Cu ochii-n 3,14

LOGIC VORBIND, VREMURILE DE CRIZĂ AR FI POTRIVITE PENTRU A COMBATE MILITĂRIA ACRĂ
 
● În problema cîinilor vagabonzi, asociaţiile pentru protecţia animalelor şi diverşi iubitori individuali de necuvîntătoare ne cer să ne liniştim, fiindcă patrupedele vor fi sterilizate, ba chiar deparazitate. Logic vorbind, nu e o soluţie. Din cîte ştiu, cîinii nu folosesc aparatul reproducător sau puricii din dotare pentru a muşca. (M. Ş.)

● Ierarhia Bisericii Ortodoxe Române susţine că tocmai vremurile de criză ar fi potrivite pentru înălţarea Catedralei Mîntuirii Neamului, ca să ne ajute Dumnezeu să ieşim din impas. În cazul ăsta, eu aş zice să le vindem pontul americanilor, poate o construiesc direct pe Wall Street. (M. Ş.)

● Am văzut la un post de televiziune cît se poate de serios un reportaj despre un inventator american care inventase un computer ce înlesnea comunicarea dintre el şi soţia sa. Ambii soţi urmau să-şi implanteze cîte un cip „domestic“, iar computerul le transmitea unul altuia gîndurile. Astfel, cei doi nu mai erau nevoiţi să-şi vorbească, căci s-ar fi înţeles din priviri. În primul moment, amintindu-mi că tăcerea e de aur, „experimentul“ mi s-a părut o soluţie pentru a combate certurile conjugale. Însă, analizînd mai bine, mi-am dat seama că se pot petrece şi „accidente“. Ce se va întîmpla atunci cînd în mintea soţiei vor apărea, fără nici un motiv, sînii planturoşi ai vecinei de vizavi? (A. P.)

● Pe un vehicul inscripţionat, milităria e dată jos din pod şi pusă în slujba mai binelui: „Divizia de luptă împotriva defecţiunilor“. (D. S.)

● Dialog caragialian la Oficiul Poştal 63 din Capitală. O vînzătoare acră întreabă un moşuleţ peste ghişeu: „Plătiţi 34 sau 68?“. Moşuleţul, înţepat la rîndul lui: „50!“. Nu ştiu ce plătea de era atît de opţional, ştiu însă că a fost un caz clar de 34/68/50. (S. G.) 

LOGIC VORBIND, MAI AVEŢI TIMP SĂ RECUPERAŢI ACELE INVESTIŢII NEPROFITABILE CARE, IATĂ, CONTEAZĂ ENORM ÎN CERURI 

● Dacă nu aţi observat, a început turneul de tenis de la Roland Garros. Mai aveţi timp să recuperaţi – fără amenzi – întîrzierea. (R. C.)

● Jérôme Kerviel, un trader care a produs băncii Société Générale o pagubă de aproape 5 miliarde de euro, a publicat o carte în care povesteşte cum a ajuns să realizeze acele investiţii neprofitabile. Admite că a greşit, dar pune totul pe seama „unui sistem bancar devenit nebun“. Editura Flammarion a anunţat că tirajul cărţii va fi iniţial de 70.000 de exemplare. Miza e, din cîte se pare, mai mare decît riscul. Dar, într-un mediu editorial devenit nebun… (M. M.)

● Pe ambalajul bateriilor Duracell, deasupra instrucţiunilor în limba română, se află ambele steaguri: al României şi al Republicii Moldova. Aştept un protest lingvistic al comuniştilor de la Chişinău împotriva imperialismului consumerist care, iată, nu recunoaşte limba moldovenească. (M. C.)

● Revista Forbes a publicat recent topul celor mai nesigure maşini, susţinînd şi că mărimea contează enorm în cazul maşinilor: cu cît e mai mare, cu atît oferă mai multă protecţie pasagerilor din ea. După teste considerate de producători mult mai dure decît cele uzuale, cele mai nesigure maşini au fost declarate: Chevrolet Aveo, Chrysler PT Cruiser, Mitsubishi Galant, Mercury Grand Marquis, Cadillac STS, Jeep Wrangler Nissan Titan. Feriţi-vă, aşadar, de maşinile testate, luaţi mai bine un Duster: mare şi de-al nostru (în parte), o maşină sigură pe care n-o testează toţi chichiricioşii! (S. S.)

● Mitropolitul Ardealului, Laurenţiu Streza, cîştigă aproximativ 22.000 de lei pe lună, scrie Adevărul, cumulînd salariul de ierarh cu cel de decan al Facultăţii de Teologie (ambele de la buget). Scăderea cu 25% anunţată de Guvern se reţine pe pămînt sau în ceruri? (M. V.) 

LOGIC VORBIND, VÎRSTNICII SÎNT ÎNDREPTĂŢIŢI SĂ-ŞI MĂNÎNCE EROSFERA ROŞIE 


● Nu doar copiii şi vîrstnicii dispar de acasă, ci şi soţii. Dovadă următorul anunţ: „Constantin, soţia te aşteaptă în Mihalache 160“. (I. P.)

● Una dintre lozincile strigate la mitingul de pe 19 mai din faţa Guvernului a fost: „Băsescuuu, ia-ţi piticul şi te duu!“. Scurt şi la obiect. Potrivit Hotnews, la acelaşi miting, un lider sindical le-ar fi spus participanţilor că atunci cînd cetăţenii mor de foame sînt îndreptăţiţi să-şi mănînce conducătorii. Alţii spun că, dimpotrivă, lumea ar fi deja sătulă de politicieni. În sfîrşit, nu ştiu cît de buni la gust pot fi conducătorii, avînd în vedere ce au tot mîncat în ultimele luni. (A. M.)

● Am primit prin e-mail o invitaţie de a mă conecta în reţeaua HI5 de la… Lubriq von Erosfera. Nu ştiu dacă să mă excit sau să mă-nspăimînt. (M. C.)

● Pe lîngă Gara de Nord, am văzut o firmă care se numeşte MAO. Mă întreb: e permisă intrarea fără cărticica roşie? (M. Ş.)

LOGIC VORBIND, GÎNDUL S-A PORNIT ODATĂ CU URCAREA CETĂŢENILOR ÎN SPAŢIU 

● Cu 60% mai ieftine decît de obicei, cu doar 30% avans (după care se plăteşte în rate), au apărut primele oferte turistice pentru Revelion. Printre cele mai solicitate sînt deja croazierele în Caraibe, la 800 de euro de persoană. Pe mine mă solicită gîndul dacă vom avea bere rece la vară. Mi se spune că sînt, totuşi, prea pesimist. (R. C.)

● În ziua mitingului din faţa clădirii Guvernului, la staţia Gara Basarab, a urcat în metrou un grup mare de oameni care se îndrepta spre Piaţa Victoriei pentru a protesta. Din vuietul (paşnic) care s-a pornit odată cu urcarea cetăţenilor, am prins următoarea scurtă discuţie între două doamne: „Bun, ajungem acolo şi ce strigăm?“. „Păi, huo şi ce mai auzi pe la lumea din jur.“ În cele două staţii rămase pînă la destinaţie, am reuşit să aflu de ce mergeau, de fapt, unii – printre care şi cele două doamne – în piaţă. Să protesteze şi să dea jos Guvernul… Tăriceanu! (R. T.)

● Unul dintre eroii mei este miliardarul american de origine maghiară Charles Simonyi, cel care a cheltuit averi pentru a călători, civil, de două ori în spaţiu, prima dată în 2007, a doua oară anul trecut. Acest al doilea zbor l-a costat 35 de milioane de dolari şi s-a produs la bordul unei rachete ruseşti Soiuz care a decolat de pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan. Pe toată durata misiunii spaţiale, Simonyi (fost angajat la Microsoft) a transmis zilnic informaţii şi imagini din spaţiu pe pagina sa de Internet, www.charlesinspace.com, pe care, din cînd în cînd, îmi place să mai intru şi să mai visez. (M. C.)

Mai multe