Cu ochii-n 3,14

2 iunie 2010 LA SINGULAR ȘI LA PLURAL

MAJORITATEA CELOR CARE FOLOSESC O GAURĂ ÎN PĂMÎNT PENTRU A MIMA AUTENTICUL CAPĂTĂ UN NIVEL NEOBIŞNUIT DE ABSENŢĂ, ATÎTA TIMP CÎT STAU PE LOC

● Despre greva Metrorex din 1 iunie, Ion Rădoi, liderul Sindicatelor Libere de la Metrou, a declarat pentru ziarul Adevărul că „majoritatea celor care folosesc transportul public în Bucureşti sînt bugetari, aşa că vor înţelege“. Adică majoritatea ne-bugetarilor (cei care, de altfel, susţin indirect majoritatea bugetarilor) au bani, se plimbă în merţane sau merg cu taxiul? (S. G.)

● „Economistul britanic Mark Boyle şi-a spus într-o seară că banii stau la baza tuturor problemelor din lume, aşa că s-a hotărît să încerce să trăiască fără ei, într-o rulotă“ – zice o ştire găsită pe HotNews. Şi continuă: „După 18 luni, Boyle a publicat o carte – The Moneyless Man – unde vorbeşte despre viaţa lipsită de finanţe, în care duşul constă într-o găleată agăţată în copac şi încălzită de soare, toaleta este o gaură în pămînt, iar ziua începe cu ceai de urzică şi verbină“. Am toată admiraţia pentru revoluţia personală desăvîrşită de numitul economist, dar am şi o întrebare: să ne explice dumnealui cum ar fi dacă, bunăoară, începînd de mîine, toţi cetăţenii Marii Britanii s-ar hotărî brusc să-i urmeze exemplul. (M. V.)

● Am văzut la TCM un film ceva mai vechi cu Russell Crowe şi Meg Ryan. La sfîrşit am observat că fiecare dintre cei doi a avut, pentru acest film, propriul creator de costume. Ştiu că se obişnuieşte asta pentru starurile de la Hollywood. Aici însă, Meg Ryan purta nişte haine de casă smotocite (e drept că şi acesta e un stil), iar Russell Crowe apărea cînd într-un costum obişnuit, cînd într-o uniformă plină de noroi. E nevoie probabil de multă ştiinţă pentru a mima autenticul. Pe la noi s-ar fi găsit de bună seamă nişte astfel de ţoale pe nimic. De aceea mă gîndesc că şi criza de la noi va fi cu totul altfel decît a fost prin America. (A. M.)

● Aflu de pe un blog că oamenii care joacă jocuri pe calculator înainte de culcare „capătă un nivel neobişnuit de vigilenţă şi pot să îşi controleze visele“. Această „abilitate de a ne modifica realitatea alternativă din timpul somnului se poate dovedi extrem de utilă atunci cînd avem de înfruntat coşmaruri sau chiar traume mentale“, se spune pe acel blog. Aşa o fi. Dar ce te faci dacă în vis îţi apare anunţul cu „Game over“? (M. M.)

● Un bărbat care murise de o lună a fost condamnat de un tribunal din Malmö în absenţă, fiindcă oamenii legii nu erau la curent cu decesul său. Însă procurorul a cerut redeschiderea procesului, pentru a stabili dacă principiul „toţi cetăţenii sînt egali în faţa legii“ este valabil şi în cazul celor morţi şi dacă nu cumva, neaplicîndu-se în această situaţie specială, morţii nu devin victime ale discriminării. Din fericire, decedatul a avut, post-mortem, cîştig de cauză: s-a stabilit că este exonerat de vină, fiindcă faimosul principiu de drept este valabil doar pentru cei în viaţă. Iată cum bancul despre culmea discriminării (morţii cu morţii, viii cu viii) a fost transformat de suedezi în realitate juridică. (M. Ş.)

● Nu toate scad în Romånia. În 2009, la telefoanele mobile s-a vorbit 42 de miliarde de minute, cu 39% mai mult faţă de 2008. O idee – a cărei inteligenţă n-o discut acum – susţine totuşi, de cîteva milioane de ani, că atîta timp cît vorbeşti există speranţă. (R. C.)

● Trebuie să consemnez aici că, după un an şi jumătate, scările rulante de la staţia de metrou Piaţa Victoriei II au fost repuse, în sfîrşit, în funcţiune. De trei ori „ura“ pentru clasa muncitoare! La cît de încet se mişcă (sau stau pe loc) lucrurile în Ro, ne dăm încă o dată seama că „cei 20 de ani“ ai lui Silviu Brucan au fost o estimare total nerealistă. (A. P.)

ÎNTR-UN CÎNT DE SLAVĂ (PE POZIŢIA DIHANIEI) APARE CÎTE O RECLAMĂ VOIT VECHE

● Din noul mers al tren(d)urilor noastre: 1) „a ştroscăni“ – adică a şti să discuţi cu preşedintele FMI, Dominique Strauss-Kahn; 2) „a strîmbiţa“ – adică a pune o „strîmbă“ într-un cînt de slavă. (R. C.)

● După Europa Press, oraşul în care se trăieşte cel mai bine din lume e, oricît de aproape vi s-ar părea, Viena. Clasamentul oraşelor cu cea mai bună calitate de viaţă continuă cu Zürich şi Geneva, urmate de Vancouver şi Auckland. Din Europa de Est nu găsim decît Praga (pe poziţia 70), urmată de Budapesta (73) şi Ljubljana (77). De la noi nu e nici unul, nici Timişoara, nici Clujul, în nici o poziţie. Există însă un clasament al oraşelor în care se trăieşte cel mai prost, pe care l-am putea citi, căutîndu-ne, de la coadă. (S. S.)

● Mi-am adus aminte de o problemă pe care nu o mai am: revizia. Mai ţineţi minte ce campanii făceam aici împotriva dihaniei care ne lăsa fără apă caldă? Ei bine, acum mi-am dat seama că am uitat de ea. De vreo doi ani nu ţin minte să mă mai fi vizitat. Ce s-a întîmplat? Numai la mine în cartier sau peste tot? A murit revizia? Unde s-a dus? Parcă simt, aşa, o nostalgie după biata creatură… (C. G.)

● Pauzele publicitare din filmele şi emisiunile TV devin tot mai lungi; mai mult, pe lîngă obişnuitele „calupuri publicitare“, acum apare cîte o reclamă, brusc, chiar în momentul de maxim suspans al unui film. Înţeleg că televiziunile private nu pot funcţiona fără profit, dar aştept momentul de onestitate în care vor numi ceea ce apare pe ecran „emisiune publicitară cu pauze de film“. (M. Ş.)

● Ce-i vine cuplului matinal Răzvan şi Dani într-o dimineaţă? Să facă o fumigenă, ca pe vremea copilăriei lor! La început, dat fiind că la acea oră probabil că mulţi puşti stăteau în faţa televizorului şi, în consecinţă, ar fi putut înţelege că a face o fumigenă este un joc drăguţ, am crezut că glumesc. Numai ce-l văd însă pe Dani că se pune pe treabă, face o fumigenă de toată frumuseţea şi-i dă foc în studio. „Jucăria“ însă, în loc să fumege, ia foc, spre amuzamentul tuturor celor din platou, transformat pe loc într-o lăcăraie de nedescris. Singură co-prezentatoarea matinalului, Daniela Crudu, cu atitudinea ei voit nătîngă, a avut un moment de inspiraţie de genul „Băi, stai că nu prea e bine ce se-ntîmplă“ şi a zis: „Puuuu! Copii, ştiţi ce rău pute?! Vedeţi, de asta nu este bine să faceţi aşa ceva acasă!“. Nu pentru că ar fi periculos, ci pentru că, pur şi simplu, pute! (R. T.)

● Am cerut săptămîna trecută la chioşc Dilema veche şi DVD-ul cu Timpuri noi şi vînzătoarea a oftat: „Eh, timpuri noi, dar vremuri grele!“. (M. C.)

ABIA DUPĂ UN TIMP, DRUMUL VĂ POARTĂ PE TĂRÎMUL ZEILOR, UNDE SE VÎND COVRIGI CALZI

● Toaletele restaurantelor bucureştene continuă să mă fascineze. Una dintre ele m-a speriat, însă, de-a dreptul: la restaurantul chinezesc „Oraşul interzis“, odată intrată, aud un zgomot în spatele meu. Mă întorc, mă uit: nimeni! Zgomotul se repetă. Abia după un timp realizez cine era „vinovatul“: un coş de gunoi cu senzori, care se închidea şi se deschidea singur, periodic! Am aruncat serveţelul cu care m-am şters pe mîini, cu alte sentimente decît de obicei: admiraţie uluită şi satisfacţia învingătorului (pentru că am nimerit momentul în care era deschis). (I. P.)

● Copiii care scriu la Dilematix (supliment editat de Dilema veche) au avut ca „temă“ pentru numărul din iunie să-şi imagineze vacanţe neobişnuite în alte lumi posibile (dar mai ales imposibile). O temă ofertantă, însă textele lor au fost în general destul de puţin îndrăzneţe şi oarecum stereotipe. Majoritatea şi-au imaginat insule exotice cu nume fistichii, însă „pachetul turistic“ semăna izbitor de bine cu cel al vacanţelor all inclusive promovate de programele de ştiri, de la televizor, alţii au propus sejururi pe alte planete, inspirate din Avatar şi alte filme SF comerciale. Cîţiva, cu tendinţe emo, au avut idei destul de sumbre. De pildă, o fetiţă care ne invita la o vacanţă în infern, oferea informaţii legate de transport: „prin sinucidere, garantăm calitate şi confort; drumul va fi foarte scurt, doar 2-3 secunde“. (A. P.)

● Săptămîna trecută am primit în cutia poştală patru pliante. Primul mă invita într-un club să urmăresc cîteva domnişoare jucînd „fotbal în sînii goi“. Al doilea mă anunţa că s-a deschis cîrciuma „Bio-Bio La Manele“, un local în care „ambianţa, muzica grecească şi manelele vă poartă pe tărîmul zeilor unde nectarul vieţii curge din belşug“, zeii fiind toată floarea manelelor româneşti, de la Adi de la Vîlcea, la Vali Vijelie. Al treilea pliant spunea aşa: „Nu vă putem oferi o viaţă frumoasă, dar vă putem asigura un final fericit“; finalul fericit avînd trei opţiuni: pachet bază (sicriu, cruce şi transport), pachet mediu şi pachet all inclusive (adică şi colivă, şi pachete, şi prosoape, şi batiste). „Ofertă în limita stocului disponibil. Pentru mai multe informaţii apelaţi cu încredere la 021… (apel gratuit în orice reţea) şi unul dintre consultanţii funerari vă vor răspunde tuturor cerinţelor“. În fine, după pliantul cu „finalul fericit“, am găsit şi o broşurică iehovistă cu desene bucolice frumos colorate despre „O viaţă paşnică într-o lume nouă“. Găsisem în cutia poştală cam tot ce îmi trebuie în următorii 50 de ani şi după. Nu vi se pare confortabilă publicitatea? (M. C.)

● Care ar fi cel mai potrivit nume pentru o dugheană unde se vînd covrigi calzi? Logic: „Auguri“. (D. S.)