Cu ochii-n 3,14

10 iunie 2010   LA SINGULAR ȘI LA PLURAL

CINE AR PREFERA  SĂ TRANŞEZE DEFINIŢIA NEAMULUI  ÎN LOC SĂ TAIE  ALTE SURSE NAŢIONALE DE TĂMÎIE?  

● Un portal de locuri de muncă american a realizat un top al celor mai bune şi al celor mai proaste job-uri din SUA, luînd în considerare cinci factori: venit, stres, condiţii de muncă, nivelul de efort fizic, posibilităţi de angajare. Sînt de acord cu ei că job-ul de filosof poate pe fi locul 11, în topul celor bune, înaintea celui de meteorolog (aici poţi avea un stres, atunci cînd greşeşti prognoza). Sînt de acord şi că tăietorii de lemne pot fi pe locul 2, în topul celor proaste, cu mult înaintea măcelarilor, pe locul 11 (cine n-ar prefera să tranşeze carnea, în loc să taie copaci?). Însă nu înţeleg deloc cel mai bun job posibil – actuar, specialist în managementul riscului. Riscul nu prespune stres, sau americanii chiar trăiesc pe o altă planetă? (A. P.)

● La parada gay de acum cîteva săptămîni am auzit cel mai stupid slogan din istorie: „Nu vrem diversitate, vrem normalitate!“. Mi-e şi teamă să aflu definiţia normalităţii conform Noii Drepte. (M. C.)

 ● Ultimele ştiri în privinţa Catedralei Mîntuirii Neamului: aceasta ar putea fi construită cu bani împrumutaţi de la bancă, ce vor fi restituiţi ulterior de credincioşi. Foarte ciudat, avînd în vedere că, acum o săptămînă, ierarhia BOR susţinea că ar trebui să facem catedrala exact în plină criză economică, ca să ne ajute Dumnezeu. Să nu fi aflat Cel de Sus cum stau lucrurile cu împrumuturile la bancă în vremurile astea? Seamănă cu situaţia în care insişti să vindeci malaria cu un împrumut de ţînţari. (M. Ş.)

● Ştire mortală: „Nu există viaţă după moarte“, anunţă agenţia Mediafax. Bun, bun, m-am liniştit, nu mai sper, nu mai cred. Dar aştept confirmarea din alte surse. (M. M.)

● La ieşirea din România, trupei AC/DC i s-a cerut şpagă. La Nădlac, angajaţii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România le-au cerut 50 de euro de camion (29 la număr) pentru a-i lăsa să treacă mai departe în Ungaria. Trupa şi staff-ul n-ar trebui să se simtă jigniţi. În fond, li s-a oferit cea mai autentică trăire mioritică, la un preţ rezonabil. (S. G.)

● Întrebat, zilele trecute, de un internaut spaniol, pe site-ul revistei Babelia, dacă e ceva autobiografic în romanul său Asfixia, Chuck Palahniuk a răspuns vag enervat: „Nu, nu, nu, tot ce era autobiografic sau ar fi putut să fie am schimbat sau am eliminat. Nu, literalmente nu e nimic autobiografic“. La cîţi de nu sînt în două rînduri, C.P. a început să fugă ca dracul de tămîie dacă nu de propria viaţă, măcar de etichete. Sau poate doar glumea. (S. S.)

PROBLEMA ESTE CĂ,  DUPĂ CE PREFERINŢA EROILOR PENTRU PRAZ  A FOST PREZENTATĂ PE PRISPĂ,  MAI SÎNT NIŞTE ENERGII ÎNTUNECATE CARE ŞTIU SĂ GÎNDEASCĂ APROAPE SIMULTAN

 ● PRO Cinema a difuzat de curînd un film sud-american foarte bun, Crónica de una fuga, despre experienţa carcerală a deţinuţilor politici argentinieni în timpul dictaturii militare din anii ’70. Problema este că, după ce pelicula a fost prezentată de un Cristian Tudor Popescu încruntat, apocaliptic, cu pălărie neagră, cînd am plonjat în atmosfera altminteri sumbră a filmului aproape am respirat uşurată. E ca şi cînd un film serios despre Al Doilea Război Mondial ar fi fost prezentat de un individ deghizat în Jack Spintecătorul. (M. Ş.)

● Am mîncat la IKEA o ciorbă de praz minunată. Acum să mai rîdă cineva de preferinţa oltenilor pentru praz. (M. C.)

● Cătălin Tolontan şi Gazeta Sporturilor mai fac o dezvăluire zemoasă. Georgia Gabriela Voicu, născută în 1981, fără nici un loc de muncă anterior şi fără nici un venit în 2009, posesoare de BMW de lux şi geantă Vuitton, a fost numită şefă la (staţi jos!)… Oficiul Naţional Pentru Cultul Eroilor. Pam-pam! De ce nu ar numi generalul de intendenţă Gabriel Oprea o începătoare cu BMW şefă la Cultul Eroilor? Sînt din acelaşi film. (C. G.)

● Unul dintre motivele pentru care nu mi-am făcut încă un cont pe Facebook este o întrebare omniprezentă acolo care mi se pare stupidă: „La ce te gîndeşti?“. Îmi aminteşte de o imagine din Delavrancea: „Bunicul stă pe prispă. Se gîndeşte. La ce se gîndeşte? La nimic“, doar că prispa a devenit office-ul unde numeri zilele care trec, împreună cu prietenii tăi virtuali. La fel de inutil! (A. P.)

 ● Prim-ministrul Guvernului sloven a anunţat că, dacă Naţionala de fotbal va trece de faza grupelor la Mondialul din Africa de Sud, le va lustrui jucătorilor ghetele. Mai sînt prim-miniştri care ştiu să gîndească şi să vorbească normal. (R. C.)

● Am văzut pe Discovery World cel mai prost documentar de cînd urmăresc acest post. Un jurnalist englez venise la Snagov pe urmele lui Vlad Ţepeş, însoţit de un tip care cică era medium. Acesta intra în biserică, închidea ochii şi spunea chestii de genul: „Simt aici nişte energii întunecate“, „Cred că duşmanii l-au ucis pe Ţepeş“ sau „Locul acesta este pătat cu sînge“. Uau! Sper că istoricii noştri au fost pe fază. (M. C.)

● După acela deja celebru din Islanda, încă un vulcan a erupt, în Ecuador, aproape simultan cu un altul, în Guatemala. Concluzia romånească nu poate fi decît una: ăştia s-au înţeles. (R. C.)

S-AR PĂREA CĂ, DE ATÎTA ISTERIE, NOI AVEM DOAR OXIGEN  ARUNCAT PESTE BORD

 ● Pe o rulotă abandonată (cred) pe la Parcul Tineretului, două îndemnuri scrise cu vopsea. Primul, în franceză: „Parlez à vos voisins“. Al doilea, în română: „Gigi, pleacă!“. S-ar părea că vecinul lui Gigi e francofon. (D. S.)

● Tudor Călin Zarojanu, colaborator al nostru care acum scrie şi în Adevărul, zice într-un editorial că s-a săturat de atîta isterie, şi dă nişte exemple binevenite. Apoi propune înfiinţarea Clubului Oamenilor Calmi. „Al celor care nu cred că murim mîine. Poimîine, poate. Dacă nu chiar mîine. Şi nu neapărat în dureri şi-n spume. Dacă aveţi alte idei pentru numele clubului, le aştept – ca şi înscrierile – la adresa clubuloamenilorcalmi@yahoo.com“. Scrieţi-i. Mă înscriu şi eu. (C. G.)

● Există deja de multă vreme eBooks şi iPhone. Recent, americanii au lansat iPad, la 500 de dolari. Chinezii l-au contrafăcut, i-au zis iPed şi-l vînd cu 105 dolari. Noi avem doar un eBoc – absolut autentic – pe care nu-l mai vrea nimeni, nici măcar gratis… (M. V.)

 ● Chinezii au inventat maşina-frunză: consumă dioxid de carbon şi elimină oxigen. Deci s-a rezolvat, nu!? (M. C.)

● Luni era mare scandal mare cum că Israelul a atacat un vas plin de activişti pentru pace şi au murit unii dintre ei în incident. Vîlvă, proteste, anchetă la ONU, iar chestia cu statul evreu şi nazist, bla-bla. A doua zi, armata israeliană dă publicităţii imagini. Soldaţii coboară din elicopter în rapel, iar pe vas militanţii pentru pace îi iau la bătaie cu răngi de fier, mai mulţi pe cîte unul. Un soldat este aruncat peste bord de nişte militanţi pentru pace mascaţi, în timp ce alţi militanţi pentru pace îl atacă pe altul cu cuţite. Şi, în condiţiile astea, naziştii ăia de soldaţi evrei au îndrăznit să riposteze. Vai, vai! Vorba aceea veche cu „URSS luptă pentru pace pînă nu mai rămîne piatră peste piatră“ se aplică de minune şi actualilor militanţi pentru pace. (C. G.)

Mai multe