĂ

(APROPO, CINEVA SE PLÎNGE DE APLAUZE)

● La bacalaureatul de anul acesta, analiza unui text de-al meu din

a fost subiect la proba orală. Ăsta e semn că mă clasicizez? (M. C.)

● Pliantele din cutia de scrisori sînt ca spam-urile, pe majoritatea le arunci înainte să le deschizi. Totuşi, zilele trecute mi-am aruncat întîmplător ochii pe unul şi brusc m-am simţit ca în cămara bunicii, căci am descoperit următoarele produse:

M-am bucurat: încă un magazin de delicatese, de tipul băcănie tradiţională, dă cu tifla hipermarket-urilor. La mai multe! (A. P.)

● L-am văzut pe Moise Guran nervos. Dacă nu ştiţi cine este, să vă fie ruşine, pentru că face emisiunea

de pe Antena 3, cea mai bună emisiune de la televiziunile de ştiri, după părerea mea. Guran reuşeşte să facă economia interesantă. Luni seară avea o pastilă despre economia americană de tip „Michael Jackson“ (nu produce, dar trăieşte din gloria trecută). Este întrerupt din emisie şi se dă legătura la PSD, unde Ion Iliescu vorbea ceva cu ziariştii. Nişte bolboroseli, abia se auzea şi oricum spunea banalităţi pe care le-am fi putut afla peste 30 de minute la ştiri. Termină Iliescu, revine Guran din studio. Continuă cu economia americană, vorbeşte un minut, apoi iar e întrerupt. Miron Mitrea era foc de supărat pe Geoană. Revine Guran şi se răsteşte la cei din „emisie“, zicînd că poate ar trebui să nu mai vorbească, că poate apare şi Geoană. A trecut la o pastilă cu ideea unor avocaţi ca titlul din barou să se transmită ereditar (da, i-a dus mintea şi la asta). Bineînţeles, iar este întrerupt şi apare Geoană. Avea tot dreptul să fie nervos dl Guran. Obsesia asta de a da primii toate mărunţişurile politice este o prostie. Mai ales într-o emisiune unde se vorbesc chestiuni serioase. (C. G.)

● La ştiri, cineva se plînge de vitregia vremii şi de viscolul care a îngreunat intervenţiile celor de la Serviciul de ambulanţă: „N-am avut de mîncare, am mîncat nişte pufuleţi şi vreo două sandvişuri pe care ni le-au acordat primarii localităţilor pe unde am trecut“. (D. S.)

● Lume, lume, acesta este numărul 314 al

. Ştiu că 314 nu e un număr care să atragă atenţia în mod special, dar m-am gîndit că merită făcut un „3,14“ despre asta. Deci fanfară, aplauze, tam-tam. Mulţumesc! (C. G.)

Mai multe